Nasterea unei minuni

Am intrat pe forumul Desprecopii, am mers chiar si la votare, apoi ne-am uitat la rezultatele alegerilor si la Big Brother. Contractiile erau de acum cam la 40 min dar nu ma impacientam, durau destul de putin. Totusi pe la ora 22.30 m-am gindit : daca nasc? Sa sun medicul? Nu o mai facusem inainte si as fi bagat mina in foc ca e cel mult un fals travaliu. Totusi timpul trecea si trebuia sa iau o hotarire, nu-mi venea sa sun la doua noaptea ! Asa ca pe la 23.30 am sunat, dr a raspuns imediat si mi-a zis sa merg la spital ca tine legatura cu echipa de garda. Bagajul il definitivasem in aceeasi zi asa ca am luat un taxi, pe drum am incercat sa-l conving pe sofer ca nasterea naturala nu e o calamitate (incerca sa ma convinga sa fac cezariana !!!).

La miezul noptii intram in spital pe picioare ca o floare, zimbind larg ca in taxi nu mai avusesem nici o contractie. Brancardierul m-a intrebat daca vreau carut, eu – nu, e alarma falsa ! – pai in cite saptamini sunteti ? – 37 ! – si mai sperati ca nu nasteti azi ?!
Ei, asta-i buna, mai nou toti sunt experti in nasteri, m-am gindit. Dupa o scurta asteptare o rezidenta mi-a facut tuseu. Verdict : dilatatie 3-4 cm ! De acum mi-a pierit zimbetul… A coborit si un specialist (dr Bejan), a vorbit cu Badiu la telefon si acesta a decis sa mi se monteze cateter de epidurala. Dar nu cumparasem trusa, farmacia spitalului era inchisa… in final s-a oferit dr. sa-mi imprumute una si sa i-o restitui de dimineata. A vorbit si cu anestezistul… o bomboana !

M-am trezit pe etaj, echipata, cu sotul si cu gentile dupa mine. Am intrat singura in zona de travaliu. Eu inca mai speram. Aglomeratie mare in noaptea aceea. M-au pus intr-o sala care putea fi folosita si ca sala de nasteri, avea un singur pat care se putea transforma in masa. In asteptarea anestezistului ma cuprinsese anxietatea. Singura in acea incapere, sperantele ca voi dormi acasa in acea noapte se risipeau… si nici nu-mi imaginasem ca va fi asa… nu ma simteam pregatita. Abia implinisem 37 de sapt, burtica parea mica, urma sa mai fac o ecografie…

Venirea anestezistului (nervos ca asistenta nu e pregatita), plecarea lui, revenirea lui si montarea cateterului (nu am simtit decit furnicaturi in piciorul drept – mai tirziu aveam sa constat ca prinsese mai mult pe dreapta anestezia si ca aveam dureri pe o parte), prima doza de anestezic – la ora 1.45 - care nu prea isi avea rostul caci nu aveam cine stie ce dureri… parea un vis.

Dar s-a intimplat i un lucru minunat : l-au lasat pe Mugur sa intre sa-mi aduca bagajul si apoi l-au lasat de tot… adica pina pe la ora 8. A fost minunat acest gest al moasei, stiindu-l linga mine mi-a revenit moralul. M-a ajutat mult : m-a tinut de mina in contractii, m-a insotit de vreo zece ori cu perfuzia la baie, mi-a ridicat patul si… moralul ! Cred ca se temea si el dar a ales sa fie puternic si asta m-a ajutat nespus de mult.

Pina la 4.30 nu am mai simtit dureri, moasa ma examina din cind in cind, burtica se mai intarea putin… apoi efectul a pierit si am simtit contractii adevarate, din ce in ce mai mari. Moasa ma ducea cu vorba pt a doua doza ca bebe nu coborise si aveam nevoie de contractii eficiente. Mi-am dat cu parerea – dar daca are circulara de cordon si nu poate cobori? – sincer, voiam sa ma monitorizeze iar moasa a adus aparatul – singurul caruia ii functiona monitorul. Am stat cu el pina la 9.30 si m-am distrat (initial) comparind intensitatea contractiilor pe aparat si intensitatea durerii – nu se corelau mereu – dar mai ales frecventa cardiaca a lui bebe care nu parea sa fie deranjat de « munci ».

Pe la 7.00 durerea era foarte mare, simteam ca nu mai rezist mult si nu intelegeam ce nastere fara dureri (adica cu epidurala) e asta asa ca moasa mi-a administrat a doua doza de anestezic. Bebe nu coborise, dilatatia era 6 cm, doctorul nu venea… de fapt mi-a zis moasa ca va veni pe la 8.30 dupa raport ! S-a schimbat si tura… Anestezia isi facuse efectul, mi-era foarte bine dar contractiile se topisera aproape, vedeam asta pe aparat.

La 8.30 a venit si Badiu, vesel si cu chef de treaba. Nu a stat la discutii cu mine.M-a examinat, dilatatia era 9 cm si a decis sa rupa membranele. Eu incepeam sa simt din nou durerea asa ca am facut o incercare spunindu-i ca nu era dinainte hotarit daca voi naste natural sau prin cezariana…. El : pai daca merge asa bine, de ce cezariana ? Stiam deja ce contractii avusesem mai devreme asa ca nu mai voiam. A rupt membranele, a cazut si dopul, lichidul era limpede (ce usurare !) si a comandat perfuzie cu oxitocina. Am aflat ca nu voi mai primi anestezic ca sa am contractii eficiente, sa nu treneze nasterea, ca nu mai e mult… nu prea imi placea ideea dar a trebuit sa accept.

Pe la 9.30 m-au dus intr-o sala mai mare de nasteri cu carutul, contractiile erau crunte. Dilatatie completa. Am fost pusa pe un pat iar moasa mi-a zis ca mai e foarte putin, sa imping. Nu stiu cum sa va descriu dar o data intrat in aceasta faza, contractiile sunt insotite de o senzatie irezistibila ca trebuie sa impingi careia nu i te poti opune. Poti doar sa o potentezi voluntar. La 9.45 eram pusa pe masa de tortura. Contractiile erau expulzive. Doctorul nu era de gasit. Am fost intrebata unde e mobilul meu, sa sun dr. Era la sot, pe hol. Mi l-au adus iar sotul a plecat si el in urmarirea dr.

Inchipuiti-va o femeie care sta sa nasca si care aflata pe pozitii incearca sa dea telefoane… cel mai grav era ca nu mai stiam sa folosesc telefonul. Mugur a vorbit cu dr inaintea mea, am reusit si eu sa sun : « sunt pe masa, nasc… » - « da, stiu, vin acum ».
Mi se spune sa nu mai imping ca i se vede motul. Dar nu pot face asta, eu execut doar comenzile firii. Vine dr, se pregateste – eu : « vine contractia, nu pot sa nu imping », suna mobilul dr., el vrea sa raspunda prin rezidentul lui, moasa : « dar dati-o naibii dl dr., ca naste femeia ». Sunt incurajata sa imping de citeva ori. Se face epiziotomia – nu doare deloc in plus fata de durerea contractiei. Bebe iese la a doua sau a treia contractie la care contribui impingind. E 10.02.

Ma cuprinde o senzatie imensa de usurare. Ii aud plinsul si daca ma uit prin lateral , pe masa de la picioare il vad : cremuit, alb, dolofan, ii vad doar picioarele si putzulica. Dr. lucreaza la buric. Pauza si extaz pentru mine. Imi vine sa pling de bucurie. Chiar pling ( pina acum m-am vaicarit, am zbierat un pic dar nu am plins deloc ).

Bebe e luat si predat la neonatologie, in treacat imi e aratat si ii ating pielea cu virful buzelor. Simt cum ma coplesesc toate emotiile posibile… il iubesc enorm ! Iese placenta, sunt brodata, la 10.30 sunt dusa in salonul in care am stat in travaliu.
Nu am dormit deloc toata ziua. Intii a venit sotul. De la el am aflat – 3550g ! Nu-mi vine sa cred ! La ora 12 mi-a fost adus la sin dar nu prea stia ce sa faca. Atit de frumusel… m-am indragostit.

La ora 16 l-am pus din nou si a supt pentru prima oara. Suntem doar noi doi. Emotia e coplesitoare.
Putin mai tirziu suntem mutati pe sectie, intr-o rezerva unde e o mamica cu un pui de 3 zile, nascut prin cezariana. A doua zi ma tot gindeam cum sa anunt fetele de pe forum . Plecasem fara nr de tel. Stiam de curs, as fi vrut sa le anunt. Sngura speranta era vizita pe sectie. M-am bucurat mult sa le vad, le-am simtit emotia. Pe Nicole o intilneam prima data (cit am vrut sa ajung la celelalte intilniri dar e bine si acum !). Nu stiu ce sa le povestesc. Ultima parte a nasterii m-a bulversat putin – ma refer la dr. Poate e destul ca m-au vazut linistita, cu bebe in brate.

Dupa doua zile plecam acasa. Cu peripetii - dar deja m-am intins foarte mult asa ca va mai povestesc si alta data.
Am cam incurcat concordanta timpurilor dar povestind am retrait anumite momente si am pus verbul la prezent.

Link-urile personale

https://community.webshots.com/user/fluturas1976