Ceea ce nu am anticipat inainte de a deveni mama unui baiat - confesiuni

Acasa > VIATA DE FAMILIE

TEMA: Meseria de mama | 4 | 11/8/2024

Ceea ce nu am anticipat inainte de a deveni mama unui baiat - confesiuni

Sosirea fiului meu în viața mea mi-a bulversat universul până la cele mai profunde constelații. Sigur că am învățat, ca toate mamele, despre iubirea aceea necondiționată, imensă, nemăsurabilă. Mă voi referi însă la aspectele de ordin practic pe care le presupune condiția mea de mamă de băiat, aspecte pentru care nu am fost pregătită...

Iată ce nu am anticipat înainte de a deveni mamă a unui băiat...

Și iată-l
Zgomotul
Luptele
Rănile
La revedere, egalitate de gen!
Jucăriile
Eroii
Petele
Ținta
Alte probleme specifice
Dilemele
Iubirea
Despre meseria de mama de baiat

Despre iubirea aceea neconditionata, imensa, nemasurabila...

Nu am fost una din viitoarele mamici care au comenzi speciale de la barza cu privire la sexul micutului, de genul ”baiat brunet cu gropite-n obraji” sau ”fetita blonda care sa semene cu tati”. Mi-am dorit mereu doar un copil sănătos, indiferent dacă urma să fie fată sau băiat. Totuși, la un nivel inconștient și inexplicabil pentru mine, încă din copilărie, când îmi imaginam că voi fi mamă, vedeam mereu lângă mine o fetiță suavă și blondă, îmbrăcată în rochițe vaporoase. Ne făceam haine identice, împleteam codițe și le prindeam cu fundițe roz, croiam hăinuțe de păpuși și înșiram mărgele pe ață. Nu pentru că asta mi-aș fi dorit neapărat la modul conștient, ci probabil pentru că nu credeam că aș putea fi altceva decât mamă de fetiță. Mamele de băieți mi se părea atunci că au nevoie de o calificare specială, de o super-putere aparte, ceva.

Și iată-l

Nici vorbă de prințesa blondă din gândurile mele. Am în schimb un vârtej cotidian de energie debordantă care mi-a întors lumea cu susul în jos, a ținut-o acolo atârnând și a scuturat-o bine de toate fanteziile pre-maternale. În locul părului blond pe care să-l piaptăn zilnic în savante și drăgălașe ipostaze, e un ciuf șaten care zboară-n toate direcțiile în sincron cu viteza deplasării proprietarului, un ciuf care-i intră-n ochi și care iese obraznic de sub orice bască. În locul codițelor, împletim hamuri din sfoară pentru caii atâtor cavaleri, dragoni, indieni și supereroi. Culoarea roz am scos-o din dicționarul oricărei limbi, cu un gest de profund dezgust. Iar cu mărgele avem de-a face doar atunci când încărcăm muniția în mult-hulitele arme de atac.

Sigur că, într-un ton mai sentimental, sosirea fiului meu în viața mea mi-a bulversat universul până la cele mai profunde constelații. Sigur că am învățat, ca toate mamele, despre iubirea aceea necondiționată, imensă, nemăsurabilă. Mă voi referi însă la aspectele de ordin practic pe care le presupune condiția mea de mamă de băiat, aspecte pentru care nu am fost pregătită. Vă amintiți, eu anticipam norișori roz și împletit de codițe.

Zgomotul

M-am obișnuit cu un constant nivel crescut al decibelilor din casă. Nu știu cum sunt fetițele, dar băieții strigă. Strigă mult și tare. Chiuie ca Tarzan și țipă ca indienii. Năvălesc răcnind în casă după o partidă de joacă în curte, tu tresari speriată că s-o fi întâmplat vreo catastrofă, ei îți urlă la 10 centimetri de timpan ”am construit o bază de luptă super cool!” În consecință, absolut involuntar, mi-am reglat și eu nivelul vocii pentru a mă face auzită, rezultatul fiind că uneori, mă trezesc folosind la serviciu același ton, fapt ce produce mirarea și sprâncenele ridicate ale colegilor.

Și, în strânsă legătură cu zgomotul,...

Luptele

Îmi imaginam cum mă voi juca cu odrasla mea de-a mama și de-a tata, de-a doctorul, de-a învățătoarea? Bună dimineața. Bine ai venit pe câmpul de luptă. În care nicio joacă nu e suficient de interesantă dacă nu implică tehnici de contact. Și uite-așa am învățat să pun piedică, să cad fără să-mi rup gleznele, să fac răsuciri și întoarceri, să mimez tehnici de box, să concep strategii de luptă pentru gormiții ”mei” care se luptă cu ”ai lui”. Fapt verificat și răsverificat: băieții se luptă. Sau, al meu o face. Ca o consecință imediată a acestui fapt, urmează...

Rănile

Oricât de larg ar fi fost orizontul meu de așteptări din perioada sarcinii, nu aș fi putut să anticipez frecvența lor. Și nici schimbările mele de atitudine, de la ”112, ajutor, fiul meu și-a zgâriat degetul arătător” până la ”Altă vânătaie? De unde-o fi? Uite, mami, are formă de covrig, ce tare...” Rănile de pe corpul lui lasă impresia greșită că este constant întors de pe front. Genunchii sunt permanent juliți, am cam uitat ce formă au în realitate. Rezerva de plasturi din dulăpiorul cu medicamente trebuie împrospătată cu frecvența cu care cumpărăm pâine. Iar vizitele la urgențe, în cazurile în care nici cel mai cool plasture colorat nu ar face față, îmi lasă o eternă senzație de deja-vu.

La revedere, egalitate de gen!

Când era încă destul de mic pentru a implementa asta, îi cumpăram haine în culori neutre, jucării unisex, ba chiar și o păpușă, odată, în dorința de a-l crește fără stereotipiile fată-băiat (și dacă va citi rândurile astea, am încurcat-o rău de tot). S-au dus acele timpuri de parcă nici n-ar fi existat. Totul trebuie să fie strict masculin, de la linia pantalonilor (”Mamaaa... sunt de fete!!! Nu vezi cusăturile?!) până la abțibildurile de pe pereții camerei sale (”nici nu vreau să aud de vreo petală! Florile sunt pentru fete!”) și, evident, culori. Când am spus mai sus că am scos culoarea roz din dicționar, nu era vreo licență poetică. La orele de engleză a refuzat să repete cuvântul ”pink”. Era, în schimb, ”the girly color”. Cu aferentul gest de lehamite profundă.

Jucăriile

Praful s-a ales din ideile mele despre cum ar trebui să arate camera de joacă a copilului meu. Cu o grămadă de jucării ordonate frumos pe rafturi în funcție de vârsta recomandată, culori și mărimi. Vax. Am în schimb un adevărat câmp de luptă pe care te aventurezi pe propria ta răspundere. Cu ocazia asta am aflat – de nenumărate ori – cât de neregulate pot fi muchiile unei piese lego și cum aceasta își va face întotdeauna loc, conform legilor lui Murphy, în talpa desculță a piciorului tău. Am mai aflat cum războinicul luminii în armură strălucitoare – sau variațiuni pe aceeași temă –poate scoate sonorul său strigăt de luptă de după calorifer, în tăcerea nopții. Sau cum unul din zecile de gormiți, bakugani și alte bâzdâganii cu nume imposibil de reținut își pot face, uneori, loc fix în geanta mea, de unde-i scot în mijlocul unei prelegeri, până în acel moment destul de academice.

Eroii

Una din fanteziile mele favorite înainte de a fi mamă se referea la serile mustind de o pace domestică, un univers diafan împresurat de o atmosferă familială în care urma să-i povestesc celui mic povești moralizatoare și magice din care aș fi scos, cu tact pedagogic, acele pasaje prea crude / violente pentru vârsta lui. Yeah right. Oricât de mult aș fi insistat eu pe ”fiul împăratului care era așaaaa de cumsecaaaade .... și iubea atââââât de mult oaaaaamenii...... și făcea atâââtea lucruri bune...” reacția ciufului cafeniu cuibărit pe pernă lângă mine era promptă: ”Și ce superputere avea? Și când se luptă cu dragonii răi?” Așa că am renunțat... Și am introdus în miile (fără exagerare) de povești inventate toți supereroii reali și imaginari posibili, de la Spiderman și Captain America la Jackie Chan și Kevin din ”Singur acasă 2”. Culmea supereroilor a fost o poveste în care s-au întâlnit și și-au măsurat forțele Bruce Lee , Peter Pan și Talaluialexia (Alexia fiind vecina de la etajul 5, al cărei tată, fost baschetbalist, cu ai săi 2.15 metri înălțime, se încadrează clar la categoria ”supererou”).

Petele

Nu știu cât de receptiv este fiul meu la reclama aia cu ”murdărirea este bună”, dar o pune în practică cu un entuziasm demn de o cauză mai nobilă. La noi sunt permanent haine la spălat, haine la uscat, haine gata de împăturat și încă o grămadă de haine pe jos, pentru că nu mai încap în coș. Pete de ketchup, de muștar, de gem, de zacuscă, în general de orice, fapt care mă scutește zilnic să întreb ”ce-ați avut de mâncare la restaurant”. Este evident. Pete de noroi de-afară, pete de iarbă, pete de motorină, de ulei de la lanțul de bicicletă, pete de rugină de la gardul escaladat, pete de a căror proveniență prefer să nu știu nimic. PETE. Viața noastră este o imagine a mii de pete reîmprospătate metodic.

Ținta

O problemă pe care, sincer, nu mi-am imaginat-o niciodată. Nu, nu e vorba de aruncatul la țintă cu săgeți. Are de-a face mai exact cu sala de baie, cu un anume obiect alb imposibil de țintit și cu o viteză debordantă, cu o lipsă de îndemânare (ca să folosim acest termen) care face ca detergentul de obiecte sanitare să fie prezent constant pe lista mea de cumpărături. Mi-e greu să dau sfaturi cu privire la o problemă pe care, sincer, n-am cum s-o explic prin proprie experiență. Așa că singura soluție la care m-am putut gândi a fost să-i lipesc un afiș deasupra respectivului obiect, afiș care zicea ”I aim to please. You aim, too, please”. Singurul rezultat a fost că, la scurt timp, afișul a căpătat o ciudată culoare pastel.

Alte probleme specifice

Mda. Acel capitol spinos. Aș fi știut exact cum trebuie șters fundulețul unei fetițe și ce trebuie făcut în x situații concrete aferente acestui domeniu. Însă la băieței, cu atâtea chestii adiacente, cu poziții de pus scutecul pentru a nu lăsa ceva răsucit sau, doamne ferește, pe dinafară, e altă poveste. Problema decalotării și anumite expuneri de o noutate surprinzătoare era să cauzeze un conflict domestic: ”Omori copilul! Ești nebun?!” Nici nu vreau să menționez subiectul și mai sensibil legat de anumite schimbări de direcție dinspre sud înspre nord. Pentru probleme de-astea am o soluție infailibilă: ”Taaati, hai explică-i”.

Dilemele

Nu atât dileme cât în principal dorința de nu face ceva greșit, temerea că poate nu întotdeauna am abordarea corectă. Dorința de a-l vedea, peste ani, un bărbat complet, integru și bun. Un bărbat care să știe să-și asume masculinitatea fără gesturi de macho, un bărbat implicat în toate problemele domestice ale unei căsnicii, un bărbat care să-și iubească și să-și respecte soția. Toate avem, probabil, un exemplu negativ de fost iubit nemernic, răsfățat și egoist. Aș vrea să-l văd cât mai departe de acest model. Și pentru asta fac tot ce pot, mă auzi, viitoare noră, chiar îmi dau silința. Așa cum consider că e cel mai bine.

Iubirea

Așa cum n-am anticipat toate aspectele de mai sus, trebuie să mărturisesc că n-am anticipat nici iubirea. În primul rând iubirea. Nu știu cum sunt fetițele cu mamele lor, nu știu cum își arată afecțiunea  și cum își lipesc zulufii blonzi de umărul mămicii lor în îmbrățișări cotidiene. Știu însă cum este ca seara, brusc, fiul tău să se oprească din bătălia eroilor. Să dea fuga la radio unde se aude cântecul tău preferat. Să-l dea tare, să stingă lumina, să vină în camera ta, să facă o reverență stângace și să-ți spună ceremonios: ”Dansați, doamnă?” Și să dansați pe întuneric, în camera lui, printre gormiți și piese de lego, în timp ce el te strânge în brațe de parcă acolo, cu voi doi, ar începe lumea, preț de-o melodie. A voastră.

Despre meseria de mama de baiat  - merita citit si:

Confesiunile unei mame de baiat
17 lucruri de care are nevoie un baiat de la mama lui
Baietii au nevoie de o relatie apropiata cu mamele lor
Esti mamica de baiat? Iata 7 puncte de vedere pe care trebuie sa le citesti
Legatura speciala dintre baieti si mamele lor
 

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: NANA01 - redactor Desprecopii.com

toate drepturile rezervate - Desprecopii.com - 2024
Nana scrie si pe blogul ei: Cutia cu gagavaiți

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️