Comentarii la articole

Psiholog care a vorbit de fermitate? Schimbati-l, gasiti unul care sa va spuna de empatie si de iubire? De intelegere? Concret, daca unui copil ii e frica, trebuie sa fim acolo pentru el. Il tinem in brate, alungam intunericul, suflam teama si il aparam atunci, acolo si mereu de oricine si orice. Increderea asta in faptul ca cineva il vegheaza, neconditionat, ar trebui, in timp, sa duca la o alta atitudine fata de sursa fricii si, odata cu dezvoltarea neurologica, sa ajute copilul sa treaca peste frica intr-un mod pozitiv. In esenta, cum ai vrea sa se poarte cineva cu tine, asa te porti cu el. Eu una, as vrea sa pot conta pe o persoana iubita sa fie langa mine si sa ma inteleaga si sa ma iubeasca mereu. Asadar, asta o fi vrand si copilul meu. Cum e sa fii singur intr-o camera, sa o simti ostila, rece, sa-ti fie teama si sa-ti apara mama in usa si sa-ti spuna, ferm, ca asta e, sufera si treci peste? Pentru mine e o atitudine dura, neintelegatoare. neplacuta.

Si eu consider acest subiect deosebit de interesant.Am in baietel in varsta de 5 ani si 3 luni cate nu mai doarme singur de la varsta de 1 an si jumatate. Spune ca ii este teama de intuneric si asta este foarte ciudat deoarece eu nu l-am speriat niciodata nici cu "babaul"nici cu tiganul sau mai stiu eu cu ce.Si la ora actuala dormim toti trei in pat,eu, el si sotul. Unii spun ca aceasta se va remedia de la sine intr-un an sau 2.Este adevarat sau trebuie sa fac ceva?

Subiectul merita dezbatut pentru multiplele fatete pe care le dezvaluie. Una dintre ele, necomentata pana acum, desi mi s-a spus ca intra in generalitate, este cea a unuia dintre baietii mei gemeni in varsta de 7 ani.Pe tiparul consacrat al gemenilor - unul fricos, celalalt curajos - copiii mei evolueaza normal, fara probleme remarcabile. De doua luni incoace insa, unul dintre ei, cel fricos, refuza sa mai doarma alaturi de fratele sau, trezindu-se in toiul noptii si cerand sa vina in pat alaturi noi (parintii). Fermitatea pe care ne-a recomandat-o psihologul, si pe care am incercat sa o aplicam o perioada, nu a facut decat sa-i sporeasca teama de a dormi in camera in care a dormit de la 3 ani, sa-l determine sa stea treaz ore intregi in plina noapte si sa mearga la scoala extrem de obosit. Sunt deja 2 luni. Oare ce-ar trebui sa facem?

Consider ca este un subiect foarte interesant . Ca sa-ti educi si sa-ti cresti copilul cat mai bine trebuie sa cunosc cat mai multe detalii legate de aceasta frica . baietelul meu se trezeste noaptea plangand si nu stiu de ce . Poate o visa ceva sau ii este frica de intuneric . nu stiu sigur . am uitat sa mentionez ca are numai un an si zece luni. Trebuie sa cunosc mai multe detalii despre frica copiilor ca sa pot elimina in timp aceast6a teama a lui .

Trbuie sa fac un referat despre timiditatea increderea in sine

draga claudia, eu am un baietel cu mult mai mic decit rares, deci nu pot vorbi din experienta. ceea ce vreau sa spun este sa nu il lasi pe copil singur si sa cauti ca impreuna cu sotul tau sa ii fiti aproape.copii au un fel aparte de a gindi si de a intrepreta lumea din jurul lor.cu totii am fost la fel dar am uitat.in incercarile voastre de a-l face pe baiat sa se accomodeze sa stea singur puteti involuntar sa-l traumatizati.cu timpul si cu multa rabdare rares va va spune ce il face sa tremure de frica.lucrurile acestea le stiu de la tatal meu, un pedagog excelent si un om cu multa rabdare in sfaturile caruia am si azi incredere. sa auzim de bine

Imi pare bine ca s-a deschis aceasta tema.Am si eu un baietel care are aproape 7 ani si caruia ii este foarte frica sa ramina singur acasa.Probabil ca o sa mi-i se spuna ca nu e normal sa-l lasam singur dar....cea mai mare parte a copiilor sunt cu cheia in git in ziua de azi.De altfel si eu la rindul meu am fost asa si nu imi aduc aminte sa fi facut "istericale".E adevarat ca mai faceam boroboate dar asta e caracteristic copiilor.Revenind la baietelul meu trebuie sa mai mentionez ca, nu traieste intr-un climat stresat dimpotriva.Noi(adultii)ne iubim foarte mult, ne intelegem bine e adevarat ca ne mai certam si noi dar asta e normal.Iar de copil ce sa mai zic...eu sunt mama si nu sunt deloc iesita din comun daca spun ca e cel mai frumos lucru din viata mea dar tatal lui ..pur si simplu il adora.Nu cred ca sunt prea multi tati care s-au sculat noaptea sa-si schimbe si sa-si alimenteze copii darminte sa-l duca si sa-l aduca de la gradinita aproape zi de zi sa-l ingrijeasca sa-l hraneasca sa se ocupe de el... Imi pare rau ca ma lungesc atit de mult vreau doar sa scot in evidenta ca Rares nu duce lipsa de afectiune nu ar avea motive sa fie stresat...nu stiu.Poate faptul ca nu l-am lasat niciodata cu altcineva noaptea ...poate faptul ca am fost tot timpul impreuna cu exceptia timpului petrecut la gradinita nu stiu,nu pot sa inteleg de ce face crizele astea.Spun crize pentru ca am observat ca ma rog nu e un plins normal si gata intra in panica tipa,striga si efectiv tremura./Am incercat intr-o dimineata si n-am stiu ce sa mai fac cu el.Nu stiu colegele mele mi-au spus ca nu facem bine, ca trebuie sa se obisnuiasca dar mie frica sa nu faca vreun soc.Probabil ca mi-i se v a spune ca trebuie sa stau de vorba cu el dar si asta o fac in permanenta.Este un copil deosebit de matur si inteligent(de altfel toti copii sunt asa acum)si vorbim cu el ca si cu un om mare.Nici nu e un pericol la noi pentru ca e un bloc locuit doar de politisti si in e comun cu circa de cartier a politiei.Nu stiu cum sa procedez sunt derutata nu stiu cum e mai bine iar scoala vine cu pasi repezi si tot va trebui sa se descurce singur.Poate ma ajuta cineva cu vreun sfat poate a mai trecut cineva prin asta.Multumesc.

Imi pare bine ca s-a deschis aceasta tema.Am si eu un baietel care are aproape 7 ani si caruia ii este foarte frica sa ramina singur acasa.Probabil ca o sa mi-i se spuna ca nu e normal sa-l lasam singur dar....cea mai mare parte a copiilor sunt cu cheia in git in ziua de azi.De altfel si eu la rindul meu am fost asa si nu imi aduc aminte sa fi facut "istericale".E adevarat ca mai faceam boroboate dar asta e caracteristic copiilor.Revenind la baietelul meu trebuie sa mai mentionez ca, nu traieste intr-un climat stresat dimpotriva.Noi(adultii)ne iubim foarte mult, ne intelegem bine e adevarat ca ne mai certam si noi dar asta e normal.Iar de copil ce sa mai zic...eu sunt mama si nu sunt deloc iesita din comun daca spun ca e cel mai frumos lucru din viata mea dar tatal lui ..pur si simplu il adora.Nu cred ca sunt prea multi tati care s-au sculat noaptea sa-si schimbe si sa-si alimenteze copii darminte sa-l duca si sa-l aduca de la gradinita aproape zi de zi sa-l ingrijeasca sa-l hraneasca sa se ocupe de el... Imi pare rau ca ma lungesc atit de mult vreau doar sa scot in evidenta ca Rares nu duce lipsa de afectiune nu ar avea motive sa fie stresat...nu stiu.Poate faptul ca nu l-am lasat niciodata cu altcineva noaptea ...poate faptul ca am fost tot timpul impreuna cu exceptia timpului petrecut la gradinita nu stiu,nu pot sa inteleg de ce face crizele astea.Spun crize pentru ca am observat ca ma rog nu e un plins normal si gata intra in panica tipa,striga si efectiv tremura./Am incercat intr-o dimineata si n-am stiu ce sa mai fac cu el.Nu stiu colegele mele mi-au spus ca nu facem bine, ca trebuie sa se obisnuiasca dar mie frica sa nu faca vreun soc.Probabil ca mi-i se v a spune ca trebuie sa stau de vorba cu el dar si asta o fac in permanenta.Este un copil deosebit de matur si inteligent(de altfel toti copii sunt asa acum)si vorbim cu el ca si cu un om mare.Nici nu

Încă de când aveam 3 luni de sarcina i-am explicat baietelului meu ca vom avea alt bebe in casa. Peste timp i-am explicat ca va avea o surioara , de care trebuie sa aibă grija, care are nevoie de atenție si multa multa iubire... seara imi mângâia burta si simțind miscările ma întreba daca surioara lui se joacă in burtica ... cea mai repetată întrebare era : dar o sa se joace fotbal cu mine? Răspunsul meu era mereu : daCand am nascut si a venit cu tati sa vadă noul membru al familiei , era încântat... si după ce a vazut-o , ma intreaba... mamiiiii cand pot sa ma joc fotbal cu surioara? Nu va imaginați privirea si dezamăgirea lui cand i-am explicat ca trebuie sa treaca mult timp pana se pot juca fotbal, insa era incantat sa iesim la plimbare , sa împingă caruciorul ... si in ziua de azi , când vine cineva in vizita băiatul are mereu grija sa amintească ca el e fratele mai mare şi "munca " lui este sa aibă grija de surioara lui, deci noi nu am avut scene de gelozie între ei. .. ( Emanuel 5 ani , Natalia 2 ani)

Am doua fete,cea mare are 2ani si 9luni(Larisa) iar cea mica abia a venit pe lume acum o saptamana(Daria).Ca multe alte mamici ma confrunt si eu cu problema geloziei celei mari fata de cea mica si nu stiu cum sa procedez ca Larisa sa nu aibe impresia ca pe ea nu o iubesc la fel de mult ca pe sora ei.Ce ma sfatuiti sa fac?Este adevarat ca uneori imi pierd rabdarea si o cam cert pe cea mare desi stiu ca nu fac bine.va rog dati-mi un sfat.Multumesc!

sunt de parere ca primul copil trebuie invatat din timp cu prezenta fratiorului,surioarei

Am trei copii, doi baieti si o fetita. Radu - baiatul cel mare care are 4 ani si 7 luni a fost primul nepot al bunicilor si toata lumea s-a ocupat de el. Eu am stat acasa aproape noua luni, l-am alaptat, apoi am inceput sa merg la servici dar nu in fiecare zi. Il vedeam zilnic si petreceam mult timp impreuna. De bebelus a fost foarte posesiv si dorea toata atentia celor din jur. Cand a mai crescut, a devenit si foarte strengar si agitat si supravegherea lui cerea foarte multa rabdare si atentie. Nu de putine ori era certat. In acelasi timp ii faceam si toate poftele. Cand a venit pe lume cel de-al 2-lea copil - o fetita Iulia, l-am pregatit din timp, de cand eram insarcinata in luna a 3-a Din prima zi de cand am ajuns acasa cu noul bebelus, nu contenea sa strige "uita-te la mine" si facea tot felul de prostioare care sa ne atraga privirile. Au fost de vina si musafirii care se repezeau la fetita spunandu-i cat de draguta si frumoasa este si lui nu-i mai dadeau atentie ca inainte. Persoane care inainte ii spuneau lui cat de frumos este, acum se repezeau cu laude la cea mica. Cand fetita a mai crescut, Radu era foarte zgomotos in preajma ei si cauta mereu sa ii atraga atentia prin strigate si pocnete. Biata de ea tresarea intr-una si nu ne puteam abtine sa nu il certam si sa-i spunem sa nu o mai sperie. In acelasi timp o si pupa si o "apara" de alti copii. In acelasi timp il asiguram de iubirea noastra si incercam sa petrecem mult timp cu el. Se pare ca timpul care vroia el sa il petreaca cu noi nu ii ajunge niciodata. De cand s-a nascut fetita face pipi mereu pe el, din cauza asta si raceste foarte des. Curios este ca face numai ziua si nu noaptea. Noaptea se scoala si ma cheama sa il ajut sa faca pipi chiar si de cate 2-3 ori. El bea inca lapte din biberon pentru ca mi-a fost frica sa ii interzic biberonul. Asa ca seara bea cam 150 - 250 ml lapte, dar tot se scoala pentru pipi. La gradinita a inceput sa mearga cu putin timp inainte sa se nasca Iulia. Gradinita avea program 4 ore. La inceput a plans. Plangea si dupa ce il luam de la gradinita si ajungeam acasa. Chiar facea adevarate crize si nu vroia sa intre in casa. Cand Iulia a implinit 4 luni, Radu a mers la o gradinita particulara cu program de 8 ore. Ii place dar de multe ori bazaie dimineata ca nu vrea sa fie culcat la gradinita. Acasa nu doarme niciodata dupa amiaza pentru ca nimeni nu are nervi sa stea cu el 2-3 ore in pat, ca sa il culce. Chiar daca il culcam cu chiu si vai, doarme cate 4-5 ore si apoi se trezeste prea tarziu, seara. Protesteaza pentru orice, nu vrea sa manance, nu vrea sa se imbrace, nu vrea sa iasa, nu vrea sa intre, nu vrea nimic sau vrea ce nu se poate. Cred ca programul strict de masa si de somn de la gradinita ii face bine. Copiii de la gradinita au fost evaluati de catre un psiholog. Radu are o inteligenta peste medie dar din desenele lui reiese ca are o mare neliniste si e foarte incordat. Acum a venit si cel de-al doilea baietel - Tudor si Radu il adora. L-am pregatit din timp si acum. Radu i-a promis lui Mos Craciun ca nu mai face pipi pe el si intr-adevar nu a mai facut decat accidental, cand s-a luat cu joaca. Tot timpul spune ca il iubeste pe cel mic si e foarte afectuos. Eu il alaptez pe Tudor si noaptea, cam de 2 ori. Cand ma aude ca merg la Tudor, se scoala si bazaie ca vrea sa doarma cu mine in patul lui. Sotul meu se trezeste si el si il linisteste pana vin eu. Pe la ora 3 noaptea casa noastra este in plina forfota. Noroc ca ceilalti doi sunt foarte cuminti. Desi e pe jumatate adormit, de multe ori da din picioare si din maini daca vreau sa il linistesc. Ne spune de multe ori ca pe Tudor il iubeste si pe Iulia nu o iubeste. Sa il las sa spuna asa sau sa il opresc? Prima oara cand a spus asta, am plans. Am un sentiment de mare vinovatie pentru ca nu pot sa ii ofer tot ce are nevoie in plan spiritual si stiu ca am facut si multe greseli. In principiu doresc sa aflu ce alte greseli facem, poate greseli de care nu ne dam seama si cum se pot corecta. De la un timp imi spune si mie ca ma iubeste, asa cand nici nu ma astept sau la culcare sau chiar si dupa ce ma enerveaza bine cu ale lui. Oare o sa-si revina cand va fi mai mare? Sau o sa fie din ce in ce mai rau? Cum il putem ajuta? Stiu ca nu puteti sa imi dati o solutie imediata si miraculoasa pentru aceasta problema, dar as dori sa stiu unde pot gasi materiale de citit si daca este nevoie de un consult profesionist. Cat este de grava problema? Multumesc

Ma numesc ciprian candea, si sunt unul din copii abandonati iun spital de catre mama, chiar dupa momentul nasterii, mama are tupeu sa fuga din spital si sa ma abandoneze ca pe o carpa. Pacat ca nu mai traieste, ca as fi cautat-o pana-n panzele albe sa-i cer o explicatei. In fine, sa rvenim la ceea ce ati propus ca subiect. Da, sti, Nicole, sunt de acord sa iei un copil abandonat si sa-l iontroduci in familia ta, doar pt o zi si sa-l duci cu tine in diferite locuri cu copilul tau natural. Gandestete ce v-a simti acel copil introdus in familia ta. V-a ramane foarte socat de ceea ce v-a observa copilul, dar te ve-i intreba, care copil v-a suferii? Pa-i propiul tau copil, deoarece el se impotriveste aducerii unui strain in familia lui si sa-l considere frate pt. o zi. El atunci nu v-a fi de acord cu hotarrarea ta si v-a face fel si fel de nazdraveni care sa-ti atraga atentia. dar daca parintele ii explica copilului de ce vrea sa faca acest lucru, la inceput s-e va impotrivi, dar cu timpul se v-a obisnui cu ideia.

Buna, si eu ma bucur ca in sfirsit se pune si problema copiilor din leagane si maternitati uitati de cele care le-a dat viata...Am incercat adesea sa vad prin diverse feluri daca poti lua acesti copii acasa pentru o zi doua sau o saptamina dar nu am reusit sa aflu cum se procedeaza...Poate sint si altii in gindul meu dar nu spun asta Sa poti lua un copil acasa definitiv este intr-adevar o hotarire foarte importanta si definitiva.Dar sa-l poti duce intr-o zi alaturi de copilul tau in parc sau intr-o excursie nu cred ca este o problema asa greu de realizat... Ar trebui sa existe chiar si pe site procedura prin care poti darui fara prea mare efort din partea noastra a adultilor o clipa de bucurie si fericire pe chipul gingas al acestor copii fara vina pentru soarta ce le-a fost data de propria 'mama'

Buna ziua, eu sunt mamica a doua fetite fericite (de 4 ani si 1 an 1/2) si am o multime de lucruri, hainute si jucarii pe care as vrea sa le dau unor copii necajiti care nu au si care s-ar bucura sa le primeasca. Cui sa ma adresez si unde sa ma duc? Cu multumiri, Diana

Buna, imi pare bine ca s-a abordat si subiectul acesta! Si noi avem un copil al nostru, asteptam altul prin mai si luam, la sfirsit de saptamina, o fetita de la un leagan de copii. Are 3 1/2 ani si este atit de fericita cind vine la noi ca ti-e mai mare dragul s-o privesti. Este dornica sa intrebe, sa afle. Presupun ca la leagan nu sta nimeni sa-i raspunda la toate intrebarile desi sint ingrijiti foarte bine. Nu avem posibilitatea sa o infiem, dar cine stie, pe viitor... As vrea sa spun ca un copil ca acesta este o bucurie imensa, iti umple sufletul si iti lumineaza viata. Te bucuri si tu de bucuria lui. De cite ori mergem sa o luam pe Cristina de la leagan ceilalti copii de acolo se agata de noi si ne roaga sa-i luam si pe ei acasa. Ni se rupe sufletul... Asa ca eu ii incurajez din toata inima pe cei care vor sa faca lucrul acesta. Doamne ajuta!

Buna,ma numesc Adina si acum locuiesc in Italia.Am plecat din Romania anul trecut,cu greu mai ales din cauza lor,a copiilor mei de la casele de copii din Slatina.Am incercat timp de 5 ani sa ii ajut cum am crezut de cuviinta. Cand aveam 17 ani am hotarat sa incerc sa lucrez ca voluntar in Leaganul de copii din Slatina(era foate aproape de casa mea).Am avut norocul sa intalnesc persoane deosebite care lucrau acolo,Directoare,doctore, asistente educatoare;nu toate dar cele mai importante se gandeau la mine ca la o schimbare in bine in viata acestor puiuti. Imi place sa cred ca au avut dreptate! Am devenit ,cu timpul,mama,sora,prietena copiilor care erau acolo! Stiu ca am schimbat in bine viata cateorva copii care timp de un an sau doi cat au stat acolo au avut parte de dragostea mea care eram o straina pentru ei(nu mama!!!) Dintre acesti copii au fost multi care s-au lipit de inima mea si si acum ma gandesc la ei ca la copiii mei . Marea parte din acesti copii au fost adoptati in America,in Romania si aici unde eu traiesc in Italia. Sunt mult mai linistita in ceea ce-i priveste pentru ca sunt inca in contact cu parintii lor si cu ei,le-am vazut poze,desene,am vorbit cu ei la telefon si stiu ca sunt bine. Mai greu e cu cei care au ramas in orfelinat si pe care nu-ii pot ajuta! Mi-ar placea sa stiu ca sunt si alte persoane care ar dori sa-i ajute pe acesti copii mergand la orfelinate si vizitandui,vorbindule frumos,mangaindui si invatindui ca sunt importanti si mai ales iubiti. As vrea doar atat!

Draga Izabela m-a impresionat foarte mult articolul tau. Si eu imi doresc sa adopt un copil, desi am propriul meu copil.Cred ca o sa o fac peste 2, 3 anicand situatia noastra mteriala va fi putin mai stabila(sper). Oricum mi se pare un lucru deosebit sa acorzi o sansa unui copil. Cred ca este mai mult decat o nastere. Multa sanatate, puter si multe bucurii celor care mai au curajul sa adopte copii in Romania zilelor noastre. Nu ar fi rau daca aceste persoane ar intra pe forum sa ne povesteasca din experienta lor.

Buna ziua am si eu un baieţel de un 1si jumatate îl ustura cand fac pipi am fost cu el la doctor i-am facu analiza la pipi ,a esti ca nu are infecţie m-ia zis sa ma duc cu el la un doctor chirurg si nu Stiu ce sa fac ,Daca îl mai ustura sa il spal cu rivanol, va rog sa îmi ieu spuneti cu ce sa îi mai dau la putica nu stiu ce sa-i mai fac eu i-am mai dat cu banlocin dar doctorul de familie a spus ca nu ie bine

si al meu este la fel😟