Bebelușul la 8 luni: în continuă mișcare și intr-o etapă intensă a cunoașterii
Bebelușul de 8 luni este în continuă mișcare și cucerește în fiecare zi noi frontiere ale cunoașterii. Adoră să sară, să se țină cu o mânuță și să-și mute greutatea de pe un picior pe celălalt. Însă, atunci când obosește, se uită după tine să-l ajuți. Învață-l să-și îndoaie genunchii și să se așeze în funduleț. Vor mai trece câteva săptămâni până când va fi la fel de ușor să se așeze cum îi este de ușor să se ridice.
Iată care este lumea unui bebeluș de 8 luni și cum îl poți stimula, dar și multe sfaturi despre alimentație și dezvoltarea în fiecare săptămână a acestei luni.
- veti citi:
Bebelusul de 8 luni cucereste noi frontiere
Dezvoltarea pe saptamani a bebelusului de 8 luni
Reapar problemele legate de somn
Se distreaza privind fotografiile
Iubeste sa ii canti cantecele
Bebelusul de 8 luni cucereste noi frontiere
In toata aceasta perioada, copilul tau va fi foarte ocupat. Mainile sale, ca si toate celelalte parti ale corpului, vor fi intr-o continua miscare. Poate tine foarte bine obiectele in mana si continua sa-si perfectioneze indemanarea utilizand degetul mare in prinderea acestora. A invatat de asemenea cum sa-si utilizeze degetul aratator ca sa impinga jucariile si sa scormoneasca in spatiile mici.Unii copii in jurul acestei varste incep sa arate obiectele.
Isi utilizeaza degetul pentru a te intreba, "Hey, cum se numeste jucaria aceea? Cum pot sa ajung la ea ca sa o studiez?" Pare sa se uite la tine pentru a cere ajutor. Incearca sa rezisti in a te duce imediat ce a impins ceva pe jos sa ridici obiectul si sa i-l dai inapoi.
Daca nu ajunge la acestea, obiectele care i se par interesante vor fi un mijloc excelent in a-l ajuta sa se miste catre ele. Spune-I copilului numele obiectelor. Repeta-i de cateva ori. Priveste-l cum se uita la gura ta cand pronunti cuvintele.
Incurajaza-l sa ajunga singur la ele. Pot fi obtinute daca se taraste? Daca se rostogoleste? Daca se enerveaza, ajuta-l mutandu-le mai aproape de el, astfel incat daca se intinde, sa le poata atinge.
Este foarte important sa tii cont de capacitatile copilului tau si sa-l sprijini in toate incercarile lui de a-si dezvolta deprinderile. Foloseste jucarii educative, momeste-l cu ele. Invata sa faci lucruri care sa-i creeze o stare pozitiva, care sa-i dea incredere in el, sa fie mandru de indemanarea sa. Citeste Educatia timpurie: cum cantecelele, povestile si prietenii imaginari stimuleaza inteligenta copilului
Dezvoltarea pe saptamani a bebelusului de 8 luni:
Bebelusul la 35 saptamani
Bebelusul la 36 saptamani
Bebelusul la 37 saptamani
Bebelusul la 38 saptamani
Bebelusul la 39 saptamani
Bebelusul la 40 saptamani
► Dezvoltarea bebelusului - saptamana de saptamana aici.
Stabilitatea
Daca tentativa de a se tara nu este suficient de interesanta pentru el, in aceasta perioada probabil ca va incerca sa se ridice in picioare. Cu toate ca nu este chiar asa de usor. Nu numai ca are nevoie de picioare puternice, dar trebuie sa priceapa cum sa se ridice in genunchi, sa-si distribuie uniform greutatea.
Si odata ridicat, nu va sti sa se aseze jos din nou. Celor mai multi copii in prima faza nici nu le pasa.
Adora sa sara, sa se tina cu o manuta si sa-si mute greutatea de pe un picior pe celalalt. Insa, atunci cand obosesc, se uita dupa tine sa-l ajuti. Invata-l sa-si indoaie genunchii si sa se aseze in poponet. Vor mai trece cateva saptamani pana cand va fi la fel de usor sa se aseze asa cum ii este de usor sa se ridice.
Daca bebelusul nu pare foarte interesat sa stea singur in picioare, nu-ti face griji. Tine minte, dezvoltarea se face in salturi. Consulta pediatrul daca copilul tau nu pare interesat sa se tarasca sau sa incerce sa se tarasca "in patru labe", sau sa stea in sezut fara sprijin 10-15 minute.
Reapar problemele legate de somn
Este o perioada in care copiii obisnuiesc sa se trezeasca in mijlocul noptii. Pot sa planga pe neasteptate apoi sa adoarma la loc ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Sau... pot plange fara oprire pe o perioada mai lunga de timp. Citeste pe larg: Anxietatea separarii la copil
Copiii invata sa faca lucruri foarte interesante cu propriul corp. Invata sa se miste, sa stea fara sprijin, sa tina in manute diverse obiecte. Unii parinti isi gasesc copiii in alta pozitie in patutul lor, incercand sa se tarasca, sa se roteasca, sa se ridice. Par ca le spun parintilor adormiti : "Sunt gata sa incerc ceva nou". Sau. "Stau in poponet dar nu pot sa ma mai asez jos".
Este suparator pentru parintii care abia au adormit sa se ridice din nou din pat – de cateva ori pe noapte. Daca nu aveti grija, modul in care veti rezolva aceste mici situatii poate crea alte probleme legate de somn. De exemplu, daca copilul plange noaptea si este imediat hranit, se poate re-instaura obiceiul de a se trezi in cursul noptii pentru o masa. Aceasta in vreme ce copilul nu a avut probabil nevoie de nimic mai mult decat de o dezmierdare pentru a adormi din nou.
Ad-Extra3:
Se distreaza privind fotografiile
Copilul poate asocia acum propria persoana cu imaginea sa din fotografii sau din oglinda. Iata un mod placut de a-si petrece timpul: sa se uite la fotografii cu persoane pe care le iubeste. Ii poti cumpara sau ii poti face un album foto in care sa pui fotografii cu persoanele sale favorite. Sau include fotografii ale bunicilor, unchilor, matusilor care locuiesc departe de tine.
Vorbeste-i despre fiecare persoana in parte – in timp iti va arata persoana despre care ii vorbesti sau al carei nume il rostesti. Fotografiile sunt si mai importante atunci cand copilul nu se afla langa parintii sai. Fa o fotografie cu tine, sotul tau si alti membrii importanti ai familiei (nu uita de animalele familiei) pentru ca copilul tau sa se poata uita la ea atunci cand este trist. Pune si o fotografie cu tine si cu el facand un lucru care lui ii face placere. Dupa ce pleci si el ramane in grija doicii sau atunci cand este obosit, a se uita la fotografia cu tine poate fi lucrul care il va ajuta sa treaca peste perioada neplacuta a despartirii si sa reinceapa sa se joace si sa invete.
► Citeste Bebelusul la 8 luni: activitati preferate si joaca
Adora sa ii canti cantecele
Bebelusii iubesc muzica si cantecelele. Mai mult decat orice, trebuie sa-i canti incetisor copilului tau. Exista cantecele minunate pentru copii care implica si miscarea, ca cele din copilaria ta " :"In poiana din padure aveau casa doi pitici..", "Iepuras dragalas", "Melcul suparat".....
In multe librarii se gasesc CD-uri pe care le poti cumpara pentru copilul tau. Dar si pe You Tube poti gasi multe din ele. Arata-i copilului miscarea dansand tu insati sau miscandu-i manutele usurel in ritmul muzicii. In scurt timp, va incerca el insusi sa se miste si sa cante singurel. Aici vei gasi textele de la multe cantecele pe care le-ai invatat sau auzit in copilarie.
Tot despre bebelusul de 8 luni, mai citeste:
Diversificarea alimentatiei sugarului
Stii sa-ti ajuti bebelusul sa vorbeasca?
Retete de piureuri pentru bebelusi - lunile 7-8
Retete pentru bebelusi in lunile de diversificare
Retete pentru bebelusi de 6 luni: inceputul diversificarii
Retete pentru bebelusii de 7 luni: a doua luna de diversificare
Retete pentru bebelusii de 8 luni: a treia luna de diversificare
Retete pentru bebelusii de 9 luni: a patra luna de diversificare
Retete pentru bebelusii de 10 luni: a cincea luna de diversificare
Retete pentru bebelusii de 11 luni: a sasea luna de diversificare
Retete pentru bebelusii de 12 luni: a saptea luna de diversificare
10 retete cu naut pentru bebelusi
Continuam si mergem la Luna a 9-a din viata unui bebelus.
► desprecopii.com considera ca fiecare copil e unic. Chiar daca copilul dumneavoastra trece prin etapele de dezvoltare mai repede sau mai incet, el trebuie sa-si urmeze calea lui de dezvoltare. Semnele care despart aceste perioade sunt uneori neclare si nu trebuie sa va ingrijorati daca unul din semne apare mai tarziu sau mai devreme decat va asteptati.
Esti o mamica ce are nevoie de sfaturi?
Te asteptam pe forumul mamicilor de bebelusi pentru sfaturi si incurajari: Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.
autor: redactor Milena Sadova, redactor Desprecopii - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII