Dupa un drum de 9 luni de zile, mai mult sau mai putin anevoios, presarat cu emotii, cu bucurii marunte, dar si cu griji pe care numai o viitoare mama le poate intelege, momentul nasterii este, pentru fiecare femeie care urmeaza sa-si tina puiul in brate, ceva unic. Oricat de greu ar fi travaliul, oricat de mare ar fi teama, totul dispare in secunda aceea magica in care auzi primele sunete ale omuletului pe care l-ai purtat saptamani in sir in burtica se pe care l-ai asteptat cu atata ardoare. Iar atunci cand totul se petrece intr-un mediu prietenos, cand ai langa tine oameni minunati care te sustin din toate punctele de vedere, fericirea se masoara la superlativ, iar experienta nasterii se transforma in ceva de neuitat. Asa a fost pentru mine...

Anamaria, Tudor si tatal voinicului

Faptul ca mai traisem o data experienta minunata a nasterii m-a facut sa nu am aproape deloc emotii spre finalul calatoriei de 9 luni. Iar decizia de a naste la maternitatea Arcadia mi-a marit siguranta ca totul se va petrece firesc, fara incidente care sa nu poata fi depasite. Nu putea fi insa totul prestabilit. Ca orice experienta unica, trebuia sa aiba si aceasta doza ei de imprevizibil. Grijile au inceput in momentul in care am depasit cele 40 de saptamani, cat dureaza o sarcina in mod normal. Si ele au fost oarecum accentuate de nerabdarea celor din jur, care timp de o saptamana m-au sunat sa ma intrebe daca am nascut. Asta mi-a dat o stare de agitatie, condimentata cu cateva reprize lacrimogene si cu stari de nervozitate.

In cele din urma am reusit insa sa ma inarmez cu rabdare. Si pe Elisa am nascut-o tot dupa termen si totul a fost in regula. Acum insa nu mai reuseam sa am rabdare. Imi doream ca totul sa fie bine pentru bebe si ardeam de nerabdare sa il tin in brate. Asa ca am mai asteptat inca 2 saptamani pentru ca minunea sa se intample. Si s-a intamplat... intr-o sambata seara, dupa o zi destul de agitata, in care am presimtit ca a doua zi va fi altfel decat cele de pana atunci.

Stabilisem impreuna cu doamna doctor ca daca nu avea sa se intample nimic pana seara, urma sa iau o jumatate de pastiluta de prostaglandina pentru a stimula declansarea travaliului. Eram destul de sceptica, vroiam ca totul sa se petreaca 100% natural, insa nu mai aveam rabdare si gandul ca daca sarcina se va prelungi prea mult s-ar putea sa fie nevoie si de o cezariana nu era deloc confortabil. Imi doream mult sa nasc natural. Stiam ca pot asta si ca asa trebuie sa se intample lucrurile. Asa ca, dupa ce pe parcursul zilei simtisem cateva contractii mai puternice, dar nedureroase, la 20:30 am acceptat sa iau jumatatea de pastila. Apoi m-am relaxat, asteptand linistita sa vina dimineata pentru a merge la control. Dupa vreo doua ore si jumatate in care bebe s-a miscat continuu, am simtit insa ceva ciudat. O pocnitura scurta in abdomen, urmata de o senzatie bizara de cald, apoi de o contractie brusca, dureroasa. M-am ridicat din pat si am realizat ce se intamplase - se rupsesera membranele. Cantitatea de lichid care se scursese mi se parea mult prea mare in comparatie cu ce citisem eu in diverse materiale de pe net. La prima sarcina membranele s-au rupt pe masa de nastere, deci nu prea stiam cum trebuie sa fie senzatia decat din auzite. Pana sa ajung la baie o alta contractie, mai dureroasa si mai lunga, m-a coplesit. Apoi senzatia de voma, insotita de niste frisoane ingrozitoare, care ma impiedicau sa-mi controlez corpul. Am regretat amarnic ca in seara aceea avusesem o pofta ciudata de shaworma si de compot de ananas...

Va recomandam sa mai cititi si: Voi naste la Arcadia

M-am speriat, pentru ca nu stiam cu sa gestionez toate aceste lucruri care se intamplau brusc si se derulau mult prea repede. Doamna doctor imi spusese ca daca se intampla ceva sa merg direct la Arcadia si dupa aceea sa o sun pe dumneaei. Eram insa atat de derutata, incat primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa o sun. M-a linistit, mi-a spus ca nimic din ce se intampla nu era anormal. Ea nu era in oras, dar mi-a promis ca va sosi in timp util. Am facut un dus, cu chiu cu vai, si am pornit spre Arcadia care, desi e foarte aproape de casa mea, acum mi se parea ingrozitor de departe. Pana la spital am avut alte 3 contractii. De altfel, contractiile erau destul de dese, cam la 2 minute, insa durau putin, nu mai mult de 20 de secunde. Asta ma derutase cel mai tare. Eu stiam ca la inceput sunt mai rare... Probabil ca felul in care se desfasura totul avea insa vreo legatura si cu pastiluta pe care o luasem seara. Nu mai conta. Important era sa ajung la Arcadia. Stiam ca acolo toate temerile aveau sa imi dispara.

Cand am intrat in spital era in jur de ora 23. Am trecut in graba pe la receptie, sotul meu i-a explicat domnisoarei de acolo despre ce era vorba, in cateva minute eram deja la etajul trei, pe masa de consultatie. Rasuflam oarecum usurata. Stiam ca ce era mai greu de abia de acum urma sa se intample, insa acum eram pe maini bune si asta ma linistea. De garda era doamna doctor Ema Ciuta, pe care o cunoscusem la consultul preanestezic. Vederea unei figuri cunoscute m-a mai linistit, insa contractiile erau la fel de dese si de dureroase. Frisoanele si senzatia de voma s-au instalat din nou, ca si cum totul intrase intr-un fel de cerc repetitiv. Acum insa reuseam sa imi stapanesc oarecum reactiile. Ma simteam usor jenata de faptul ca abia ma tineam pe picioare, ca nu puteam nici macar sa ma dezbrac singura. Asistenta si infirmiera care erau de garda m-au linistit insa si mi-au spus ca totul e firesc si ca trebuie sa le las sa ma ajute. Aveam dilatatia 2 si colul era destul de fibros, cum mi s-a spus ulterior, asa ca in ciuda contractiilor dese, avea sa mai dureze. Doamna doctor Mihalceanu nu ajunsese, insa avea inca timp... Toata lumea imi zambea si aveam sentimentul ca tot personalul e acolo pentru mine si ca fiecare se straduia sa faca sa imi fie bine. Conteaza atat de mult sa fii tratat cu blandete si cu optimism in momente ca acestea...

Va recomandam sa mai cititi si: Nasterea prin metoda Lamaze

Au urmat apoi pasii firesti ai unei nasteri Lamaze, asistate in conditii exceptionale, de oameni care pe langa profesionalism stiu sa puna si suflet in tot ceea ce fac: monitorizarea inimii bebelusului, a tensiunii mele, perfuzie care sa imi stabilizeze contractiile si sa ajute dilatarea colului si alte ingrijiri menite sa imi usureze travaliul si sa asigure normalitatea nasterii. In plus, au urmat multe incurajari si asigurari ca totul va fi bine. Aveam atata nevoie de ele... Nu mai aveam notiunea timpului. Nu stiam cate minute trecusera, contractiile pareau sa fie un pic mai rare insa la fel de dureroase.

Am urcat la etajul 5, la sala de nasteri. Acolo m-a intampinat asistenta de garda, doamna Georgeana Tarabuta, careia ii voi purta in suflet un mare  Multumesc! tot restul vietii , pentru daruirea extraordinara cu care si-a facut meseria in noaptea aceea. Toata lumea a fost draguta cu mine, insa pe ea am simtit-o cel mai aproape sufleteste din clipa in care am intrat in sala de nastere pana spre dimineata, cand am fost dusa in salon. Exista oameni cu care, desi nu ii cunoastem, empatizam din primul moment. Georgeana (imi permit sa-i spun astfel, ca unui prieten.. ), este unul dintre ei.

Ce mi-a placut foarte mult in sala de nastere a fost confortul. Aveam in minte imaginea primei nasteri, cand a trebuit sa cobor din patul in care imi numaram contractile si sa urc pe masa de nastere  o masa clasica de ginecologie. La Arcadia totul este facut astfel incat viitoarea mama sa simta cat mai putin disconfort. La fel ca prima data, nu am vrut sa merg, ci am preferat sa stau in pat pana in momentul expulziei. Mi s-a parut mult mai suportabil. Atunci cand a venit momentul, patul a fost transformat ca prin minune intr-o masa de nastere, facuta parca pe masura mea.

Doamna doctor Mihalceanu a sosit exact la timp. Pana sa ajunga, medicul de garda, dr. Ema Ciuta m-a monitorizat constant si m-a incurajat mereu, asigurandu-ma ca totul este bine si ca in curand urma sa imi tin puiul in brate. Expulzia propriu-zisa nu mi s-a parut dificila, chiar daca bebe era destul de mare. Masca de oxigen m-a ajutat extrem de mult, la fel si mana Giorgianei, pe care o strangeam cu putere la fiecare contractie, si incurajarile energice ale doamnei doctor care imi dirija respiratia si felul in care impingeam. Au fost de ajuns trei reprize de impins si minunea s-a produs - bebe Tudor a inceput sa tipe tare de tot, iar eu am inceput sa plang, de fericire. Toata lumea era vioaie in sala. Doamnele de la neonatologie adusesera deja masa pentru bebelusi si au inceput sa-l curete pe Tudor. Doamna doctor ma felicita, iar eu abia asteptam sa-mi vad minunea de copil.

Dupa cateva minute, am auzit si verdictul - nastere Lamaze, pe 11 martie, ora 1:23, baietel, 4280 de grame, 56 de cm, Apgar 10 . Si el continua sa tipe cat il tineau puterile. Una dintre asistente mi l-a asezat pe piept. In clipa aceea s-a oprit din plans si si-a fixat ochisorii mari pe chipul meu, ca si cum ma cunoastea de undeva. Lacrimile mi se prelingeau pe obraz si mi se parea ca orice cuvant e inutil. Mogaldeata aceea mica, infasata in scutec alb cu floricele mov, era in clipa aceea ratiunea mea de a trai. Pe fundal, auzeam vocea doamnei doctor, care astepta calma sa ne savuram momentul de tandrete..  Ia uite, e dragoste la prima vedere acolo..  Si asa a si fost.. dragoste la prima vedere, care s-a prelungit in toate zilele care au urmat de atunci incolo.

Ce a urmat mi s-a parut infinit mai usor decat la prima nastere. Cele doua ore petrecute in sala de nastere, dupa plecarea doamnei doctor Mihalceanu, au trecut usor si frumos. Nu am putut sa dorm si conversat tot timpul cu Georgeana despre vrute si nevrute. La ora 4:30, cand am coborat in rezerva, eram plina de viata si nu-mi doream decat sa il vad pe Tudor. Toate fricile imi disparusera ca prin minune. Epiziotomia, de care ma temeam teribil, de data asta mi s-a parut un fleac, iar alaptarea, care imi dadea emotii dupa prima experienta, mai putin reusita, a devenit un fel de lectie care, invatata pas cu pas de la specialisti, nu are cum sa nu iti iasa bine...Totul mi s-a parut mult mai usor si asta pentru ca in zilele care au urmat nasterii am avut parte de o ingrijire de exceptie , de sfaturi extraordinare si de oameni inimosi, care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca eu, proaspata mamica, sa ma pot bucura la maxim de experienta uimitoare a nasterii  o experienta care la maternitatea Arcadia nu are cum sa fie altfel decat una de neuitat.

autor: Anamaria G., redactor Desprecopii.com -  Toate drepturile rezervate (c) 2012

 Cititi impresii directe de la mamici care au nascut la spitalul Arcadia, Iasi :
Nasterea la spitalul Arcadia Iasi
Nasterea la spitalul Arcadia (1),
Nasterea la spitalul Arcadia (2),
Nasterea la spitalul Arcadia (3),
Nasterea la spitalul Arcadia (4),
Nasterea la spitalul Arcadia (5),
Nasterea la spitalul Arcadia (6),
Nasterea la spitalul Arcadia (7)

Cititi: Gravidele cu risc crescut de travaliu prematur - Mituri si realitati despre sarcina

Despre depresia postpartum, e important sa cititi:

• Starea depresiva postpartum
• Cauze ale starii depresive postpartum
• Factori si mituri care pot contribui la depresia postnatala
• Suprizele unei mamici incepatoare
• Depresia postnatala, semne ingrijoratoare

Sfaturi importante de la Desprecopii

1. Inainte de a va hotari cum veti naste, cel mai bine este sa discutati cu medicul si sa aflati care este calea cea mai sigura pentru ca atat bebelusul cat si dumneavoastra sa fiti in deplina siguranta.
2. Intrati din timp pe forumul specializat Odiseea sarcinii in 40 de saptamani ... si luati legatura cu alte "colege de generatie". Tot acolo veti gasi multe informatii utile despre medicul care va monitorizeaza sarcina si va fi la nastere.
3. Cititi pe forumul Nasterea unei stele povestirile altor mamici care isi povestesc experienta nasteriii si momentele post-partum.
4. Nu uitati sa cititi toate articolele despre nastere.

Stelele generatiei Desprecopii.com

Povestiti pe forumul Nasterea unei Stele, povestea unica a nasterii copilului dvs. unic. In acest fel, devinde deja o Stea a Generatiei Desprecopii.com.

Sa speram ca 20 de ani de acum in colo experienta nasterii iti va aduce lacrimi de bucurie si sentimentul de satisfactie si mindrie. Daca o vei publica pe forumul NASTEREA UNEI STELE, o vei avea pe internet pentru totdeauna. Si, cine stie, poate va tine si prima pagina pe site-ul tau preferat, la STELELE GENERATIEI DESPRECOPII.COM

Pentru suport, prietenie si atitudine, va recomandam urmatoarele forumuri: Nasterea unei stele Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la intensitate maxima. Clubul scutecelor (0-4 ani) Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️