Educația timpurie și prima lecție de viață a bebelușului: lecția iubirii

TEMA: Educatia timpurie | 0 | 31/5/2024

Educatia timpurie si prima lectie de viata a bebelusului - lectia iubirii

Relația dintre mamă și bebelușul ei este modelul relațional care stă la baza tuturor celorlalte relații pe care copilul le va avea în decursul vieții sale. O relație afectivă puternică îi creează copilului un sentiment fantastic de siguranță, care îi va asigura un mediu pozitiv în cultivarea relațiilor emoționale ulterioare.

Încă din primele 18 luni de viață, creierul uman absoarbe efectiv tot ceea ce înseamnă informație, iar modul în care se comportă mama în această perioadă este definitoriu pentru felul în care copilul va percepe lumea. Lecția iubirii necondiționate face parte din piatra de temelie a educației timpurii a bebelușului.

- despre cum invata bebelusul lectia iubirii, veti citi
Mami, iubeste-ma...ca sa pot iubi!
Privire sentimentala catre parintii nostri
Abia acum, cand sunt mama, inteleg altfel iubirea
Partea realista a lucrurilor...
Relatia dintre mama si bebelusul ei si influenta de mai tarziu
Concluzie provizorie la un subiect deschis
De ce are nevoie bebelusul de contact direct piele-pielea mamei
Aplicatia mobila Eu, Mamica: vezi cum se dezvolta bebelusul tau
Despre relatia cu bebelusul mai citeste

Mami, iubeste-ma...ca sa pot iubi!

Uneori, seara, la capatul unei zile interminabile, dupa cateva reprize mai mult sau mai putin reusite de exersat diversificarea, dupa cateva ore de teme, dupa conversatii despre scoala, colegi, telefoane si alte subiecte cu care incerc sa tin pasul, in paralel cu mersul de-a busilea, cu genoflexiunile involuntare, cu alergatul dintr-o camera in alta si cu scutecele schimbate, carora nu le mai tin de mult timp evidenta, incerc sa ma adun si sa-mi amintesc cum eram eu copil si cum era mama cand eu eram copil. Mai cititi si: 10 secrete ale meseriei de mama

Lectia iubirii neconditionate face parte din piatra de temelie a educatiei timpurii a bebelusului.

Privire sentimentala catre parintii nostri

Privesc minute in sir pe fereastra luminata de felinarul ascuns printre copaci si ma intorc cu sufletul in timp , intr-o incercare perpetua de a recupera imagini si fapte din trecut. Fac asta aproape involuntar, in intunericul incert al sufrageriei, dupa ce camerele se cufunda intr-o liniste calduta, in care pluteste doar sunetul fin al respiratiei lor, al celor care-mi umplu viata cu lucruri pe care imi dau seama ca nu le-as schimba pentru nimic in lume cu altceva.

Nu stiu daca faptul in sine are o explicatie psihologica, insa ceva imi spune ca atunci cand devenim noi insine parinti, ne amintim mai des si mai duios de mamele si de tatii nostri, incepem sa-i intelegem altfel si ni se schimba brusc modul de perceptie asupra unor intamplari pe care in trecut le-am simtit altfel sau poate ca le-am si uitat. Mai cititi si: A deveni mama: o transformare dramatica

Abia acum, cand sunt mama, inteleg altfel iubirea

Nu m-am intrebat niciodata daca felul in care simt eu in viata mea de adult are vreo legatura cu imaginile din copilarie , pe care incerc adesea in zadar sa mi le amintesc in detaliu. Recunosc ca am invinut-o uneori pe mama pentru esecurile mele sentimentale, pe vremea cand inca eram copil in minte si-n suflet, dar oare care adolescent nu are astfel de porniri? N-am analizat insa niciodata in detaliu problema felului meu (cateodata straniu) de a simti fata de oamenii din jurul meu.

Abia acum, cand sunt eu insami mama si-mi vad minunile crescand sub ochii mei, ma intreb daca nu cumva tot ceea ce simtim de-a lungul vietii nu ne apartine in totalitate, daca nu cumva radacinile, vorba unei fiinte dragi, isi fac simtite prezenta in vietile noastre in cele mai neasteptate moduri. Si nu ma refer la factorul genetic, care desi, pentru noi, muritorii de rand, ramane un mister, in timp ce pentru specialisti este din ce in ce mai limpede ca datoram mare parte din ceea ce suntem inaintasilor nostri si ca unele lucruri exista pur si simplu, fara ca cineva sa le fi putut influenta in mod concret. Intrebarea care ma framanta din momentul in care am citit provocarea unui topic de pe forumul DC este daca intr-adevar modul nostru de a simti, de a relationa cu ceilalti, este influentat decisiv de primele experiente sentimentale, traite in vremea copilariei, in zilele de inceput, cand mama este fiinta primordiala, fara de care nu putem concepe existenta universului. Si daca e asa, cum va fi fost oare mama mea in primul meu an de viata...?

Mult timp, chiar si acum mai cred ca dragostea mamei m-a salvat ca om . (...) Toata copilaria mea am fost convinsa ca nimeni nu ma iubeste in afara de mama si tatal meu, dar, in special, de mama. Ea m-a invatat sa iubesc cu tot sufletul si cu tot trupul meu. La fel imi iubesc si eu copilul. (...) Cand ma gandesc la copilarie, cel mai frumos lucru de care-mi aduc aminte era cat de mult ne iubea mama. Eu cred ca felul sau cat de mult am fost iubiti de mama este cel mai important. (ingrid70)

Relatia unui copil cu mama lui este primul model de relatie cu lumea . Daca atasamentul timpuriu care se creaza este sigur, copilul va interioriza sentimentul de siguranta, astfel incat se va simti sigur chiar si atunci cand nu se afla in prezenta mamei. Lumea i se va parea un loc minunat, pe care se poate avanta sustinut de imaginea interioara a mamei. (mama_lu_Toma)

Ad-Extra3:

Partea realista a lucrurilor...

Relatia pe care mama o are cu copilul ei in primul an de viata al acestuia isi pune decisiv amprenta asupra relatiilor sentimentale pe care copilul le va avea la varsta maturitatii. O spun studii recente, care arata ca primele 18 luni din viata unui bebelus sunt cruciale pentru felul in care acesta isi formeaza abilitatea de a avea incredere in cei din jur, capacitatea de a iubi si de a-si arata sentimentele, mai tarziu, in viata. Si chiar daca anumite comportamente pot fi modelate prin autocunoastere, se pare ca unele tipare, odata formate, ne insotesc intreaga viata si isi pun amprenta in mod indirect asupra ei. Mai cititi si: Ce fel de mama esti?

Relatia dintre mama si bebelusul ei este modelul relational care sta la baza tuturor celorlalte relatii pe care copilul le va avea in decursul vietii sale

Studiul, realizat in decursul a 30 de ani de cercetari, a implicat urmarirea evolutiei emotionale a 75 de copii de la nastere pana la varsta maturitatii. Una dintre concluziile subliniate de prof. Jeffry Simpson, cel care l-a coordonat, este aceea ca relatia dintre mama si bebelusul ei este modelul relational care sta la baza tuturor celorlalte relatii pe care copilul le va avea in decursul vietii sale, inclusiv alegerea celui mai bun prieten si a partenerei / partenerului de viata.

O relatie afectiva puternica ii creeaza copilului un sentiment fantastic de siguranta, care-i va asigura un mediu pozitiv in cultivarea relatiilor emotionale de mai tarziu. In primele 18 luni de viata, creierul uman absoarbe efectiv tot ceea ce inseamna informatie, iar felul in care mama secomporta in aceasta perioada este definitoriu pentru modul in care copilul va percepe lumea. Inainte de a-si aminti ceva, inainte de a stapani forta limbajului, copilul interiorizeaza cele mai variate atitudini exprimate in preajma sa, pe care le va transforma, mai tarziu, in modele pentru propriile reactii la stimulii emotionali. Mai cititi si: Vreti sa fiti o super mama? Incercati mai bine sa fiti o mama buna

Altfel spus, felul in care suntem iubiti in frageda copilarie se oglindeste in propriul mod de a iubi. Psihologii sustin insa ca aceasta teorie a atasamentului matern, focalizata mai ales pe experienta, nu implica ideea ca influenta modelului de relatie cu propria mama este ceva ireversibil. Orice persoana isi poate revizui propriul mod de a privi lucrurile intr-o relatie. Important este ca atunci cand ne lovim de lucruri pe care in aparenta nu le intelegem sa apelam la trecutul indepartat pentru a defini ceea ce am devenit ca adulti. Intelegandu-ne copilaria, ne putem modela maturitatea...

Eu cred ca tatal meu mi-a influentat viata sentimentala mai mult. Am trait intr-o casa unde parintii au avut o relatie foarte armonioasa si s-au iubit foarte mult. M-a influentat mult respectul, dragostea si loialitatea tatalui meu. Nu as fi putut accepta un barbat care sa fie foarte diferit de el. (bird70)

Mama mea m-a influentat cel mai mult. M-a invatat sa nu accept mai putin decat ofer.(szivarvany)

Ai mei m-au invatat sa nu imi arat niciodata sentimentele. Nici mama nici tata nu mi-au spus niciodata "te iubesc". Am avut o copilarie fericita, nu spun ca parintii mei nu m-au iubit, sunt sigura ca ma iubesc in continuare, insa au considerat ca trebuie sa stiu asta fara sa am nevoie sa mi se spuna.(andielen)

Concluzie provizorie la un subiect deschis...

Se spune ca iubirea nu se invata, ca vine din interior. Si poate ca felul in care bebelusul aflat in burta mamei incepe sa simta nu tine doar de stiinta pura. Poate ca, fara sa stie exact cand anume, mama ii daruieste ce are ea mai de pret ceva din iubirea aceea care vine din interior se lipeste de el si-i da puterea sa iubeasca el insusi lumea. Poate ca de asta nici nu ne amintim clipa in care am venit pe lume, la fel cum nu ne amintim prea multe de pe vremea cand copilaria noastra era la inceputuri. Pentru ca eram coplesiti de iubire pura, ce venea din interiorul mamelor noastre. Gandul acesta imi aminteste de mama, intr-un fel pe care stiinta nu-l va patrunde, poate, nicicand. Mi-a ramas in minte un indemn al unei mame, venit, cu siguranta, tot din interior...

Bucurati-va de copii si astfel vor invata si ei sa se bucure de ceilalti! (andabeji) Asa ca nu ma intristez daca nu reusesc sa reinvii intotdeauna prin imagini trecutul atunci cand incerc sa-mi amintesc de copilarie si de mama asa cum era ea atunci. Imi este de ajuns ca-l simt in ceea ce sunt si stiu cumva, fara prea multe cuvinte, ca daca nu ar fi fost ea, mama, eu nu as mai fi fost... deloc.

De ce are nevoie bebelusul de contact direct piele-pielea mamei

Nou-nascutii au nevoie de contact direct piele-piele cu corpul mamei lor. Cercetarile arata ca bebelusii care au parte de contact direct piele-pielea mamei se dezvolta mai bine. Deci, interactiunea directa, prin piele - mama-bebelus promoveaza cresterea si are multe beneficii pentru creierul bebelusului - find primul pas din educatia timpurie. Iata de ce are nevoie bebelusul de contact direct piele-pielea mamei.

Aplicatia mobila Eu, Mamica: vezi cum se dezvolta bebelusul tau

Ești o mămică modernă? Atunci trebuie să instalezi aplicatia Eu, Mămica pe telefonul tău sau tableta.
Prin intermediul aplicaţiei Eu, Mămica, beneficiezi de informaţii despre sănătate, îngrijirea şi dezvoltarea bebelușului și a copilului, relaţia părinte-copil, precum şi de o serie de sfaturi utile pentru mămici şi tătici, astfel încât să experimentezi din plin frumuseţea sentimentului parental. Pe lângă aceste informaţii atent alese, aplicaţia înglobează o serie de utilitare şi calculatoare, precum: Bebeluşul - primele 52 de săptămani, Grafice de Creştere, Calendar de Vaccinare, Activităţi pentru Copii, Album foto şi multe altele.

Aplicatia Eu, Mamica - se integrează în mod natural cu platforma Desprecopii.com, facilitând accesul la o serie de servicii menite să ofere suport pentru viitoarea mamica (Grupuri de mămici, Ştiri, Anunţuri, Întrebări, Forum, Jurnal, Album de poze, Director, Reţete Culinare etc.). Mămicile utilizatoare pot accesa cu uşurinţă diverse secţiuni ale site-ului, pot primi notificări pe telefon când li se răspunde la o întrebare sau notificări pe mesageria privată. Mai mult, prin intermediul butonului „Panică”, ele pot primi răspunsuri în situaţiile de criză de la miile de persoane aflate în comunitatea Desprecopii.com, dispuse să ofere o mână de ajutor. DESCARCA ACEASTA APLICATIE DE AICI.