Calatorie subiectiva la Husi
Calatorie subiectiva la Husi
- Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un sir lung si monoton de sate (si gari care se numeau "halte") asezate pe o campie destul de plicticoasa... Urma apoi un tunel lung ca o noapte - in tren se aprindeau luminite slabe, apoi, in timp, trenul si-a pierdut luminitele si aprindeau oamenii lanterne...apoi lumanari... La una din ultimele calatorii imi amintesc o femeie in varsta facandu-si o cruce solemna si spunand "Apara-ne, Doamne! Ca daca o chica tunelu' ista, apoi ne-o canta popa suuus! in varfu' dealului!"...
Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un sir lung si monoton de sate (si gari care se numeau "halte") asezate pe o campie destul de plicticoasa... Urma apoi un tunel lung ca o noapte - in tren se aprindeau luminite slabe, apoi, in timp, trenul si-a pierdut luminitele si aprindeau oamenii lanterne...apoi lumanari... La una din ultimele calatorii imi amintesc o femeie in varsta facandu-si o cruce solemna si spunand "Apara-ne, Doamne! Ca daca o chica tunelu' ista, apoi ne-o canta popa suuus! in varfu' dealului!".
Urma apoi o schimbare de tren si apoi inca una. Ultimul tren era altfel decat primele doua: mai mic, mai vechi, mai vesel, mai viteaz! Avea compartimente, iar cele de clasa I aveau canapele de plus albastru cu un fel de cearsafuri albe pentru cine ajungea cu capul acolo sus... Noi insa tot lipite de geam - cu inima batand tare si incercand a prinde si absorbi tot ce vedeam. Dealuri, apoi paduri. Adeseori cate o caprioara, ori un fazan - naluci? aevea sa fi fost?
Apoi ne simteam urechile paraind de la urcus si nu dupa mult timp incepea sa se vada Raiul nostru. Jos, intr-o vale, scaldat intotdeauna intr-o lumina ca de miere. Cand pe o parte a vagonului, cand pe alta. De ce asa - am inteles mult mai tarziu, insa in primii ani, cand cuvantul "serpentina" imi era strain, eram convinsa ca e numai magie la mijloc...
Pe peron ne astepta de cele mai multe ori Bunelu' (pe care in mod ciudat Mama il striga "Tata") si de foarte multe ori il vedeam de sus, si alergam dintr-o parte in alta a vagonului chiuind, si ii faceam semne sa il anuntam ca am venit. Era inalt si drept, parca il vad si acum, acolo, pe peron, si cand in sfarsit ne vedea, ridica bratul intr-un salut mut.
Ajungeam acasa (unde ne intampina Bunica) intr-un autobuz hurducator, pe un drum care serpuia printre case si gradini. Cele mai frumoase gradini.
Casa bunicilor mei avea soba de teracota care duduia iarna, avea un perete fermecat prin care vorbeam cu prietena mea de atunci, Ina, si avea o gradina in care ma pierdeam, asa cum numai casele de bunici pot avea.In noptile de vara ascultam greierii ori prindeam broaste (cica raioase), desi nu am indraznit niciodata sa pup vreuna ca sa vad daca se preface in print... In gradina bunicilor am semanat si banuti, ca Pinocchio, sa vad daca imi iese vreun copac din ei...
Langa casa era o biserica (Sfantul Dumitru?) a carei turla adapostea bufnite care veneau din cand in cand sa ne priveasca. Clopote si toaca precum a bisericii Sfantul Dumitru nu cred ca am sa mai aud vreodata.
Daca ma cocotam intr-un copac, vedeam Dealul Dobrina, intunecat, impadurit. Intotdeauna, daca ploua, ploaia venea de la Dobrina. Mai aproape de noi era Motocul. De acolo se auzea, vara, muzica de fanfara. Pe Dealul Motoc mergeam primavara sa culegem flori si untisor pentru salata. Inca se mai vedeau butuci de vie salbaticita, ruinele unor case si era acolo si un cimitir parasit. Parintii si bunicii discutau intre ei in soapta, cu buzele subtiate, lucruri de-ale oamenilor mari, auzeam cuvinte fara prea mare inteles, ca de pilda "colectivizare".
Pe un deal alaturat Motocului se vedea, din orice punct al orasului, un plop inalt, urias, an dupa an la fel - la fel fusese, mi-a zis Mama, si pe vremea copilariei sale. Am urcat o data pana la plopul ala si l-am imbratisat - parea ca nici zece oameni nu ar fi putut sa ii cuprinda trunchiul.
In cealalta parte a orasului se intindeau podgorii nesfarsite, randuri fara numar de vita de vie. Si fabrici si uzine...
Casa bunicilor mei, laolalta cu mai mult de jumatate din oras, a fost demolata pe la sfarsitul anilor '80. Acum doi ani, dupa trei de sedere neintrerupta in Japonia, mi-am adunat curajul si am mers din nou acolo.
Gara, trenul, da, apoi blocuri, blocuri, blocuri...Biserica Sfantul Dumitru, cu turla ei innegrita... Un zid scorojit inca se mai tine in pozitie verticala si e de culoarea casei copilariei mele. Plopul nu mai e. Filmez si ma ineaca lacrimile. Un copil zdrentaros ma trage de maneca sa ii dau ceva bani. Ma scormonesc in buzunare, ii dau si fug.
Si fug.
autor: Julie, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
15 comentarii din totalul de 22:
cineva parca mi-a citit gandurile...felicitari tine-o tot asa.
Pentru mine este prima oara in viata cand
O Doamne ,ce articol ,am plins pt orice comentariu,pt ca m am regasit si eu ca si toti altii!Sunt amintiri ce nu se uita niciodata ,noi cei plecati departe simtim mai mult dorul de tara,orasul unde am copilarit! Si de fiecare data cind ajungem vrem sa colindam cit se poate de mult ca sa ne incarcam bateriile,pt lunga calatorie in tara care ne am stabilit!............
sincer nu stiu cum am ajuns sa citesc..placuta calatorie!!huseanca fiind..am fost placut impresionata!!amintiri,constat ca inca destul de vii..amintiri din copilarie!!ar mai fi multe de spus,a fost destul de rapid impactul emotional..trebuie sa
ai descris foarte frumos,real, esti cumva Irina Teodoru?ai locuit pe Stefan cel Mare sau pe 14 iulie? Eu am cop[ilarit acolo? probabil ne jucam impreuna. Dar sa stii ca plopul e acolo si ca el si multe alte locuri au ramas neschimbate. daca sederea in Japonia nu te-a facut sa uiti, revino in Husi, te invit la o plimbare in Husul aproape cum il stiai tu
Este un articol emotinant.Sunt din Husi, si am retrait momente din copilarie citind aceste randuri. Plopul acela de pe dealul care merge spre Padureni inca mai este.
Imi recunosc copilaria din ceea ce povestesti tu. As mai aduga multe altele, clopotele de la Episcopie (cea ctitorita de Stefan cel Mare-care se zice ca a tras cu arcul si unde a cazut sageata s-a construit biserica), colindele de Craciun care rasunau in tot cartierul, gasca de copii de pe maidane cu care mergeam vara la scaldat la Benta sau Recea si iarna la sanius pe dealuri, plopii cei inalti care mai sunt si acum si fantanile cu apa rece ca gheata, aleea cu castani din Centru,viile care se intind peste tot si mirosul de must proaspat si nu in ultimul rand imaginea de pom de Craciun care se vede din tren noaptea, cand calatoresti inspre Husi! Asta e orasul copilariei mele, neschimbat!
doamne, pentru un moment m-am intors in timp, locuri si oameni pe langa care am trecut in copilaria mea mi-au revenit in memorie...drumurile cu trenul la Husi sunt poate cele mai frumoase amintiri din viata mea...ghemuit pe bancheta ultimului vagon, la sfarsitul vacantei, cand ma intorcem acasa... plangem. Locurile acestea au ceva tainic, Dumnezeesc...
julie,te admir,esti fenomenala!!!ti-am scris cindva in pm ca te-as lua la mine acasa,sa te am dimineata la cafea sa-mi povestesti,ca bine le mai zici!:)))nu am mai intrat pe-aici de un an de zile,asa ca nu stiu unde ti-ai publicat cartea pe care ne-ai promis-o...........dau pe ea orice imi ceri!!!:))
sant verginica din braila va spun la.multi.ani din partea mea pe acest an ok vreau si eu de la voi un mesaj cu mult respect si cu mult drag VERGINICA va pup ffff mult de tot data de azi 15.02.2005
O secunda am avut impresia ca citesc din Ionel Teodoreanu, unul din autorii care m-au ajutat sa am o perceptie superba asupra copilariei mele. Da, se pare ca ai un talent deosebit de-a surprinde si de-a pune in pagina momente coplesitoare, trairi ce nu totdeauna pot fi exprimate fara un pic de simt artistic...Nu am sa incep sa scriu despre propria-mi copilarie care a fost superba si asta pentru ca am avut sansa de a ma naste si creste intr-un loc in care anotimpurile erau anotimpuri, in care o gradina superba plina de flori ma facea sa-mi fie suficient ca pot mirosi, unde noaptea, daca mi-era frica, fugeam la bunica..adica in corpul celalalt de casa, unde o luminita de lampa totdeauna imi lumina visele, iar bratele ciolanoase ale bunicii care ma imbratisa, imi ofereau toata siguranta si caldura lumii. Sau sa vorbesc despre momentele halucinante in care acest superb vis care a insemnat un colt de rai, s-a spulberat...in doar o zi in care sub ochii nostri a fost demolat tot ceea ce bunicii si parintii mei au construit intr-o viata. Casa ne-a fost demolata cu 3 luni inainte de revolutie. Nesansa. Vreau sa spun doar ca as da orice ca si copilul meu sa aiba sansa de-a trai aceste momente de puritate si frumusete in care momentele de gratie sa insemne mirosul de liliac intr-o dimineata de primavara si nu cutia cu happy meal de la McDonalds.
ESTE FOARTE DUREROS CEEA CA AU FACUT COMUNISTII DIN TOATA TARA NOASTRA!!!
Un articol minunat! Nu sint din Husi,dar scoala primara am facut-o acolo la nr.4 plus 2 ani de liceu la Cuza Voda. Din pacate si eu am povesti lungi si triste care ma leaga de Husi...
Nu am fost niciodata la Husi,dar este extraordinar cum ai putut sa povestesti tu despre copilaria ta.Cum ti-a mai scris si altcineva,apuca-te si scrie o carte...si poate si mai multe.Felicitari!!!Cel putin,cine citeste articolul tau ,se simte copil pentru o clipa.
....citind articolul tau,inima a inceput sa-mi bata...sunt multi ani de cind am fost ultima data in Husi...desi sunt nascuta acolo nu cunosc nimic din ce scrii tu...ce ma leaga de locul numit Husi este o lunga si trista poveste si faptul ca in actele mele,la locul nasterii sta HUSI.
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII