Viata palpitanta...

0 | 21/3/2007

Viata palpitanta...

Mi-am facut azi un test de personalitate. Cica-s o fire aventuroasa, nonconformista, cutezatoare si alte blabla-uri. O prietena buna, si veche de ani de zile, vazand rezultatul, a ras si mi-a spus ca exact asa eram. Acum cativa ani. Dar ca nu mai sunt....Inainte eram aventuroasa ca plecam in orice excursie, fara bani, fara sa stiu neaparat unde opreste trenul, fara bilet cumparat, ma negociam cu nashul, fumam Carpati in compartiment, cantam la chitara...

Mi-am facut azi un test de personalitate. Cica-s o fire aventuroasa, nonconformista, cutezatoare si alte blabla-uri. O prietena buna, si veche de ani de zile, vazand rezultatul, a ras si mi-a spus ca exact asa eram. Acum cativa ani. Dar ca nu mai sunt....

Inainte eram aventuroasa ca plecam in orice excursie, fara bani, fara sa stiu neaparat unde opreste trenul, fara bilet cumparat, ma negociam cu nashul, fumam Carpati in compartiment, cantam la chitara.

Toate astea in timp ce parintii ma credeau la vreo cofetarie in oras si intrau la idei probabil cand vedeau ca nu ma intorc seara, iar rucsacul din nou nu mai e la locul lui...
Ma indragosteam, mergeam la "concerte", beam la petreceri, radeam cot la cot cu baietii de fetele machiate si imbracate in fuste.

Sufeream cumplit din vreo dragoste, desenam, ma napadeau ganduri sumbre si sinucigase sau ieseam cu gasca de fete.

Ma certam cu parintii, radeam zgomotos la vreun pasaj amuzant din carte, nu prea chiuleam de la scoala ca era prea distractiv in clasa, ma contraziceam cu oricine, la orice ora, pe orice tema.

alte 10 Supe pentru suflet

Ma gandeam ca nu voi face cariera niciodata, pemtru ca din liceu imi castigam banii muncind si deci mi-am dat repede seama ca munca nu se compara cu distractia, ca nu-mi place, ca nu-i de mine. Ma gandeam ca nu ma voi casatori, cel putin nu mai devreme de 30 de ani, ca cine sa ma ia asa nebuna?

Eu eram amica baietilor, nu iubita lor. Ma pricepeam mai bine la glume si la baut vin prost decat la sarutat. Ma gandeam ca nu voi face prea usor copil, pt ca insemna responsabilitate foarte mare, iar eu n-as putea sa fiu o mama perfecta ca mama mea, n-as sti, n-as putea, nu m-as pricepe, n-as reusi... Vroiam sa rad, sa dansez, sa ascult muzica, sa citesc, sa iubesc in taina, sa ma avant in orice, orice numai sa nu lancezesc in casa. Parca viata se putea termina in clipa urmatoare iar eu trebuia sa fac tot tot tot ce puteam, sa gust viata. Aeam vreo 4 gasti diferite in care ma invarteam. Aveam nevoie de experiente, de moduri de gandire, de modele. Incontinuu. Somnul era asa o risipa de timp...

Sa ma analizez acum:
Merg la serviciu in fiecare zi si in fiecare dimineata stiu ca voi infrunta o jungla, ca se poate intampla ceva ingrozitor, ca nu voi mai rezista, ca-mi voi baga picioarele si imi voi da demisia in secunda 2. Dupa 9 ore de munca fug ori la cel de-al doilea serviciu, ori sa ma intalnesc cu soacra-mea in parc sa iau copilu' acasa. Stiu ca avem nevoie de bani, sotul a pornit pe cont propriu, toata casa sta in baza mea. Merg la dentist, merg la cumparaturi, fac curat, educ copilu', incerc sa fac rost de cursurile de la master, alerg, alerg...

Citesc pe metrou o carte autobiografica a unui negru sclav pe plantatii. De cand am descoperit cartea asta si-o citesc dimineata pe drum spre serviciu si seara cand plec, parca mi se pare regimul de la serviciu mai acceptabil . Dar daca vine statia de coborat cand tocmai mi-l biciuia pe bietul negru, creste adrenalina-n mine de ma cert cu toti sefii pentru toti angajatii. Dupa ce sunt bine avertizata de colegi ca nu voi obtine nimic de la sefi decat un sut undeva daca ma duc cu nu stiu ce propunere, ma duc totusi, cu gandul ca ma va scuti seful de suferinta si nesiguranta si ma va da el afara.

Iar cand ies triumfatoare, cu propunerea aprobata, merg sa culeg pariurile castigate cu colegii. Sunt pregatita in orice moment sa mi se naruie tot. Si nu stiu cum, exact cand ma arunc de mai de sus, sfidatoare, in loc sa ma prabusesc, zbor mai sus si mai lin decat as fi sperat. si cu atat mai mult creste teama ca data viitoare nu va mai fi asa de usor.

Imi iubesc copilul, imi iubesc sotul. Mult. Foarte mult.
M-am casatorit la 21 de ani cu baiatul pe care l-am agatat in Cismigiu, am facut un copil la 25, am stat internata mai mult de 3 luni de groaza cu sanse minime de supravietuire si apoi am luat din pripa viata la un ritm poate si mai alert decat inainte. Acum am uitat de boala si gonesc dupa bani.

Am avut si am o viata grozava. cu cate un coboras si apoi zeci de suisuri. Sunt mirata de cat de mult curaj si vointa am sa ma trezesc in fiecare dimineata si s-o iau de la capat. Sa fac liniste, sa-mi vad copilul dormind, iar apoi sa plec tip-til din casa spre serviciu. Ma amagesc ca merg sa castig bani pt el, pt a-i putea cumpara tot ce are nevoie. De fapt nu sunt responsabila, ci sunt tocmai inconstienta crezand ca el de bani are nevoie. sau de mama care de multe ori ajunge acasa dupa ce el s-a culcat. dar ma Mint cu nerusinare in continuare si alerg, traiesc in ritmul Bucurestiului.

Sunt mai inconstienta decat in adolescenta cand asteptam sa adoarma parintii ca sa fug la vreun bairam in noapte.
Ma inteleg pe mine cum sunt si pe cuvant ca-mi place!
Sunt familista, angajata, avem casa, masina, trebuie sa platim curentul, sa schimbam mocheta in sufragerie, sa spalam vasele, sa calcam camasa de serviciu, sa cautam un sirop pentru tusea copilului.

Sunt atat de aventuroasa, de curajoasa si de nonconformista de nu-mi vine sa cred! Si stau pe forumul desprecopii.com.

Urmariti comentariile la acest topic pe Blogul Desprecopii.com aici >>>

sursa: kristinutza membru al comunitatii https://forum.desprecopii.com/forum/default.asp
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007