Relatia dura de 4 ani. Dar era distrusa de vreo 2. Intre timp iubeam in secret pe altcineva. dar era o iubire imposibila.

Asa mi-a intrat in cap ca singurul mod in care as putea scapa de aceasta teroare ar fi sa plec departe, printre straini, in cel mai mare secret. Sa evadez.

Mi-am facut un mic plan. Descoperisem un vechi prieten care lucra temporar la Paris si care ma incuraja in ideea mea. Am reusit sa gasesc pe cineva care avea o locuinta de inchiriat in Orasul Lumina. Viza aveam (de turism), mi-am rezervat un bilet de avion, mi-am facut valizele in care mi-am pus toate visele (ce grele erau!) si intr-o frumoasa dimineata de 9 iulie 1998 mi-am luat zborul spre necunoscut...

Ma imbracasem cu un T-shirt in care predomina rozul (in speranta ca-mi va purta noroc pentru noua mea viata care speram sa fie. in roz !) , mi-am facut unghiile tot roz si mi-am facut o coifura simpatica, cu noduri. Plina de sperante, am debarcat in Orasul Viselor. fredonind 'La vie en rose

Cineva m-a asteptat la scara avionului, ca pe o vedeta. Uf ! Am facut o prima plimbare, eram amutita de emotie, iar apoi am ajuns in cel de-al 16-lea arondisment, acolo unde aveam sa inchiriez un mic apartament. Cladirea era foarte impunatoare. cartierul de mare clasa, chiar linga Champs-Elysée. Am urcat cu greu cele 6 etaje pe strimta scara de serviciu fara ascensor si cu valizele mele voluminoase (liftul era numai pentru cei care locuiau la primele 5 etaje, in principal avocati). Apartamentul, micut.la mansarda. O bucatarie cu tot ce trebuie, o camera cam inghesuita cu mobile si cu un dulapior si ala plin cu vechituri, si alaturi, cu siguranta, baia. Dar nu !!! Usa se deschide si descopar ca este o alta camera, plina de carti si de tablouri proaspat pictate. Nelamurita, intreb unde-i baia, iar raspunsul ma intriga enorm : NU E !
Cum adica??? N-am mai intilnit asa ceva niciodata !!!Uite-asa, sunt mai multe WC-uri pe coridor, comune pentru amaritii de straini care locuiau pe acel etaj, iar daca vreau sa fac dus trebuie sa ma duc la doamna care-mi inchiriaza, in bucatarie, tot la mansarda, unde-si amenajase o cabina de dus, inghesuita rau si crapata. Astea sunt camere de bona. Dar mie nu-mi place si-mi spun, lasa, n-o sa stau prea mult aici, nu-i de mine ! O sa-mi gasesc eu ceva mai bun foarte curind !

Ma gindesc ca pe de alta parte e mai bine, chiria pentru asa ceva nu poate fi prea mare. Si totusi cind aflu cit este (2500 de FF), mi se inmoaie picioarele. Biletul de avion costase 2000. In sfirsit, ii spun ca-i prea mult si scade la 2000 FF (la vremea respectiva dolarul era cam 5,5-6 FF, deci cam 350 $ /luna)

In seara aceea m-am dus cu doamna la cumparaturi pe Champs-Elysée, am schimbat din dolarii cu care venisem (pe urma am aflat ca schimbasem la cel mai prost curs posibil !) si mi-am cumparat cite ceva de-ale gurii, m-a costat destul de mult. Nu-i de mirare, ca doar fusesem la Monoprix-ul de pe Champs-Elysée, probabil cel mai scump.

De a doua zi am inceput sa caut. Ce ??? Ceva. de lucru. Orice. Aveam citeva numere de telefon in buzunar, persoane pe care nu le cunosteam dar care imi fusesera recomandate cum ca ar fi posibil sa ma ajute cumva. Nu se stie cum. Primul telefon. un fost coleg de facultate de-al tatalui meu. Tipul e foarte rece. Si, ce pot face pentru dvs. ? L-am intrebat daca-si mai aminteste de tatal meu, caci nu avea aerul. Da, dar ce importanta ? N-are cu ce sa ma ajute !

Alt telefon. Intilnire la Disneyland cu directorul artistic. Din cauza ca nu stiu ca-i alt tarif pe RER, la iesire platesc. 100FF, nu prea inteleg de ce. Pentru ca era o amenda, de fapt ar fi trebuit sa iau bilet inainte. dar eu nu stiu. Imi pare rau pentru cei 100FF. Intilnirea decurge bine. Da, minunat, am talent dar. lucrurile nu-s asa simple. caci nu am drept de lucru. Dar daca vreodata o sa am si daca vreodata ei vor avea nevoie de o voce cu accent de Est, ma vor contacta.Grozav !

Cineva imi recomanda un avocat, specializat pe drepturile strainilor in Franta. Imi explica cum as putea face pentru a obtine dreptul de lucru si de sejur in Franta. Toate astea sunt teribil de complicate. Aproape imposibil. Imi trebuie o promisiune de angajare, dar nu orice, ci intr-o meserie unica, un domeniu in care in Franta nu exista someri. Sau, cum exista o lege care va intra in vigoare in toamna, artistii sau certetatorii care au contracte vor putea fi regularizati. Dar nu e nimic sigur, iar toate procedurile sunt de lunga durata. Ma apuca plinsul. El nu-mi ia bani pentru consultatie, caci nu m-a putut ajuta.

M-am mai dus la o agentie de Casting (nu stiu de ce, ma tot batea la cap doamna la care stateam de teama ca n-o sa-i platesc chiria ) unde. imi cereau ei mie bani, sa-mi faca nu-stiu-ce composite de prezentare !!!
Am luat Pagini Aurii si am inceput sa dau telefoane -  la intimplare, sa intreb daca nu ar avea nevoie. In franceza ma descurcam teribil de greu, nu intelegeam mai nimic din vorbirea lor rapida si cu accent parizian. Unii mi-au inchis telefonul in nas, fara sa-mi raspunda la intrebari.

Nimerisem o perioada proasta, fusese Campionatul Mondial de Fotbal, Franta iesise campioana iar apoi toti francezii au plecat in vacanta. Parisul era pustiu. Unde sa gasesc eu de lucru acum ? Totul era inchis !

Noptile dorm rau si fac acelasi cosmar mereu. Sunt in România (oare cum am ajuns acolo?) si sunt prinsa in capcana, nu mai am viza si nici bani sau bilet de avion si mi-e imposibil sa revin la Paris. In fiecare dimineata ma trezesc plingind.

Intr-o zi ma plimb prin Cartierul Latin. imi place, este enigmatic. Vad un afis dragut la intrarea intr-un cabaret. Intru si eu si intreb daca pot vorbi cu directorul artistic. Un baiat ma intreaba de ce iar eu ii dau o caseta demo. Imi zice sa sun a doua zi sa aflu ce parere are patronul. Eu sun si mi se spune ca nu a avut inca timp sa asculte. Mai trece o zi si trec iar pe acolo si dau peste patron. Il intreb daca a ascultat, el zice ca da, dar ca nu-l intereseaza. Mie-mi vine sa lesin !!! Cum indrazneste sa-mi vorbeasca asa, dar cine se crede ??? Si totusi ma abtin sa-i intorc spatele sa plec si insist : da, dar pe caseta asta nu este tot. sunt doar citeva cintece românesti, dar programul meu e variat, international. blablabla. El zice, bine, asteapta-l pe seful de orchestra si incearca. Sa vad ce poti. Ma ia cu ameteala. nu aveam partiturile la mine si nu eram imbracata, nici pregatita. Nici nu repetasem. Dar stiam ca daca plecam ratam totul. Tipul parea foarte dificil, lucru de care nu m-am inselat. Asa ca ramin. Il astept pe pianist. Incercam sa gasim niste cintece pe care le stiam si eu, si ei. E cam greu, eu nu sunt genul care sa aleaga repertoriul batatorit de toti. Ne oprim la doua cintece: Mon mec ŕ moi si Smooth Operator.

Auditia o trec cu bine. Patronul zice DA si a doua zi sunt invitata la birou unde mi se face o promisiune de angajare (contract nu aveam dreptul, caci n-aveam drept de lucru) Cu aceasta promisiune eu am dar fuga la Prefectura sa-mi dea viza ! Dar acolo imi spun ca nu, ca mai intii imi trebuie dreptul de lucru, iar asta il obtin de la Ministerul Muncii.
Ma duc la Ministerul Muncii. Aici mi se spune ca ei nu-mi pot da dreptul de lucru, daca nu am viza de lung sejur. Cercul impenetrabil al administratiei franceze. Aici a inceput greul.

Intre timp treceam seara de seara pe la cabaretul din Cartierul Latin sa -repet-  cu public. Am observat ca nu sunt platita, mi-am zis ca asta se va intimpla probabil la sfirsit de saptamina. Dar trece si sfirsitul si nimic. poate la doua saptamini. Si totusi nimic !!! Rezervele mele erau pe sfirsite si aveam cheltuieli, in curind trebuia sa platesc cea de-a doua chirie. Asa ca-mi iau inima in dinti si-i vorbesc patronului. De abia in acel moment am inceput sa cistig bani. Pe el il aranja faptul ca eu eram mai timida si nu ceream nimic !!!

A urmat un ping-pong administrativ. Scrisori recomandate cu AR la Prefectura, la Ministerul Muncii, la Ministru. Argumente solide. Convocari... Noroc cu avocatul, care e un om exceptional, stie toate subterfugiile, are un talent de scriitor teribil si ma ajuta ! Chiar a scris citeva carti.

Bun. dupa 7 luni de ping-pong, lovitura de gratie : Ministerul Muncii ma refuza, pe motiv ca exista someri in Franta in aceasta meserie. Eu sunt la capatul puterilor, nu mai am speranta. Nu mai stiu ce sa fac. Sa ma intorc in tara ? Poate. Totusi avocatul insista sa facem recurs la aceasta decizie. Ceea ce am si facut, dar dupa aceasta, in asteptarea raspunsului, mi-am luat o vacanta si-am plecat in Olanda. Noroc ca nu mai sunt controale la frontiere! Apoi am plecat in Germania. Am gasit acolo un contract mai bine platit si auzisem ca si pentru acte ar fi mai usor. Mi-a trecut repede. Nu era deloc mai usor ! Oricum, am lucrat in Germania citeva luni, cu frica in sin ca voi fi prinsa si urcata in primul avion! M-am refacut putin financiar, m-am odihnit si am recistigat increderea in mine. Partea proasta era ca acolo se faceau foarte des controale de identitate, chiar si pe strada (eram linga frontiera cu Franta si Elvetia), iar in cabaret veneau cam o data pe luna sa controleze permisele de lucru. Trec peste unele amanunte.

A venit vara, si o data cu ea o invitatie: seful meu de orchestra imi spune sa-mi iau o vacanta si sa vin la Paris! Ideea de a vizita Parisul si de a face putin shoping mi-a suris, cit si ideea de a-l vedea pe el, un compozitor care fusese dirijorul orchestrei filarmonice din Cuba, ca acum, pe linga niste albume ale unor cintareti celebri, sa-si petreaca noptile conducind orchestra din cabaretul cu pricina. Ne imprieteniseram foarte tare (chiar si acum am ramas buni prieteni !) si ma suna in fiecare zi.

Ajunsa la Paris, trec cu el intr-o doara pe la birou, caci el trebuia sa-si ia un cec. Si secretara imi spune ca primise o scrisoare de la Ministerul Muncii pentru mine. Eu ma gindesc ca sunt vesti rele. Ea imi arata scrisoarea. Intrebau daca mai vor sa ma angajeze, si daca da, sa le dea noua mea adresa, caci scrisorile adresate mie se intorsesera cu mentiunea : Ť nu mai locuieste la aceasta adresa ť

Le raspundem intr-o doara si le dau adresa avocatului. Cele 10 zile de vacanta trec repede, au fost minunate !!! Ce de cumparaturi, ce de locuri am vazut pe care pina atunci nici nu le observasem !!! Dupa care m-am intors in Germania.

La numai citeva zile, intr-o dimineata, ma trezeste telefonul. Este avocatul. imi spune ca am primit APROBAREA. Eu nu cred, il pun sa repete. El imi citeste scrisoarea o data si inca o data. Ramin muta, apoi dau in plins. Nu m-am putut opri citeva ore. Imi fac repede bagajele si a doua zi eram iar in tren spre Paris. M-am dus la primul hotel pe care l-am gasit, dar foarte repede am gasit o locuinta draguta si cu toate cele necesare (inclusiv baie!) Norocul incepuse sa-mi surida !

A mai durat totusi vreo 2-3 luni pina sa am cartea de sejur. Asteptasem un an si jumatate ca sa obtin un drept de sedere de 10 luni. Of, cel putin aveam timp sa respir putin !!!

Tot in aceasta perioada l-am cunoscut si pe sotul meu. Ne-am indragostit foarte tare iar la sfirsitul celor 10 luni singura solutie ca sa nu ne despartim a fost casatoria. Astfel s-au rezolvat in mod miraculos toate problemele mele administrative.

La exact 4 ani de cind am ajuns pe plaiurile franceze, adica pe 9 iulie 2002, viata ne-a oferit si cel mai frumos si pretios cadou : pe Adélie.

Poza "reve" este coperta unui CD al meu, "Revelatie".	pe scena primului cabaret unde am cintat la Paris (se numeste Aux Trois Mailletz)

autor: Otilia, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003
Cititi reacti pe forumul nostru forum/topic.asp?TOPIC_ID=6961

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️