Temele de vacanță ale școlarului: ghid filozofic al unei mămici profesoare

Acasa > Scolarul

TEMA: Dezvoltarea intelectuala a copilului | 1 | 3/6/2022

Temele de vacanță ale școlarului: ghid filozofic al unei mămici profesoare

Lungile veri de huzur ale copilariei mele, pline de zile de nefacut nimic si totusi de atatea aventuri pe care doar vacanta mare le poate pregati tuturor copiilor erau, invariabil, umbrite de un nor amenintator: teme de vacanta.

Ajunsa acum profesoara si mama in acelasi timp, cred ca aceste teme nici nu ar trebui sa existe. Iata de ce :)

- despre temele de vacanta ale scolarului, vei citi:
Un nor amenințător: teme de vacanță
Poate că s-ar cuveni un disclaimer
Ajunsa profesoara la randul meu...
Uitarea este un proces normal și necesar
Schimbarea de ritm este importantă
Ce riști...

Un nor amenințător: teme de vacanță

Lungile veri de huzur ale copilariei mele, pline de zile de nefacut nimic si totusi de atatea aventuri pe care doar vacanta mare le poate pregati tuturor copiilor erau, invariabil, umbrite de un nor amenintator: teme de vacanta. Era de ajuns să-mi aduc aminte de subiect și să-mi piară instantaneu (pentru o secundă întreagă!) cheful de cățărat în copaci, construit colibe din pături sau improvizat spectacole de teatru. Teme de vacanță.

Ce plictis nemaipomenit, ce frustrare aproape fizică îmi producea acest odios oximoron care mi-a chinuit – inutil – fiecare vacanță mare! Pentru a fi în acord cu adevărul, trebuie să recunosc că am avut, cu mici excepții, profesori normali. Mulți dintre ei nu ”dădeau” niciodată teme de vacanță. Cei care o făceau, o făceau în cantități rezonabile. Rezonabile pentru mintea mea de-acum. Atunci, orice lucru care ”trebuia” făcut pentru școală, sub amenințarea notelor proaste sau a nu-știu-cărei pedepse, mi se părea o culme a nedreptății sclavagiste. Ce, e vacanță sau școală?! Hotărîți-vă. Indiferent de volumul mult-hulitelor teme, mereu le-am făcut cu hei-rupul. Uneori chiar la începutul vacanței, în virtutea inerției, să scap pe urmă și să nu mai am niciun gând până-n toamnă. De alte ori, înainte de începerea școlii, cu sabia lui Damocles (sau a lu` madam Man, profa de mate) deasupra capului. Niciodată, dar absolut niciodată nu le-am făcut constant, împărțite rezonabil pe zile de lucru, fapt care ar fi fost în măsură de a îndeplini așa-zisele obiective ale temelor: să ne exerseze capacitatea de lucru în mod organizat și metodic. Vax: mie mi-au exersat nervii, frustrarea și demotivarea.

Poate că s-ar cuveni un disclaimer

Poate că s-ar cuveni un disclaimer: am fost departe de a fi pramatia clasei care se chinuie târâș-grăpiș să treacă anul. Dimpotrivă, eram premianta de serviciu, șefa clasei și ”comandanta de detașament” (ce să-i faci, fiecare are trecutul lui pătat). Spun asta doar pentru a evidenția faptul că temele de atunci nu erau o problemă pentru că ar fi fost prea dificile. Și nici eu nu eram leneșă și dezinteresată la modul general. Mi se păreau însă o aberație nedreaptă: de ce e vacanță, nu să ne relaxăm și să ne jucăm? Ce, profesorii au ceva de lucru în vacanță? (bine, cu a doua întrebare m-am calmat oarecum după ce am intrat, ani mai târziu, în branșă).

Ajunsa profesoara la randul meu...

Odată ajunsă profesoară, nu am dat niciodată ”teme de vacanță” elevilor mei, ca o minimă recompensă dăruită peste ani fetiței care nu înțelegea ideea din spatele acestor corvoade. Încă nu o înțeleg, după mulți ani la catedră, în ciuda  diverselor argumente aduse atât din tabăra profesorilor cât și a părinților.

Nu doresc să aduc critici niciuneia dintre categorii. Sunt convinsă că, în afara unor excepții nereprezentative, atât profesorii care dau teme pentru vacanță cât și părinții care sunt de acord cu ele au cele mai bune intenții: acelea de a-l face pe elev mai performant și mai cunoscător. Strict personal, acest punct de vedere mi se pare o manieră simplistă, unidirecțională de a percepe elevul și procesul de învățământ. De obicei, temele vin sub forma unor foi de lucru sau caiete de vacanță (plătite, desigur, dar aceasta este o altă poveste) care conțin sintetizată materia anului școlar încheiat. Motivația principală a profesorilor și argumentul suprem pe care îl invocă pentru a-i convinge pe părinți că sunt necesare? ”Copilul uită”.

Uitarea este un proces normal și necesar

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Sigur, copilul uită, la fel ca oricare om din lumea asta. Uitarea este un proces normal și necesar, este un principiu în pedagogie care permite aprofundarea și nuanțarea cunoștințelor. Principiul uitării dirijate este cel care permite creierului să pună deoparte cunoștințele, să le sedimenteze, să le cearnă, să le lase acoperite de noi și diverse experiențe de cunoaștere pentru ca, la momentul oportun, să le readucă la suprafață pentru a fi folosite într-un mod superior. Nu forțați copilul să rezolve pagini după pagini de exerciții inutile din punct de vedere practic, cu singurul scop ca elevul ”să nu uite”. Lăsați-l să uite, e important. Cum v-ați simți dacă șeful v-ar spune, în concediu, să scrieți unul-două rapoarte pe săptămână, să nu uitați pe când vă întoarceți? Probabil nu foarte bine. Și probabil că, dacă nu v-ați certa cu el prea tare, i-ați spune că, la reîntoarcerea din concediu veți reînvăța și vă veți reacomoda. Copiii vor face la fel. Sigur că primele două săptămâni după vacanță sunt de reacomodare. Vor avea atunci timp suficient și să reînvețe în ce direcție se scrie bucla lui ”b” mic de mână și că ”suma pătratelor catelelor este egală cu pătratul ipotenuzei”.

Schimbarea de ritm este importantă

Schimbarea de ritm este importantă atât în cazul adulților cât și în cel al copiilor: acesta este scopul vacanței. Cele trei luni (sau aproape) de vară nu sunt, așa cum ar crede unii, o perioadă în care copiii își șterg cu buretele din cap tot ce-au știut și funcționează ca niște micuți neandertali până când, aleluia, în septembrie cineva își va face milă și va reîncepe procesul de educație. Dar aceasta este una din marile hibe ale sistemului actual: educație nu înseamnă doar informație! Conceptul actual de educație se centrează în prezent pe aspectul intelectual al personalității copilului, ignorând în mare parte dezvoltarea celorlalte componente care sunt esențiale unei creșteri frumoase și sănătoase. O educație armonioasă înseamnă și – sau în primul rând – dezvoltarea emoțiilor, a relațiilor sociale, a încrederii în sine, a voinței, conturarea principiilor morale și etice, acumularea abilităților practice. Un sistem care este interesat aproape în exclusivitate ca elevii ”să nu uite informația transmisă” dar care ignoră, de exemplu, importanța pe care o are cultivarea încrederii în forțele proprii este un sistem incomplet. Iar elevii vor resimți acest gol – în viitor, când vor constata că știu pe dinafară (sau nu) definiția elementului predicativ suplimentar, dar își constată handicapul când vine vorba de a gestiona dinamica unei echipe sau de a scrie o cerere către autorități.

Văzând lucrurile în această perspectivă, vacanța ar trebui să fie regândită ca modalitatea ideală ca elevii să-și cultive alte deprinderi decât cele pe care școala formală pune accent. E ocazia perfectă de a-și forma și consolida relații sociale (jocul copiăriei este cel mai serios antrenament pentru o dinamică socială corectă) de a învăța lucruri practice prin prisma activităților întreprinse cu familia, în excursii și tabere, de a învăța despre diversitate, toleranță, norme de comportament acceptat, de a-și construi simțul artistic. Copilul învață infinit mai multe lucruri într-o vacanță în care se joacă cu prietenii: învață cum se comunică într-o echipă, cum se stabilesc inevitabile ierarhii, cum se soluționează conflicte. Copilul poate merge în drumeții și cu bicicleta, își va menține forma fizică, va fi în contact cu natura, va vedea plante și animale. Poate vizita o țară străină: va învăța că oamenii sunt diferiți în formele lor de manifestare, își va exersa abilitățile de comunicare într-o limbă străină. Va merge la un concert sau la o piesă de teatru, realizează diferite proiecte artistice: i se va deschide orizontul cultural și-și va forma un simț critic în ce privește actul artistic. Se joacă cu lego sau demontează radioul să vadă de ce nu funcționează: poate-și va găsi, în vitor, o vocație de inginer. Toate acestea sunt infinit mai valoroase decât o vacanță în care copilul are normă de cinci pagini de exerciții pe zi. Sigur, pentru părinți poate fi varianta comodă: ascultă sfaturile profesorului, copilul învață și nu ”pierde timpul” și, în plus, nici nu stă toată ziua cu ”golanii de pe stradă”. Este și aceasta o perspectivă din care se pot vedea lucrurile, și încă una menită să-l facă să se simtă cu inima împăcată că face ce trebuie pentru copilul său.

Ce riști...

Dacă te încadrezi în această categorie de profesor / părinte, știi ce riști, în afara faptului că poți fi mândru că elevul ”nu va uita?” Riști să-i ucizi curiozitatea. Aia cu care intră în școală toți, dar absolut toți copilașii, și pe care noi, atât profesori cât și părinți, le-o distrugem organizat și sistematic, prin cerințe și metode aberante pentru a ne mira apoi că termină liceul generații întregi de blazați, dezorientați și impotenți social. Riști să le pierzi interesul de a ști, de a învăța, pe care-l au toți copiii. Și oare nu ăsta ar trebui să fie scopul final al școlii? De a-i menține interesul constant pentru învățătură la modul practic? Dar da, recunosc. E mai ușor să-l obligi să rezolve caiete de lucru la modul mecanic, fără chef și fără motivație. E mult mai greu să-i arăți la modul practic, prin proiecte la care să participe, eventual, întreaga familie, la ce sunt bune cunoștințele pe care le învață. Pentru asta trebuie să ai, ca profesor, imaginație, dăruire, pricepere. Iar ca părinte, să-ți rupi din propriul concediu și să aloci resursele (de energie, timp, bani) necesare pentru a face vacanța celui mic o experiență de învățare autentică.

Deci nu, nu-ți fie teamă că ”va uita copilul” dacă nu face teme de vacanță. Bucură-te că va uita, bucură-te că lași timp cunoștințelor să ”dospească” pentru a crește în toamnă cu resurse noi. Nu lupta contra uitării; sau, dacă o faci, nu o face prin teme interminabile care îl terorizează pe copil și-l obosesc pe părinte. Fă-o printr-o predare interesantă și colorată și prin metode deosebite. Iar ca părinte, fă-o oferindu-i celui mic o vacanță mare de neuitat în care să învețe din toate oportunitățile ivite. 

De citit: O vara retro pentru copilul meu: cum ar putea fi

De acelasi autor:

Copiii si limbile straine: atitudine si necesitate actuala
Femeia la volan: cu sinceritate, faruri si mai putine prejudecati
Ce citeste copilul tau? Sugestii pentru lecturile copilariei
Unde au disparut idolii muzicali?
Curatenia de Pasti si Saptamana Patimilor
Dincolo de iubire intr-o alta dimensiune
Dorintele unei mame de 1 iunie
Ceea ce nu am anticipat inainte de a deveni mama unui baiat
O vara retro pentru copilul meu: cum ar putea fi

  Forum specializat al parintilor inteligenti

In floarea copilariei (4-12 ani)

Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate

 Scoli, gradinite, crese, bone...
La ce cresa merge copilul tau? As vrea si eu o recomandare!
Am nevoie de un baby-sitter...

autor: Nana - Toate drepturile rezervate (c) 2022

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️