Satul bunicilor

Acasa > VIATA DE FAMILIE > Supa pentru suflet - ganduri si emotii

7 | 27/10/2004

Satul bunicilor

• Mi-am visat bunicii azi-noapte. M-am trezit, am adormit din nou si iar i-am visat. M-am trezit buimacita, simtind in gura gustul merelor coapte ale bunicii. A fost un vis atat de real, as putea sa jur ca am simtit aevea mirosul fanului, gustul laptelui proaspat muls, mana calda a bunicii.Bunicii mei locuiesc in inima muntelui, intr-un satuc din judetul Vrancea, numit Andreiasu de Sus...

De la Focsani autobuzul se taraie pe un drum ingust si plin de gropi pt ca o ora mai tarziu sa opreasca in ultima statie, in Andreiasu de Jos, satul vecin cu cel al bunicilor mei, unde se termina soseaua asfaltata, unde nici telefoane nu sunt, aproape ca nici macar masinile nu mai circula...

Acum totul s-a mai schimbat, da, s-a mai modernizat...dar cand eram eu copil, in urma cu doar cativa ani, nu erau nici magazine, nici ''dispensar'', totul era atat de vechi si simplu si frumos. Din Andreiasu de Jos, ca sa ajung in satul bunicilor, trebuie s-o iau la picior, sa urc dealul, sa cobor o vale iar apoi sa intru in satucul lor, un adevarat colt de rai.

Muntenii de acolo au un accent atat de dulce si de taranesc, fara sa vrei ii iubesti. Si ma intampinau toti, cu mic cu mare, cu ''saru-mana duduitza'', si ii auzeam susotind in urma mea ''o vinit nepoata cea mica a lu' Ion Budeanu''. Pe bunici nu-i gasesc niciodata acasa in timpul zilei, ca-s plecati la fan, asa ca am o zi intreaga pentru mine, sa colind dealurile, sa caut cuibarurile ascunse cu oua ale gainilor, sa scot apa din fantana cu o galeata uriasa si grea din lemn.

Sunt batrani in sat care nu au fost niciodata la oras, care nu stiu ce inseamna tren, sau lift, sau macar sa locuiesti intr-un apartament si sa ai ''cacatoarea'' in casa. Pe cat de uimiti si impresionati sunt ei de povestirile mele despre oras pe atat sunt eu de impresioanata de naivitatea lor, de puritatea sufletului lor,de ochii lor mariti de neincredere cand le vorbesc. Cum sa nu-ti fie dragi cand ii auzi vorbind in limba lor, cand in loc de nasture spun ''bunghi'', in loc de pieptene ''coltzar'',drojdia e ''tzaica'',vesta e ''bunda''...

Aud un fluierat si-o pocnitura de bici si stiu ca a venit bunicul. Vad boulenii asudati tragand din greu carul cu fan, ma grabesc sa deschid portile, ii imbratisez pe amandoi si apoi bunica ma repede : ''Ai vinit?T-o fi foame, fa repidi focu' si pun' de mamaliga''. Ei, aici ma-mpotmolesc, toata educatia mea pretioasa din scoala si colegiu, toate orele de fizica si chimie si tot nu ma ajuta sa fac focul. Ma umplu de taciuni, imi ard genele incercand sa suflu-n soba si pana la urma il aprind dupa ce pulverizez pe lemne cateva picaturi de ''dolce&gabana''.

Urmeaza o cina absolut delicioasa. Nimic nu poate egala gustul legumelor crescute in soarele ''tare'' de munte, in solul ingrasat cu ''balega'' de vaca, laptele si ouale proaspete, totul e atat de organic incat nu te mira sa vezi cum toti batranii de 80 ani ai satului au mai multa energie decat tineretul zilelor noastre. Inca un ou copt pe jar si un pic de lapte la ceaun si apoi somn de voie, aerul de munte m-a ametit.

Ma trezesc dimineata devreme intr-un vacarm de nedescris. Cocosii canta, porcii guitzaie flamanzi, gastele se-nvart pe langa poarta ''cerandu-se'' lasata la balta, iar cireada de vaci a satului a plecat spre pasune si-i galagioasa de nu se mai intelege om cu om pe ulita. Ce m-a impresionat de mic copil si continua sa ma uimeasca este acel moment dimineata cand toti taranii isi deschid portile si toate vacile satului pleaca spre pasune, toata odata,umpland ulitele si indreptandu-se in aceiasi directie fara ca nimeni sa le indrume de la spate.

E zi de fan, asa ca bunica frige repede niste bulzi pe gratar, indeasa cativa pesti afumati in sacosa si plecam si noi cu furcile'n spate. Pe drum ne alaturam altor sateni, alta ''cireada'', de data asta de tarani, batrani si obositi, cu furcile-n spate, urcand dealul, urmand sa petreaca o zi cosind, intorcand fanul, facand capite. Urcam si iar urcam, strabatem o padurice-livada, cu mere atat de mari si de rosii si de gustoase...

Vreau sa ma opresc sa culeg cateva dar bunicul ma zoreste si-mi arata pe jos urme de urs: ''hai, imi zice, nu vezi ca urmele de urs sunt proaspete, poate sa se intoarca in orice moment'',De unde stie oare ca-s urmele proaspete, ca doar n-au ''expiry date'' pe ele.

Ajungem la bucata de pamant a bunicului, chiar in varful dealului.Privesc in jur si sunt convinsa ca sunt ''on top of the world''.Mai stiti Legenda cu Stefan cel mare care a dat cele 7 coline feciorilor Vrancioaiei?Ei bine, cele 7 coline exista, se vad deslusit in zare..1,2....toate 7. Bunicul vine langa mine si mi le spune pe nume.Jos, jos in vale vad satul bunicilor...mai jos...departe,departe, vad Focsaniul ca prin ceata,lumea civilizata si nu-mi vine sa cred cum, intr-o lume atat de modernizata mai exista inca oameni care traiesc ca bunicii mei, care mananca doar ce cultiva in gradina si ce cresc in grajduri si cotetze, care spala rufe cu sapun facut in casa, care mananca mamaliga in fiecare zi si paine doar ''din an in pasti''.

In fiecare vara, langa satul bunicilor se ''aciueaza'' o satra de tigani. Vin cu carutele de unde-or veni, si-si ridica corturile in lunca, la marginea Milcovului. Fac oale si ceaune pe care le dau la schimb in sat pe oua , rosii, gaini. E fascinant sa-i privesti cum isi fabrica oalele la foc iute,cum isi ''joaca'' nevestele si-si bat puradeii. Cand eram copil eram negricioasa la fata si la par, asa ca bunicii imi spuneau ca de fapt sunt tigancusa cazuta din caruta unuia dintre ei cand plecau din sat intr-una din toamne. Si mamei i s-a facut mila de mine si m-a luat de suflet. Nu-si dadeau seama ca fiind prea mica sa inteleg ca ei glumesc eu chiar ma credeam tiganca, si uneori ma duceam langa satra lor si intrebam pe cate vreo tiganca batrana ''ma cunoaste careva, a pierdut vreo tiganca o fetita, a cazut vreo fetita din carutele voastre?''. Ma si mir ca nu m-au furat tiganii

.............................................
Ultima data mi-am vazut bunicii in primavara. Bucurosi nevoie-mare ca s-a deschis un mic ''butic'' la ei in sat, de unde pot cumpara paine si ulei, mai bucurosi ca si-au pus ''ciusmea'' in curte si si-au cumparat un aragaz si o butelie...Tineretul satului este inexistent, au plecat cu totii la oras, satui sa traiasca ca acum 100 de ani. Au ramas doar batranii, din ce in ce mai putini si mai batrani...Cireada de vaci a satului a scazut considerabil, au aparut mai multe masini, mai multe televizoare, s-a mai asfaltat cate un drum mai umblat...Totul se schimba incet-incet...dar daca te urci in varful dealului si privesti in zare vezi aceleasi 7 coline ale Vrancioaiei, aceeiasi vale a Milcovului presarata cu stane, si pot sa va jur ca din cate tari si peisaje am vazut in viata mea, aceea este cea mai frumoasa imagine pe care pot ochii s-o vada.

Ce se va intampla cu satul bunicilor?Ce se va intampla cand treptat vor muri toti batranii?Va deveni probabil un sat parasit,casele se vor darapana....lumea va uita insemnatatea cuvintelor ''bunghi'', si ''coltzar'' si ''bunda''... 

Urmariti comentariile la acest topic pe forumul Calatoriile Sufletului aici>>

autor: aniela23 - membru al clubului Desprecopii.com - 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004

Extra: Vara la bunici - un album de poze >>.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️