O zi din viata mea…o zi din mine
O zi din viata mea…o zi din mine
Reprezentam o agentie de publicitate si ma aflam in negocieri cu un
client. In timp ce il asteptam in holul unui hotel ochii mi-au picat pe un
pliant care prezenta o fundatie care se ocupa de soarta copiilor orfani. Mi-a
placut foarte mult prezentarea, dar cel mai mult mi-a placut continutul. Plecand
de acolo gandul mi-a ramas la acel loc despre care citisem. Imi intrase deja in
suflet.
Am scris in aceeasi zi o scrisoare de multumire celor care
se ocupau de acei copii si mi-am exprimat dorinta de a merge acolo, langa acei
copii, sa ii cunosc, sa le ofer cateva ore din timpul meu.
Sentimentul matern ma invada. Am simtit o chemare catre
acei micuti, catre acele suflete care dintr-un motiv sau altul, dar fara vina
lor au ramas singuri. Acei copii nu au cunoscut niciodata glasul mamei, acei
copii nu au stiut niciodata ce inseamna o voce dojenitoare, dar spusa din
dragostea unui tata. Le-am simtit singuratatea. Am simtit ca ma cheama mai multe
suflete ca sa le ofer o mangaiere, sa le ofer un gand bun, sa le arat ca imi
pasa, sa le arat ca nu sunt chiar atat de singuri si ai
nimanui.
La putin timp am primit un raspuns de la orfelinat si o
invitatie la orfelinat. Am mers imediat. Imi doream acest lucru foarte mult si
aveam emotii.
Locul este superb, parca e rupt din rai. In Bucuresti,
cartierul Floreasca e un loc care se numeste S.O.S. SATELE COPIILOR DIN
ROMANIA.
Ce inseamna ? S.O.S. SATELE COPIILOR DIN ROMANIA inseamna o
organizatie, care a luat nastere prin 1990 sau 1991. Este foarte interesant
scopul lor, adica acela de a ajuta copii fara familie , dar mai mult decat atat
acest ajutor este dat prin faptul ca acei copii cunosc reperele unei familii:
mama, frati, surori, camin.
In sensul acesta organizatia are o scoala "scoala de mame
S.O.S" (parca asa o numeau ei si din cate am inteles eu aceasta scoala
colaboreaza cu Universitatea din Bucuresti). La aceasta scoala persoane de sex
feminin sunt invatate cum sa fie mame. Ma gandesc ca raman si devin "absolvente
"ale acestei scoli femei care dovedesc ca au sensibilitatea unei mame, ca stiu
sa ingrijeasca si sa pregateasca pentru viata un copil. Mama sociala avea in
grija 6-7 copilasi, iar copii intre ei erau frati, invatau ce inseamna practic
familia. Important este ca ei invatau ca familia e totul, e acel ceva de la care
porneste si se intoarce fiecare, invatau ca un grup de suflete care impart o
casa, care impart drepturi si obligatii se cheama familie, invatau ca daca
membrilor familiei tale le porti dragoste, respect, recunostinta si ajutor tot
asa trebuie sa le arati si celorlalti din exterior. Acesti copii care dintr-un
motiv sau altul au ramas orfani invata in cadrul acestei organizatii alaturi de
mamele, de pedagogii , profesorii si ceilalti membrii ai personalului ca orice
individ pentru cineva inseamna totul si daca ei ranesc un om de fapt ranesc doi
oameni, ii ranesc si pe cei care il iubesc pe acel om. Invata cu alte cuvinte sa
fie mai buni, mai toleranti, mai drepti.
Aceasta organizatie din cate stiu eu are doua astfel de
sate, adica de orfelinate, unul la Bucuresti si unul la Cisnadie, iar programul
este dirijat de un birou unic de coordonare.
Atat la Bucuresti cat si la Cisnadie am aflat ca exista
cate o gradinita care primeste si alti copii care nu neaparat sunt orfani. Acest
lucru mi s-a parut ideal fiindca orfanii inteleg ca daca sunt orfani nu inseamna
ca sunt o categorie izolata si ca nimeni nu-i accepta. In felul acesta, dupa
parerea mea, acestor copii le este mai usor sa se descurce (in viitor cand vor
fi majori) in viata sociala.
Eu I-am cunoscut in anul 2000 si pe atunci (de cativa ani
) la Cisnadie aceasta organizatie a deschis o tabara de vara care gasduieste si
copii din familiile cu venituri reduse. M-a emotionat aceasta
preocupare a lor pentru oamenii nevoiasi, carora le acorda un sprijin, un fel de
asistenta. Nu cred ca mai trebuie sa vorbesc de conditiile deosebite in care
sunt primiti, caci ele sunt intr-adevar la standarde
deosebite.
Cel mai interesant mi s-a parut ca au pus bazele unei
comunitati de tineri in Bucuresti, adica in oras separat de "paradisul" in care
exista Satul, aveau apartamente unde tinerii ( adica cei care implineau varsta
de 14 ani) mergeau sa locuiasca, li se acorda o suma de bani, un fel de solda si
sunt lasati , desigur sub asistenta si sub supraveghere, sa invete sa isi
administreze o suma de bani, sa aiba grija de o casa, de scoala, de lectii, de
ceilalti colegi de apartament, caci in aceste apartamente locuiesc tineri de
diferite varste cei mari invatandu-I pe cei mai mici. Cu alte cuvinte in cadrul
acestei comunitati se continua deprinderile invatate in SAT
si munca dusa de-a lungul timpului in cadrul Satelor. Dupa pararea
mea ceea ce se intampla in aceasta comunitate este o noua etapa a procesului de
integrare a tinerilor in societatea in care isi traiesc viata.
Echipa Satul S.O.S. este de asemenea implicata intr-o
serie de proiecte. Nu vorbesc acum despre acestea fiindca s-ar putea sa omit
multe importante si mai mult ca sigur la aceasta data proiectele s-au inmultit,
s-au aprofundat.
Ceea ce trebuie sa va spun este ca acei copii sunt foarte
talentati, am vazut multe desene de-ale lor, multe picturi ( chiar au organizat
expozitii), sunt adevarati mesteri , au confectionate o sumedenie de obiecte de
décor, statuiete, papusele, posete, etc.
Sunt talentati la dans, la muzica, la poezii.
De altfel pot fi vazuti la multe serbari cu diverse ocazii, la Palatul Copiilor,
la Cotroceni si in diverse locuri. Sunt copii apreciati si in primul rand
oricine simnte ca sunt educati cu grija, cu dragoste, cu
daruire.
Nu poti ramane indiferent la ei, nu poti sa nu
te gandesti ca merita sa le acorzi un moment din viata
ta, un moment in care sa le arati caldura, dragoste, un moment in care ii poti
lua la tine acasa, ii poti scoate in oras, ii poti duce in parc, ii poti lua cu
tine in vacanta, si de ce nu le poti da numele tau, integrandu-I in familia ta,
prin adoptie.
Autor:
Izabela Necula,
Desprecopii.com - 2002
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 6 comentarii
Ma numesc ciprian candea, si sunt unul din copii abandonati iun spital de catre mama, chiar dupa momentul nasterii, mama are tupeu sa fuga din spital si sa ma abandoneze ca pe o carpa. Pacat ca nu mai traieste, ca as fi cautat-o pana-n panzele albe sa-i cer o explicatei. In fine, sa rvenim la ceea ce ati propus ca subiect. Da, sti, Nicole, sunt de acord sa iei un copil abandonat si sa-l iontroduci in familia ta, doar pt o zi si sa-l duci cu tine in diferite locuri cu copilul tau natural. Gandestete ce v-a simti acel copil introdus in familia ta. V-a ramane foarte socat de ceea ce v-a observa copilul, dar te ve-i intreba, care copil v-a suferii? Pa-i propiul tau copil, deoarece el se impotriveste aducerii unui strain in familia lui si sa-l considere frate pt. o zi. El atunci nu v-a fi de acord cu hotarrarea ta si v-a face fel si fel de nazdraveni care sa-ti atraga atentia. dar daca parintele ii explica copilului de ce vrea sa faca acest lucru, la inceput s-e va impotrivi, dar cu timpul se v-a obisnui cu ideia.
Buna, si eu ma bucur ca in sfirsit se pune si problema copiilor din leagane si maternitati uitati de cele care le-a dat viata...Am incercat adesea sa vad prin diverse feluri daca poti lua acesti copii acasa pentru o zi doua sau o saptamina dar nu am reusit sa aflu cum se procedeaza...Poate sint si altii in gindul meu dar nu spun asta Sa poti lua un copil acasa definitiv este intr-adevar o hotarire foarte importanta si definitiva.Dar sa-l poti duce intr-o zi alaturi de copilul tau in parc sau intr-o excursie nu cred ca este o problema asa greu de realizat... Ar trebui sa existe chiar si pe site procedura prin care poti darui fara prea mare efort din partea noastra a adultilor o clipa de bucurie si fericire pe chipul gingas al acestor copii fara vina pentru soarta ce le-a fost data de propria 'mama'
Buna ziua, eu sunt mamica a doua fetite fericite (de 4 ani si 1 an 1/2) si am o multime de lucruri, hainute si jucarii pe care as vrea sa le dau unor copii necajiti care nu au si care s-ar bucura sa le primeasca. Cui sa ma adresez si unde sa ma duc? Cu multumiri, Diana
Buna, imi pare bine ca s-a abordat si subiectul acesta! Si noi avem un copil al nostru, asteptam altul prin mai si luam, la sfirsit de saptamina, o fetita de la un leagan de copii. Are 3 1/2 ani si este atit de fericita cind vine la noi ca ti-e mai mare dragul s-o privesti. Este dornica sa intrebe, sa afle. Presupun ca la leagan nu sta nimeni sa-i raspunda la toate intrebarile desi sint ingrijiti foarte bine. Nu avem posibilitatea sa o infiem, dar cine stie, pe viitor... As vrea sa spun ca un copil ca acesta este o bucurie imensa, iti umple sufletul si iti lumineaza viata. Te bucuri si tu de bucuria lui. De cite ori mergem sa o luam pe Cristina de la leagan ceilalti copii de acolo se agata de noi si ne roaga sa-i luam si pe ei acasa. Ni se rupe sufletul... Asa ca eu ii incurajez din toata inima pe cei care vor sa faca lucrul acesta. Doamne ajuta!
Buna,ma numesc Adina si acum locuiesc in Italia.Am plecat din Romania anul trecut,cu greu mai ales din cauza lor,a copiilor mei de la casele de copii din Slatina.Am incercat timp de 5 ani sa ii ajut cum am crezut de cuviinta. Cand aveam 17 ani am hotarat sa incerc sa lucrez ca voluntar in Leaganul de copii din Slatina(era foate aproape de casa mea).Am avut norocul sa intalnesc persoane deosebite care lucrau acolo,Directoare,doctore, asistente educatoare;nu toate dar cele mai importante se gandeau la mine ca la o schimbare in bine in viata acestor puiuti. Imi place sa cred ca au avut dreptate! Am devenit ,cu timpul,mama,sora,prietena copiilor care erau acolo! Stiu ca am schimbat in bine viata cateorva copii care timp de un an sau doi cat au stat acolo au avut parte de dragostea mea care eram o straina pentru ei(nu mama!!!) Dintre acesti copii au fost multi care s-au lipit de inima mea si si acum ma gandesc la ei ca la copiii mei . Marea parte din acesti copii au fost adoptati in America,in Romania si aici unde eu traiesc in Italia. Sunt mult mai linistita in ceea ce-i priveste pentru ca sunt inca in contact cu parintii lor si cu ei,le-am vazut poze,desene,am vorbit cu ei la telefon si stiu ca sunt bine. Mai greu e cu cei care au ramas in orfelinat si pe care nu-ii pot ajuta! Mi-ar placea sa stiu ca sunt si alte persoane care ar dori sa-i ajute pe acesti copii mergand la orfelinate si vizitandui,vorbindule frumos,mangaindui si invatindui ca sunt importanti si mai ales iubiti. As vrea doar atat!
Draga Izabela m-a impresionat foarte mult articolul tau. Si eu imi doresc sa adopt un copil, desi am propriul meu copil.Cred ca o sa o fac peste 2, 3 anicand situatia noastra mteriala va fi putin mai stabila(sper). Oricum mi se pare un lucru deosebit sa acorzi o sansa unui copil. Cred ca este mai mult decat o nastere. Multa sanatate, puter si multe bucurii celor care mai au curajul sa adopte copii in Romania zilelor noastre. Nu ar fi rau daca aceste persoane ar intra pe forum sa ne povesteasca din experienta lor.
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII