Raza de soare

Acasa > S-a mai nascut o stea - experiente de la nastere povestite de mamici - ghid pe judetele Romaniei

3 | 15/3/2005

Raza de soare

• Stiu ca nu am talent la povestit, dar aceasta mica poveste vreau sa fie cadoul meu pentru Stefania cand va fi la randul ei mamica.
  Cand l-am cunoscut pe viitorul meu sot, m-a frapat si m-a distrat faptul ca amandoi vroiam 3 copii. Bun, neaparat 2, iar daca vom avea posibilitatea atunci 3. Cand ne-am apucat de primul, il doream, dar nu neaparat. Am spus ca ne distram incercand....

Si am incercat aproape un an, cand fiind deja noiembrie i-am spus ca hai sa luam o pauza ca eu nu vreau sa nasc vara, sa nu mor de cald (pina la urma cred ca cel mai bine este sa nasti vara ). Bineinteles, chiar in aceea luna am ramas insarcinata ...

Am avut o sarcina foarte, foarte usoara. O prietena mi-a spus ca trebuie neaparat sa mai fac un copil pentru ca arat minunat. Nu am avut pofte, nu am avut greturi (doar un pic, dar nu se pune), m-am simtit perfect, doar ca imi era un soooomn. Seara de seara, la ora 9 eu dormeam oriunde, la televizor, la calculator, nu conta. Si tot timpul sarcini, toata lumea care ma vedea (dar toata lumea) imi spunea ca voi avea baiat.

Noi nu am vrut sa stim dinainte, dar ne intrase bine in cap ca vom avea baiat. In mai (eram in sase luni deja) ii vine sotului meu ordin de incorporare in armata. Cand il vedem, prima reactie, o amanam, ca avem pile. Apoi stam si ne mai gindim, vorbim cu pilele, mai bine face armata. Avea la servici un program super urat (foarte multe deplasari, ore suplimentare la greu), iar pilele ne promiteau ca face 3 saptamani armata la Craiova, apoi vine in Iasi cu program de la 7 la 3. Super, spunem noi, la servici niciodata nu va avea asa program.

La sfasitul lui iunie ajunge la Craiova. Ma suna a doua zi, cum ca a auzit un zvon ca nu sta 3 saptamani, sta 2 luni acolo. Nu va spun cum m-am simtit in acel moment, mi-a fugit pamantul de sub picioare. Oricum, stam noi si calculam, DNP era 16 august, pana atunci trebuia sa fie in Iasi.

Pe la mijlocul lui iulie, ma anunta ca trebuie sa stea la Craiova pana la sfarsitul lui august! Alta lovitura, trecem si peste asta. Din fericire, o data la doua saptamani venea acasa si statea trei zile (avea el permisie 5 zile, dar doua le pierdea pe drum), plus ca sora mea sta la 3 minute distanta de mine si suntem si colege de birou, asa ca am avut companie. La inceputul lui august ma anunta din senin ca dupa ce termina cu Craiova nu este transferat la Iasi ci la Bacau! Am uitat sa va spun ca eu sunt foarte calma din fire, asa ca aceasta ultima veste aproape nu m-a afectat, am spus ca trecem ºi peste asta. Tot din fericire, parintii mei aveau programat concediul intre 9 si 15 august si se stabilise deja ca vin la Iasi sa stea cu mine.

Am fost la servici pana in ultima zi, mi-a fost de folos si firea mea, putea sa cada cerul peste noi, eu tot nu ma stresam :-) Vine 9 august, sarbatorim (ziua surioarei mele, care era super incantata ca nepoata/nepotul ei va fi leu ca ea), luni incep o noua zi de servici. Incep sa caut pe DC (abia il descoperisem) si gasesc informatii despre bagajul pentru spital, ca de, eu inconstienta cum sunt nu aveam nimic pregatit.. Le listez, apoi seara studiez informatiile cu familia. Miercuri seara incep sa pierd din dop (presupuneam eu), asa ca joi dimineata, inainte sa plec la servici imi pun pe pat citeva lucruri.

Ajung la servici, ma cam durea spatele. Am o singura colega cu copiii, o chem si o iau la intrebari. Cum sunt contractiile, ca pe mine ma doare spatele, dar eu nu simt contractii. Eu oricum eram hotarita sa nasc natural, vorbisem si cu dr. de o eventuala epidurala, asa ca nu imi era frica de durere. Eu contractii nu aveam, doar ma durea spatele. Imi fac treaba, mai ma ridic, mai stau, nu ma durea prea tare, totusi aveam o presimtire si am incercat sa las totul in regula. La 5 plec acasa si stiam ca o gasesc pe dr. la cabinetul particular.

Ajung acasa, mananc, observ ca parintii mei imi pregatisera restul de bagaj si plecam cu toti spre cabinet. Nu aveam programare, dar asistenta imi spune sa astept ca ma primeste (doar eram ditamai rata cu burta). Ma urc pe masa, dilatatie 2 cm. OK, nasc in curand, dar totusi sa ma duc acasa si sa ma duc la maternitate cand contractiile sunt din 5 in 5 minute. Mergem acasa, fac un dus, imi strang bagajul si ma pun pe asteptat. Vorbesc cu sotul meu, el era la Craiova si se pregatea sa plece la tragerea de noapte. A doua zi avea permisie si venea acasa! Incep si contractiile, nedureroase, cam la 10 minute. Ma uit la televizor, familia ma tot zorea sa mergem la maternitate (se facuse 8 seara), eu vroiam sa mai vad un episod din "Prietenii tai", asa ca negociez cu ei si mai stam la un episod.

Pe la 9 plecam la maternitate. Imi fac formele, o sun pe dr. ca am ajuns, ma controleaza dr. de garda (tot 2 cm) si ma duc la sala de nasteri. Moasa ma intreaba daca am contractii. Eu da, la 5 minute. Ea imi raspunde ca nu sunt contractii pentru ca sunt prea vesela si zambitoare. Eu ii spun ca asa sunt eu, ea imi zambeste cu subinteles. Pe la 10:30 iar ma controleaza, tot 2 cm. Imi face o injectie si ma trimite la etajul de gravide ca eu nu nasc in noaptea aceea. Ma ia in primire o alta asistenta, ma duce intr-o rezerva (sunt singura, dar alaturi sunt 3 gravide care dorm). Eu nu pot sa dorm (chiar daca mor de somn), incepe sa ma doara din ce in ce mai tare. Nu pot sa stau intinsa, ma plimb, stau in 4 labe (o pozitie foarte buna), pe o parte si alta. Nu mai pot sa stau si ca sa nu fac zgomot ies pe culoar.

Urca pe rand mama, sora si soacra, stau cite 5 minute si fac schimb intre ele. Vorbesc cu Catalin, era super ingrijorat, numai la tragere nu-i era gandul, vroia sa fie cu mine. Pe la 1 incep sa vomit. Pe la 2 nu mai pot si eu spun ca vreau jos la sala de nasteri, macar sa ma controleze moasa. Ma duce asistenta de pe etaj, control, dilatatie 6 cm. Ura, nu ma doare degeaba. Eu ii spun moasei ca a avut dreptate, atunci la inceput nu ma durea, ea imi replica ca totusi tot zambitoare am ramas. Vine dr. de acasa, mi se face clisma, mai ma plimb un pic, mai stau un pic cu mama, incerc sa mananc un mar (imi era foarte sete), vomit si cele citeva bucati care le-am mestecat, mai trece o ora.

Pe la 3, iar control. Dilatatie 8 cm, imi rupe dr. apa. Iar plec in plimbare, dr. imi completeaza fisa si imi spune ca atunci cand am impresia ca fac pe mine (scuzati expresia) vine bebelusul. Mai ma plimb, gasesc un cantar, ma cintaresc (fix 10 kg luate in 9 luni de sarcina), vorbesc cu mama (dr. ne cearta pentru ca nu are ce cauta cu mine).

Pe la 3:30 nu mai pot. Dr. spune sa mai astept un pic (din experienta stie ca nu mai pot inseamna mai asteptam 10 minute), mai fa doua ture de culoar, gata vreau sa iasa bebe. Ma sui pe masa si dr. ma pune sa imping cand vine contractia? Care contractie, ca ma doare tot timpul, nu mai este pauza intre ele. Eu imping de zor, dar imi pierd repede rasuflarea si trebuie sa ma opresc (daca la Iasi nu se fac exercitii pentru respiratie).

Trag aer in piept si imping din nou. La un moment dat dr. spune sa astept, bebelusul are circulara de cord ombilical. Imi dau seama ca nu este bine si stau cuminte, repede imi da OK-ul pentru a impinge din nou. Mai imping de 2 ori si gata, am o fetita!!!!!!!!! O fetita intreb eu? Da, o fetita, nu imi vine sa cred. Ma uit la ea in timp ce o cintareste, o curata si o infasa.

Apoi mi-o aduc pentru citeva secunde, abia apuc sa ii urez noroc in viata ca a si plecat. Vineri, 13 august 2004, ora 4:15 s-a nascut Stefania - raza mea de soare. Inca jumatate de ora si gata sunt si eu. Spre incantarea mea, nici macar nu am nevoie de cusaturi. Ma duc in camera asistentelor (era plin peste tot, fusese o noapte cu foarte multe nasteri) si mi se atrage atentia ca 3 ore nu am voie sa adorm.

Vorbesc la telefon cu sotul meu (care abia astepta sa ajunga acasa sa ne vada), trec parintii mei si mama lui Catalin pe la mine sa ma vada si sa ma felicite, vorbesc cu sora mea (care este super incantata ca are o nepotica, numai buna de rasfatat), atipesc ...

Gata, am inceput o noua viata. Pana acum a fost era inainte de Stefania, de acum inainte ea este centrul vietii noastre. Te schimba intr-un mod profund un copil, privesti totul cu alti ochi. Si inainte eram atenta la tot ce este in jur, dar acum ma simt mult mai afectata.

Zambesc ori de cite ori vad un copil, indiferent de varsta, ma intristez cand vad un batran singur sau un copil bruscat de parintii lui. Si imi promit sa am multa rabdare cu copiii mei si ma rog sa am intelepciunea de a-i creste cat mai bine. Pentru ca Stefania sigur va mai avea un frate sau o sora. Si nu este zi in care sa nu-I multumesc lui Dumnezeu pentru minunea din viata mea si pentru ca am o familie atit de frumoasa. Multumesc Doamne-Doamne.

Pupici,
Andrea si Stefania

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️