Cand s-a nascut Marina…

In sfarsit o sambata linistita. M-am intors de o noapte acasa. Nu am cursuri de pregatire a nasterii, nu alerg dupa casa. O zi in care sa fac ce vreau ! De fapt vreau sa merg la Carrefour sa mai cumpar lucruri pentru bebe si sa ma relaxez. Oricum nu am mai nimic de mancare in casa asa ca trebuie sa fac cumparaturi.
Am dormit bine. Dimineata a venit Odile cu masina sa imi aduca lucrurile pe care le-am lasat la ea.

I-am dat sa manance lui Colin, purcelusul de guinea. Suntem fericiti amandoi ca suntem singuri acasa. El rontaie fericit la morcovi. Am chef de o baie lunga, spalat pe cap, poate si o masca.
Ma asez in cada (e o cada cu doua trepte, in care te asezi, nu in care te intinzi). Stau fericita sub jetul de apa calda. Ma spal pe cap. Imi relaxez ceafa. Mmm… Asa arata fericirea. Cred ca stau de doua ore in cada ! Asa nu imi vine sa ies... Mai am o luna pana trebuie sa nasc, asa ca savurez ultimele momente insarcinata.

Cu parere de rau ma hotarasc sa ies din cada. Nu ma mai intind la masti si alte aranjari in baie ca e obositor sa stau in picioare.
Ma imbrac in pijama ca e mai comod si imi prepar ceva de mancare. Pui la rotisor si cartofi prajiti ! Noroc ca e o rotiserie chiar langa casa si am luat ieri un pui. Trebuie sa am grija sa nu mananc dulciuri din cauza diabetului de sarcina, dar nici prea sarat ca retin apa… Ma car cu mancarea in sufragerie in fata televizorului. Nu stiu de ce ma simt foarte obosita. Probabil ca m-a relaxat prea bine baia. Zic ca ma odihnesc putin dupa-masa si dupa aceea ma duc la supermarket. Numai ca e departe, trebuie sa schimb vreo 2 autobuze si e cel putin o jumatate de ora de transport in comun ! Dar sunt hotarata ! Mai sunt lucruri de cumparat pentru venirea Marinei ! Trebuie sa spal si hainutele pe care le-am luat deja ca doar nu le voi pune direct din magazin pe bebelus !

Rontai cartofi la televizor, dar sunt atat de moale ca nici asezata nu pot sta, ma intind pe canapea, imi mangai burta. Ma uit la niste carti despre nastere primite de la Dominique. Una povesteste despre nastere, cealalta despre masajul bebelusului. La televizor nu e mai nimic interesant asa ca ma apuc de cartea despre nastere. Incetul cu incetul ma prinde. O citesc pana la sfarsit. E deja ora 16h ! Aproape a trecut ziua si eu inca nu m-am dus la cumparaturi ! Pur si simplu nu sunt in stare sa ma ridic de pe canapea. E o oboseala ciudata care ma tine tintuita.
Pana la urma fac un compromis, astazi ma odihnesc si ma duc maine sa fac cumparaturi. Mai rezistam pana maine. Colin mai are niste morcovi si salata si cateva rosii.

Vegetez restul zilei tot pe canapea in fata televizorului. Ba la un moment chiar il sting si degust linistea. Un moment de repaus in agitatia cotidiana. Afara e frumos, e soare. Ar fi fost o zi superba de plimbare, dar nu ma simt in stare. Vointa e neputincioasa in fata cerintelor corpului. O sun pe mama, mai vorbesc cu ea cate in luna si in stele. Ma simt bine. Sunt calma, sunt fericita.

Ma duc destul de devreme la culcare. Totdeauna am adorat momentul somnului, cand dupa o zi activa ma retrag pe taramul viselor. Asta e adevarul, sunt indragostita de somn si intalnirea cu el este o adevarata placere. De data asta placerea nu a durat prea mult ca am adormit de nici nu imi aduc aminte cand.

Duminica dimineata. Ma trezesc cu senzatia acuta ca ma scapa pipi. Arunc un ochi pe telefonul mobil de langa mine, e 5h30 ! Nu putea si vezica mea sa mai astepte putin ! Incerc sa o ignor, dar simt ca explodez. Pana la urma ma resemnez si mai mult dormind decat treaza ma hotarasc sa ma duc pana la toaleta. Dar ridicatul din pat este o operatie foarte delicata cu o asemenea burta. Mi-ar trebui o macara ! Buricul demult a devenit din gaura, tumburus. Uneori ma intreb daca mai rezista pielea si daca mai e loc sa mai creasca burta. Inca o luna ! Mie mi se pare ca am ating apogeul !

Ma pregatesc moral pentru coborarea din pat. Trebuie sa ma rasucesc pe o parte ca nu pot direct, mai ales din cauza durerilor de coloana. Imi incordez abdomenul usor iar acesta se tuguie ca o creasta de munte. Cu chiu cu vai ajung intr-o pozitie din care sper sa ma pot ridica. Mi se pare insa ca am scapat pipi. Te pomenesti ca din cauza presiunii nu mai tine vezica si am facut pe mine ! O iau cu grija sa nu ma vars in pat ca nu ma tenteaza sa ma apuc duminica la 5 dimineata sa schimb asternutul. Vreau doar sa fac pipi si sa ma culc la loc ! O iau voiniceste spre toaleta lasand o dara de lichid.

In momentul ala mi se moaie picioarele cand imi dau seama ca mi s-a rupt apa. Nu mai indraznesc sa fac nici nu pas de frica sa nu imi curga toata apa ! Imi aduc aminte ca la ecografia de joi mi-a spus ca am ceva mai putin lichid amniotic, dar de abia luni aveam intalnire cu ginecoloaga, asa ca nu mi-au spus si ce inseamna. In primul moment intru in panica. Trebuia sa nasc doar peste o luna ! Sunt singura, in weekend, toti prietenii mei stau la ani lumina departare, ma simt complet neajutorata. Din fericire nevoile fizice primeaza. Mergand ca pe oua ma duc la toaleta sa fac pipi dupa care ma intorc urgent in pat si ma intind ca sa nu raman fara lichid amniotic.

Imi vin tot felul de ganduri in cap. Am facut de abia 3 cursuri de pregatire a nasterii in care mai mult s-au pus intrebari referitor la sarcina decat la nastere. Iar la partea practica nici nu am ajuns. Credeam ca mai am timp sa ma pregatesc pentru examenul asta ! Moasa a reusit totusi sa ne spuna care sunt urgentele la care ar trebui sa mergem la spital. Ruperea apei se numara printre ele. Imi dau seama ca o sa nasc astazi. Am un tremur interior dar incerc sa ma mobilizez.

Ma concentrez pe ce am de facut : trebuie sa ajung la maternitate ! Dar cum ? Despre taxiuri ne spusese moasa ca sunt unii care refuza sa ia femeile insarcinate pentru ca lichidul amniotic pateaza si nici nu se mai poate scoate de pe tapiterie. Oricum nu stiu nici un numar de telefon de la taxiuri. Imi vine sa o sun pe mama dar ea nu ma poate ajuta, eu sunt in Franta, iar ea in Romania. Tot moasa ne-a spus ca de gravide se ocupa ambulantele, dar habar n-am numarul lor de telefon.
Singurul dintre cunoscutii mei care are masina ar fi fostul meu prieten si desi nu mai suntem impreuna de 2 saptamani in disperare de cauza sun la el. Atata lucru ar putea face si el pentru fiica-sa. Dar nu raspunde. Are telefonul inchis. Ce ma fac ?

Imi aduc aminte numarul de la serviciile de urgente (o combinatie de pompieri+politie+urgente medicale). Chiar daca gravidele nu sunt treaba lor, ar putea sa imi dea macar numarul de la ambulante! Imi raspund destul de repede si le spun ce s-a intamplat. Cred ca imi tremura vocea. Imi ia coordonatele. Ma intreaba daca pot astepta o jumatate de ora ca imi trimit ei o ambulanta. Spun ok. Uf, in sfarsit ma ia cineva in seama.

Incerc sa ma adun si sa imi pregatesc ce trebuie pentru maternitate. Din pacate ne-am mutat nu cu mult timp in urma si lucrurile sunt inca in cutii ! Reusesc cu chiu cu vai sa gasesc scutecele pentru mine si imi pun unul ca sa ma pot deplasa cat de cat prin casa fara sa las dare (ca doar nu sunt melc!). Sunt din cele care se pun persoanelor cu incontinenta urinara. Foarte folositoare in acest moment ! Imi pun pantalonii pe mine si raman cu bluza de pijama. Traiesc cu obsesia ca daca ma misc prea mult se scurge tot lichidul amniotic si dupa aceea sunt probleme cu bebelusul ! Nu e chiar asa, dar asta e obsesia mea.

Sun la mama sa ii spun ca mi s-a rupt apa, dar nu stam prea mult de vorba ca vad luminile de la ambulanta si trebuie sa ma duc sa deschid usa. Apuc sa ii pun lui Colin mancare pe vreo 3 zile in cusca, sa imi iau actele si cam atat. In ambulanta ma intreaba daca vreau asezata sau culcata. Vreau culcata.

Pe la 6h30 ajungem la maternitate. E inca personalul din tura de noapte. Ma duc direct la sala de nasterii. Ma pun sa fac pipi intr-un borcanel. Eu ma gandesc : « Oamenii astia sunt nebuni ? Cum sa imi faca urina cand e toata tulbure din cauza lichidului amniotic ? » De fapt asta si vroiau, sa vada daca e lichid amniotic in ea. Este. Ma intreaba cand au inceput contractiile. Pai n-am contractii, doar mi s-a rupt apa. E o eleva moasa roscata foarte draguta. Am mai vazut-o cand am fost la analize. Din pacate la 7h se schimba tura si nu mai cunosc pe nimeni. Ginecoloaga care mi-a urmarit sarcina nu lucreaza la spitalul asta, m-am inscris unde am mai gasit locuri (m-am inscris la maternitate din prima luna de sarcina si tot nu am mai prins locuri la spitalul la care vroiam eu dar si aici e foarte bine). Oricum in Franta se naste cu moasa, numai daca sunt probleme serioase vine doctorul.

Pe la 7h ma duc in sala de nasteri, o incapere relativ mare cu un pat in mijloc. Ma aseaza pe el, imi controleaza dilatatia (3 cm), imi monitorizeaza contractiile si bataile inimii copilului si ma lasa acolo. Pentru vreo ora. O sun pe mama din nou sa ii spun ca am ajuns si ca nu prea voi mai avea voie sa folosesc telefonul, dupa care motai linistita. Peste vreo ora (8h) vine noua moasa (intre timp s-a schimbat tura). Imi controleaza dilatatia, temperatura, monitoarele. Dilatatie 4 cm. Bebe e ok dar monitorizarea contractiilor zice ca nu am. Nici eu nu simt mare lucru. Imi face o perfuzie cu ocitocina.
Ma intreaba cum ma cheama si cum o va chema pe cea mica ca sa pregateasca bratarile. Imi pune bratara cu numele meu si o scrie pe a Marinei.

In schimb nu reusesc sa imi gaseasca dosarul. Pana la urma se dumiresc ca dosarul meu e inchis in biroul doctoritei pe care trebuia sa o vad luni ! Noroc ca stiam eu ce am, adica diabet de sarcina, mai putin lichid amniotic la ultima ecografie si imi descoperisera un streptococ in vagin desi eu nu aveam simptome de infectie. Dar stiam ca la nastere trebuie sa imi dea antibiotic ca sa nu se infecteze cea mica.

Si ma lasa iarasi sa astept inca o ora. Imi fac niste reiki pe burta ca sa ma ajute cu contractiile pe care incep sa le simt usor dar nu cine stie ce. Motai in continuare daca nu cumva adorm de-a binelea. E liniste, doar e duminica dimineata. Le mai aud pe moase bandu-si cafeaua intr-o sala alaturata. Se pare ca sunt singura pacienta pentru moment.

Ora 9h. Trece moasa din nou. Dilatatia tot 4 cm, dar s-a sters colul complet. Ii spun ca am inceput sa simt usoare contractii. Ma crede, desi aparatul tot nu imi inregistreaza contractiile. Imi verifica tensiunea. E ok. Marina cred ca doarme linistita, bataile inimii sunt regulate.

Ora 10h. Contractiile au inceput sa ma impiedice sa dorm, dar sunt destul de rare ca sa nu ma streseze prea tare. Intre ele respir linistita cum am vazut in filme. Vine anestezistul cu o eleva sa imi puna peridurala (epidurala). Ma ridica in fund cu spatele rotunjit ca sa ma intepe. Problema e ca o data cu ridicarea in fund contractiile devin mult mai dese. Atat de dese incat nu reusesc sa stau in pozitia in care vrea anestezistul. Incearca sa ma intepe dar ma pocneste o contractie de imi vine sa ma sui pe pereti si ii aluneca acul pe care e nevoit sa il scoata. In locul unde m-a intepat atunci m-a durut vreo luna si am ramas cu o parte a spatelui usor amortita de atunci. Mie imi vine sa imi smulg toate aparatele si sa ma asez in genunchi sa ma screm. Ma si screm de vreo doua ori pana imi da prin cap sa le spun si lor. Nu stiu ca atunci cand te scremi inseamna ca deja iese bebe ! Nu am ajuns cu teoria pana acolo. Contractiile le simt foarte bine, se intareste toata burta si impinge. Nu e foarte placut, dar nici nu pot sa zic ca este ingrozitor. Doar ca nu am stare.

Pana la urma reuseste si anestezistul sa imi puna acul numai el stie cum si urla dupa moasa sa o intrebe cand m-a controlat ultima oara. Apare moasa si ma intinde pe patul caruia ii scoate partea de jos si devine masa ginecologica. Uf, bine ca nu a fost nevoie sa ma transporte in alta camera. Pozitia asta pe spate imi cam taie cheful sa imping. Imping o data dar simt efectiv cum se intinde tesutul la refuz daca mai imping atat de tare in pozitia asta asa ca ma abtin. Intre timp moasa se uita ce se intampla si intra in panica. Marina e angajata pe canal. Cum m-a controlat in urma cu o ora nu stie de cat timp e acolo. Le e frica sa nu se sufoce. Cand m-am ridicat sa imi puna anestezia s-au deplasat toti senzorii de pe burta mea si acum nu mai reusesc sa ii prinda inima. Incepe sa fie agitatie.

Eu nu reusesc sa imping cum vor ele, adica de 2 ori pe contractie. Cand imping cum simt, o data dar lung, e ok, bebe iese frumos. Dar moasele vor sa fac ca ele. Urla la mine in franceza, eu belesc ochii mari, incat se intreaba daca inteleg franceza. Inteleg ce imi cer, doar ca nu pot ceea ce vor ! Mai cheama doua moase sa ma apese pe burta ca sa iasa bebe. Imi aduc aminte de povestea unui coleg a carui sotie s-a ales cu niste coaste rupte in urma unui astfel de tratament. Cred ca ma pierd cu totul. Nu din cauza nasterii, ci din cauza ca moasele urla la mine in loc sa ma lase sa nasc cum imi vine, natural ! Din fericire doar una din moasele venite ca intarire imi palpeaza usor burta, dar nu se apuca sa ma apese. La un moment dat se face liniste. Eu cred ca ma lasa sa rasuflu, dar vad ca moasele in plus se pregatesc sa plece. Nu pricep nimic si nu imi spune nimeni nimic. Dintr-o data e liniste, nu mai striga nimeni. Ma ia un frison puternic si tremur din toate madularele. E din cauza epuizarii organismului. Ma simt abandonata. E 10h47.

Si ma trezesc cu Marina pe burta, piele pe piele ! A iesit si eu nici nu mi-am dat seama. Probabil ca in sfarsit si-a facut efect anestezia. Mi-au facut o epiziotomie ca sa o scoata, dar este aici, e ok. Nici nu am auzit-o strigand. Probabil ca primul ei tipat s-a pierdut intre strigatele moaselor. A avut apgar 10, deci sigur a tipat imediat.

Am pe piept o maimutica mica-mica, 2.600kg si 47 cm care ma priveste cu ochii sai mari, albatru inchis. Arata ca un extraterestru si asa ma si priveste. Si eu la fel. Ma asteptam sa o recunosc, sa semene cu mine, dar nu, seamana cu el, desi in momentul asta nu imi dau seama. O tin pe piept si ne privim ochi in ochi. Nu plange, nu tipa, e calma si ma invaluie cu privirea ei profunda. E atata pace in ochii ei incat e aproape ireal. Timpul parca ar fi suspendat, linistea ne-a invaluit si am furat eternitatii aceste clipe ca sa ne cunoastem, sa invatam sa ne iubim. Nu voi uita niciodata prima scufundare in privirea fiica-mi. E ca o intoarcere la Dumnezeu, la divinitate. Si eu sunt atee!

Imi aduc aminte ca trebuie sa scot si placenta, dar se pare ca a scos-o deja moasa care incepe sa ma coasa. Doare al naibii asa ca e nevoita sa imi faca o injectie de anestezie locala. Dupa care ma lasa singura cu Marina pe piept timp de doua ore.

Eu nu stiu ca ar trebui sa o pun la san, ea nu stie ca ar trebui sa il caute. Sta cu nasul langa el, dar nu ii da nici o atentie. O mangai pe spate, ii cant. Ma simt atat de neajutorata, nu stiu ce ar trebui sa fac cu ea. Incerc sa o reconfortez cum stiu. Sta lipita de mine, se mai foieste, ma priveste. Nici uneia dintre noi nu ii e somn, ca doar am dormit bine inainte de nastere. Are par roscat pe cap si e inca unsa cu grasime. Manutele sunt destul de scofalcite, nu a stat destul in burtica ca sa puna grasime si sub piele. Dar e sanatoasa. Si fericita. Asta conteaza cel mai mult.