Importanta educatiei informale si nonformale a copiilor

Tema: Educatia copilului | 0 | 4/12/2015

Raspunsul la aceasta intrebare difera in functie de o serie de factori, majoritatea depinzand de conceptiile parintilor despre educatie, formare si parenting. Indiferent de convingeri, experiente sau atitudini, scopurile tuturor parintilor converg inspre acelasi rezultat: cu totii ne dorim copii bine pregatiti, care sa-si gaseasca un loc cat mai bun intr-o lume din ce in ce mai competitiva in care orice cunostinta in plus poate face diferenta.

- despre Importanta educatiei informale si nonformale a copiilor veti citi:
De unde învață copilul tău?
Ce poate să facă părintele?
Educația formală
Educație nonformală și informală
Invatamantul romanesc: la momentul necesar unor schimbari profunde
Despre scoala si educatia copilului

De unde învață copilul tău?

Raspunsul la aceasta intrebare difera in functie de o serie de factori, majoritatea depinzand de conceptiile parintilor despre educatie, formare si parenting. Indiferent de convingeri, experiente sau atitudini, scopurile tuturor parintilor converg inspre acelasi rezultat: cu totii ne dorim copii bine pregatiti, care sa-si gaseasca un loc cat mai bun intr-o lume din ce in ce mai competitiva in care orice cunostinta in plus poate face diferenta.

Unul dintre răspunsurile tradiționale cu privire la întrebarea de început este, evident, școala. Cu toate punctele sale slabe și cu toate acuzațiile care i se aduc, pe bună dreptate sau părtinitor uneori, școala rămâne principalul mijloc de educație formală a copilului tău. Și pentru mulți copii ea este singura modalitate de a-și depăși, odată, o condiție mizeră și singura speranță la o viață decentă.

Criticile care se aduc în prezent sistemului educației prin școală sunt multiple, iar explicația parțială pentru această stare de fapt este nevoia tot mai stringentă de reconsiderare a necesităților de învățare ale elevului. Elevii sunt primii care simt asta, constatând intuitiv că ceea ce învață la școală nu se regăsește decât în foarte mică măsură în viața lor reală, că materia le este prezentată într-o manieră anacronică și ușor desuetă pentru caracteristicile generației lor, când orice informație este la un click distanță. Părinții simt și ei același lucru, văzând condițiile actuale ale societății și activând ei înșiși pe o piață de muncă în care criteriile de accedere și de succes nu mai au mare legătură cu nivelul de asimilare a materiilor predate în școală. Profesorii, cei cu chemare pentru profesie și nu cei care au ajuns accidental și oportunist în sistem, simt și ei asta, dureros, constrânși de obiectivele unei programe școlare nerealiste și neadaptate lumii în care trăim.

Ce poate să facă părintele?

Ce poate să facă părintele, în aceste condiții în care tentativele de schimbare a sistemului educațional în folosul elevului amintesc de lupta cu morile de vânt? Sigur că implicarea constantă și efectivă ar fi un răspuns, prin aderarea la ONG-uri care activează pentru implementarea de reforme în învățământ, care încearcă să pună presiune pe autoritățile locale în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin în administarea unităților de învățământ, prin implicarea activă, critică și constructivă în același timp în cadrul școlii, în proiecte de voluntariat vizând probleme specifice educației.

La fel de importantă mi se pare, în același timp, conștientizarea de către părinți că educația nu înseamnă doar școală. Revenind la întrebarea de la începutul textului, școala este doar ”o” soluție. Una la îndemână, nicidecum suficientă și perfectibilă din toate punctele de vedere.

Educația formală

Educația formală, mai ales în accepțiunea ei în școlile românești, încă mult bazată pe un sistem informativ (și nu formativ) își cam cântă cântecul de lebădă, pentru cine vrea să-l asculte. E nevoie de o reformă reală a educației, una de substanță, care să reconsidere rolul de formare a învățământului, de dezvoltare a abilităților practice ale copiilor, niște abilități adaptate cerințelor lumii în care trăim. Profesori, părinți și copii, cu toții simțim asta. De asta căutăm să suplinim ceea ce școala eșuează să le dea, înscriindu-i la o serie de activități care, sperăm noi, vor constitui suportul informal pe care vom clădi o altă concepție a educației, una mai flexibilă și mai adecvată lumii noastre.

Îi ducem să practice sporturi pentru că, deși s-a tot vorbit în ultimii ani de o creștere a importanței educației fizice pentru școlari și de o sporire a numărului orelor de sport, realitatea este aceeași. Sălile de sport nu s-au înmulțit, iar dacă nu e cald, să iasă în curte, copiii fac sport tot o oră pe săptămână. Îi ducem, așadar, la sporturi individuale, să le dezvoltăm agilitatea și rezistența, sau la sporturi de echipă, să le dăm ocazia să socializeze și să învețe normele de relaționare într-un grup. Fapt care școala, în accepțiunea ei curentă, eșuează să-l realizeze, sau pur și simplu nu în consideră suficient de relevant.

Îi ducem la ore de limbi străine, pentru că știm cât de important este să comunice în engleză sau în germană, pentru că știm că, indiferent de profesia pe care o vor alege, vor trăi într-o lume tot mai globalizată în care, dacă nu știi cel puțin o limbă străină, îți reduci considerabil șansele de reușită. Însă prea des am văzut absolvenți de liceu care au studiat limba franceză timp de 12 ani și, la final, nu știau mai mult de câteva zeci de cuvinte în această limbă. Și știm că o oră sau două de engleză pe săptămână, într-o clasă cu 30 de elevi, predată de un profesor care ar fi vrut să devină orice altceva, dar nu a reușit, nu înseamnă condiții prielnice de învățare reală a unei limbi străine.

Îi ducem la ore de pian, chitară sau vioară. Pentru că le place muzica, pentru că sunt creativi și le vezi ochii sclipind atunci când le iese un acord corect. Pentru că știi că e important să aibă o activitate artistică ce le va stimula imaginația și creativitatea și care va fi o constantă sursă de frumusețe interioară.

Facem cu ei, acasă, proiecte științifice, artistice și tehnice. Plantăm boabe de fasole în cutiuțe de plastic pentru a vedea cum cresc plantele, construim căsuțe din bețe de chibrituri sau demontăm vechiul casetofon să vedem cum arată pe dinăuntru. Profităm de orice ocazie reală pentru a pune în discuție idei, pentru a-i învăța să argumenteze, să ceară explicații, să dezbată, să se informeze corect, să-și formeze atitudini și opinii. Îi ducem la concerte, la săli de expoziții, la muzee. Îi ducem la serviciu și le arătăm concret ce se întâmplă aici în fiecare zi. Îi expunem vieții așa cum este ea, pentru a-i pregăti, pentru a le oferi cele mai bune mijloace de a-i face față cu succes în viitor.

de citit si: Cum alegem activitatile extrascolare ale copilului: provocari si alegeri

Educație nonformală și informală

Acest tip de educație nonformală și informală sunt din ce în ce mai importante, și toți cei angrenați în sistem par să-și dea seama de asta, mai puțin cei responsabili cu gestionarea sa. La alte niveluri, în alte sisteme educaționale, valoarea acestui tip de educație cu aplicabilitate practică în viața reală este recunoscută oficial. Exemplul cel mai elocvent și cel mai recent este cel al Finlandei, țara cu cel mai performant sistem educațional din lume. Aici s-a renunțat la predarea tradițională a materiilor, în favoarea unui sistem integrat care va reuni, în cadrul unui singur subiect, diferite lecții aparținând mai multor domenii de studiu.

Motivul acestei reforme este tocmai conștientizarea necesității ca școala să fie o oglindire a realității la scară redusă, unde scopul principal să fie înzestrarea elevilor cu acele cunoștințe și abilități care să le permită să relaționeze corect cu lumea. Nu se vor preda, așadar, materii individuale cum ar fi matematica, limbile străine sau istoria, ci teme. O temă cum ar fi, spre exemplu, un curs despre Uniunea Europeană va integra cunoștințe de istorie, geografie, economie, limbi străine. Sau un curs de meserii cum ar fi un curs de ospătărie va conține cunoștințe de matematică, tehnici de comunicare și limbi străine. În motivarea acestui demers de reforme profunde, directorul pentru dezvoltarea capitalei Finlandei argumentează că ” ceea ce ne trebuie în acest moment este un nou tip de educație care să pregătească oamenii pentru viața profesională. Trebuie să facem schimbările educaționale care sunt necesare pentru industrie și societatea modernă”.

Invatamantul romanesc: la momentul necesar unor schimbari profunde

Probabil că învățământul românesc nu este încă deschis acestor tipuri de schimbări profunde, care, în pofida validității argumentelor și motivațiilor, au și ele criticii lor. Cu siguranță însă că ar fi posibil să ieșim din ermetismul metodelor de predare și să adaptăm conținuturile în așa fel încât să reflecte mai mult realitățile lumii noastre. Iar, ca părinți, ceea ce putem face e să susținem activitățile de educație informală care, timid, încep să-și facă apariția și în școlile copiilor noștri, să-i încurajăm pe copii, să propunem și să sprijinim noi inițiative de acest gen.

Despre scoala si educatia copilului, merita citit si: