Ce am aflat in ziua in care am implinit 40 de ani

TEMA: Femeia: frumusete si relaxare | 0 | 30/7/2020

In dimineata in care am implinit fatidica varsta de 40 de ani, m-am întins in pat cu mainile impreunate pe piept, ca o implinire a premonitiei mele infantile si am asteptat. Surpriza: n-am murit. Asa ca am zambit, am sarit din pat, l-am ascultat la maximum pe Freddie cu ”Don’t stop me now” si, ca in filmele americane cu substrat motivational, am revazut in gand o lista incompleta, dar perfectibila, a atuurilor lui ”40”. Nu de alta, dar la urmatoarea dezbatere vreau să am contraargumentele pregătite...

La 40 te iubești mai mult pe tine însăți
La 40, nu-ți mai e teamă să te expui lumii
La 40, s-a dus, slavă Domnului, epoca gafelor, a inadaptabilităților, a situațiilor jenante
La 40, ai învățat să spui ”nu”
La 40, îți restabilești prioritățile
40 este o vârstă a siguranței
La 40, îți asumi sexualitatea în mod plenar
Nu fac apologia lui ”40”

Viata incepe la 40 de ani

”Life begins at 40” este una dintre temele mele predilecte de dezbatere cu elevii. ”Scrie ”1” daca esti total de acord, ”2” daca esti in general de acord, ”3” daca nu te poti decide, ”4” daca esti in mare parte impotriva si ”5” daca esti total impotriva”. Toți spun, fără excepție, ”5” și-mi aduc argumente elocvente și bine construite, care-mi aduc aminte de mine când eram la vârsta aceea a teribilei tinereți. În copilărie, ”40” era culmea senectuții. Celor ce ajungeau la această vârsă, matusalemică, în percepția mea de atunci, nu le mai rămânea altceva de făcut decât să se întindă în pat cu mâinile pe piept și să aștepte.

...Și, în dimineața în care am împlinit fatidica vârstă, m-am întins în pat cu mâinile împreunate pe piept, ca o împlinire a premoniției mele infantile și am așteptat. Surpriză: n-am murit. Așa că am zâmbit, am sărit din pat, l-am ascultat la maximum pe Freddie cu ”Don’t stop me now” și, ca în filmele americane cu substrat motivațional, am revăzut în gând o listă incompletă, dar perfectibilă, a atuurilor lui ”40”. Nu de alta, dar la următoarea dezbatere vreau să am contraargumentele pregătite.

La 40 te iubești mai mult pe tine însăți

Complexele care ți-au chinuit prima tinerețe au dispărut demult. Nu te mai încui în camera ta, supărată că ai fața prea rotundă, picioarele prea groase, părul prea aspru, fruntea prea lată sau sânii prea lăsați, iar din acest motiv, cel mai popular coleg al tău nu te va invita la film.

Te simți, pur și simplu, bine în pielea ta. Da, în pielea ta, aceea care s-a întins preț de câteva kilograme cu fiecare naștere, pielea ta pe care apare periodic un rid nou în jurul ochilor. Și atunci faci sport, nu pentru că așa vei obține un corp care va atrage toate privirile bărbaților din club, ci pentru că vrei o stare de bine, de confort fizic și psihic. Cât despre riduri, ele sunt acolo ca dovadă că ai trăit, că ai emoții, că știi să râzi și să plîngi. Dar, după ce plângi, din motive pe care mintea unui bărbat nu le poate vreodată înțelege pe deplin, îți ștergi ochii, îți pui fardul pe pleoape și pantofii cu toc cui și mergi să cucerești – din nou – lumea.

La 40, nu-ți mai e teamă să te expui lumii

Când aveai jumătate din vârsta ta de acum, voiai să faci totul ca la carte. Ai petrecut ani la rând încercând mereu să fii cea mai bună, să ai o conduită ireproșabilă, să lași o impresie plăcută. Să nu cumva să arăți o urmă de emoție – asta e catalogată drept slăbiciune. Acum simți că îți dai voie, în sfârșit, să fii tu. Îți înlături carapacea impenetrabilă care te-a ajutat să-ți clădești cariera, reputația și imaginea și realizezi ce efort inutil a însemnat purtarea ei. Acum îți permiți să-ți exprimi ideile în care ai crezut mereu, fără să te afecteze că nu toată lumea este de acord cu tine. Acum îți permiți să plângi la filme siropoase: sau să recunoști că le urmărești. Acum îți dai voie să greșești, și nu-ți e teamă să și recunoști asta.

Ad-Extra3:

La 40, s-a dus, slavă Domnului, epoca gafelor, a inadaptabilităților, a situațiilor jenante

Acum știi cum să vorbești cu cel mai atrăgător bărbat din lumea asta cu dezinvoltură, diplomație și nerv. Nu te mai bâlbâi și nu mai roșești când ți se fac complimente: le accepți, pur și simplu. Cunoști toate jocurile seducției și toate armele aferente. Contextele sociale nu te sperie, nu te complexează și nu te intimidează cum o făceau, poate, în trecut: le-ai bifat demult și ai învățat tot ce era de învățat.

La 40, ai învățat să spui ”nu”

”Nu” relațiilor abuzive, pretențiilor nejustificate de la serviciu, obiceiurilor care ai remarcat că-ți fac rău. Dar ”nu” și amintirilor dureroase, traumelor de demult. Ai făcut pace cu ele, le-ai catalogat și ai decis că prezentul este mult prea important pentru a fi intoxicat cu fantomele trecutului.

La 40, îți restabilești prioritățile

Renunți la așa-zise prietenii unidirecționale care te storc de energie. Spui ”pas” propunerilor de proiecte la serviciu care implică un consum pe care consideri că nu-l merită. Îți permiți luxul de a cuantifica valoarea timpului în ceea ce contează mai mult: o ieșire la pădure cu fiul tău e mai valoroasă decât o după-amiază în fața calculatorului, făcând calcule. Un weekend nebun în doi, la Veneția (sau doar la Predeal) nu se compară cu delegația la care ai fost invitată să participi. Și făcând aceste alegeri, te poți trezi cu niște decizii care ar fi părut cel puțin ciudate în urmă cu ani: ai petrecut o zi întreagă cu prietena ta de suflet, la o cafea interminabilă, când ai acasă un maldăr de dosare care-și așteaptă soluționarea. A meritat.

40 este o vârstă a siguranței

Ai o căsnicie sau o relație stabilă, ai o carieră lansată, o maternitate rodată. Confortabil gând. Iar dacă uneori devine prea confortabil iar rutina își arată colții, ai destulă experiență să-ți asezonezi existența cu o direcție nouă în carieră. Cu proiecte demult amânate. Cu escapade romantice spontane.

La 40, îți asumi sexualitatea în mod plenar

Nu mai e demult momentul inhibițiilor din urmă cu mulți ani. Cunoști harta corpurilor voastre cu ochii închiși. Știi fiecare mușchi, fiecare cută, fiecare gropiță. Știi fiecare reacție. Și totuși, poți inventa noi geografii, pentru că ele există și așteaptă să fie descoperite. Pentru că dragostea nu se mai măsoară în cantitate, ca atunci, demult, și nici în demonstrații atletice, ci în calitate. Și pentru că ea, cu timpul, devine mai rafinată, mai sofisticată și mai incitantă. Ca tine.

Nu fac apologia lui ”40”

Mi-a fost teamă de el, și de acest text, și în primul rând de reacția mea. Avem noi, oamenii, un talent în a ne construi bariere artificiale, ziduri ce generează frustrări, gîndiri stereotipice și tristeți depresive. ”40” este o astfel de barieră. Eu refuz să gândesc în acești termeni: tot am păstrat ceva din rebeliunea adolescenței. Nici nu cred că ”40” este noul ”30”, cum ne învață revistele. Cred că este pur și simplu un număr și că depinde de noi dacă cedăm sau nu stereotipiilor legate de el.

Însă nu, nu cred că viața începe la 40, ca să fiu în acord cu tinerii învățăcei de care vorbeam la început. Asta ar însemna să ștergi conștient din mintea și inima ta lucruri esențiale, cum ar fi prima copilărie, Crăciunurile alături de bunici, primul tău sărut, amintirile studenției tale, baia aceea în mare, pe dezbrăcate, drumețiile în vârfuri de munți, iubirile începute și sfârșite pe-un peron, pe El, nașterea copilului tău.

Cred în schimb, cu convingere, că viața continuă la 40, și continuă la orice vârstă, atât timp cât tu permiți asta, la intensitatea pe care tu o permiți. Și, în ce mă privește, mă văd, peste mulți ani, dărâmând barierele unor ani și mai rotunzi, în același fel. Mă voi trezi, voi constata cu satisfacție că nu am murit și voi râde. Și-mi voi lua cârjele ca să dansez pe muzica lui Freddie: ”Tonight I’m gonna have myself a real good time, I feel alive…”