Autodiversificarea alimentației și primul ajutor când copilul se îneacă

Autodiversificarea alimentatiei si primul ajutor cand copilul se ineaca

Dacă ești o mămică tentată să îți autodiversifici bebelușul pentru că ai aflat despre această metodă și ți se pare atractivă, iată câteva sfaturi pentru a începe cu dreptul, dar și lucruri importante de știut în caz de urgență, când copilul se îneacă.

Ce este autodiversificarea alimentației?

Autodiversificarea este o practică în care bebelușii cu vârsta de 6 luni sau mai mari trec direct la alimente tip degețel (sau bucăți), ocolind faza piureurilor.

Această abordare se numește autodiversificare, deoarece chiar aceasta este premisa după care funcționează - să-l lași pe micuțul tău să se hrănească singur cu alimentele sănătoase pe care dorește să le mănânce chiar de la început. În același timp - dacă ai început cu diversificarea clasică, adică cu piureuri - poți oricând să treci la autodiversificare.

  Când se începe autodiversificarea?

Așteaptă până când copilul este gata: micuțul ar trebui să poată sta în șezut neasistat, să aibă o rezistență bună a gâtului și să poată muta alimentele în spatele gurii cu mișcări ale maxilarului, în sus și în jos. Majoritatea copiilor sănătoși cu vârsta peste 6 luni sunt capabili să se hrănească singuri; cu toate acestea, abilitățile puternice de mestecat la unii copii pot să nu fie complet dezvoltate până la 9 luni. Procesul de autodiversificare va ajuta la dezvoltarea acelor abilități.

De asemenea, reține că laptele matern sau formula va continua să fie cea mai mare sursă de nutriție a bebelușului până la vârsta de 12 luni.

Cele mai bune alimente pentru autodiversificare

Începe cu un singur aliment solid, astfel încât să poți identifica orice alergie alimentară. Exemple de alimente pentru prima "masă" includ banana, avocado, buchețele de broccoli la aburi (cu tulpină), măr tăiat fără coajă (copt), carne fiartă bine și mărunțită, somon, paste, omlete tăiate bucăți sau fâșii de pui.

Bucățile de dimensiuni mari - tăiate în fâșii lungi și subțiri - sunt cel mai ușor de gestionat de copil. Asta pentru că foarte puțini copii între 6 și 8 luni stăpânesc prinderea cu degetul mare și arătătorul, așa că vor ridica alimentele cu toată palma. Odată ce bebelușul tău dezvoltă acest tip de prindere, servește-i alimente tăiate în bucăți mici, cum ar fi bucăți de mango copt, fasole fiartă și spanac tocat la abur.

De asemenea, nu uita că textura este secretul. Mâncarea pe care o oferi ar trebui să fie moale și ușor de zdrobit cu o apăsare ușoară între degetul mare și arătător. De exemplu, ar trebui să gătești fructele și legumele când începi autodiversificarea. Odată ce bebelușul tău a încercat și a tolerat mai multe alimente, poți începe să-i oferi mâncăruri mixte. Asigură-te că există alimente bogate în calorii, fier, zinc, proteine și grăsimi sănătoase. De asemenea, este o idee bună să eviți sarea, deoarece corpul unui copil nu poate procesa bine sodiul.

Beneficiile autodiversificării

Autodiversificarea le permite bebelușilor să învețe cum să mestece, apoi cum să înghită. Dar acestea nu sunt singurele beneficii. Alte potențiale beneficii ale autodiversificării:

 Încurajează bebelușii să se familiarizeze cu o mai mare varietate de texturi și arome.
 Ar putea reduce riscul de obezitate infantilă. La diversificarea clasică cu lingurița, părintele deține controlul (ceea ce poate face bebelușii să mănânce mai repede și mai mult decât au nevoie cu adevărat) - similar cu alăptarea, autodiversificarea îi permite copilului hrănească singur.
 Promovează dezvoltarea abilităților motorii fine - încurajează dezvoltarea dexterității manuale și a abilităților de coordonare ochi-mână.

Când oferim masa de solide copilului: înainte sau după cea de lapte?

Când începi autodiversificarea, continuă procesul de alăptare obișnuit al bebelușului și, când e ora de masă, așază-l pe scaunul său pentru a începe să exploreze lumea alimentelor solide. Pe măsură ce bebelușul tău devine mai priceput la mâncare, va începe să sugă mai puțin.

Este important să continui să-i oferi lapte matern/formulă ca de obicei. Dar, s-ar putea să te întrebi când să-i oferi alimentele solide. În mod ideal, ar trebui să oferi copilului alimente solide la aproximativ o jumătate de oră după alăptare. Dacă bebelușului îi este foame și este frustrat când îl așezi pe scaun, explorarea solidelor pentru prima dată nu va fi plăcută.

De asemenea, nu uita că, în această etapă de început, principala sursă de nutriție a bebelușului este laptele matern și nu va mânca foarte multe solide.

Hrănirea cu aproximativ o jumătate de oră înainte de a-i oferi solide va asigura că bebelușul este mulțumit și poate explora solidele fără a se simți foame și iritabil.

Când e vorba despre sănătate, apelează la profesioniștii Farmaciilor DONA.

Descoperă produsele din Catalogul prețurilor DONA și spune DA! ofertelor din martie-aprilie.

  Ce se întâmplă dacă copilul tău se îneacă?

Majoritatea bebelușilor pot gestiona exemplar alimentele cu degetele, dar reflexul de gag este foarte frecvent în primele zile ale consumului. Acest reflex de gag este, de fapt, un mecanism de siguranță normal și din reflex care poate provoca lăcrimare sau tuse. Însă părinții ar trebui să înțeleagă că este un reflex sigur de a scăpa de mâncarea care este puțin prea dificilă. Bebelușul tău va învăța din reacția ta: dacă ești speriat, se va speria și el/ea.

Sufocarea, pe de altă parte, se întâmplă atunci când alimentele se blochează în gât sau trahee, blocând fluxul de aer. Dacă un copil se sufocă, probabil că nu va scoate sunete.

Evită acest lucru stând departe de anumite alimente, cum ar fi: strugurii, hot-dog-ul, stafidele, popcornul, legumele crude și unturile de nuci/arahide, care sunt foarte lipicioase. De asemenea, este o idee bună să te familiarizezi cu manevra Heimlich specifică sugarului.

  Ca măsură de precauție, urmează aceste reguli:

 Rămâi mereu cu copilul în timp ce mănâncă.
 Asigură-te că stă drept când mănâncă.
 Oferă-i alimente care nu sunt prea tari. Merele crude sunt printre cele mai mari pericole de sufocare pentru bebeluși.
 Urmează un curs de prim ajutor pentru sugari, astfel încât să fii pregătit/ă.
 Gestionează situația cu tact. Bebelușii simt panica părinților și pot dezvolta asocieri negative cu mâncatul. În schimb, rămâi calm/ă.

  Ce să faci când copilul tău se sufocă?

Dacă copilul are sub 1 an:

 Întoarce copilul cu fața în jos peste antebraț sau în poală dacă nu poți gestiona poziția antebrațului.
 Ține maxilarul copilului cu o mână pentru a sprijini capul, care ar trebui să fie mai jos decât pieptul copilului.
 Folosind călcâiul mâinii libere, execută cinci palme rapide între omoplați.
 Dacă copilul încă nu poate respira: în timp ce ții copilul, întoarce-l cu fața în sus, ținându-i capul mai jos decât pieptul. Pune două degete în mijlocul pieptului și execută cinci împingeri/apăsări. Repetă cu lovituri de spate și apăsări în piept până când obiectul/alimentul este vizibil și îl poți îndepărta.

Dacă copilul are peste 1 an:

 Stai în spatele copilului tău cu brațele în jurul taliei sale.
 Strânge pumnul, așezând partea cu degetul mare pe stomacul copilului deasupra buricului, dar sub cutia toracică.
 Prinde pumnul cu cealaltă mână și împinge rapid înăuntru și în sus. Se recomandă, de asemenea, alternarea acestei mișcări cu palme pe spate pentru a încerca dislocarea obiectul/alimentului.
 Dacă copilul nu răspunde, efectuează RCP (resuscitarea cardio-pulmonară).

SFAT: Dacă copilul încă scoate sunete, spune-i să tușească, pentru a disloca obiectul. Nu încerca să îndepărtezi un obiect străin decât dacă îl vezi, deoarece îl poți împinge mai departe în căile respiratorii.

Alege să plătești mai puțin! Aplică pentru cardul de fidelitate Farmaciile DONA pentru Copilul Meu.

Odată cu venirea pe lume a copilului, farmacia devine cel mai vizitat loc, deoarece vei avea nevoie de multe produse de îngrijire, dar și de medicamente. Aplicând pentru Cardul de fidelitate Farmaciile DONA pentru Copilul Meu, vei plăti cu 7% mai puțin la cumpărarea produselor destinate copiilor și cu 5% mai puțin la cumpărarea oricărui produs farmaceutic sau cosmetic - excepție fac medicamentele eliberate pe baza rețetelor gratuite și compensate și a celor ce se eliberează pentru programele naționale PN9.7 (post transplant), PN3 (Oncologie) și PN 5 (Diabet). APLICĂ ȘI TU PENTRU UN CARD >>

 

Cardul de fidelitate Farmaciile DONA pentru Copilul Meu

Ce avantaje îți aduce acest card?

Plateste cu 7% mai putin, la cumpararea produselor destinate copiilor

Plateste cu 5% mai putin, la cumpararea oricarui produs farmaceutic sau cosmetic – exceptie fac medicamentele eliberate pe baza retetelor gratuite si compensate si a celor ce se elibereaza pentru programele nationale PN9.7 (post transplant), PN3(Oncologie) si PN 5( Diabet)​

Solicită card de fidelitate aici

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️