De la certuri la o cerere in casatorie: ziua logodnei - povestea mea

Acasa > VIATA DE FAMILIE

TEMA: Confesiuni despre dragoste | 17 | 11/3/2024

De la certuri la o cerere in casatorie: ziua logodnei - povestea mea

Suntem în 15 septembrie. Deci, a trecut ceva timp de la eveniment. Sunt singură acasă, iubitul meu este în București pentru o săptămână. Mi-e tare dor de el! 😔 Dar cel mai îngrozitor mi se pare când mă duc seara la culcare și nu este cu mine. Dorm cu tricoul care încă mai păstrează mirosul lui.

Deși sentimentul este dureros, îmi doresc mult ca toată viața să simt așa pentru el, e o durere dulce care vine din dragoste ❤️. Dar să vedem ce îmi amintesc de ziua logodnei noastre…

O Seară Neașteptată: De la Ciuperci Gratinate la O Propunere Surprinzătoare

În timpul zilei, am fost în vizită la mătușa lui. Cu trenul, deoarece nu am putut merge cu bicicletele. Era destul de cald afară, cred că eram amândoi în pantaloni scurți. Pentru mine, era o zi normală, ca toate celelalte. El tot insista de vreo 2-3 zile că sâmbătă, adică pe 31 mai, să gătească el ceva seara. Am fost încântată și, bineînțeles, am fost de acord. Nu ne hotărâsem însă ce ar putea să gătească.

La mătușa, nu mai știu de ce, am avut niște discuții care ne-au iritat puțin. Cred că despre deschiderea unei afaceri, nu îmi mai amintesc exact. Cert este că amândurora ni s-a stricat starea de spirit și am venit acasă puțin lipsiți de chef. Probabil că el renunțase deja la ideea pe care o cocea în minte de câteva zile, să mă ceară în căsătorie.

Așa că acasă am avut ideea să fac eu ceva simplu de mâncare, ca să nu-l mai stresez pe el, iar el să gătească a doua zi seara, duminică. Zis și făcut, am făcut niște ciuperci la cuptor gratinate, sau... nu mai știu exact. Cert este că a fost bun și am luat un pahar de vin pe lângă. Eram în tricou și în chiloți, el în pantalonii scurți în care fusesem pe drum. Nu mai știu cum, dar la un moment dat m-am trezit în brațele lui sărutându-ne. El stătea pe calorifer, vesnicul nostru „sprijin” în ale săruturilor de la aceeași înălțime. Când m-a întrebat prima dată, mi s-a părut că glumește. Cred că am fost o idioată și l-am întrebat dacă nu este o glumă. Era foarte serios. Îi luase destul timp să-și ia inima în dinți și să pună întrebarea.

Între Dragoste și Realitate: O Călătorie din Inima României în Inima Germaniei

Cu ceva timp în urmă, acum 2-3 săptămâni, am avut o discuție mică, nu prea romantică și destul de dureroasă, despre viitorul nostru împreună. Lui îi era teamă de acest pas, iar eu mă temeam de un viitor incert și, mai ales, de posibilitatea ca el să mă ceară în căsătorie fără a-și dori cu adevărat acest lucru sau fără a mă dori pentru tot restul vieții. Iubeam și doresc să-l iubesc toată viața. Totuși, mi-am imaginat altfel căsătoria mea, nu dintr-un motiv realist și practic. Căsătoria părea necesară pentru a putea continua să trăiesc alături de el aici, în Germania. Aceasta nu avea nimic romantic pentru mine, părea ca și cum aș cere o viză de studii. De aceea, amândoi eram prinși în acest carusel de îndoieli. Un singur lucru era cert: ne iubeam, marcând atunci nouă luni de când eram împreună, dar niciunul nu știa dacă ne dorim acest lucru pentru tot restul vieții. Ne era amândurora frică de căsătorie, de viața în doi.

Niciunul nu fusese obișnuit să trăiască împreună cu cineva, să suporte toanele celuilalt, să învețe să-l iubească așa cum este, cu defectele sale, să învețe să gândească și să simtă pentru doi. De aceea, nu știam ce să facem; să ne căsătorim pentru a vedea dacă suntem făcuți unul pentru celălalt, sau să plec înapoi în România și cine știe ce s-ar mai putea întâmpla. La două, trei luni de când ne-am cunoscut, am luat decizia să vin în Germania cu o viză de studii, să învăț limba dacă îmi place și să vedem dacă relația merge bine. Era singura noastră șansă să ne cunoaștem mai bine fără să ne căsătorim de la început. A fost o decizie destul de greu de luat. Dar simțeam că el este cel pe care l-am căutat atâta timp. Îmi era rău să mă gândesc chiar și pentru câteva secunde că aș putea să trăiesc departe de el. Știam că va fi foarte greu, lăsam în urmă totul: familie, studiile, un serviciu destul de bun, tot ce agonisisem de-o viață, nu prea mult, dar cu implicații emoționale.

Mă îndreptam spre un loc nou, necunoscut mie, spre o limbă pe care nu o îndrăgeam deloc, ba chiar mi se părea antipatică, și spre o situație financiară precară. Și totuși, deși părea o nebunie, am acceptat după mult zbucium interior. Mi-am spus în sinea mea: „Mai bine să îmi pară rău că am făcut-o, decât să regret că nici măcar nu am încercat; mai bine să îmi urmez inima decât rațiunea.” Și am făcut-o! Mă aflam în Germania, alături de el, învățam limba pe care începusem să o îndrăgesc și descopeream în fiecare zi câte ceva despre viața în doi. Câteodată, simțeam că îl iubesc și mai mult, dar alteori, când ne certam din lucruri mărunte, mă îndoiam. Credeam că doi oameni care se iubesc nu ar trebui să se certe. Mi se părea o catastrofă, plângeam de teama că relația noastră ar putea să nu funcționeze din această cauză. Nu avusesem niciodată o relație de mai mult de un an. Astăzi, cred că doi oameni cu temperamente pasionale ca ale noastre se pot certa și se pot iubi în același timp. Acum am senzația că ne iubim și mai mult. Dar să revin...

Cu ceva timp înainte de logodnă, am fost sinceri unul cu celălalt. Ne-am împărtășit toate temerile, am discutat, am plâns și l-am rugat să mă ceară în căsătorie - el, nu eu - doar dacă consideră că mă dorește pentru toată viața. Știu că era riscant și poate chiar nerealist. M-am gândit că aș putea să-i arunc toată responsabilitatea relației noastre pe umeri, dar eram mai hotărâtă să mă căsătoresc. Nu mă puteam imagina departe de el. Aceasta era starea noastră morală...

În clipa în care m-a cerut în căsătorie, mi-am reamintit de acea seară dureroasă de discuții. De aceea l-am întrebat dacă nu este o glumă. Mă simțeam ca și cum ar face-o puțin forțat. Dar el era emoționat și cred că puțin speriat de inițiativa sa. Am spus „DA” fără rezerve, deși abia îmi venea să cred.

Mi-am dat seama imediat ca acest moment este ceva deosebit pentru noi.

Desi nu fusesem prima oara ceruta in casatorie acum era prima oara cand simteam ca iubesc. Am izbucnit cu temperamentul meu "fierbinte"; trebuia sa facem ceva nemaipomenit in seara asta; trebuia imortalizat acest moment. Am fugit si am luat toate lumanarelele din casa si le-am aprins peste tot; a desfacut sticla de sampanie.Eram tare caraghiosi imbracati, eu in chilotei si in tricou si el in pantaloni scurti si tricou. Nimic deosebit pentru o astfel de ocazie dar eu simteam ca plutesc.Am facut fotografii intruna... doream sa imi ramana toata viata amintirea acestei clipe. Apoi m-am schimbat intr-o rochie eleganta ca sa-i fac o surpriza. Am ras, am dansat, ne-am sarutat in continuu... Lui i-a venit o idee nebuneasca. Sa mergem la rau, pe marginea apei; era deja ora 23 , aproape de miezul noptii, bausem destul de mult dar nu ne pasa. Mie mi-a venit o idee si mai nebuneasca. M-am imbracat in costumul elegant in care am fost imbracata prima oara cand l-am cunoscut si in care el atunci m-a gasit foarte sexi. Imi aminteam ca imbracata in costumul acela albastru ca cerul, destul de transparent, dupa o cina la Casa Oamenilor de Stiinta in Bucuresti, cand m-a atins prima ora, cand si-a pus mana pe mijlocul meu si m-a sarutat am simtit ca ma topesc...

Acum era o imagine nebuneasca. Pe biciclete... cu sticla de sampanie intr-o mana ... cu un costumas de matase subtire ... fara nimic pe dedesubt... strigand fericita si cantand ... ne indreptam catre malul apei.Am lasat bicicletele si am stat un timp imbratisati si sarutandu-ne pe o banca de unde apa se vedea stralucind. Era o atmosfera superba ...

Mai tarziu cand ne-am intors acasa si nu stiu de ce, din cauza sampaniei sau a faptului ca eram ametita am deschis calculatorul si i-am scris prietenei mele: “Astazi ne-am logodit” “M-a cerut in casatorie"... Apoi ... nu mai stiu daca am inchis sau nu calculatorul... decat ca am adormit fericita in bratele lui... A fost finalul serii noastre de logodna.
Dar a doua zi am aflat restul detaliilor... Dimineata, prietenul lui a venit la micul dejun. Si am aflat ca iubitul meu planuise sa ma ceara in casatorie de ceva timp. Il tot intreba pe prietenul lui cum sa faca sa fie ceva romantic, special. Sa gateasca ceva, sa faca o atmosfera romantica...

A fost si un moment foarte amuzant pentru mine.Cand m-am dus la calculator si am deschis am gasit un mesaj de la prietena mea: ”Felicitari… etc.” Am ramas blocata cateva secunde,nici macar nu mai miscam, nu imi mai aminteam ca eu ii scrisesem… Pentru o clipa mintea mea a alergat in toate partile zbuciumata: “ De unde stie? Cine i-a spus? Cand i-a spus? El i-a spus mai inainte decat mie! O fi intrebat-o si pe ea cum sa faca …” Aveam o fata in fata ecranului … hahaha… Parca ma lovise ceva… Apoi mi-am amintit si m-am rusinat de prostia mea… am ras ca o nebuna…

Ce frumos si nebunesc… As putea spune ca si eu ma consider o tipa mai nebuna…Stiu ca imaginatia mea o ia razna cateodata…

Astazi… asteptam raspunsul de la autoritati sa ne casatorim… Il iubesc!!!! Si doresc din tot sufletul sa ma casatoresc cu el!!!! Ce sanse avem oare??? Cine poate raspunde ??!!!

autor: Talida,  membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici: https://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=13807

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️