O poveste ca pentru revistele siropoase ...
O poveste ca pentru revistele siropoase ...
- Pe forumul In unul sau in doi mergem mai departe se vorbeste cu sinceritate despre viata de cuplu si probleme reale. Viata este cu adevarat o continua incercare. Povestea mea e pare a fi o poveste pe care o poti citi doar intr-una din acele reviste pline de "intamplari"din viata lui x,y,z.. Si totusi e realitate dura. Sunt suparata pe mine, in primul rand..., pentru ca am primit lovitura sub centura la care nu m-as fi asteptat niciodata...Deci, am sa va spun acum viata mea..., asemeni multor alte vieti...
In sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe se
discuta cu sinceritate despre viata in voi. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special veti gasi intotdeauna
intelegere.
In urma cu 9 ani,l-am cunoscut pe sotul meu...
Pentru mine a fost dragoste la prima vedere,desi aveam deja 29ani,si atunci credeam ca si pentru el a fost la fel...A urmat o prietenie frumoasa, la 3 ani nunta, iar la inca unul am nascut un baietel. Viata noastra impreuna urma fagasul multor cupluri...,cu momente frumoase, dar si cu inerentele problemute ce apar in viata de cuplu...
Ne mai doream un copil, dar pentru ca prima sarcina o avusesem la 33ani, si nu a fost tocmai usoara, am hotarat, dupa ce am luat in calcul toate variantele, sa adoptam o fetita. Am demarat hartiile.
|
Dar viata iti da palme atunci cand nu te astepti...Nu terminaseram toate etapele, cand puiutul nostru ne-a parasit, la doar 2ani jumatate, in urma unui stupid accident de circulatie... Nu stiu cum am trecut peste acele clipe, nu stiu cum am avut curajul sa ne continuam viata...Ne-am sustinut reciproc, si am reusit sa adoptam fetita pe care ne-o doriseram si inainte... Iar in luna in care a pasit in casa noastra, am ramas insarcinata... Pentru ca ne doriseram intotdeauna 2 copii minim,am hotarat ca merita sa incercam. Ei, si s-a nascut si baietelul, exact in ziua in care la tribunal se definitiva adoptia... |
Ultimele 9 dosare intime din dulap |
Toata viata mea, de fapt a familiei, parea sa intre pe un fagas mai mult decat normal. Aveam amandoi pentru cine sa lupatm, pentru cine sa luam viata in piept...Paream o familie relativ fericita, caci in sufletul nostru va ramane mereu si primul copilas...
Am avut momente bune, si mici scantei,dar mie mi se pareau normale. Aveam langa mine, asa credeam eu, un sot iubitor, un tata la fel de iubitor,ce mai, un partener responsabil...Omul langa care credeam ca voi imbatrani, cu care ne vom creste copilasii...un sot ideal, as fi zis atunci...
Dar a venit si acea zi fatidica...Ziua in care, in urma sfaturilor doctorilor, a trebuit sa plec cu copiii la tratament la salina...Iar el nu putea veni, caci era omul de baza pentru finisajele ce se faceau in casa in care urma sa ne mutam la sfarsitul lunii august.
Si am plecat cu copii 2 saptamani la Praid...Vorbeam la telefon de mai multe
ori pe zi. Totul parea mai mult decat normal.
Ei, dar la intoarcere..., nimic
nu a mai fost la fel...Parea sa nu ii mai convina nimic, parea sa imi vada doar
defectele, ca duminica, sa imi spuna detasat, ca si cand ar fi spus ca merge
dupa paine, ca vrea sa divorteze...
Omul atat de iubitor, de familist, de fericit de dinainte, voia libertate...Pe care nu o poate avea in postura in care este...2 saptamani de libertate...Zicea ca nu ma mai iubeste, dar si ca nu iubeste pe altcineva...
Nu pot sa zic..., se"gandeste" la copii...Vom avea locuinta noastra, si "ajutorul" lui... Dar nu vor mai avea 2 parinti...Si nimic nu pare sa ii schimbe hotararea...Am incercat toate variantele de discutie,dar e inflexibil...Si nici nu are pe altcineva...,cel putin asa sustine,si as vrea sa il cred...
Nu stiu daca astept vreun sfat..., cred ca am vrut sa imi vars doar
oful...
Sunt suparata pe mine, in primul rand...,pentru ca am primit lovitura
sub centura la care nu m-as fi asteptat niciodata...
Imi e frica de viata pe
care o vom avea doar noi 3...Am fost,si sunt capabila sa ma descurc,sa fiu chiar
independenta...,dar ma gandesc la puiutii mei care au nevoie de amandoi...
Toata viata e o continua speranta...
autor: cmirela35
- membra a
clubului Desprecopii.com - urmariti reactiile la acest topic aici >>
Toate
drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007
************************
In primul rand primeste o imbratisare din partea
mea!
Imi pare nespus de rau ca ti se intampla asa ceva... si eu sunt
casatorita, nu avem copii inca, dar as fi distrusa sa mi se intample asa!
Vreau doar sa iti spun ca eu cred ca Dumnezeu ne intareste si ne ajuta sa
trecem prin toate greutatile vietii...iar tu, avand puiutzii langa tine, vei
iesi invingatoare din lupta asta.
Lui ii va parea rau, la un moment dat... va
depinde de tine atunci daca vei putea/vrea sa il primesti inapoi.
/
autor: Gabitza1977
************************
Mirela, sigur s-a
intamplat ceva cu relatia voastra , fara sa-ti dai tu seama.Trebuie sa existe o
explicatie pt tot ce face.Gandeste-te la ce ati facut , imposibil sa fie o
reactie de moment.
SI inca o intrebare, voi in afara ca va ocupati de copii,
mai aveti timp si pt voi? Aveti cu cine sa lasati, o data pe saptamna de
exemplu, copiii ca sa faceti o plimbare numai voi doi sau sa iesiti la un
restaurant , sau sa va vedeti cu prietenii?
/ autor: acina
***************************
Nu cred ca este o solutie
buna sa pleci. Adica este riscanta. Poate sa provoace o reactie exact contrara.
In loc sa aplaneze cred ca va acutiza problemele.
Eu in locul tau daca as fi
cred ca as planifica mult mai precis viata comuna sub toate aspectele ei. De al
copii, la viat de familie in general, la sarcini si rpobleme de rezolvat, as
incerca sa echilibrez relatia sub toate aspectele si ca si obligatii cat si ca
si beneficii. Daca vei fi calma, clara decisa in ceea ce doresti, daca vei
discuta deschis fara lamentari dar si fara retineri exista sansa ca lucrurile sa
revina pe fagasul dorit. A fugi nu este o solutie. Daca este un om de caracter
te va aprecia infinit mai mult pentru felul tau de a fi de a pune problema de a
propune si de a solutiona. Daca insa nu este acest gen de om cred ca nu aveti
acelasi drum. Am sa mai recitesc ceea ce scrii si am sa ma gandesc la ceea ce
vei scrie.
/ autor: marius
*********************************
Mirela, 1.000 de puncte pentru felul cum reactionezi si gandesti. De fapt
... dupa ce ai trecut prin moartea propriului puiutz - cred si eu ca perceptia
si masura reactiilor ti s-au modificat dramatic. Deja ai trecut prin tot ce
putea fi mai rau ...
Si acum spun si eu: CEVA S-A INTAMPLAT. Afla ce,
chiar daca nu poti schimba nimic. Pentru mine a fost mereu f f important sa stiu
ce s-a intamplat, sa inteleg chiar daca nu pot schimba. Asta ca sa pot pleca mai
departe.
Mi se pare teribil ca el sa abandoneze tot, acum cand aveti
puiutzul vostru. Mirela, voi ati trecut impreuna prin momente de care sa
fereasca DD pe toata lumea ... Cum ati trecut prin ele? Poate ca nu ati avut
timp sa jeliti suficient ... Ati fost la vreun psholog dupa ce v-a murit
puiutzul???
TREBUIE sa-ti spuna ce se intampla cu el. Spunei ca nu
vrei sa-l opresti, ca il iubesti si il lasi sa se duca unde il trage inima /
frustrarea / spaima ... ce l-o mana. Dar ca esti prietena lui si vrei sa stii
ce-i cu el.
/autor:
ileanna
*********************************
Urmariti discutia si scrieti-va parerea la acest topic >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007
Forumuri recomandate:
Parintii intreaba, parintii
raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune
intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere
noaptea lapte?)
Femina Intim
...
Intre noi femeile. Cosmetice, diete, tampoane, dileme
intime.
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 5 comentarii
nici nu stiu cu ce sa incep. sunt casatorita de 5 ani , am 2 copii de 3 si 4,5 si dupa multe suferinte provocate de sot si trecute cu vederea, anul acesta nu numai ca m-a inselat dar a si venit cu amanta in casa , spunandu-mi ca ma iubeste dar o iubeste si pe ea si nu se poate decide. orice voiam sa vb cu el nu puteam ca mereu tb sa fie si ea de fata. imi spune ca ii pare rau ca m-a facut sa sufar, ca ma iubeste, dar cand i-am zis ca incerc sa-l iert daca nu mai are in nici un fel legatura cu ea, a zis ca nu mai are legatura dar apoi am aflat ca de fapt au aceleasi relati fizice, tel si mesaje f. f dese. nu mai pot . el zice ca e vina mea ca am plecat si nu am luptat pt el. am luptat dar de cate ori pleaca de la mine merge la a. Zice ca sotiie ca mine nu mai gaseste in lumea asta si ca nu vrea sa renunte la mine, dar nu renunta nici la ea. el zice ca nu am rtocedat bine ca am bagat divort si chiar el mi-a dat ideea sa caut pe internet cum reactioneaza femeile inselate. Ce parere aveti?
Am citit aceste randuri si sincer iti spun , imi pare rau pentru tine...Nu mereu se intampla cea ce dorim si sti cum e, de ce te feresti mai mult de aia nu scapi. Eu nu sunt maritata, nu am nici copii, dar ma pun in pielea ta si iti inteleg durerea. Imi pare rau pentru ingerasul pierdut, dar vezi?..Dumnezeu ti-a dat alti doi ingerasi pentru ai iubi si ai aprecia asa cum merita si sunt sigura k acelui copilas kre e la Dumnezeu ii e mult mai bine acolo..si iti spun asta pt k am si eu o vecina care si-a dorit al doilea copil si doar la cateva zile a plecat dintre noi ( imi pare foarte rau pt k imi doream si eu foarte mult sa se nasca micuta, dar daca asa a fost sa fie, nu aveam ce face )..Si sa revin la povestea ta...Nu-ti pierde niciodata speranta si credinta in Cel de sus pentru ca el te va ajuta mereu in orice situatie si vei trece peste cu capul sus...Roaga-te ca Domnul sa-ti dea putere sa-ti cresti copilasii sanatosi . Daca sotul tau a preferat libertatea in schimbul unei familii nu-i purta pica pentru ca nu e bine, iti faci rau singura si mai bine gandeste-te ca poate asa e mai bine pentru tine si puisorii tai...Daca el nu va mai vrea sa poarte nici o discutie cu tine, nu te mai gandi la el ci la tine si copiii tai si iti va fi mai bine.. Eu ce pot sa-ti mai spun?..Ai grija de ei si de tine si nu uita niciodata ca ai pe cineva sus care te iubeste si se roaga pentru tine si fratiorii lui..
Durerea face parte din viata noastra si de nulte ori,oricat ne dorim,nu o putem evita.in acest moment eu sunt foarte dezamagita de mine...probabil si din aceasta cauza scriu aceste randuri...pt ca am incercat mult timp sa fiu altcineva...am incercat sa fiu ca o pesoana din viata mea care mi s-a parut intotdeauna perfecta...de azi voi fi doar eu...fara abtinere ...fara ezitare...m am saturat sa lupt impotriva a ceea ce sunt de fapt...voi invata din greseli si nu voi mai cauta perfectieunea ei...pt ca probabil nu exista...deci sunt doar eu...fiti voi insiva...nu incercati sa deveniti copia perfecta a celui de langa voi
Stiu ca ce spun este dureros, dar sper sa ajute...Nu e nevoie sa vezi cu ochii tai sau sa ai certitudini ca te a inselat.. lucrurile astea se simt nu se demonstreaza.Poate nu te inseala dar trece printr o criza a varstei si i se pare ca nu este in locul in care si a dorit.Cred ca cel mai bun sfat este sa ii dai libertate si daca e cazul va veni inapoi.. daca esti dispusa sa intelegi si sa ierti
Te inteleg perfect prin ce treci caci si eu trec print-o situatie similara chiar acum. Sunt casatorita de 13 ani cu sotul meu, dragoste mare si acum credeam ca totul va fi perfect caci dupa multi ani a venit si copilasul mult dorit si asteptat, o fetita de 1 an si 3 luni superba. Si cand credeam ca totul e perfect, a inceput cosmarul... minciuni, certuri, eschivari, lipsa de responsabilitate din partea lui... scandal monstru cand am aflat de fapt motivul acestei schimbari de atitudine fata de mine. Pur si simplu multi barbati nu isi pot asuma responsabilitatea imensa a cresterii unui copil, chiar daca ei de fapt incearca, vor...nu reusesc. Si atunci renunta, e mult mai simplu sa renunte, si sa aleaga sa fie liberi, in floare varstei si sa
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII