Care este vârsta ideală pentru a rămâne gravidă, potrivit mamelor: experiențe cu sarcini la diverse vârste
Există într-adevăr un „moment ideal” pentru a rămâne însărcinată? Pe oricine vei întreba, iți va da un alt răspuns... dar iată ce spun mămicile care au trecut prin această dilema asta și știu despre ce vorbesc...
⇒ Iată cum e să fii insarcinată inainte de a avea 20 de ani, după 20 de ani, după 30 de ani si chiar după 40 de ani.
vei citi:
Există o vârstă perfectă pentru a rămâne însărcinată?
Momentul optim pentru ca o femeie să rămână însărcinată
Însărcinată înainte de a avea 20 de ani
Însărcinată între 20-24 de ani
Însărcinată între 25-29 de ani
Însărcinată între 30-34 de ani
Însărcinată între 35-39 de ani
Însărcinată între 40-45 ani
Există o vârstă perfectă pentru a rămâne însărcinată?
A putea crea viață este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care natura le-a acordat femeilor, dar vine, de asemenea, cu un ceas care ticăie constant, reamintindu-le că timpul trece. De fapt, ar fi greu să găsești o femeie care să nu fie conștientă de ceasul ei biologic, de șansele ei de a rămâne însărcinată și de a-și forma o familie.
Dar, în timp ce o femeie este deja fertila pe la 20 de ani, acest deceniu nu este intotdeauna un moment ideal pentru a aborda sarcina și maternitatea. Unele femei nu sunt pregătite nici măcar la vârsta de 30 de ani. De aceea, majoritatea experților și mamelor sunt de acord că nu există o vârstă perfectă sau ideală pentru a rămâne însărcinată.
In mod practic - cu cât ești mai tânăra, cu atât ai mai puțini bani și resurse pentru a avea grijă de un copil. Insa cu cât ești mai în vârstă, cu atât ai mai mulți bani, dar cu atât ar putea fi necesari mai mulți bani pentru a rămâne însărcinată, dacă este nevoie.
In plus, cu cât înaintezi în vârstă, cu atât ai mai multe șanse să te regasesti în situația în care trebuie să ai grijă de părinții tăi dar și de copiii tăi, în același timp.
Momentul optim pentru ca o femeie să rămână însărcinată
Desigur, momentul optim pentru ca o femeie să rămână însărcinată este atunci când se simte ea pregatită - fizic, emoțional, mental și financiar - iar acest timp variază foarte mult de la femeie la femeie. Pentru a te ajuta să determini ce vârstă ar putea fi cea mai bună pentru a rămâne gravidă, am cerut experților și mamelor reale să împărtășească opiniile lor experimentate cu noi.
Însărcinată înainte de a avea 20 de ani
Evident, această vârstă fragedă nu este ideală pentru majoritatea femeilor, dar nu se poate nega că ești în perioada cea mai fertilă la această vârstă. „De asemenea, este posibil ca o greutate mai mică să scadă riscurile de complicație a sarcinii, cum ar fi diabetul gestațional și hipertensiunea arterială”, explică un medic pe WEBMD. „În mod ironic, totuși, ratele de preeclampsie sunt cele mai ridicate la extremele vârstelor - adolescente și femei spre sfârșitul anilor 30 și începutul anilor 40 - deci, dacă ai sub 20 de ani, ești inclusă în acest risc. Preocupările financiare care apar odată cu creșterea unui copil tronează și ele în această grupă de vârstă.
Pe larg si cu detalii despre sarcina la diverse varste
Sarcina intre 20-30 de ani
Sarcina intre 30-40 de ani
Sarcina intre 40-50 de ani
Iata cazul Feliciei. Deși Felicia în vârstă de 29 de ani era căsătorită când a rămas însărcinată la vârsta de 18 ani, ea spune că încă mai avea mentalitatea unui copil. „Am fost extrem de emoțională și confuză în ceea ce privește sarcina atunci.”, spune ea. „Nu mă înțelegeți greșit, copiii mei au fost și sunt în continuare pentru mine cele mai mari daruri de la Dumnezeu și mi-au schimbat viața în bine, dar este greu să fii părinte când încă tu mai ai mult de crescut.” De asemenea, a învățat pe parcurs că sarcina și creșterea copilului ar fi putut fi mai puțin stresante dacă ar fi așteptat un pic mai mult, deoarece acum spune că este mult mai bine informată și mai răbdătoare.
Ad-Extra3:
Însărcinată între 20-24 de ani
Majoritatea femeilor din această categorie de vârstă sunt încă foarte fertile, cu o șansă estimată de 25% să rămână însărcinate în fiecare lună. Finanțele pot fi în continuare o povară obișnuită, deoarece majoritatea bărbaților și femeilor de 20 de ani sunt studenți.
Bianca în vârstă de 27 de ani, avea 20 de ani când a născut-o pe fiica ei și 25 când și-a născut fiul. Deși era încă la facultate, a reușit să-și finalizeze diploma cu un sistem de sprijin uimitor. „Sarcina a fost mult mai ușoară pentru corpul meu prima dată, eram puțin mai tânără și mai în formă”, spune ea. „La cea de-a doua sarcină, trecusem de la cariera cu normă întreagă în industria de marketing la cea de antreprenor unde lucram de acasă, așa că eram mai puțin activă și viața mea era mai stresantă”. De asemenea, a experimentat mai multe complicații și un timp de recuperare mai lung cu cea de-a doua sarcină, pe care o atribuie unei combinații de vârstă și stil de viață. Ea crede că nu există niciodată un „moment potrivit” pentru a rămâne însărcinată, spunând: „indiferent dacă este planificat sau nu, nu va fi niciodată ușor să ai un copil”.
Însărcinată între 25-29 de ani
Din punct de vedere medical, majoritatea femeilor au în continuare o șansă de 25% să rămână însărcinate.
Corina, în vârstă de 29 de ani, a decis să rămână însărcinată imediat după ce s-a căsătorit la 27 de ani, în ciuda faptului că atât de mulți oameni au sfătuit-o să mai aștepte. „Ceea ce oamenii nu știau este că eu și soțul meu am vorbit despre asta de ani de zile - era ceva ce ne doream mult”, spune ea. „Mi-a plăcut cu adevărat să am un copil la 27 de ani - m-am simțit tânără, încrezătoare, plină de energie și gata să fiu cea mai bună mamă pe care aș putea să fiu”.
Deși Monica, în vârstă de 30 de ani, a avut primul copil la 28 de ani, ea încă simte presiunea, mai ales din partea familiei, de a rămâne din nou însărcinată. „Crescând într-o familie numeroasă, simt presiunea de a avea mulți copii înainte de mijlocul anilor ’30”, spune ea. „Societatea ne exercită atât de multă presiune, dar sunt de acord că a avea copii în jur de 20 de ani permite o oarecare flexibilitate și nu te face să simți că trebuie să naști copiii unul după altul :)”.
Însărcinată între 30-34 de ani
„Odată ce ai împlinit 30 de ani, în special 35 de ani și peste, începem să vedem o diminuare a fertilității, dar asta nu este un fapt obligatoriu", spune Mary Jane Minkin, profesor clinic de ginecologie la Universitatea Yale. „Totuși, trebuie să ții cont și de câți copii vrei să ai.”
În ceea ce privește carieristelor, a rămâne însărcinată la vârsta de 30 de ani le permite femeilor o cantitate semnificativă de timp să se bucure de vârsta adultă tânără. Acesta a fost cazul Andreei, în vârstă de 46 de ani, care a avut prin sarcină la 34 de ani. „Cu siguranță nu eram pregătită pentru acest tip de angajament în cei 20 de ani, când încă aveam pe listă multe lucruri pe care voiam să le realizez”, spune ea.
Pentru Petronela, în vârstă de 37 de ani, a rămâne însărcinată la 32 de ani i-a oferit timpul optim de care avea nevoie pentru a-și stabili cariera și a se simți ca și cum ar fi pe un teren solid din punct de vedere emoțional. „Nu există nicio îndoială că, indiferent de sarcină sau vârstă, trebuie totuși să reduci volumul de muncă, chiar și temporar, dar eu am depus aproximativ patru ani solizi în construirea unui nume pentru mine, precum și o bază solidă de loialitate a clienților, ceea ce mi-a permis să fac acel pas temporar înapoi atunci când a fost nevoie", spune ea. Acestea fiind spuse, ea recunoaște unele dezavantaje ale așteptării până la 30 de ani. "Știam că vom avea doar 1-2 copii, așa că nu m-am simțit teribil de grăbită."
Însărcinată între 35-39 de ani
Din păcate, este adevărat că fertilitatea începe să scadă substanțial la 32 și mai rapid la 37 de ani. Chiar și ratele de succes ale FIV încep să scadă, adăugând la costul tratamentului, subliniază dr. McDonald. „Riscurile pentru sănătate încep, de asemenea, să crească, cum ar fi hipertensiunea, diabetul în timpul sarcinii și preeclampsia, precum și ratele anomaliilor cromozomiale (deși rata este încă mai mică de 1% la vârsta de 40 de ani).” Femeile din această categorie de vârstă ar trebui să ia în considerare solicitarea ajutorului ginecologului sau specialistului după 6 luni de încercări.
Izabela, în vârstă de 43 de ani, s-a bucurat să aibă doi copii la 35 și respectiv 37 de ani, deoarece i-a dat mai mult timp să se maturizeze și să devină mai stabilă financiar. „Datorită locului în care eram în cariera mea când l-am avut pe fiul meu, am avut experiența și cunoștințele necesare pentru a-mi începe propria afacere, astfel încât să pot fi propriul meu șef și să-mi proiectez propriile ore, pe care nu aș fi reușit cu câțiva ani mai devreme", spune ea. "Aș spune că un singur dezavantaj este că mă simt oarecum deconectată de restul mamelor - întotdeauna exista ceva în conversațiile noastre care sublinia decalajul de vârstă".
Însărcinată între 40-45 ani
Până la vârsta de 40 de ani, șansele unei femei sănătoase de a rămâne însărcinată în fiecare lună sunt mai mici de 5%. Cu toate acestea, îngrijorarea mai mare în acest interval de vârstă sunt riscurile medicale implicate. „Femeile cu vârsta peste 40 de ani au o creștere a complicațiilor la începutul sarcinii, cum ar fi sarcinile ectopice și avorturile spontane, precum și complicațiile ulterioare ale sarcinii (preeclampsia, diabetul), problemele placentare (cum ar fi placenta previa), greutatea redusă la naștere și travaliul prematur, precum și o rată mai mare a decesului fetal", explică Anate Brauer, MD, endocrinolog de reproducere la Greenwich Fertility and IVF Centers și profesor asistent de ginecologie la Școala de Medicină din NYU. „Toate aceste riscuri sunt crescute dacă o femeie are condiții preexistente, cum ar fi hipertensiune arterială, diabet sau obezitate”. În plus, Dr. Brauer subliniază că sarcinile multiple, care sunt mai frecvente atunci când urmează tratamente de fertilitate, cresc semnificativ aceste riscuri.
Suzana, în vârstă de 43 de ani, a născut la 41 de ani și nu ar schimba momentul pentru nimic în lume. „Mă bucur că am avut-o pe fiica mea când am avut-o pentru că îmi oferisem mulți ani să explorez sensul propriei mele vieți și să mă definesc”, spune ea. „Din cauza experiențelor mele de viață, știu că o pot ajuta pe fiica mea să treacă prin propria ei viață pentru a descoperi ceea ce este adevărat și frumos, pentru a trăi o viață cu scop și dragoste.”
Una peste alta, experții și mămicile sunt de acord că nu există un răspuns corect la întrebarea „Care este cea mai bună vârstă pentru a rămâne însărcinată?”
Din punct de vedere biologic, răspunsul este probabil la începutul anilor 20, dar trebuie iei în considerare nenumărați factori, dintre care mulți diferă în funcție de individ. Cel mai bun plan de acțiune este să faci ceea ce ți se potrivește.
► Citeste 10 lucruri de facut in timpul in care vrei sa ramai insarcinata - incepe imediat
In ce luna ar trebui sa ramai insarcinata? Avantaje si dezavantaje de la luna la luna
Daca te gandesti sa ramai insarcinata, un lucru de luat in considerare este momentul anului in care doresti sa fii gravida dar si cand sa se nasca bebelusul.
40 de saptamani este o lunga perioada de timp pentru a coace ceva atat de bun in cuptoras, astfel incat, trebuie sa va faceti aceasta perioada cat mai placuta posibil. Iata un ghid la indemana pentru a va ajuta sa alegeti luna perfecta pentru a ramane insarcinata citeste mai depate aici >
Esential in conceperea unui copil:
Trei secrete esentiale ca sa ramai insarcinata
Dupa cate luni de incercari ar trebui sa ne impacientam daca nu ramanem insarcinate?
Plante care stimuleaza fertilitatea dupa 35 de ani
Sarcina dupa un avort: cat de curand?
Incercarea de a concepe un copil: cum sa scapati de tensiunea ei
Placerea sexului si sansa de a concepe un copil
Pot ramane insarcinata daca ...?
Ovulatia si calculul ovulatiei
Grupuri de suport si intelegere: Asteptand o comoara in viata noastra
Dorinta de a ramane insarcinata este adesea stresanta si te poate consuma extraordinar de tare. Cunoasterea inseamna putere. Cu cat stii mai multe, cu atat veti avea mai putine emotii si veti putea sa infrunta cu curaj drumul acesta.
Pentru suport concret, incurajare si prietenie, te asteptam pe cel mai citit forum online al femeilor aspirante la meseria de mamica: Asteptand o comoara in viata noastra !
autor: Desprecopii.com, Toate drepturile rezervate (c) 2023
referinte> WebMD, Parents.com
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII