Când prea multă blândețe crește mici tirani: de ce nu rezonez cu parentingul Laurei Markham

TEMA: Parenting | 0 | 27/4/2025

Cand prea multa blandete creste mici tirani: de ce nu rezonez cu parentingul Laurei Markham

Când cărțile Laurei Markham au început să devină populare – „Părinți liniștiți, copii fericiți”, „Părinți liniștiți, frați fericiți” și „Peaceful Parent, Happy Kids” – o întreagă generație de părinți a îmbrățișat cu entuziasm noua promisiune: că prin validare emoțională - exagerată, blândețe infinită și conectare constantă, vom crește copii echilibrați, fericiți și înțelepți.

Scrierile ei au fost aproape ridicate la rang de biblie a parentingului modern. Mulți părinți au început să creadă că orice limită pusă copilului, orice refuz, orice contrazicere, sunt greșeli de neiertat. Că orice lacrimă a copilului trebuie imediat ștersă cu explicații dulci și brațe larg deschise. Că disciplina, chiar și cea calmă, este sinonimă cu abuzul.

PS: Apropo… Laura Markham nu a crescut copii perfecți.
Așa că înainte să transformăm cărțile în biblie, să ne amintim: realitatea nu are nevoie de teorii ideale, ci de părinți reali, cu limite și iubire în echilibru.

Când blândețea devine extremă: despre "biblia" parentingului modern și capcanele ei

Când cărțile Laurei Markham au început să devină populare – „Părinți liniștiți, copii fericiți”, „Părinți liniștiți, frați fericiți” și „Peaceful Parent, Happy Kids” – o întreagă generație de părinți a îmbrățișat cu entuziasm noua promisiune: că prin validare emoțională, blândețe infinită și conectare constantă, vom crește copii echilibrați, fericiți și înțelepți.

Însă realitatea a arătat altceva.

Copiii crescuți fără limite ferme, fără consecințe clare, au devenit adesea adolescenți fragili emoțional, cu toleranță scăzută la frustrare, incapabili să gestioneze respingerile și eșecurile vieții. O generație care știe să ceară mult, dar care cedează la primul „nu”.

Blândețea este esențială. Conectarea emoțională este fundamentală. Dar fără echilibru, fără limite sănătoase și fără noțiunea clară de responsabilitate, parentingul devine o promisiune frumoasă... cu efecte secundare grave.

Educația reală înseamnă iubire și fermitate.
Înseamnă să crești un copil care știe că este iubit necondiționat, dar care înțelege și că lumea nu îi va satisface toate dorințele imediat.

Nu tot ce sună frumos în cărți funcționează în realitatea complexă a vieții.

Și poate că e timpul să ne amintim că adevărata maturitate nu vine din a primi totul, ci din a învăța cum să creștem în fața provocărilor.

De ce nu rezonez cu stilul de parenting propus de Laura Markham

Am citit mult din ceea ce propune Laura Markham. Am admirat intențiile ei bune: ideea de a crește copii cu blândețe, de a le valida emoțiile, de a construi relații bazate pe respect și empatie. Însă, ca mamă care trăiește realitatea de zi cu zi, nu pot să nu mă întreb: unde trasăm linia între empatie și lipsa de limite?

Personal, nu rezonez cu tipul de parenting pe care îl promovează.
Îmi pare, de multe ori, un stil mult prea relaxat, prea idealist, care în practică poate crea copii fragili emoțional, cu un slab autocontrol și o toleranță foarte mică la frustrare. Într-o lume reală – unde vor da piept cu respingeri, eșecuri, limite și reguli – mă întreb cât de bine îi pregătim dacă, acasă, totul este doar negociere și validare fără structură.

Mi-e teamă că un parenting fără fermitate și limite sănătoase nu modelează viitori adulți încrezători și empatici, ci riscă să formeze copii care devin mici monștri ai drepturilor fără obligații, ai plânsului pentru orice refuz, ai neputinței în fața greutăților normale ale vieții.

Cred în blândețe, dar cred la fel de mult în claritate, limite și consecvență. Cred că iubirea reală înseamnă să-i pregătim pentru lume, nu să le facem lumea un loc fals în care totul li se cuvine.

Poate că nu este popular să spui asta într-o epocă a „pozitivității necondiționate”, dar ca mamă, aleg să fiu și blândă și fermă. Pentru că știu că, uneori, un „nu” spus cu calm și respect este mai valoros pentru copilul meu decât o mie de validări fără substanță.

PS: Apropo…

Câți dintre cei care ridică în slăvi teoriile Laurei Markham știu că nici ea însăși nu a fost un părinte perfect?
În interviurile sale, Laura Markham a recunoscut că a avut parte de provocări serioase în relația cu propriii copii, mai ales în perioada adolescenței. De altfel, nu există date publice clare despre „rezultatele finale” ale parentingului ei – pentru că, exact ca în viața reală, niciun copil nu crește după un manual și niciun părinte nu are rețeta infailibilă.

Perfect parenting? Nu există.
Cărțile vând vise frumoase. Viața adevărată cere și limite, și echilibru, și curajul de a spune nu atunci când este nevoie.