Dincolo de iubire intr-o alta dimensiune

Tema: Ciocolata pentru suflet | 0 | 8/5/2015

Dileme sincere despre dragoste. Sau o conversatie sincera cu tine si viata ta in doi. Sau, dincolo de iubire intr-o alta dimensiune. O perspectiva sincera a dragostei din perspectiva timpului.

Știi că vă veți iubi toată viața și încă o zi
Ce e dincolo de iubire?
Tacerea

Dileme despre dragoste

In cea dintai tinerete, aceea despre care, dupa ani, nu-ti mai dai seama daca a fost reala sau un simplu one-night stand, aveam dileme existentiale. Despre dragoste, evident. Una dintre acestea, arsă în miros de castane coapte și luni dulci-amare, suna cam așa: ce e dincolo de iubire? Ce se întâmplă când toate cuvintele au fost spuse, toate gesturile nebunești consumate, toate dansurile sfârșite? Unde ajunge iubirea aceea, cea mai mare dintre toate iubirile lumii, care te-a ridicat în sus, dincolo de limita gravitației? Când coborâm de pe socluri, unde ne îndreptăm?

Știi că vă veți iubi toată viața și încă o zi

Când încă ești acolo, sus, te crezi nemuritor, la fel ca și iubirea ta, pe care ți-o expui, exhibiționist, lumii. O ridici sfidător în cele mai periculoase înălțimi și-o scalzi pe urmă în valuri sărate, noaptea. O etalezi cu un zâmbet căruia nu i se poate refuza nimic, provoci poeții să-și depășească limitele și scandalizezi doamnele venerabile cu săruturi interminabile în piața publică. Știi că vă veți iubi toată viața și încă o zi. Pentru că toate s-au întîmplat cu un scop, tot universul s-a rotit timp de milioane de ani, civilizații s-au născut, au trăit și au murit doar pentru momentul în care tu te-ai întâlnit cu El. Sau cu Ea.

Ce e dincolo de iubire?

Dar îți place să trăiești periculos, îți place să provoci, adrenalina te face viu. Și atunci te întrebi asta: ce e dincolo de iubire? Știi că tu nu vei afla niciodată, te întrebi doar așa, ipotetic. Știi că iubirile ratate sunt pentru ceilalți, doar pentru niște ”ceilalți” ghinioniști, care n-au avut magica șansă pe care tu, voi, ați avut-o. Tu, voi, sunteți altceva. Sunteți unici. Amintește-ți, universul s-a născut odată cu voi. Voi nu veți afla ce e ”dincolo”. Poate e moarte, tragic, așa ca în Romeo și Julieta, sau cel puțin așa ca în sinuciderile pasionale prezentate sec la jurnale de știri. Poate sunt deznodăminte dramatice cu gesturi definitive, cu plecat la mănăstire sau închideri în spatele zăvoarelor tăcute. Sau poate… dar ce contează. Tu nu vei afla asta niciodată. Voi vă veți iubi toată viața și încă o zi.

Când ești acolo, sus, în iubirea aceea care întoarce capetele trecătorilor pe stradă a admirație, canalele tale de percepție a lumii funcționează pe alte coordonate. Simți o exaltare a lucrurilor simple trăite în doi, o amplificare dureros de dulce a fiecărei bătăi de inimă și același ritm accelerat al pulsului vostru, în sincron. Nu te mai poți sătura cu atâta lumină, atâta viață, atât de mult El. Sau Ea. Și atunci nu mai ajunge să spui că îl/o iubești. Asta ar fi prea puțin. Inventezi cuvinte noi pe care le scrii pe pergamentul coapsei celuilalt, cuvinte culese dintr-un turn Babel personal clădit de voi pe întuneric, în fiecare noapte.

Se poate întâmpla, însă, uneori, ca vremea marilor declarații, a marilor speranțe și a marilor iubiri să treacă. Simplu, trist și tăcut. Fără niciunul dintre gesturile mărețe pe care ți le imaginai la ”ceilalți”. Fără drame bune de dat la televizor. Și în mod cert fără rochii de dantelă sfîșiate în furii pasionale sau scrisori de amor îngălbenite de timp și arse în șemineuri. Ce faci atunci? Ce e ”dincolo”?

Probabil rămâi incremenit într-un ”te iubesc” obosit, într-o ultimă poză de tango teatral, mimând acel coup-de-foudre care a facut odată istorie. Și închizi strâns ochii, să nu vezi firul dus de la ciorapul tău de primadonă și nici floarea lui ofilită de la rever. Simulezi normalități, dimineți calde, orgasme, într-o patetică încercare de auto-înșelare.

Tacerea

Dincolo de iubire, cel mai greu de suportat e, probabil, tăcerea. Tăcerea grea, tăioasă, care cade peste melodii, peste râsete, peste sărbători, peste trecut. Tăcerea care amplifică, tăcerea în care căderea unui ac pe covor sau o ușă trântită au ecoul unui cataclism. Tăcerea care cade ca o zăpadă într-o lume în nemișcare, unde anotimpurile au fost suspendate.

Dincolo de iubire e o altă dimensiune, o lume alternativă în care faci gesturi din inerție. Mâinile trebuie să le ții ocupate pentru a nu-ți tremura nervos, să ți le ocupi inutil cu mutatul lucrurilor prin casă, cu făcutul unei cafele care se va răci, cu gestul mecanic al verificării apelurilor pe telefon. Dincolo de iubire e un bricolaj trist.

Nu, nu e moarte dincolo de iubire, cum declamam teatral atunci, când vorbeam mult și știam nimic. Sau nu e moarte așa cum o știm. După iubire e plictisul ucigător al după-amiezelor de duminică, respirația urât-mirositoare de dimineață și durerile de stomac. Dincolo de iubire sunt aniversări uitate, degete fără inele, sunt lovituri în plin și priviri în gol. Iubirile nemuritoare rezistă oricărei provocări, mai puțin conviețuirii în doi. Asta, uneori, le ucide. Iar atunci când degetele devin prea goale iar cuvintele mor în turnuri Babel sfărâmate, e clar că amorul acela care întorcea odată capete pe stradă s-a dus iremediabil pe apa Sâmbetei.