Parentificarea: cum să-i lăsăm pe copii să fie doar copii
Parentificarea: cum să-i lăsăm pe copii să fie doar copii
Parentificarea implică o inversare a rolului între părinte și copil, ceea ce îi determină pe copii să acționeze ca prieteni ai părinților. Iată de ce se întâmplă acest lucru și cum le afectează dezvoltarea copiilor.
Parentificarea are loc atunci când mama sau tatăl se bazează necorespunzător pe copilul lor, estompând rolurile dintre părinte și copil. Iata consecintele emotionale ale acestui proces.
vei citi:
Părinții și copiii au îndatoriri clar definite
Tipurile de Parentificare
Parentificarea emoțională
Parentificare instrumentală
De ce apare parentificarea?
Cum sunt afectați copiii de parentificare?
Depășirea Parentificării
Părinții și copiii au îndatoriri clar definite
De cele mai multe ori, părinții și copiii au îndatoriri clar definite: părintele are grijă de copil, iar copilul se concentrează pe creștere și dezvoltare. Dar, uneori, aceste roluri sunt inversate, iar un copil poate acționa ca un îngrijitor. Copilul își pot asuma responsabilități de adult - cum ar fi curățenia casei sau medierea conflictelor familiale - începând de la o vârstă fragedă. Această inversare a rolurilor este cunoscută sub numele de „parentificare” și poate avea efecte emoționale și mentale negative de lungă durată.
Continuă să citești pentru a afla mai multe despre fenomenul de parentificare, inclusiv de ce se întâmplă acest lucru și cum afectează dezvoltarea copilăriei.
Tipurile de Parentificare
Parentificarea are loc atunci când mama sau tatăl se bazează necorespunzător pe copilul lor, estompând rolurile dintre părinte și copil. „Într-o relație sănătoasă părinte-copil, părintele are grijă de copil și-i oferă atât suport instrumental (hrană, adăpost, structură zilnică), cât și sprijin emoțional necondiționat (dragoste, afecțiune, îndrumare, reguli)”, explică Aude Henin, dr., Co. - Director al programului de terapie cognitiv-comportamentală pentru copii la Universtitatea Boston, USA. „Când un părinte nu este în măsură să ofere în mod constant aceste lucruri, un copil poate deveni părinte și poate fi în măsură să aibă grijă de părinte”.
Potrivit experților, există două tipuri de parentificare: emoțională și instrumentală.
Parentificarea emoțională
"Părinții se confesează copilului sau apelează la el pentru confort emoțional, în loc să fie invers”, spune dr Becky Kennedy, Ph, D, psiholog clinic autorizat în New York City. Copiii care experimentează parentificarea emoțională ar putea oferi sfaturi cu privire la situațiile adulților și adesea nu primesc același sprijin emoțional din partea părinților lor.
Dr. Kennedy oferă un exemplu: un părinte întârzie 30 de minute să-și ia copilul de la școală. Când ajunge în sfârșit, spune: "Am avut cea mai proastă zi la serviciu! Șeful a strigat la noi, apoi am fost blocată în trafic!" Copilul învață să-l liniștească pe părinte, spunând: „Oh, wow, îmi pare rău, sună ca o zi atât de grea”. (Dacă copilul și-ar împărtăși propriile sentimente, cum ar fi frica și îngrijorarea cu privire la întârzierea părintelui, ar fi mustrat. Părintele ar putea spune: „Fac totul pentru tine! Nici măcar nu știi ce zi am avut!") În esență, copilul învață să-și alunge propriile sentimente.
Ad-Extra3:
Parentificare instrumentală
Copiii sunt responsabili de îndatoriri practice, cum ar fi plata facturilor, gătitul cinei, întocmirea listelor de cumpărături, rezervarea programărilor medicale și pregătirea fraților mai mici pentru școală. Aceste sarcini ar putea fi peste nivelul lor de capacitate și înțelegere.
Reține, însă, că nu toate responsabilitățile copilăriei sunt considerate parentificări. Dacă nu ești sigur dacă interacțiunile părinte-copil sunt sănătoase, dr. Henin sugerează să-ți adresezi două întrebări: „A cui nevoi sunt satisfăcute?” și "Cererea este adecvată vârstei?"
„Este sănătos ca un copil să aibă responsabilități adecvate vârstei pentru a-și construi sentimentul de competență și responsabilitate și pentru a-și spori abilitățile”, spune dr. Henin. „Este, de asemenea, rezonabil ca copiii mai mari să își asume mai multă responsabilitate pentru perioade scurte de timp (de exemplu, dacă părintele are gripă câteva zile). Aceste situații sunt foarte diferite de neglijarea asociată cu cerințele omniprezente, persistente și intense, plasate pe un copil parentificat."
De ce apare parentificarea?
Așa cum fiecare gospodărie este diferită, la fel sunt și motivele din spatele parentificării. „De obicei apare deoarece părintele se confruntă cu o anumită formă de afectare fizică sau emoțională care-i afectează capacitatea de a-și asuma rolul de îngrijitor fiabil și previzibil”, explică dr. Henin. Aceasta poate lua forma dependenței, dizabilității sau unei boli psihice sau fizice.
Alteori, părinții sunt aruncați în procesul de parentificare de evenimentele din viață. De exemplu, dacă un părinte moare, celălalt s-ar putea să aibă nevoie de copilul său pentru a-l ridica. Greutatea financiară ar putea determina, de asemenea, un părinte să își asume un alt loc de muncă, lăsând mai puțin timp pentru îndatoririle gospodăriei. În cele din urmă, unii părinți sunt pur și simplu neglijenți.
„Copiii se întreabă întotdeauna „Cine trebuie să fiu pentru a obține dragoste, atenție, siguranță și stabilitate în această familie?”, Spune dr. Kennedy. „Ei trebuie să-și dea seama de asta pentru a se simți în siguranță din perspectiva atașamentului”. Dacă copiii își dau seama că îngrijirea părinților oferă aceste sentimente de dragoste și stabilitate, atunci vor prelua acel rol de îngrijitor - chiar dacă le depășește abilitățile de dezvoltare.
Cum sunt afectați copiii de parentificare?
Gestionarea responsabilităților adulților este stresantă chiar și din perspectiva unui adult, deci nu este de mirare că și copiii pot fi afectați negativ de această presiune. „Copiii învață că propriile nevoi și sentimente sunt amenințări la adresa sistemului lor de atașament” sau siguranței lor, spune dr. Kennedy. Deoarece copiii parentificați nu primesc validare cu privire la sentimentele lor, sunt forțați să se ocupe singuri de ele, ceea ce duce adesea la auto-învinovățire și la îndoială de sine.
Stresul cronic al parentificării s-ar putea prezenta ca anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mintală. Parentificarea a fost, de asemenea, asociată cu un comportament agresiv sau perturbator, probleme academice, consum de substanțe și dificultăți sociale, conform The Developmental Implications of Parentification: Effects on Childhood Attachment, un studiu de cercetare din 2012 realizat de Jennifer A. Engelhardt, PsyD, de la Colegiul Profesorilor de la Universitatea Columbia. „Poate expune copilul la probleme emoționale cărora nu le poate face față și să provoace niveluri cronice de stres”, spune dr. Henin.
Ea adaugă că parentificarea interferează cu capacitatea unui copil de a se angaja în activități adecvate dezvoltării. În general, copiii parentificați nu au ocazia să beneficieze de o copilărie „normală”, deoarece cresc rapid.
Efectele parentificării ar putea dura și la vârsta adultă, „provocând disfuncționalități suplimentare pe parcursul vieții individului parentificat”, scrie Engelhardt. Acest lucru se poate manifesta ca anxietate cu privire la independență, frici de abandon, furie și resentimente, dificultăți de încredere sau evitarea intimității, spune dr. Henin. "Poate fi, de asemenea, dificil pentru adulții care au fost părinți ca și copii să stabilească limite și așteptări adecvate cu proprii copii."
Mai mult, „parentificarea în copilărie este adesea legată de co-dependență la vârsta adultă”, adaugă dr. Kennedy. Copiii care au fost parentificați învață să-și alunge propriile sentimente și nevoi, pe care le consideră amenințări. Drept urmare, s-ar putea să se concentreze întotdeauna pe ceilalți, în loc să onoreze ceea ce simt ei înșiși. „Acest lucru poate duce la a se implica în relații care pot fi foarte toxice”, spune dr. Kennedy. S-ar putea să caute relații cu oameni care-i resping sau își ignoră nevoile pentru că le este foarte familiar.
Cu toate acestea, este important de menționat că, consecințele parentificării nu sunt întotdeauna rele. Multe persoane care au fost parentificate dezvoltă tendințe puternice de îngrijire, empatie și inteligență emoțională. Ele arată, de asemenea, „o competență interpersonală mai mare și o coeziune familială mai puternică, precum și niveluri mai ridicate de individualizare, diferențiere față de familie, stăpânire de sine și autonomie” - mai ales dacă copilul experimentează „un nivel scăzut de parentificare și când eforturile sale sunt recunoscute și recompensate de către adulți", spune Engelhardt.
Depășirea Parentificării
Copiii care au experimentat parentificarea nu necesită neapărat tratament. Dar dacă suferă de efecte negative - cum ar fi anxietate sau depresie - s-ar putea să fie necesară intervenția unui profesionist în sănătate mintală. Acesta vă poate ajuta să decideți cel mai bun curs de tratament, care este adesea terapia cognitiv-comportamentală (TCC) sau terapia de familie.
„Cu cât dinamica nesănătoasă părinte-copil poate fi identificată mai devreme, cu atât copilul va fi mai bine”, spune dr. Henin. „Este important să abordăm situația fără a judeca copilul sau părintele și să recunoaștem că familia face de obicei tot ce poate pentru a face față situației, chiar dacă rezultatul nu este sănătos”. Ea adaugă că este esențial să identificăm problemele de bază care contribuie la parentificare, apoi să oferim sprijin și resurse în consecință.
Replici pe care nu ar trebui sa le spui niciodata copilului tau
Atunci cand le vorbim copiilor incercam sa o facem pe intelesul lor, insa sunt destule situatii in care replici spuse sub impulsul momentului pot darama tot ce am cladit pana in momentul acela prin comunicare. Cu totii rostim uneori cuvinte pe care apoi le regretam, iar pentru un copil, astfel de cuvinte inseamna durere, furie sau, de foarte multe ori, confuzie. De aceea, atunci cand ne adresam lor, celor mai dragi dintre fiintele care ne inconjoara, ar trebui sa gandim de doua ori inainte de a rosti anumite propozitii si sa incercam sa gasim calea cea mai putin bulversanta pentru ei de a le comunica ceea ce simtim noi, parintii adulti.
Iata cateva fraze pe care parintii nu ar trebui sa le spuna niciodata copiilor lor, dar pe care le rostesc adesea, fara a se gandi prea mult la consecintele dezastruoase pe care le pot avea citeste in continuare ce replici nu trebuie sa spui niciodata copilului tau.
.gif)
Despre PARENTING - CITITI PE LARG AICI.
Lecturi suplimentare
Marea Britanie: părinţilor prea permisivi li se ia copilul
Mai multe despre psihologia copilului aici > +
Forumuri dedicate psihologiei copilului
Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.
PARENTING - sau despre meseria de parinte
autor: redactor Desprecopii - toate drepturile rezervate (c) 2021
--14 Signs You Were Parentified as a Child
Child and Adolescent Cognitive Behavioral Therapy - Psychology Today.
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII