Ghid in 10 pasi pentru parintii ai caror copii isi doresc sa studieze la o facultate in Marea Britanie
-
Intr-o Europa tot mai deschisa, intr-o lume tot mai globalizata, unii parinti din Romania aleg sa isi indrume copilul catre studii in afara tariii. Iata un ghid in 10 pasi pentru parintii ai caror copii isi doresc sa studieze la o facultate in Marea Britanie scris de un tatic a carei fata a reusit sa studieze in Marea Britanie.
Cand copilul vrea sa studieze in afata tarii
Intr-o Europa tot mai deschisa, intr-o lume tot mai globalizata, multi parinti din Romania aleg sa isi indrume copilul catre studii in afara tariii. Este un trend pozitiv si in acelasi timp o dovada de deschidere atat de din partea parintilor cat si a copiilor care decid sa studieze in afara tarii.
Pe forumul parintilor de la Desprecopii sunt multe discutii despre alegerea unei facultati pentru copil - in afara tarii si ne bucuram sa putem ajuta parintii cu multe informatii si sfaturi.
In plus, de curand am gasit o postare foarte informativa pe un blog, al carui autor, un tatic - a scris un ghid despre ce trebuie sa stie parintii ai caror copil decide sa studieze in Marea Britanie. L-am intrebat pe tatic, Dan Vartopeanu - daca putem publica informatia aceasta, pretioasa, si la Desprecopii. Ii multumim pentru raspunsul pozitiv.
Fata mea a foat admisa la o facultate in Marea Britanie
Anul acesta, fata mea cea mare a fost admisă și a început cursurile unei facultăți din Marea Britanie. Cum majoritatea prietenilor și cunoscuților m-au întrebat despre cum a fost tot procesul din perspectiva unui părinte, m-am gândit că un astfel de articol ar fi util și altor părinți. Chiar dacă acest blog este orientat spre marketingul mobil, articolul următor intră în categoria “și nu numai”
Update Completări de la fața locului găsiți în acest articol
Pasul 1. Decizia de a studia în afara țării – clasele VIII-IX
Este de preferat ca decizia copilului de a își continua studiile după liceu în afara țării să fie din proprie inițiativă și să se ia cât mai din timp.
Aici rolul părinților este vital, prin perspectiva suportului financiar. Fără să luăm în calcul taxa de școlarizare, pentru studiul în afara țării – în Marea Britanie în special – studentul are nevoie și de alți bani pentru a-și acoperi costurile în cei 3 ani de facultate. Dat fiind că procesul de a obține viza de lucru în Marea Britanie durează (cunosc cazuri de studenți care nu au primit-o în primul an de studiu sau chiar deloc), iar oferta de locuri de muncă nu este foarte mare, sarcina de a asigura acești bani revine în mare parte părinților (sau sponsorilor). Prin urmare, dacă planurile financiare nu vă permit o astfel de investiție, uitați de Marea Britanie. Ca variantă de studiu în străinătate cu un efort financiar mai mic rămân țările nordice ale căror facultăți finanțează mult din costurile vieții studenților.
Așa cum spuneam, decizia este de preferat să vină din partea copilului. Efortul de adaptare la a trăi zi de zi departe de familie, într-un mediu nou și mult mai competitiv nu este ușor. Fără motivare internă, copiiilor le va fi foarte greu. Ca o paranteză, mi s-a spus că la specialitatea urmată de fata mea, mai bine de o treime din studenții anului întâi nu au reușit să promoveze. Mai mult, fără motivare internă copiii riscă să trateze materiile de la liceu superficial.
Aici apare factorul “din timp”. Admiterea se face pe bază de dosar, iar media anuală din toți cei 4 ani de liceu, ca și notele de la bacalaureat joacă un rol decisiv. Prin urmare, cu cât decizia e luată mai din timp, cu atât copilul devine mai conștient și va trage la fiecare materie din liceu, indiferent cât de mult nu-i place. Evident că media notelor din liceu cântărește și la unele dintre facultățile din țara noastră, dar…
…rolul părinților este de a încuraja urmarea unor forme de învățământ moderne. Cu tot respectul pentru amicii mei care țin cursuri la facultăți românești, sistemul nostru universitar a rămas în mare parte cantonat în metode specifice clasei primare. Încă sunt profesori care vin la cursuri și le cer studenților să scrie după dictare … Pe lângă metodele moderne de predare (care sunt un șoc pentru copiii noștri, pentru că și la liceu se învață după dictare), baza materială a unei facultăți din străinătate este mult mai bună, iar activitățile de practică se fac la alt nivel. Notă: mă refer la majoritatea specializărilor de la noi, există excepții care întăresc regula. Nu aș vrea să se tragă concluzia că universitățile românești sunt proaste, mesajul meu este că sunt universități în afara țării mai bune.
Prin urmare, chiar dacă și la cursurile studiate în străinatate vor lipsi destule lucruri pe care proaspătul absolvent ar trebui să le știe pentru a fi un angajat gata pregătit pentru aproape orice sarcină pe care o presupune locul său de muncă, recomandarea părinților către copil de a lua în calcul o facultate în afara țării ar trebui făcută chiar de la intrarea în liceu.
Pasul 2. Informarea despre condițiile de studiu în străinatate și Marea Britanie în special – clasa a X a
După ce copilul începe să ia în calcul la modul serios studiul în străinătate, iar părinții și-au stabilit un plan financiar prin care să asigure resursele necesare, începe perioada de informare. De preferat chiar la începutul clasei a X a, deoarece în fiecare toamnă au loc târguri de specialitate (RIUF) unde facultăți din străinătate vin în țară pentru a-și prezenta oferta. Asemenea târguri sunt mai multe, zilele trecute am văzut afișe la un astfel de târg programat luna aceasta. Mai există o serie de târguri și în primăvară, iar pentru părinții copiilor care locuiesc în afara orașelor unde sunt organizate aceste târguri există posibilitatea vizitării lor la final de săptămână (toate târgurile aveau program sâmbăta și duminica). Taxa de acces este modică (cred că au fost și unele fără taxă), iar marele avantaj al vizitei la standul universității este contactul direct pe parcursul căruia poți primi rapid răspunsuri la întrebări.
În afara târgurilor (care sunt și o bună sursă de documentare, multe universități oferind broșuri detaliate) avem internetul. Pe de o parte site-urile universităților care sunt extrem de detaliate, pe de altă parte social media de unde putem lua referințe. Nu în ultimul rând, putem căuta referințe de la cunoscuți.
Cu site-urile universităților britanice vă trebuie răbdare, pentru că hostingul nu e dintre cele mai bune. Cazurile în care un web site nu putea fi accesat pe loc nu au fost singulare, important este că acolo se găsesc toate informațiile cheie: costuri cu studiul, costuri cu cazarea și condițiile aferente, specialitățile care se pot studia cu detalii și referințe.
Această informare are un dublu rol:
- oferă informațiile despre efortul financiar și condițiile de finanțare a taxei de studiu. Așa cum menționam la pasul 1 am exclus din efortul financiar taxa de studiu, deoarece pentru cetățenii UE guvernul britanic oferă un împrumut dedicat în condiții foarte interesante, care poate fi accesat direct de către student. Pentru părinții care vor să suporte aceasta sumă, ea este acum de 9000 lire anual (s-a triplat față de 2010 când ne documentam noi).
- oferă informațiile despre ceea ce se poate studia. Am fost întotdeauna de părere că facultatea, ca și locul de muncă, trebuie alese pornind de la ceea ce ne face plăcere și nu de la ce își doresc alții sau “ar fi bine să facem”. Având toate informațiile despre opțiunile de învățare, copilul se poate gândi pe care dintre ele i-ar face plăcere să le urmeze.
O concluzie importantă a procesului de informare este că universitățile din Marea Britanie sunt interesate de adolescenții care au fost implicați în activități extra școlare. Dacă acestea au fost ignorate în clasa a IX a, acum trebuiesc neapărat luate în considerare. Prin urmare, aveți grijă să vă îndrumați copiii către voluntariat, blog, cluburi extrașcolare cât mai devreme, le va fi de folos la dosarul de admitere.
Pasul 3. Stabilirea unei direcții de studiu – clasa a XI a
Pe baza informațiilor acumulate începem să ne consultăm cu adolescentul, chiar dacă pentru noi rămâne copil, deja are 16 ani Experiența noastră ne ajută să-i dăm sfaturi/sugestii/comentarii cu privire la opțiunile pe care el le ia în considerare. Așa cum spuneam, fiecare facultate oferă detalii despre ceea ce se va studia în cadrul specializării și putem să-i oferim referințe (în mare) despre ce presupune fiecare curs.
Reluăm vizitele la târgurile de specialitate (și seria de toamnă, și seria de primăvară), punem întrebări, căutăm noi informații și începem să punem în balanță ofertele facultăților (reputație, costuri cu viața de zi cu zi, facilități, programa școlară). Ar fi bine ca la sfârșitul semestrului I din clasa a XI a să ne decidem spre tipul de facultate dorită, moment în care putem reevalua condițiile de admitere și ne gândim la pregătirea pentru bacalaureat. Dacă o și începem, cu atât mai bine
Pe lângă pregătirea pentru bacalaureat ar trebui să ne asigurăm de buna stăpânire a limbii străine cerute. De preferat să existe deja o bază solidă, dacă nu trebuie tras tare. Și evident, cât mai multe activități extra școlare, dat fiind că în clasa a XII a timpul liber se va diminua.
Rolul nostru în această etapă este cel al unui consultant pur: oferim opinii, direcții de cercetare, dar îl lăsăm pe viitorul student să decidă. Și desigur, verificăm soldul contului în bancă să corespundă cu planul de economii
Pasul 4. Alegerea facultăților la care se va aplica și lucru la dosarul de admitere – început clasa a XII a
Pentru a accelera lucrurile noi am folosit o firmă specializată în astfel de servicii, care ne-a dat lista cu ceea ce trebuie să pregătim pentru dosar, feedback cu privire la potențialul de a fi acceptat pornind de la mediile din clasele IX-XI și recomandări de universități. Acest lucru se poate face și pe cont propriu, doar că presupune mai mult timp de documentare.
Noi ne-am uitat la toate universitatile (nu doar cele recomandate) care ofereau specializări apropiate de cea dorită . Am făcut un tabel cu ele în care am inclus clasarea lor în topurile de specialitate, costurile și condițiile cazării, oportunitățile la absolvire, oportunitățile de a găsi un loc de muncă pe durata studiilor, poziționarea. Le-am dat note și am rămas cu mai puțin de 10 asupra cărora să ne concentrăm. Pe cele rămase în lista scurtă le-am luat din nou la analizat până ne-am stabilit la 5 specializări în cadrul a 5 universități diferite, acesta fiind numărul maxim de opțiuni pe care și le poate exprima un viitor student.
Pregătirea dosarului presupune obținerea foii matricole cu notele din clasele IX-XI, solicitarea scrisorilor de recomandare din partea unor profesori (dacă nu sunt în limba engleză trebuiesc traduse) și pregătirea scrisorii prin care se motivează dorința de a studia la acea facultate în mod specific.
Pasul 5. Aplicarea la cele 5 facultăți alese
Se face online, folosind platforma pusa la dispozitie de UCAS. In aceasta faza devine importanta adresa de corespondență poștală, toate răspunsurile urmând a fi primite prin poștă. Prin poștă vine și corespondența de la UCAS (inclusiv date de conectare la platforma online). Aplicarea presupune trimiterea tuturor documentelor cerute in dosar, in formatul solicitat. Ca părinți putem asista cu sugestii, procesul efectiv urmând a fi realizat de viitorul student.
E de preferat ca aplicarea să fie demarată repede după ce acest lucru e posibil (de regulă după 1 octombrie) întrucât răspunsurile pot veni la 2-3 luni de la aplicare. Facultățile cu mai puțini candidați răspund mai repede, spre deosebire de cele cu mulți candidați (firesc, dat fiind că durata de analiză a unui dosar e aceeași). Am văzut și universități care au avut 20 de candidați pe un loc la facultate.
Răspunsul vine sub forma unei oferte în care universitatea fie confirmă o acceptare necondiționată, fie o acceptare condiționată de anumite note la bacalaureat și la limba engleză în cadrul unui tip de examen(cel mai adesea IELTS sau CAE) sau sub forma unui refuz. În aceeași perioadă se poate face programarea pentru testarea de limba engleză (noi am optat pentru examenul IELTS) și se poate susține testul de engleză.
Completare (cu mulțumiri lui Octav): Pentru Oxford/Cambridge aplicarea trebuie făcută până pe 15 octombrie și doar la una din aceste două facultăți. Fiecare facultate poate avea cerințe speciale pentru anumite teste, puteți verifica acest lucru online.
Pasul 6. Alegerea universității favorite și a celei de rezervă
Dacă toate cele 5 universități trimit oferte de acceptare, trebuie alese 2 dintre ele: prima opțiune și a doua opțiune. E de recomandat ca a doua opțiune să aibă un barem mai ușor de atins.
Alegerea e foarte importantă, deoarece la prima opțiune se poate face și rezervarea camerei de cămin. În cazul în care baremul primei opțiuni pare imposibil de atins e de preferat alegerea unei universități cu un barem mai mic deoarece dacă nu se îndeplinesc condițiile impuse de facultate se pierde rezervarea camerei de cămin și viitorul student va putea alege din camerele rămase disponibile la a doua opțiune. Iar disponibilitățile s-ar putea să fie mai puține și în condiții financiare diferite. În cazul nostru prima opțiune avea un barem de minim 8,9 medie la bacalaureat cu 9/9/9,5 la 3 materii, iar a doua un barem de minim 7 media la bacalaureat.
După alegerea celor 2 opțiuni, care vor apare și în contul UCAS, în primăvară vin confirmările și se primește accesul la platforma online pentru rezervarea camerei de cămin. Evident că alegerea camerei de cămin o face fiecare ținând cont de ceea ce și-a propus și de localizarea față de campusul universitar. În principiu sunt 2 tipuri de camere: self catered (fiecare student se descurcă cu mâncarea, având acces la o bucătărie) și catered (mesele sunt asigurate). Nivelul de confort diferă de la un tip de cameră la altul, confortul minim presupune baie și bucătărie comună și acces internet.
Desigur că puteți lua în calcul și închirierea unei camere/apartament în localitatea unde se află campusul universitar, nu am studiat în detaliu acest aspect, orientativ costurile sunt mai mari și merită luat un apartament dacă îl împart mai mulți chiriași. Voi reveni cu o actualizare dat fiind că pentru anul 2 studenții nu mai au aceeași prioritate ca bobocii la cazarea în cămin și va trebui să luăm în calcul această variantă.
Alegerea opțiunii de cazare ar trebui să țină cont și de costurile de transport până la campusul universitar și înapoi. Acestea pot fi de câteva sute de lire anual (nu am luat în calcul Londra unde transportul e mai scump).
Pasul 7. Aplicarea pentru împrumutul de studii
E un formular tip care trebuie completat, trimis prin poștă (cu informațiile despre prima opțiune aleasă). Deși formularul e destul de stufos, nu e greu de completat. Toate informațiile se găsesc online, iar guvernul britanic aprobă în principiu aceste solicitări. De reținut că trebuiesc oferite 3 adrese de corespondență diferite (cea de reședință și alte două de rezervă).
Ca părinți îi putem asista la completare, fiind un tip de document complet nou pentru copiii noștri (pornesc de la premiza că orice adult a avut măcar un contact cu o bancă pentru un împrumut, chiar dacă nu a apelat la el). Condițiile de creditare sunt incomparabil mai bune ca în cazul unui împrumut bancar. Rata dobânzii e de bun simț, suma care trebuie plătită lunar depinde de veniturile realizate, termen de grație pe perioada studiilor, rata lunară nu poate depăși un procent maxim din veniturile încasate. Nu intru în detalii pentru că valorile se pot modifica, iar acest ghid se dorește a fi unul general.
Pasul 8. Confirmarea îndeplinirii condițiilor de admitere
După susținerea examenului de bacalaureat, rezultatele trebuie traduse și autentificate, apoi trimise către universitate. Ca părinți îi putem ajuta sau lăsa să se descurce singuri, nu e ceva foarte complicat
Universitatea va trimite o confirmare de acceptare necondiționată, care apare și online în contul UCAS. Urmează primirea confirmării cu privire la plata taxei studiilor (banii împrumutați nu ajung la student, sunt tranferați direct către universitate). Ultima confirmare este cea cu privire la cazarea în cămin.
Pasul 9. Pregătirea plecării în Marea Britanie
Primul lucru recomandat ar fi cumpărarea biletelor de avion (cu cât mai devreme, cu atât șanse mai mari de a obține prețuri mai mici). Trebuie văzut cum se vor transporta lucrurile necesare către destinație. O variantă poate fi expedierea excesului de bagaj în avans, o altă variantă este transportul cu bagajul de cală (a se verifica limitele impuse de compania de transport aerian)
În cazul în care universitatea nu se află într-un oraș la care se poate ajunge direct cu avionul, se pot rezerva online biletele de călătorie de la aeroport la destinație cu trenul sau autocarul. Eu am testat ambele variante, trenul este mai rapid și la rezervări făcute din timp costurile sunt apropiate de cele cu autocarul. Avantajul autocarului este că poate fi luat direct din aeroport, în timp ce plecarea cu trenul din Londra a presupus transportul adițional de la aeroport la gară. Autocarele au și WiFi inclus în preț, la tren această facilitate este doar pentru clasa I, altfel trebuie plătit separat.
Transportul de la aeroport la gară se poate face cu trenul rapid (expresul de Heathrow) și metroul sau direct cu metroul. Călătoria cu metroul este cea mai ieftină variantă (2,25 lire) și durează circa o oră, fiind linie directă până la gară. Acest cost se aplică doar celor care dețin un card Oyster: cardul presupune un depozit de 5 lire și o încărcare minimă de 5 lire și poate fi cumpărat chiar din aeroport. Linia de metrou de la aeroport are vagoane special amenajate unde se pot pune valizele.
După ce a primit confirmarea acceptării la studiu în Marea Britanie, viitorul student ar fi bine să se ocupe de obținerea Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate. Aceasta presupune solicitarea declarațiilor de venit pe ultimii 5 ani de la fisc, adeverință de la liceu, completarea unui formular tip și depunerea lor la sediul casei de asigurări de sănătate. Procedurile sunt disponibile online https://www.casmb.ro/formulare.php?c=2 odată ce avem toate documentele un singur drum la CASMB poate fi suficient, cardul urmând a sosi prin poștă. Notă: Răzvan menționează că acest card e posibil să nu fie cea mai bună variantă, dat fiind că se cere pentru permisul de muncă Comprehensive Sickness Insurance. Personal păstrez recomandarea cu Cardul European, dat fiind că în afară de ceva timp consumat și timbre fiscale nu necesită alte resurse.
În varianta unei cazări self catered aceasta nu include lenjeria de pat sau ustensile pentru bucătărie. Acestea pot fi comandate online urmând a fi livrate direct în camera de cămin sau pot fi aduse de acasă. De reținut că în Marea Britanie plouă mult mai des ca în România și în perioadele de toamnă-primăvară temperaturile sunt mai reduse ca la noi, iar bagajul ar trebui pregătit în mod corespunzător.
Pentru preluarea camerei de cămin se poate face programare online în avans sau se așteaptă programarea fixată de universitate. În cazul nostru părinții au fost invitați la o întâlnire cu conducerea universității pentru a afla detalii despre viața din campus. Notele nu se comunică părinților, fiind considerate informație confidențială
E de preferat ca părinții să-și însoțească bobocul pentru a-l ajuta la instalare și, cel mai important (din punctul meu de vedere) la deschiderea unui cont bancar în Marea Britanie. Evident că proaspătul student se poate instala singur și își poate deschide contul bancar.
O documentare utilă despre ceea ce-l așteaptă pe student se poate face folosind Facebook și Twitter. Acolo se poate intra în contact cu studenții din ani superiori de la care se pot afla multe detalii și se pot face primele contacte cu viitorii colegi.
Pasul 10. Instalarea în Marea Britanie
E un proces care decurge ușor și simplu. Cheile de la camera din cămin se preiau în intervalul orar programat, împreună cu ele se primește și un pachet de bun venit (informații utile despre viața în campus și oraș). Prima săptămână este de acomodare, se organizează tot felul de evenimente de socializare (Fresher’s), se comunică programul de studiu.
Pentru părinți, în cazul în care universitatea oferă posibilitatea de a-i întâlni pe cei din conducere, este o experiență care nu trebuie ratată. Cu această ocazie părinții pot opta pentru a primi regulat informări prin email și îi pot cunoaște pe cei cu care vor studia copiii lor. Părinții sunt încurajați să-i viziteze și să păstreze un contact regulat cu copiii lor.
Unul dintre primele lucruri care trebuie făcut ajuns în Marea Britanie este achiziționarea unei cartele de telefonie mobilă. Ținând cont defaptul că mutarea recentă și de lipsa unui istoric de bun platnic, pentru început singura variantă sunt cartele pre-plătite. La ei se numesc pay as you go, opțiunile costând de la 10 lire pe lună în sus.
Ca să poți semna contract de abonament pentru telefon mobil (cu costuri mai bune) sau să aplici pentru permisul de muncă ai nevoie de istoricul de bun platnic. Astfel ajungem și la contul bancar. Se poate deschide un cont de student, caz în care este necesară o scrisoare oficială de la universitate care se obține în câteva zile de la solicitare (după sosirea la universitate). Există bănci (cum a fost cazul Barclays, pe care nu o recomand) care nu pot deschide contul pe loc și te programează pentru zilele următoare. Există bănci care permit și deschiderea altui tip de cont, în calitate de cetățean UE, dar cu comisioane mai mari. Fiecare alege ceea ce îi convine. M-a surprins neplăcut faptul că angajații băncilor din Marea Britanie sunt prost pregătiți, a durat mai mult de două ore găsirea unei bănci dispuse să deschidă contul solicitat. Conform informațiilor online, tipul de cont solicitat era disponibil la toate băncile pe care le-am vizitat, dar 3 sferturi din angajați cu care am vorbit nu erau la curent cu ele.
Aceștia sunt cei zece pași pe care îi recomand părinților care vor să se implice activ în procesul pregătirii, admiterii și instalării la o universitate din Marea Britanie. Dacă mai aveți și alte informații utile, lăsați-le în comentarii și voi actualiza ghidul în mod corespunzător.
Sugestie: cine dorește datele de contact ale firmei cu care am colaborat mă poate căuta direct pe email, le pot trimite mult mai repede așa decât urmărind comentariile. dan punct virtopeanu at gmail punct com
sursa originala a articolul aici.
Despre deciziile adolescentilor, merita citit si
Alte lectii de viata pentru copilul tau:
Pentru a intalni alti parinti de adolescenti, participati la sectiunea speciala a forumului Desprecopii.com: Adolescentii
Adolescentii (12-18 ani)
Frumosi, plini de personalitate, incapatinati. Pregati de zbor din cuibul cald al casei parintesti.
autor: redactor Milena Sadova, redactor Desprecopii.com, cu ajutorul dlui tatic, Dan Vartopeanu - daca pute- Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2015
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII