O seara fara internet in familie. Cum am re-descoperit lucrurile frumoase si importante
A fost o seară la care nu ne-am așteptat: o seara de detox digital. O seara care ne-a scos din rutina autistă a serilor ultimilor ani și ne-a reamintit de toate lucrurile frumoase pe care le-am uitat și ignorat...
Ne-am dat seama că locuim împreună în universuri paralele. A fost o seară care ne-a apropiat miraculos, ne-a făcut să râdem în hohote, și ne-a reamintit că avem cărți de citit, jocuri de șah de jucat sau chiar un bingo în stil vechi... O seară care ne-a făcut să cotrobăim adânc în noi insine...
- veti citi:
Miracolul s-a produs, intr-o frumoasa seara de iarna
Asadar ... o seara fara internet
Hai sa jucam un sah
Activitati speciale
Timpul trece mai incet?
Inapoi
Parintii in era digitala: abordari, detox si sfaturi
Miracolul s-a produs, intr-o frumoasa seara de iarna
Intamplarea s-a produs, intr-o frumoasa seara de iarna. O seara de aia lunga care incepe pe la ora 5. Mai intai am vazut cum copilul se ridica brusc de pe canapea pentru a cauta acel obiect care clipeste in fiecare casa - modemul. Apoi, la nici doua minute - a aparut langa el, si taica-su, usor nelinistit - cu telefonul in mana.
Tacticos, il vad cum formeaza un numar de telefon si aud cum o voce monotona il pune pe lista de asteptare. Din microfon aud: Bine ati venit la Tele2 - suport - sunteti pe lista de asteptare - aveti 23 de clienti inaintea dvs.
23 de clienti pe lista de asteptare? Nu s-a mai intamplat niciodata asa ceva in Olanda...
Copilul e agitat si intreaba a treia oara pe taica-su de ce nu are internet - iar taica-su intra cu telefonul pus pe speaker in baie. Nu inteleg de ce. Cand iese din baie - dupa 10 minute, aud aceeasi voce placida din telefonul lui care il anunta ca mai are 7 clienti inaintea sa.
Ce o fi? Si atunci imi cade brusc fisa pentru ca pe telefon imi apare - Instagram nu se poate updata. Shit, exact in tmp ce spionam pozele de pe Instagram ale prietenilor copilului meu si incepusem sa ma intreb de ce posteaza fetele atat de multe poze in costum de baie in fata oglinzii ...
Dupa 23 de minute pe linia de asteptare-,cu pauze de muzica simfonica pe care nu o pot identifica - aflam de la speaker ca in Olanda exista o problema majora la conexiunea de internet si ca se lucreaza intens pentru a se remedia. Si drept consolare ni se spune ca peste 1 milion de clienti Tele2. nu au internet in acest moment...Puahhh.... Clar ...
Asadar ... o seara fara internet
Nu uitam unul la altul.... ce facem? Toate activitatile noastre par anulate. Fiu-meu nu mai poate trimite snapchat-urile si nu isi poate completa snap-streak-ul, numai poate vedea ce fac prietenii, nu poate raspunde la toate mesajele mono-silabice si nu poate viziona cu castile puse acele video-uri de pe YouTube in care un tip explica gesticuland ceva si rade apoi in hohote de propriile sale explicatii...
Sotul nu mai poate citi review-urle de film pe care se pregateste sa ni le propuna seara, nu mai poate citi cum se modifica clima si cum se topesc ghearii si ce modificari mai face Google, iar eu nu mai pot vedea ce mesaje active sunt pe forumul Desprecopii. Nici ce fac gravidutele pe Desprecopii, ce intrebari mai au, ce copii s-au mai nascut sau ce poze mai pune Mafalda Limbuta din orasul natal pe FB. Piedere sau beneficiu? Depinde de noi ...
Hai sa jucam un sah
Dupa cateva minute de tacere confuza, aud propunerea sotului catre copil: Hai sa jucam un sah.
- Cu cine? intreba copilul
- Intre noi doi.
- Online?
- Nu - nu merge internetul.
- BIne si cum? - intreaba el?
- Cu piesele de sah.
- Aaaa...OK spune el. Hai sa vedem unde e sahul.
Cauta in dulap si arata fericit o tabla de sah. Dar unde sunt piesele? Piesele de sah nu sunt de gasit. Unul le cauta in pod, unul le cauta in niste sertare de dulap. Cautand piesele de sah - copilul gaseste niste jocuri uitate. Wow tata, ce joc fain e asta - cand mai jucam un Monopoly? Taica-su ii raspunde de sus: Andrei dar ce colectie faina de carti de Pokemoon ai... Andrei tipa! Tata, am uitat de ele - ce ma bucur sa le am acum? Adu-le jos.
Dar eu ce sa fac? Hai sa pun niste muzica. Dar uups, muzica ma favorita e pe Spotify si nu am momentan nici o lista offline. Insa intr-un raft sub televizor troneaza o colectie de CDuri prafuite. Nu am mai umblat la ea in ultimii 6-7 ani. Sa pun un CD cu Geoge Michael ? ca tot a murit de Craciun? Deschid carcasa CD-ului si vad ca discul lipseste. Nahhh, George Michael a plecat spre alta lume . Altul atunci. Ca sa umplu tacerea pun un disc pe care l-am cumparat in Havana. Buenavista Social CLub....Ce Muzica ,,,
Ad-Extra3:
Activitati speciale...
Intre timp, baietii au gasit piesele de sah. Niste piese mari, frumoase, lacuite ...Stau amandoi concentrati si se holbeaxa la tabla de sah. Eu ma invart de una singura 2 minute si apoi ma intreb ce sa mai fac. Deschid primele sertare. In primul sertar gasesc un album cu poze - Ahhhh ...copilul era mic. Nici nu stiam ca am astfel de poze. Da, a fost o vreme cand nu facem poze doar cu telefonul ... Ma uit indelung la poze. Parca sunt din alt timp. Putin decolorate - atunci imi dau seama ce bine le-ar face un filtru de Instagram...
In ultimul sertar gasesc o cutie de lemn. O deschid cu emotie. Hmmmm.... e jocul acela de Bingo pe care il jucam cu multi ani urma, in jurul mesei. Andrei era mic atunci - cand simtea ca pierde ne cerea sa schimbam tabla ...pentru ca nu suporta sa castige altcineva.
Deschid al treilea sertar. Gasesc un portofel vechi si niste role de film fotografic. Oare ce poze or fi acolo? Si de ce le-am lasat asa - fara a le aduce la lumina? Apoi imi plimb ochii pe un raft de carti. De mult nu l-am cautat cu privirea. Ochii mi se aseaza pe doua carti legate. Un volul dublu de Cartarescu, impachetat cu fundita rosie. E clar ca nu le-am citit. Si ce pacat. Iau cartile cu mine in dormitor pentru ca voi adormi cu ele in gand, citindu-le.
Partida de sah se apropie de sfarsit. Sunt putine piese pe tabla. Nici unul nu cedeaza. Pe ritm de salsa. Muzica imi aminteste de Havana, de oamenii sai fericiti. Ne trezim povestind despre Cuba, Vignales, despre campurile de tabac ... despre Cuba lui Castro pe care o stim asa de bine si de care ne-am departat asa de mult.
Timpul trece mai incet?
Seara pare lunga. Si trece incet. Aud ticaitul ceasului din perete. Aproape ca imi vine sa cred ca am descoperit cum pot incetini timpul.
Si uite, avem timp chiar si de un bingo in familie. Un simplu Bingo. Din pachetul acela uitat, de lemn in care numerele sunt frumos pictate pe niste bile. Si ne dam seama ca nu stim sa pierdem.... si radem cu hohote. Ce seara fantastica.
Inapoi ...
Brusc ... imi zbarnaie telefonul. Ping ping - aud cum vibreaza telefonul lui fiu-meu. Inteleg. S-a remediat legatura la internet.
Copilul ia telefonul si renunta la Bingo. Sotul strange rapid cutia de bingo. Eu inchid CD-playerul. Muzica asta pare acum frivola. Ne decuplam pe rand de la acel timp si intram iar in vrejul virtual. Iesim din acel buzunar de timp. Fiecare pe cont propriu. Copilul isi pune castile - e deja in lumea lui. Asculta muzica. Nu stiu exact ce muzica. Sotul deschide laptopul si ii vad ochii concentrati spre lumina albastra a ecranului.
Iau telefonul in mana. 23 de mesaje care ma invadeaza fara sa le cer. ...Mesaje fara sens. Atat de facile. Nu stiu care a dat un like, nu stiu care a pus o poza. Nu stiu care a spus o tampenie. Ce pierdere de timp, ce simplitate de consumat. Pe care eu trebuie sa o consum din timpul meu...
Ma gandesc inca o data ca am trait o seara speciala. Ca am fost intr-un buzunar de timp.
Inchid wireless-ul. Am de citit un Cartarescu.
Parintii in era digitala: abordari, detox si sfaturi
Cum ne protejam copilul in aceasta era digitala? Cum sa il protejem, respectandu-i in acelasi timp dezvoltarea propriei identitati? Familiile ar trebui sa isi faca timp sa puna deoparte jos telefoanele lor si sa participe la toate activitatile care se desfasoara fara ele.
Fie ca este vorba de sport, jocuri de familie, sah, aventuri in aer liber sau doar conversatie simpla, este esential pentru familii sa iasa din lumea digitala in mod regulat pentru a descoperi si pentru a intari legaturile familiale. Iata sfaturile unui foarte renumit psiholog american citeste mai departe aici >
autor: Mirela Popescu Zoita, redactor sef Desprecopii.com - toate drepturile rezervate 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII