De ce nu intotdeauna parintii sunt de vina pentru comportamentul copilului lor

TEMA: Meseria de parinte | 0 | 24/10/2023

Ca părinti, ne așteptăm ca ai noștri copii să facă ceea ce multi oameni nu fac si anume să iși asume responsabilitatea.

Dar in ziua de azi, exista o tendinta in crestere de invinuire a parintilor pentru comportamentul copiilor. Ori de cate ori exista o tragedie sau un copil se comporta intr-un mod periculos, daunator, iresponsabil sau „gresit”, oamenii intreaba intotdeauna, „Unde ii erau parintii?” Aminteste-ti ca, daca al tau copil ii invinuieste intotdeauna pe ceilalti, el nu va trebui niciodata sa se schimbe – si probabil ca nu o va face. Daca, pe de alta parte, il faci sa fie raspunzator pentru actiunile sale, va deveni un adult responsabil si bine adaptat.

in acest articol veti citi mai multe despre:
O cultura a vinei
Mama, poti sa-mi preiei responsabilitatea pentru un minut?
De ce toata lumea acuza intotdeauna parintii?
1. Pastreaza atentia acolo unde trebuie – asupra comportamentului copilului tau
2. Echilibreaza responsabilitatea parentala cu responsabilitatea copilului tau
3. Pastreaza in minte esenta
4. Creaza o cultura a responsabilitatii

Despre asumarea responsabilitătii...

Nu as mai avea probleme la scoala, daca mama mi-ar fi scris o invoire - mi s-a plans un adolescent pe care l-am consiliat recent. „Si profesorul nu trebuia sa ma pice, mi-ar fi putut da un avertisment!”

In timp ce ascultam acest copil in varsta de 15 ani explicand de ce toata lumea era de vina pentru situatia lui (mai putin el insusi), l-am incurajat sa-si asume responsabilitatea personala pentru propriile alegeri. Se uita la mine ca si cum as fi vorbit in alta limba sau mi-am pierdut mintile.

Nimic nu este mai iritant decat sa-ti auzi copilul scancindu-se „Nu este vina mea!” Copiii isi invinuiesc adesea profesorii pentru notele mici, fratii pentru greselile lor si, daca nu exista frati, exista intotdeauna un caine sau o pisica... Si de ce nu? Invinuirea celorlalti le este predata copiilor nostri zilnic: de catre adulti, de colegii lor, in stiri, in intreaga lume. In loc sa fie exceptia, cred ca acest exemplu a devenit regula. Nimeni, de la politicieni, la celebritati si pana la proprii nostri copii, nu pare sa poata admite ca a gresit sau sa-si asume responsabilitatea in aceste timpuri. Toata lumea pare sa joace „Jocul vinei”.

O cultură a vinei

Ca parinti, noi ne asteptam ca ai nostri copii sa faca ceea ce multi oameni nu fac - sa-si asume responsabilitatea. Nimic nu este mai iritant decat sa-ti auzi copilul scancindu-se „Nu este vina mea!” Copiii isi invinuiesc adesea profesorii pentru performanta lor academica, fratii pentru greselile lor si, daca nu exista frati, exista intotdeauna un caine. Si de ce nu? Invinuirea celorlalti le este predata copiilor nostri zilnic: de catre adulti, de colegii lor, in stiri, in intreaga lume.

Intreaba-te: „Cine este in cele din urma responsabil pentru alegerea copilului meu in aceasta situatie?”

Atunci cand ceva nu merge bine este atat de usor sa ne concentram asupra altora, incat, de multe ori, nici nu realizam ca noi am facut acel lucru. Acest lucru a devenit atat de raspandit incat este foarte vizibil atunci cand cineva isi asuma responsabilitatea. Recent, intr-o intalnire, un coleg de munca a facut declaratia, „stii ceva? Nu am urmat aceasta sarcina. imi cer scuze. A fost vina mea. O voi face acum si nu se va mai intampla din nou.” inviorant! Dupa aceea chiar am complimentat femeia pentru ca si-a asumat raspunderea personala pentru actiunile ei. in societatea noastra, vina este atat de obisnuita incat suntem adesea surprinsi atunci cand cineva isi asuma fara scuze.

Mamă, poti sa-mi preiei responsabilitatea pentru un minut?

Ca parinti, poate fi foarte dificil sa ne privim copiii luptandu-se si experimentand consecinte negative in viata. Cand copilul tau era bebelus, erai complet responsabil pentru el – ce manca, siguranta sa, totul. Tu erai ingrijitorul sau. Pe masura ce copilul tau a crescut, incet-incet ai inceput sa-i dai mai multa responsabilitate; voiai sa devina mai independent. Insa odata cu independenta vin alegerile – si responsabilitatea. Poate fi intimidant (poate chiar infricosator) atat pentru tine, cat si pentru copilul tau, sa renunti la aceasta relatie de ingrijire.

Tranzitia de la asumarea totala a responsabilitatii pentru copilul tau la acordarea permisiunii de a face greseli, astfel incat ea sa poata invata si sa creasca in urma lor, poate fi un proces dificil. Ne asteptam ca ai nostri copii sa greseasca uneori; asa e viata. Este, de asemenea, parte din natura umana sa te simti inconfortabil atunci cand trebuie sa recunosti ca ai facut o greseala sau o alegere proasta; este greu sa admiti ca ai trecut peste cineva sau ca ai ranit. Cei mai multi dintre noi nu ne dorim ca altii sa gandeasca de rau despre noi si ne facem griji ca am putea fi judecati aspru ca rezultat al comportamentului nostru. De asemenea, am putea dori sa evitam consecintele negative ale actiunilor noastre. Pana la urma, cand a fost ultima data cand ai spus, „Da, domnule politist, aveam viteza mare si merit acea amenda!”? Este la fel si pentru copiii nostri. Nu le place sa simta disconfortul mai mult decat nu le place nici adultilor. Dar asa invatam si crestem – prin recunoasterea greselilor noastre si apoi prin efectuarea lucrurilor in mod diferit in viitor, pentru a nu ne mai simti la fel de inconfortabil din nou.

Ad-Extra3:

De ce toată lumea acuză intotdeauna părintii?

In societatea de astazi, exista o tendinta in crestere de invinuire a parintilor pentru comportamentul copiilor. Ori de cate ori exista o tragedie sau un copil se comporta intr-un mod periculos, daunator, iresponsabil sau „gresit”, oamenii intreaba intotdeauna, „Unde ii erau parintii?” Parintii, in special acei cu copii care se lupta cu alegeri de comportament sarace, au pus acest lucru la inima, internalizandu-l si adesea invinuindu-se pe ei insisi. „Daca nu ar fi trebuit sa lucrez atat de mult, poate ca fiul meu nu ar fi atat de nervos. Poate ca nu ar intra in lupte asa cum face. imi spune tot timpul ca este vina mea si poate ca are dreptate.” Copilul primeste mesajul ca nu este el responsabil pentru propriul sau comportament si alegeri – parintii sai sunt. Din nefericire, acest lucru poate conduce la un model de urmat in viata in care ii acuza pe altii si refuza sa-si asume responsabilitatea. intotdeauna va fi vina sotiei sale, vina sefului, vina politistului sau vina sistemuului juridic.

Iata cateva sfaturi pentru situatia in care te invinovatesti singur – sau o fac altii – pentru comportamentul copilului tau:

1. Pastrează atentia acolo unde trebuie – asupra comportamentului copilului tău

Adolescentul despre care vorbeam mai devreme punea accentul pe orice altceva in afara de alegerile sale gresite si comportamentul sau la scoala si era pregatit sa mute atentia asupra mamei sale, astfel incat ea sa fie cea in „necaz”, si nu el. Cand auzi pe cineva incercand sa gaseasca un vinovat, raspunde-i cu „Sa ne concentram asupra problemei si comportamentului carora vrem sa ne adresam acum.”

2. Echilibrează responsabilitatea parentală cu responsabilitatea copilului tau

Intreaba-te pe tine insuti, „Cine este in cele din urma responsabil pentru alegerea copilului meu in aceasta situatie?” Daca descoperi ca trebuie sa depui mai mult efort in modelarea anumitor comportamente la copilul tau, este bine; accepta responsabilitatea pentru ceea ce simti ca apartine de rolul tau ca parinte si permite copilului tau sa-si accepte responsabilitatea pentru propriul sau rol de fiinta umana. Scopul tau final este sa cresti un copil care va fi capabil sa functioneze responsabil in lumea adultilor.

3. Păstreaza in minte esența

Da, tu ai dat nastere copilului tau. Il ghidezi, il calauzesti si il pregatesti pentru Lumea Reala. Insa el exista pentru a fi mai mult decat copilul tau. El exista pentru a transforma aceasta viata in propria sa viata, pentru a invata si pentru a creste. Sa te invinovatesti pe tine pentru comportamentul sau nu il ajuta prea mult in acele sarcini ale vietii. Altfel, il vei impiedica sa-si dezvolte capacitatea de a-si da seama de unul singur ce il face sa se simta confortabil, ce decizii i se par bune si drepte si ce tip de persoana va deveni atunci cand va creste.

4. Crează o cultură a responsabilitatii

Nu poti controla ceea ce se intampla la stiri, ce spun copiii obraznici in parc sau sau ceea ce fac vecinii tai. Insa responsabilitatea poate incepe acasa. Cand ne blamam pe noi insine pentru esecurile copilului nostru, rezulta vina si rusinea. Rusinea este un „Paralizant al Parintilor”: ne face ineficienti atunci cand vine vorba sa raspundem copilului nostru. Acest lucru ne poate conduce la evitarea responsabilitatii copilului nostru – ii cream scuze si ii rationalizam comportamentul, spunand lucruri precum: „Ei bine, mama fiului meu a fost prea aspra cu el atunci cand era mai mic, de asta se poarta asa.”

Sau „Adolescenta mea se comporta rau din cauza ca noi am divortat cand ea era mai mica. Nu este vina ei.” intelege ca acest lucru nu este benefic nici copiilor, nici noua. De fapt, incurajeaza acuzarea altora. Daca te simti vinovat sau rusinat de lucruri pe care le-ai facut ca parinte, asuma-ti responsabilitatea si mergi mai departe. Facand acest lucru, modelezi pentru copilul tau – si pentru altii – o cultura a responsabilitatii.

Aminteste-ti ca, daca al tau copil ii invinuieste intotdeauna pe ceilalti, el nu va trebui niciodata sa se schimbe – si probabil ca nu o va face. Daca, pe de alta parte, il faci sa fie raspunzator pentru actiunile sale, va deveni un adult responsabil si bine adaptat.

Parentingul pozitiv: ce este si de este mai bun decât parentingul traditional

Parentingul pozitiv este un concept modern de educatiea care plaseaza central copilul si il trateaza ca pe o personalitate unica. Expertii in educatia moderna a copilului sunt de parere ca aceasta abordare este pozitiva pentru dezvoltarea personalitatii sale. De fapt, acest gen de educatie deschide o poarta speciala de comunicare cu copilul, stimuland-i inteligenta, creativitatea si increderea in sine.

Succesul si popularitatea acestei noi abordari in educatie este de altfel strans legat cu cerintele societati actuale - care pune accent pe rezultate, independenta si performanta in societate.

Este esential sa laudam si sa incurajam performantele reale copilului. Dar, multi parinti alimenteaza la maxim nevoia de aprecieri a copilului nerealizand ca de fapt afecteaza structura ego-ului copilului. In loc sa progreseze, acest copii devin dependenti de aprecieri si atentie. - spune Susan Carey, psiholog specializat in psihologia copilului - de la Universitatea Harvard, SUA - citeste in continuare aici.

6 sfaturi de parenting corect care te pot ajuta in meseria de parinte:

Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Educatia non-materialista a copilului intr-o lume materialista: intre principii si realitate
Cum sa critici un copil fara sa il distrugi in interior
7 dovezi ca dai o educatie buna copilului tau, deci practici un parenting corect
Parenting in era digitala: alfabetizarea digitala a parintilor
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2023
referinte: James Lehman,autor al cartilor de parenting de succes The Total Transformation® Program, The Complete Guide to Consequences™, Getting Through To Your Child™,
empoweringparents.com

Ad-Extra3: