Infertilitatea de cuplu: abordare si regula de aur
Infertilitatea este definită ca incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate. Conform acestei definiții, aproximativ 15% dintre cuplurile aflate la vârsta reproductivă sunt considerate infertile. Un alt termen relevant este fertilitatea, care descrie probabilitatea de a obține o sarcină ce se finalizează cu nașterea unui copil într-un ciclu menstrual dat.
→ Iată cum se abordează medical tratamentul infertilității de cuplu și care este regula de aur.
- despre infertilitatea de cuplu si cum trebuie abordata dar si despre regula de aur in cadrul infertiliatii unui cuplu, veti citi
Infertilitatea unui cuplu: o definitie aproximativa
Probleme socio-emotionale asociate cu infertilitate unui cuplu
Regula de aur in cadrul infertilitatii de cuplu
Abordarea infertilitatii
Investigatii necesare pentru determinarea cauzelor infertilitatii
Infertilitatea masculina
Infertilitatea feminina
Concluzie si recomandare: Terapia adecvata pentru tratarea infertiltatii unui cuplu
SUPORT: Suntem o comunitate puternica si unita, haideti alaturi de noi!
Forumuri recomandate - FORUMURILE ASPIRANTELOR
Infertilitatea unui cuplu: o definitie aproximativa
Infertilitatea este definită ca incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate. Conform acestei definiții, aproximativ 15% dintre cuplurile aflate în vârsta reproductivă sunt considerate infertile. Un alt termen, fecunditatea, descrie probabilitatea de a obține o sarcină care să se finalizeze cu nașterea unui copil într-un ciclu menstrual dat.
Definiția infertilității este considerată rigidă deoarece se bazează pe o perioadă fixă de 12 luni. Cu toate acestea, aproximativ 90% dintre cupluri reușesc să conceapă în primul an de coabitare. Există, de asemenea, posibilitatea concepției spontane și în anii următori, deși rata fecundabilității scade cu fiecare an ce trece. Apariția vieții rămâne un miracol, în timp ce incapacitatea unui cuplu de a avea urmași constituie o problemă semnificativă.
În România, aproximativ unul din șase cupluri suferă de infertilitate, iar această problemă devine tot mai frecventă în rândul populației cu vârste între 28 și 38 de ani, conform ultimelor statistici. Ce înseamnă infertilitatea este o întrebare tot mai des întâlnită în discuțiile de zi cu zi.
Probleme socio-emotionale asociate cu infertilitate unui cuplu
Esecul conceptiei genereaza o serie de probleme socio-emotionale, sentimente de vinovatie, inutilitate, izolare sociala, avand ca rezultat scaderea randamentului socio-profesional si aparitia de tensiuni in cuplu. Statistica arata ca 40% dintre cuplurile infertile prezinta factor etiologic feminin, pentru 40% etiologia este masculina si pentru restul de 20% o combinatie a factorului feminin si masculin.
Regula de aur in cadrul infertilitatii de cuplu
Atunci cand medicul practician se confrunta cu infertilitatea el trebuie sa abordeze si sa investigheze ambii parteneri. Se vrea a fi “regula de aur” si nimic nu trebuie omis.
Absenţa unei sarcini, într-un interval de un an, în lipsa oricăror metode contraceptive, la un cuplu cu vârsta sub 35 ani, se constituie într-o definiţie a infertilităţii. Există şi completarea acestui enunţ, ce implică situaţia unui cuplu cu vârsta peste 35 ani, care nu obţine sarcina în interval de şase luni şi care este sfătuit să se adreseze unei instituţii specializate în diagnosticul şi tratamentul infertilităţii.
Regretabil pentru România zilelor noastre este faptul că nu s-a acordat atenţia cuvenită acestei situatii. Vârsta tot mai înaintată la care cuplurile îşi propun să obţină o sarcină, condiţiile socio-economice actuale, lipsa unei informări corecte şi uniforme conduc la situaţia în care un cuplu realizează că are această problemă, caută soluţia la specialist şi nu întotdeauna înţeleg tratamentul şi nu întotdeauna îl acceptă.
Ad-Extra3:
Abordarea infertilitatii
Abordarea infertilitatii necesita de multe ori o munca in echipa, din care nu vor lipsi: medicul generalist, endocrinolog, ginecolog, urolog, internist si de laborator, toti acestia ajutand atat la precizarea diagnosticului cat si la conducerea tratamentului.
Evaluarea cuplului infertil trebuie sa tina seama de toate verigile procesului de conceptie: ovulatia, transportul tubar al ovulului, productia si viabilitatea spermatozoizilor, eliberarea in vagin la momentul oportun, receptivitatea mucusului cervical, fertilizarea si receptivitatea uterina pentru implantare.
In general prima investigatie in cadrul unei infertilitati este spermograma. Este o analiza relativ simpla, putin costisitoare, neinvaziva si rezultatul se obtine intr-un timp scurt. Ea va preciza din start capacitatea fertila a barbatului exprimata in numarul de spermatozoizi, mobilitatea si morfologia acestora.
Daca aceste rezultate sunt in limite normale urmatoarele investigatii (care sunt mai multe, complexe si de multe ori laborioase) se vor indrepta spre factorul feminin al cuplului.
Investigatii necesare pentru determinarea cauzelor infertilitatii
Daca spermograma nu este insa normala vor urma o serie de investigatii menite sa detecteze cauza modificarilor spermogramei. Pentru aceasta este nevoie de consult urologic si /sau endocrinologic. Se vor efectua dozari hormonale: Testosteron, Testosteron liber, SHBG (globulina de legare a hormonilor sexuali), FSH, LH, Prolactina, Estradiol, hormoni tiroidieni, corticosuprarenalieni, etc in functie de recomandarile medicului endocrinolog.
Daca se consatata modificari ale acestora se va face un tratament endocrinologic adaptat dereglarii hormonale constatate. Daca analizele hormonale sunt normale se va apela la un consult urologic complex care sa excluda eventuale obstructii congenitale sau dobandite ale ductelor deferente, afectarea prostatei (infectii/inflamatii), un eventual varicocel sau defecte anatomice ale penisului. Daca consultul urologic nu evidentiaza cauza se va apela la o serie de alte explorari paraclinice cum ar fi: testele imunologice, testul postcoital, dozarea anticorpilor antispermatozoizi si eventual biopsia testiculara.
Infertilitatea masculina
Tratamentul infertilitatii masculine se adreseaza in primul rand agentului etiologic, cauzei ca atare (daca aceasta poate fi pusa in evidenta) mergand in paralel cu tratamentul partenerei (daca se impune).
Rezultate bune au fost citate in urmatoarele situatii: afectiuni endocrine nontesticulare, varicocel, ejaculare retrograda, defecte anatomice de penis. In alte situatii s-a recurs la fertilizare in vitro, inseminare artificiala cu donor, transferul de gameti intratubar sau adoptia.
Mai multe despre infertilitatea la barbati:
Disfunctia erectila masculina
Infertilitatea masculina
Azoospermia
Baile fierbinti reduc fertilitatea masculina
Varsta tatalui este importanta pentru conceperea unui copil
Laptopul poate afecta calitatea spermei!
Spermograma
Radiatiile produse de conexiunile WiFi pot influenta calitatea spermei
|Branza scade dramatic fertilitatea barbatilor
Infertilitatea masculina, noi frontiere depasite
Vitaminele cresc calitatea spe|
Alimente care maresc calitatea spermei
Infertilitatea inexplicabila a unui cuplu
Infertilitatea masculina, diagnostic si tratamente
Kiltul - o solutie vestimentara pentru cresterea fertilitatii masculine?
Ceasul biologic al barbatilor ticaie dupa 41 de ani
Infertilitatea feminina
In paralel cu investigarea infertilitatii masculine se impune si testarea unei eventuale infertilitati feminine care poate avea mai multe cauze.
Se poate incepe cu un test simplu: termometrizarea endovaginala, test orientativ care poate semnala existenta ovulatiei. Se pot face determinarile hormonale in diferite perioade ale ciclului menstrual: dozari de estradiol , FSH, LH, Progesteron, SHBG, Prolactina, Testosteron, DHEA-S, 17-hidroxiprogesteron, hormoni tiroidieni, hormoni corticosuprarenalieni, etc., in functie de recomandarile medicilor endocrinolog si ginecolog.
In paralel se pot face testarile pentru aprecierea permeabilitatii trompelor uterine, starii fiziologice a colului uterin si endometrului (este importanta excluderea unei endometrioze). Astfel in multe situatii devine importanta examinarea glerei cervicale, un frotiu cito-vaginal, ecografia regiunii genitale, histerosalpingografia, biopsia de endometru, laparoscopia. Daca in urma tuturor acestor examinari complexe nu se poate stabili cauza infertilitatii feminine se vor efectua si determinarile imunologice, in special dozarea anticorpilor antispermatozoizi.
In ceea ce priveste infertilitate feminina tratamentul poate cuprinde atat terapia cauzala cat si alte masuri: inductori de ovulatie, inseminare artificiala,fertilizare in vitro, transferul de embrion, etc.
Mai multe despre infertilitatea la femei
Grupa de sange si fertilitatea femeii
Grupa sanguina 0 scade sansele de a avea copii
Doua cauze controversate ale infertilitatii
Femeile nu pot da inapoi ceasul biologic
Fertilitatea scade odata cu avansarea in varsta
Probleme ale trompelor uterine
Dezechilibrul hormonal si legatura cu fertilitatea
Tehnici de reproducere umana asistata (ART)
Menopauza prematura
Tulburarile de ovulatie: cauze si efecte
Concluzie si recomandare: Terapia adecvata pentru tratarea infertiltatii unui cuplu
Alegerea terapiei adecvate depinde de o serie de factori care corespund nevoilor cuplului infertil. Acesti factori includ eficienta relativa a mijloacelor terapeutice, complexitatea si costul diferitelor variante de tratament, varsta femeii si optiunile personale si emotionale.
In plus, terapia trebuie sa fie abordata secvential, sa nu excluda posibilitatea de conceptie spontana si sa tina seama de raportul cost-beneficii-riscuri.
Despre infertilitate merita citit si:
SUPORT: Suntem o comunitate puternica si unita, haideti alaturi de noi!
Dorinta de a avea un copil si amanarea momentului in care vestea buna vine ... este adesea obositoare si va poate consuma extraordinar de tare. Cunoasterea inseamna putere. Cu cat stiti mai multe, cu atat veti avea mai putine emotii si veti putea sa infruntați mai bine emotiile puternice pe care le puteti simti pe parcursul perioadei in care veti astepta cu infrigurare sa deveniti mamica. Este important sa stiti ca pe acest drum nu sunteti singura. Aveti alaturi suportul online al celei mai mari comunitati de limba romana: Desprecopii.com. Pentru suport concret, incurajare si prietenie, va asteptam pe cel mai citit forum online al femeilor aspirante la meseria de mamica: Asteptand o comoara in viata noastra !
Forum si comunitate de suport pentru femeile care apeleaza la FIV: Forumul FIV (Fertilizarea in Vitro (FIV) - clinici, medici, experiente, succese, dileme. )
Informatii importante despre fertilitate si infertilitate
Tratamentul infertilitatii: proceduri pentru barbati
Viitorul tratamentelor de fertilitate
Plante care stimuleaza fertilitatea dupa 35 de ani
Baile fierbinti reduc fertilitatea masculina
Despre infertilitate
Infertilitatea: adevaruri si neadevaruri
Infertilitatea secundara
Infertilitatea, pe intelesul celor mai norocosi
Fertilitatea si influenta Feng Shui-ului
Stresul si infertilitatea
Forumuri recomandate - FORUMURILE ASPIRANTELOR
Forumul FIV
Fertilizarea in Vitro (FIV) - clinici, medici, experiente, succese, dileme.
Asteptand un ingeras in viata noastra !
autor: Dr. Liliana Lup - medic primar medicina de laborator - pentru www.desprecopii.com 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII