O vara retro pentru copilul meu: cum ar putea fi

TEMA: Vacante si concedii | 0 | 21/7/2022

Si atunci, vizualizand tabloul verii care se prefigura, m-am gandit... dar daca i-as pregati o vara retro?

Când eram copii
Frumusețea acelor vacanțe mari
Dacă i-aș pregăti o vară retro?
Ștrandul orașului
Trăgând linie...

Când eram copii

Am inceput acest articol cu gandul la vara care e in plina desfasurare, la fiul meu pe care-l asteapta inca saptamani bune ce trebuie umplute cu ceva si, recunosc, cu un spirit de nostalgie tipic verii. Mereu, în perioada aceasta, mă întorc cu gândul la verile copilăriei mele și mi se umple sufletul de amintiri frumoase. Intenționam, ghidată de cele de mai sus, să vă propun o vară ”retro”. O vară în care să ne reamintim jocurile și atmosfera de atunci, când timpul părea infinit, când nu aveam alte griji. Când eram copii. Îmi doream o reîntoarcere la timpurile când viața era mai simplă, lipsită de torentul de tehnologii performante care inundă universul copiilor de azi dar mai plină de bucuriile acelea mărunte care ne umpleau fiecare vacanță de vară.

A mai contribuit la alegerea mea, recunosc, curentul de nostalgie devenit viral în mediul online, un curent cu care rezonează mii de părinți care au fost copii în anii 70-80. Conform acestuia, noi, actualii părinți, suntem ”ultima generație care a ieșit afară cu cheia la gât / a ascultat muzică la casetofon / a jucat lapte gros / v-ați-ascunselea / a băut apă de la robinet etc”. Dacă faceți parte din respectiva generație, cunoașteți, fără îndoială, sloganul.

Frumusețea acelor vacanțe mari

Toate acestea m-au făcut să-mi doresc și pentru fiul meu să cunoască ceva din frumusețea acelor vacanțe mari. Perspectivele următoarelor trei lui de vacanță nu-mi surâdeau prea tare. Anticipam o (altă) vară în care competițiile cotidiene ale copiilor sunt ”care a ajuns la cel mai înalt nivel pe ”Shadow fight”, și nu campionatul de șotron din fața blocului. O vară lungă și toridă în care se vor uita hipnotizați la desene total lipsite de inspirație, vor asculta ultimele hituri muzicale proaste pe internet și-și vor da ”like” unul altuia la ultimul selfie în fața ecranului de x-box. Anticipam, în același context, aceeași vară în care noi, părinții, ne dăm peste cap să le organizăm program, să-i ducem la cele mai interesante cursuri de vară, să-i inițiem în cel mai nou și cool sport, să-i trimitem în cele mai extravagante tabere. O vară în care talentele mele de gospodină vor fi, din nou, suprasolicitate în dorința de a curma atracția fast-foodului de la colțul străzii. În care voi testa rețete de mâncare organică din surse nepoluate, sucuri energizante cu mangostan, fructe goji și îndulcite cu sirop de agave și tot soiul de combinații sănătoase menite să-i asigure copilului hidratarea și nutrienții necesari zilelor toride de vară.

Dacă i-aș pregăti o vară retro?

Si atunci, vizualizând tabloul verii care se prefigura, m-am gandit: dar dacă i-aș pregăti o vară retro? O vară ca acelea din copilăria noastră, o vară de libertate absolută, de hălăduit pe maidane, de tras cu praștia, de băut apă de la izvor și de răcorit în fântâna arteziană? O vară interminabilă de făcut nimic, de pierdut vremea la umbra copacilor sau pe malul apei, de băut mingea până la epuizare, de mâncat înghețată de-un leu.

În momentul în care studiam efectiv varianta unei veri ca pe vremuri, mi-am dat jos ochelarii roz pe care-i purtam până în acel moment și mi-am dat seama că ”oldies” nu înseamnă întotdeauna și ”goldies”. Faptul că am avut niște veri memorabile, niște vacanțe fericite se datorează în mare parte inocenței pe care ți-o dă copilăria. Și faptul că da, ignoranța, mai ales la vârsta asta, e binecuvântare.

Ad-Extra3:

O rememorare fără nostalgii desuete a acelor vacanțe mari ar scoate în evidență acum și părțile pe care atunci, din necunoaștere, nu le vedeam. Sau nu le acordam importanța pe care le-o acord acum.

Să n-ai nimic de făcut o vară întreagă poate ascunde realități nu întotdeauna plăcute. Pentru mintea mea de adult ce a lucrat din greu un an întreg, ideea unei vacanțe de dolce farniente poate fi culmea luxului. Însă, în verile copilăriei mele, această lipsă de activitate era de fapt o consecință a acelor timpuri: noi, pentru că mergeam undeva in vacanță cu părinții în fiecare vară, eram privilegiați. Majoritatea prietenilor mei stăteau toată vara pe asfaltul încins. Unii mergeau la bunici – asta era toată vacanța lor. Puținii fericiți care mergeau la mare erau invidiați de toată grămada de copii; mașina lor, care pornea de cu seară spre Eforie Sud sau – culmea luxului – Neptun, era urmată de un alai gălăgios de prichindei care, în mare parte, nu văzuseră niciodată marea.

Nu erau locuri de joacă amenajate cu nenumărate facilități pentru copii

Nu era mall-ul cu cinematograful de unde-ți poți alege filmul preferat. Mergeam la film de câteva ori pe vacanță, dacă nimeream vreun film care să merite văzut. Când era vreun film american, de aventuri, cu cowboy și indieni stăteam la cozi infernale pentru bilete, de unde ieșeam transpirați și cu hainele rupte, dar ținând în mână biletul mult-dorit. Stăteam pe scări când sala era plină, într-un miros imposibil de descris, fluieram copios și huiduiam când ”ăia” ”tăiau” din film scenele care ne-ar fi putut da idei și aplaudam când soseau indienii să-i scape pe eroi din ghearele dușmanilor.

Nu auzise nimeni de activități de vară în oraș - totul intra într-o pauză încremenită în caniculă până la căderea primelor frunze galbene care anunțau reînceperea școlii. Erau, în schimb, taberele școlare. Le-am adorat atunci, pe toate. Acum însă nu mai văd doar fericirea mea de-atunci, concretizată în faptul că aveam ”disco” în fiecare seară și foc de tabără la final. Acum văd și camerele insalubre din taberele de pionieri, toaletele infecte, îmi amintesc și de ocazionalele muște din supă, precum și inevitabila despăduchere, când ajungeam acasă.

A, ba da, era o activitate organizată pentru copii, era anualul spectacol de 23 august la care am participat, conștiincios, până la revoluție. Erau epuizantele repetiții zilnice, cu săptămâni înainte, în săli de sport supraîncălzite, cu profesori de sport isterici care urlau la noi dacă nu ne ieșea perfectă pirueta cu cercul în mână și, eventual, n-ar fi ieșit bine la marele eveniment pe stadion. Și pe urmă spectacolul în sine, orele în șir de stat în soare arzător, pe teren, în picioare, fără apă, ascultând speechurile demagogice ale tuturor oficialităților orașului. Drumurile la spital, când cădeai din picioare de epuizare. Eh, țin și astea de verile copilăriei noastre.

Ștrandul orașului

Ștrandul orașului era o crescătorie de broaște. E adevărat că nu ne păsa atunci, e adevărat că eram fericiți și liberi. Săream în apa verzuie din toate pozițiile, înghițeam apa aia trăznind de miros, odată cu cantități deloc neglijabile de euglene verzi. Nu ne deranja nici mâzga verzuie ce plutea pe suprafața apei, nici resturile de mâncare aruncate. Ștrandul era distracția supremă; ne întorceam seara înspre case roșii ca racul (loțiuni de plajă? Ce erau alea?) după care, nu rareori, urma febra, durerile de cap și diareea. Parcă, totuși, prefer ștrandurile de acum.

Eugeniile tari și lipsite de cremă, pufuleții cu gust de cauciuc și sucul la plic: gustările noastre zilnice de vară. Mergeam la izvorul din apropiere, ne turnam în gură conținutul dubios al plicului și luam cu apă din belșug. Înghețata în ambalaj de unt, 1 leu șapteșcinci, din care jumătate cădea tragic pe trotuar și cealaltă jumătate ne mânjea fețele de la o ureche la cealaltă. Culmea răsfățului, o dată pe vară: înghețată de casă, cu lapte, ouă și dulceață, congelate cu azot lichid de către cine avea pile la combinatul din zonă – cine n-a mâncat măcar o dată, nu e din orașul meu.

Trăgând linie...

Trăgând linie, și încercând să nu cad în panta nostalgiei, pe care trecerea timpului o face tot mai probabilă, dar nici în cea a excesului de simț critic, parcă totuși vara retro pe care aș fi vrut să i-o reconstruiesc fiului meu nu are mari șanse de izbândă. Parțial, pentru că realitățile acelea pur și simplu nu mai fac față prezentului. Pe de altă parte, prezentul, cu toate păcatele sale pe care personal le atribui în mare parte tehnologizării excesive a tinerei generații, are avantajele sale certe. Îl voi lăsa să joace șotron, îl voi iniția cu bucurie în jocurile copilăriei mele tip ”șapte pietre” și ”țările” și nu-l voi striga la masă la ore fixe. Îl voi lăsa câteva zile la țară, să se tăvălească în iarba necosită și-n praful drumului care duce la vechea casă. Dar mă bucur că, pe lângă asta, pot să-i ofer ocazional un film 3D și o vacanță la mare, cu atracții moderne pentru copii. Voi alege oricând o cremă solară cu factor ridicat și spa-ul de azi cu apă testată îmbăierii în râu și în locuri dubioase. Și în ce privește mâncarea, cu siguranță mă bucur că fiul meu a văzut, până la vârsta asta, fructe exotice și în altă parte decât în cărți.

Până la urmă, orice modă retro vine cu un accent al prezentului... Secretul ar fi să alegem, din deliciile verilor trecute și din avantajele lumii de azi, acea combinație care să-i ofere copilului experiența unei veri de neuitat.

Copiii nostri se mai joaca afara?

Se mai joaca inca copiii nostri afara? Am cerut parerea unui expert in educatie. Important este sa ii incurajam sa se joace afara si sa le oferim aceasta alternativa sanatoasa la acele ore statice - pe care le petrec in casa ... cu tot felul de telefoane si laptopuri. mai departe >>

De acelasi autor:

Copiii si limbile straine: atitudine si necesitate actuala

Femeia la volan: cu sinceritate, faruri si mai putine prejudecati

Ce citeste copilul tau? Sugestii pentru lecturile copilariei

Unde au disparut idolii muzicali?

Curatenia de Pasti si Saptamana Patimilor

Dincolo de iubire intr-o alta dimensiune

Dorintele unei mame de 1 iunie

Ceea ce nu am anticipat inainte de a deveni mama unui baiat

Comunitatea Desprecopii - Hai pe forumul parintilor

Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)