Un sfat pe ultima suta de metri
- De doua zile ma framant incontinuu si nu mai am liniste in suflet. Simt ca sunt intr-o situatie de viata extrem de complicata si de decizia mea din aceste zile va atarna viitorul meu si nu numai. Eu sunt cu prietenul meu de 3 ani aproape. Anul trecut m-am mutat cu el si cu parintii lui ca sa vad cum ma obisnuiesc in casa lor, in vederea unei viitoare casnicii... Stiu ca la www.desprecopii.com/forum voi gasi un raspuns...
Au o casa mare, cu multe camere, nu poti sa spui ca nu ai loc... Fiecare cu camera lui samd. Asa ca el nu are un loc al lui unde sa stam impreuna. Eu nu am. Fiecare am stat la parintii nostri pana acum. El inca din studentie si-a dorit mult o casa mare unde sa traiasca cu totii ca o mare si fericita familie. Insa nu a luat niciodata in calcul faptul ca persoana cu care ar sta alaturi poate nu vrea sa stea cu parintii lui, nu a gandit ca ar putea sa traiesca si in alta parte decat cu ai lui si sa mai aiba si relatii ok cu ei.
Problema e ca ei ca parinti sunt acaparatori si destul de dominatori desi ei sustin ca sunt exact opusul. Tatal lui spune ca daca vreau sa traiesc cu baiatul lui, sa accept ca trebuie sa ma schimb dupa regulile casei lui...
Mama lui nu m-a placut de la inceput si a si recunoscut asta in fata mea, spunand ca nu are nimic cu mine, ci cu caracterul meu, ca sunt egoista, ca sunt incapatanata, ca vreau sa fac cum vreau eu, ca nu o intreb chestii preferand sa fac de capul meu o mancare, curatenie, etc, ca nu sunt destul de tandra si pupacioasa (ceea ce nu am fost niciodata) ca m-a acceptat in casa lor desi nu am averea lor - bleahhh - si asta ar trebui sa fie ok pentru mine... ca "altii te judeca dupa ce cont ai in banca si dupa ce au facut parintii tai").
Au cautat in permanenta sa ma modeleze dupa cum au vrut ei. Am 30 de ani. Cred ca pana la aceasta varsta am un caracter format si micile lucruri pe care am mai putut sa le ajustez le-am ajustat. Insa nu e de ajuns. Tot mai sunt nemultumiti de mine. Periodic ii sare tandara din nimicuri si face show-uri in fata mea, sustinand ca o jignesc, ca sunt obraznica, etc.
Ideea e ca sunt atat de stresata de cum trebuie sa ma port cu ea, incat mereu ma controlez sa nu cumva sa o supar.Nu am facut niciodata nimic intentionat ca sa ii super pe parintii lui, insa am si eu o identitate a mea si consider ca trebuie sa imi spun parerea. Eu mereu trebuie sa fac curatenie cand programeaza ea curatenia. Nu pot sa zic ca azi am de lucru la calculator ca mocneste. Nu putem sa plecam in oras cand vrem daca ei considera ca azi trebuie facut nu stiu ce prin curte.
Sunt super obsedati de ideea de munca si pana acum mi-au facut capul banita ca "omul trebuie sa munceasca ca sa aiba, ca vai de voi daca nu munciti,etc"/ Stiu asta, la mine in casa s-a muncit, insa nu stiu, a fost o normalitate in a aborda munca. Intr-adevar, nu am facut 3 case ca ei, insa asa cum au fost posibilitatile noastre am treit decent.
Prietenul meu este un om deosebit. El ca entitate umana. Insa mereu discutiile dintre noi au fost legate de ai lui sau de ai mei. El mereu a facut apel la intelegerea mea, ca sa fac ca lucrurile sa mearga bine intre noi. Sa inteleg ca daca el pleaca de la ai lui din casa, el nu mai are parinti de a doua zi, pentru ca ei asa spun:"treaba voastra, nu va convine, va duceti cu chirie, dar sa uitati ca aveti parinti"
Mi se pare cel mai oribil santaj, pentru ca el nu are un salariu care sa ii permita sa mearga cu chirie. E rezident si nu are nici 5 mil. De cand suntem impreuna, banii nostri au fost la comun si nu am avut pic de strangere de inima, din contra, am incercat sa il fac sa inteleaga ca pentru mine nu conteaza asta, bine ca am eu mai mult. Insa nu l-am vanat niciodata pentru averea parintilor lui si pentru mostenirea ce i-ar reveni intr-o zi.
Pentru mine nu conteaza asta pentru ca asta e un principiu de viata care m-a calauzit mereu. Il iubesc enorm de mult si el ma iubeste enorm de mult. Dupa show-ul maica-sii de sambata seara, nu am mai fost oameni. Ea sustine ca ii ignor, ca nu ii arat dovezi reale de dragoste fiului ei, ca sunt extrem de reticenta la schimbare,etc...
Am fost extrem de nefericiti amandoi. Insa am ajuns intr-o etapa cand constat ca la cateva luni mereu spune aceleasi lucruri, mi se pun in carca lucruri pe care nu le recunosc, socrii surorii mele spun din contra numai lucruri pozitive despre mine, ca ma apuca plansul de amar cand realizez ca nu am avut si eu noroc de oameni pe sufletul meu. Ei mereu au un aer de superioritate si vor mereu sa ii gadili, multumindu-le din 10 in 10 minute pentru beneficiile de care ai parte. Ori nu sunt stilul sa pup in fund. Nu pot sa gadil orgolii cu toate ca stiu ca altele ar face-o.
Suntem intr-o situatie grea. Eu vreau din ce in ce mai mult sa plec de la ei, sa ma intorc la ai mei. De fapt vreau sa plec cu el, insa odata ce mi-a spus ca daca face drum de intoarcere nu mai e pentru el, prefer sa plec doar eu, si cred ca in felul asta se va rupe legatura noastra.
Prefer sa stiu ca poate in viitor ii va fi mai bine langa altcineva (uite ca nu sunt egoista!!) decat sa suferim amandoi in acea casa, in acele situatii care ma toaca de energie si ma fac sa imi scada considerabil increderea in mine. Nu cred ca am facut nici un rau nimanui sa merit asta. Ei cred ca nu au nici o pata, ca m-au tratat ca pe fiica lor, dar eu stiu cum am crescut la ai mei in casa si nu a fpost dictatura. Plus ca ei nu ne respecta identitatea noastra ca cuplu si trebuie sa fim soldatei care sa execute dorintele lor. Eu am fost de cand ma stiu o fire ascultatoare, docila, insa nu pot la infinit sa fiu asa. Consider ca acum, la 30 de ani, pot sa imi iau singura decizii in viata fara sa dau socoteala ce si cum.
Nu vreau sa imi iau un pacat asupra mea, despartindu-l de parinti. El mai poatea avea avantaje materiale in viitor de pe urma lor. La ai mei nu s-ar muta, desi el e mai usor adaptabil decat mine, pentru ca si asa si-ar pierde legaturile cu ai lui. Asa ca in final...nu ramane decat sa plec eu, nu?
Am incercat de atatea ori sa ii fac sa ma placa, insa ceva din felul meu de a fi nu le-a placut. Nu neg ca oi fi si eu ciudata pentru felul lor de a fi. Dar de ce sa ne acuzam, cand putem trai separati? In fond oamenii de aleg dupa simpatii. Din pacate, omul pe care il iubesc si alaturi de care vroiam sa am o familie, e in situatia asta si eu sa mai stau la ei in casa nu imi mai vine sa o fac.
Ma simt ca intr-o cusca si cand sunt acolo, vreau sa fac orice sa plec, oricunde, numai sa nu stau acolo. Asta simt. E un sentiment ce izvoarste din multe, niciodata nu am simtit ca acolo poate fi casa mea, caminul meu, acasa spun tot la locul unde am trait cu ai mei...De 9 luni de zile, sunt intr-o alta casa, care nu mi-a adus pic de fericire in vaita. Si ma gandesc la viitor, daca ma casatoesc cu el, daca mai apare un copil...mi-e frica de tot ce va veni atunci prin contactul cu ei. Ii simt ca pe o piatra de gat. Daca erau in alt oras sau in alta casa, macar ma consolam ca nu trebuie sa ii vad zilnic. Puteam sa fiu draguta si sa zambesc tamp 3 ore intr-o vizita. Dar asa...
Stiu ca nu aveti decat varianta mea de poveste, insa asa cum ati citit-o ce credeti ca e de facut? Mai am alte alternative, ca eu nu le-am gasit? Cum pot sa ii iert ca din cauza lor imi ratez sansa unei relatii cu omul pe care il iubesc si il respect? Sunt un munte de disperare si azi maine trebuie sa iau o decizie, pentru ca nu ma mai pot intoarce de la servici prefacandu-ma ca nimic nu s-a intamplat, sa mananc din mancarea facuta de ea,si sa continui sa traiesc in casa lor, cand eu m-am simtit atat de jignita de ei?
Va rog, un sfat. Nimic mai mult nu cer. Stiu ca la www.desprecopii.com/forum voi gasi un
raspuns.
Multumesc!!!
autor: carmen3,
membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c)
desprecopii.com 2005
Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici)
>>comentariile comunitatii desprecopii.com
Eu nu m-as vedea traind nici macar o
luna in asemenea conditii! Cu atat mai putin sa stiu ca ma asteapta ani de zile
petrecuti in felul asta.
Daca tu simti ca nu poti face mai mult (si cred ca
ai incercat tot ce-ti sta in putere), pleaca si nu regreta.
Iar daca
prietenul tau nu accepta sa plece cu tine, asta cred ca spune totul despre viata
pe care ai duce-o impreuna cu el in casa parintilor lui. Adica tu vei fi mereu
sacrificata de dragul bunei intelegeri. Si daca nu alege traiul cu tine in locul
traiului alaturi de parinti, asta spune multe despre dragostea ce ti-o poarta.
Asa ca intr-adevar nu ai avea nimic de regretat.
Sfatul meu: pleaca! /
DONIA
----
Ideea de a pleca si de
a sta cu chirie nu e minunata si nu o sa tina. daca el a fost invatat intr-o
casa mare cu tot ce-i trebuie, nu o sa se acomodeze in 5 metrii patrati oricat
te-ar iubii cu restrictii peste restrictii. Daca e rezident ii mai trebuiesc si
o groazxa de carti si materiale. si or sa inceapa discutiile pe tema
banilor.
treaba cu mutatul v-a fii o solutie dar peste cativa ani. deocamdata
cred ca trebuie sa inteleaga in primul rand el care e problema voastra si ca
intradevar aveti o problema. dupa asta poate ca, va reusii sa se impuna in fata
parintilor. Poate....
daca ati avea spatiu la ai tai, poate ca si asta e
solutia. Nu cred ca se va rupe legatura cu ai lui, daca v-a stii sa ii induplece
ulterior. parintii sunt tot parinti si poate ca asa realizeaza si ei ca au
gresit. voi ii cunosteti mai bine. sunt si situatii de ruptura definitiva intre
copii si parintio, dar rare, zic eu intr-o lume civilizata.
repet, important
este sa realizeze el ca aveti o problema mare. iar tu sa nu mai ai mustrari de
constiinta ca nici ei nu au.
eu am ajuns la la 11 luni de la casatorie sa
divortez din cauza mamei mele daca va vine sa credeti. ea era cea care se baga
in viata noastra si imi influienta sotul. dupa 11 luni i-am zis sa ramana cu ea
si am plecat la bunica (unde am si crescut dealtfel). Si nu stateam cu mama dar
venea toata ziua si isi baga nasul in dulap, in oale, etc. eu gateam si venea si
zicea ca nu e buna mancarea mea si aducea ea si tot asa.
si cand am bagat
divortul, sotul meu a fugit si a inchiriat o garsoniera (stateam tot asa intr-o
casa mare care apartinea mamei mamei mele - bunicii mele - nu celei cu care am
crescut ci cealalta).
si ne-am impacat. 2-3 ani am stat in garsoniera la
distanta de 10 minute de mama mea dar nu i-am dat niciodata adresa. e, asta a
fost acum 10 ani. a trecut.
e greu dar nu poti continua framantandu-te asa.
// VANESSA IONESCU
----
Fa-ti curaj....pleaca!
Decizia iti
apartine,desigur!
Daca te iubeste cu adevarat va dori sa traiasca cu tine
chiar si in chirie.In fond si la urma urmei tu te mariti cu el si nu cu parintii
lui,iar el se insoara cu tine si nu cu parintii tai.Voi doi veti forma o
familie.Eu mereu am considerat ca in momentul in care ai zburat din cuib...te
descurci cum ai invatat pana atunci,in noua viata si in noua familie,iar
experienta de viata o s-o ai cu timpul si din greseli inveti.
Am trecut si eu
prin ceea ce treci tu.Imi pare tare rau pentru tine si te inteleg perfect!Ai
grija cu mata aia blanda de soacra a ta (sau viitoare) care zgarie rau.
Eu am
pus problema plecarii cand nu am mai rezistat si din casa mare si frumoasa unde
statusem,cu socrii si sotul,am trait aproape 3 ani intr-o chirpica,cu pamant pe
jos,soba care fumega ,soricei cotrobaind peste tot si mirosuri fel de fel,dar a
fost minunat:eram eu cu sotul meu,eram familia noastra,iar parintii nostrii erau
musafiri.
iti doresc sa ai putere si minte limpede sa gasesti solutia cea mai
buna! / ANCA68
----
Buna scumpo,
E trista povestea
ta, dar si mai trista ti-ar fi viata langa asa oameni.
1. In primul rand
parintii lui nu te inghit. Sunt niste tampiti care au impresia ca viitoarea
"nora" trebuie sa joace dupa cum ii canta soacra. Faptul ca e casa lor nu are
nici o importanta; pe un om trebuie sa il respecti, indiferent in casa cui sta.
Mama lui ce vrea sa faca din tine? Aceeasi mamaligutza cum e fi-su? Pai pe fi-su
l-a modelat cum a vrut ea...pacat ca nu are personalitatea lui, independenta de
parerea mamicutzei!
2. Ei nu inteleg ca nu traiesti cu socrii, ci cu
baiatul lor. Sunt convinsa ca sunt niste oameni carora le place sa controleze
tot, inclusiv viata altora...mai ales a odorului...
3. Dupa parerea mea,
nu-l respecta nici pe el, ca om, ca entitate de sine statatoare...nu-i respecta
deciziile, parerile. Ce daca difera de ale lor? Ce daca ar mai si gresi? Omul
mai invata si din greseli. Eu stiu ca un parinte de dragul copilului sau face
orice. Ori mamica nu a acordat nici o importanta faptului ca el se simtea bine
cu tine, asa cum erai tu...
4. Pe de alta parte, daca sunt mai instariti
(am retinut bine, nu?), de ce nu il ajuta financiar chiar de-ar fi sa va mutati
cu chirie? As ezita sa intreb...dar ar avea posibilitatea sa ii cumpere macar o
garsoniera?
5. Socrii ca socrii...da-i incolo... La o adica, poti trai si
fara ei. Dar prietenul tau? Mie nu mi se pare corecta atitudinea lui. Ce
inseamna asta, sa faci numai ca mami, sa nu te tii tare pe pozitie cand vrei
ceva, mai ales cand iubesti, cand vezi ca cel de langa tine sufera? Sunt atatea
metode prin care poti obtine ceea ce-ti doresti, mai ales de la parinti... Dar
el...e mai comod... conteaza mai mult mami, parerea ei, decat tu, faptul ca il
iubesti, ca ai plecat de la ai tai in speranta ca iti vei face un viitor alaturi
de el. Tu cum ai putut sa te desprinzi de ai tai? El de ce nu o face? Doar
pentru ca nu castiga bine? Sa fim seriosi... Daca isi dorea cu ardoare ca te
pastreze ii "prelucra" pe ai lui atat cat sa fie liniste in casa pana va gaseati
un cuib al vostru...
6. Parerea mea ar fi sa nu te duci inapoi. Pentru ei
inseamna ca cedezi si se vor folosi de asta mai tarziu. Chiar de te vor
considera o scorpie (cum zicea cineva) daca nu te-ai intoarce, nu-i treaba ta.
Tu stii mult mai bine ce caracter ai si ce fel de om esti! Nu trebuie sa le
demonstrezi lor nimic, nici macar ca le iubesti copilul!
Vei reusi in
viata NU alaturi de un barbat de care trebuie sa tragi ca sa faca ceva, ci
alaturi de cineva cu care sa muncesti cot la cot, cineva care sa iti
impartaseasca idealurile si care sa fie capabil sa faca sacrificii pentru ele...
Nu unul care la cel mai mic obstacol se ascunde sub fustitza
mamei!
Pupici si sa auzim de bine. / ILEANACZ
----
Nimeni nu iti poate garanta ca iti va fi mai bine daca ramai cu
el, sau daca fiecare isi vede de drumul lui. Sau ca daca eviti convietuirea cu
parintii lui, vei fi scutita de greutati. Sau ca nu veti reusi sa va intelegeti
locuind impreuna.
Decizia de a te casatori ar trebui luata dupa ce esti
convinsa ca alaturi de el ai pleca si in Alaska. Daca il iubesti atat de mult
incat restul sa nu conteze. Daca de dragul lui, ai putea sa ii iubesti si pe ai
lui. Daca ai indoieli, nu te casatori, inseamna ca nu e 'EL'.
Din
povestea voastra eu nu am reusit sa vad intre voi o mare dragoste, ci mai mult
dorinta de stabilitate. Nu cred ca el te iubeste foarte mult, pare destul de
calculat. Ti-i impune pe ai lui si te lasa sa pleci, fara sa protesteze. Iar
pentru tine, neajunsurile convietuirii cu socrii primeaza, pleci si il lasi cu
ai lui. Nu pare un inceput bun pentru o relatie care sa dureze toata viata, in
care trebuie sa stati umar langa umar. Puteti, Doamne fereste, sa aveti parte de
incercari mult mai grele si dureroase decat convietuirea cu parintii unuia
dintre voi. Ce veti face atunci daca la prima pala de vant dati
inapoi?
Daca dragoste nu e, nimic nu e. Iar dragostea nu cauta ale sale./
CASANDRA
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 9 comentarii
Da, si eu ma regasesc aici. In jur de un an am rezistat cu clanul lui, 2 parinti si 2 bunici, adica. Un cosmar. Eu am plecat cu chirie, el a ramas acolo. Trist, pentru ca nici el nu e fericit. Dar l-au santajat si manipulat in asemenea masura, incat nu cred ca am ce face.
sfatul meu e sa te impui, sa fi deschisa si sa spui in fata ce te doare, nimeni nu iti va da timpul inapoi irosit pentru a intelege o soacra, daca el te iubeste te va urma si crede-ma pana si ei te vor adora la un moment dat, placa si sigur iti va fi bine, sa nu iti pese de gura lumii si nu lasa pe altii sa-ti traiasca viata
Citind povestea ta, m-am regasit pe mine traind aceeasi poveste acum sase ani. Din fericire eu m-am mutat la socrii dupa ce m-am casatorit, iar cand i-am spus sotului meu ca nu mai pot sa traiesc in acea casa si ca sunt hotarata sa plec cu sau fara el, am hotarat sa plecam impreuna.Acum suntem in garsoniera noastra si suntem foarte fericiti impreuna. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un baietel care acum are 1 luna.Sfatul meu: discuta deschis cu el, eventual arata-i ceea ce ai scris, deoarece ai descris foarte bine starea din sufletul tau. Daca te lasa sa pleci inseamna ca nu te iubeste.
eu nu te sfatuiesc sa renunti la cel pe care il iubesti din cauza parintilor lui.........trebuie sa gasiti amandoi o solutie.ai discutat cu el?din pacate si eu am o soacra care are ,,placerea,,de a programa timpul iubitului meu ceea ce ma scoate din sarite...eu nu inteleg de ce nu isi vede fiecare de treaba lui...daca doresti poti sa-mi scrii pe adresa de mail
Acum am citit si eu povestea ta, m-am regasit in mare in povestea ta. Si eu am stat cu soacra timp de un an de zile si alti 2 ani, partial, pt ca munceam 3 luni in Italia si 3 eram acasa, dar a fost un cosmar, mi-e greu sa-mi amintesc, tresar ca dintr-un vis urat.cand am venit in casa lor am intrebat une pot sa-mi pun lucrurile mele,mi-a zis ca oriunde.In prima faza convietuirea cu ea parea OK cu toate ca aveam o strangere de inima.Dupa un timp mi-a lucrurile si posetele, sunt o iumpatimita a posetelor si mi le-a aruncat in debaraua de langa usa, rad acum si fac o asociere cu usa, sa fie mai aproape de iesire.Daca o deranjau unde le-am pus putea sa zica si mi le luam eu, nu trebuia sa mi le arunce ea, am crezut ca inebunesc in momentul ala si acum imi pare rau ca nu am plecat in momentul ala si in multe alte momente critice, ca au fost garla.El, iubitul meu nu i-a zis niciodata nimic, zicea sa n-o bag in seama, s-o evit.La pretentiile care cred ca le am, cand dau firul inapoi imi reprosez fatul ca am acceptat,asa ceva,cate i le-am suportat, o parvenita si o prefacuta.Iubitul meu mi-a zis la un moment dat sa-i zic :mama
Salut,Fa ce n-am realizat eu ca trebuie sa fac. Nu-ti strica viata. Pleaca acolo unde sufletul tau e implinit!
Faci cea mai mare greseala a vietii tale daca speri ca lucrurile se vor rezolva numai prin iubire sincera. In aceeasi situatie m-am aflat si eu in urma cu 13 ani cand m-am casatorit, socrii nu au fost de acord cu casatoria noastra, mai exact cu mine. Se considera superiori, sunt ingamfati sa nu spui nimic ce i-ar putea contrazice ca-i jignesti,deoarece capacitatea lor
sfatul meu: PLEACA.daca prietenul tau te iubeste cu adevarat o sa vina cu tine(cu toate ca din cat ai povestit tu nu cred ca va pleca vreodata de langa mamica lui). daca nu are curaj sa ii spuna mamei lui ca nu e bine cum te trateaza pe tine inseamna ca nu are
BunaAm citit anuntul tau demult, pe la serviciu, dar nu mi-am gasit timp-sau, mai bine zis, momentul potrivit, sa ma inregistrez si sa iti raspund.As vrea sa te intreb ce ai facut pana la urma.Sfaturile sunt bune, dar trecatoare. Te bucuri sa le primesti, si parca intr-un fel ai fi de acord si cu unii, si cu altii. Dar cand e vorba de luat decizii, asta e un lucru pe care trebuie sa il faci singura, si la urma urmei tu porti toata responsabilitatea pentru deciziile pe care le iei.As vrea sa iti impartasesc din experienta mea, am trecut la un moment dat printr-o situatie asemanatoare - doar asemanatoare! - cu cea prin care ai trecut tu. Daca vrei sa vorbim mai mult, scrie-mi pe stancescutzi@gmail.com Camelia
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII