Adevărul despre femei şi bărbaţi
- Ai zice că noi, oamenii suntem făcuţi unul pentru altul, “îngeri cu o singură aripă care doar împreună pot să zboare”. Ai zice că unicul nostru scop pe lume e să ne căutăm jumătatea, geamănul de suflet, cel cu care ne armonizăm şi reuşim să trăim într-un echilibru perfect până la adânci bătrâneţi. Ai zice că dacă vrem cu adevărat reuşim să găsim limba comună, aceea în care înţelegem, chiar şi pe nerostite, tot ce e de înţeles.
Ai zice că noi, oamenii suntem făcuţi unul pentru altul, “îngeri cu o singură aripă care doar împreună pot să zboare”. Ai zice că unicul nostru scop pe lume e să ne căutăm jumătatea, geamănul de suflet, cel cu care ne armonizăm şi reuşim să trăim într-un echilibru perfect până la adânci bătrâneţi. Ai zice că dacă vrem cu adevărat reuşim să găsim limba comună, aceea în care înţelegem, chiar şi pe nerostite, tot ce e de înţeles.
Ce bine-ar fi…
Câte cărări nu am străbate, câte ierni nu am aştepta dacă ni s-ar putea
garanta că într-adevăr, la capătul aşteptării vom găsi pacea şi liniştea după
care tânjim sau dimpotrivă, muzica din care ne putem trage seva pentru fiecare
zi.
Adevărul este însă altul. Dincolo de zilele îndrăgostirii, când ne
închipuim că am ajuns la liman, când ne trezim goi între zidurile pe care
singuri ni le-am ridicat, când nu ne mai recunoaştem în refrenele de la radio,
când nu ne mai emoţionează ci ne calcă pe nervi toate micile amănunte care ne
făceau unici… De-abia de-acolo începem greul, un nou război, o altă călătorie,
dinspre noi – ca jumătatea de inimă ce bate la unison cu a celuilalt, înapoi
spre eu-l pe care l-am rătăcit, care s-a dizolvat în umorile de cuplu, fie ele
lacrimi de bucurie sau de furie, transpiraţia disconfortului sau dimpotrivă, cea
a plăcerii la îndemână, transformată în drept conjugal sau chiar datorie impusă.
Cum supravieţuim?
Iubirea în sine nu reprezintă o relaţie ci doar suportul psihic pentru ce se poate construi. Sunt iubiri năvalnice, care te consumă, care îţi înghit resursele dinspre interior în afară, empatii atât de fine încât ajungi să crezi că tu eşti celălalt şi celălalt e, în adevăr, jumătatea ta. Dar ce te faci când jumătatea ta, în perfecţiunea ei, îşi dezvăluie imperfecţiunile. La început look-ul uşor neglijent al celuilalt, detaşarea de norme, aerul distrat, ţigara veşnic aprinsă într-un colţ al buzelor, Cum trăieşti cu ideea că Dragostea Vieţii Tale sforăie sau nu-şi taie unghiile destul de des… Amănunte!
Cui îi pasă, putem crea ritualuri noi… Dormim separat ca să ne putem odihni? Trăim împreună dar desenăm în spaţiul comun mici oaze intime: biroul-meu-în-care-mă-ascund-de-tine-dar-ţie-îţi-spun-ca-am-de-lucru, camera-ta-în-care-nu-se-fumează-niciodată, balconul-unde-nu-cresc-decât-plantele-mele, biblioteca-ta-de-la-mama, cutia-mea-cu-fotografii-vechi-care-pe-tine-nu-te-privesc, raftul-meu-din-şifonier-unde-nu-vreau-să-văd-nimic-cu-gaică, baia-ta-unde-cărţile-zac-pe-jos, garajul-la-care-eu-nu-am-acces.
Săptămânal vom prezenta în acest colţ al paginii o istorie dintr-o relaţie. Nu vor fi doar perspectivele feminine, veţi vedea şi ce cred Ei. Vom căuta soluţii împreună şi vom învăţa unele de la altele. Aşteptăm opiniile dumneavoastră pe forumul Supereva.ro.
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 1 comentarii
Dureros de real articolul:((
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII