Starea depresivă postpartum - de ce trebuie tratată cu seriozitate de ambii părinți | Comentarii articol
21/6/2018
Comenteaza / Pune o intrebare
✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️
Subiecte tratate:
Tema:
Ultimile 21 comentarii
ma bucur ca am gasit acest site sufar de depresie post-partum dar nimeni nu ma crede sotul m-a alungat toate s.au complicat m-am mutat la parinti starea mea s.a inrautatit acum stau la tara unde medici nu sunt posibilitate de consiliere nu e, alaptez bebe deci nu pot pleca... am aflat multe lucruri bune in articol totusi ce pot face practic exista ceva medicatie? nmai bine Gabi
din nefericire am trecut prin acest cosmar in urma cu multi ani. Din pacate in Romania sunt foarte putini cei care te pot ajuta in astfel de situatii: medicul pediatru este de obicei depasit de situatie si iti spune (in cazul meu) ca tu esti vinovata pentru starea de agitatie a copilului si ca numai daca nu vrei nu depasesti momentul depresiei postnatale: atatea mame au facut-o, nu-i asa? Din pacate nu au nici un interes in ceea ce priveste starea de sanatate psihica a mamei iar atitudinea lor poate sa te adanceasca si mai mult in depresie. La momentul respectiv credeam despre mine ca sunt un monstru incapabil sa-mi iubesc copilul pe care mi l-am dorit atat de mult. Neavand antecedente psihiatrice, celor din jurul meu (inclusiv mamei mele si sotului meu) le venea foarte greu sa creada ca sunt cu adevarat bolnava si credeau ca totul ar trebui sa se rezolve printr-un exercitiu de vointa din partea mea, fara ajutor de specialitate. Ce bine ar fi fost sa fie totul atat de simplu. Cred ca cel mai bine in astfel de situatii este sa cereti singure ajutorul unui medic psihiatru sau un psiholog care poate sa evalueze cel mai bine situatia (in cazuri extreme, cea mai buna solutie este internarea mamei pentru o perioada de timp). Sa sunati la un centru de consiliere pentru mame in dificultate. Sa va rugati sotii sa citeasca articolele legate de depresia postpartum, poate in acest fel vor intelege ce se intampla cu voi. Din cate stiu exista si tratamente homeopate dar cu conditia sa cunoasteti un homeopat bun care sa stie ce sa va recomande. Cereti ajutorul tuturor celor care va cunosc: prieteni, vecini, colegi - important este sa va AUDA cineva care sa inteleaga ce se intampla. Din pacate, multi s-ar putea sa nu inteleaga dar daca unul singur o face este ok. Cel mai important lucru este sa intelegeti ca nu sunteti singurele care treceti prin situatia asta (pentru ca eu credeam ca numai eu sunt incapabila de sentimente materne, ca sunt coplesita de ganduri morbide si ca sunt un monstru): si altora li s-a intamplat acelasi lucru.
Eu aceasta stare am avut-o inca din prima zi dupa nastere, a fost foarte greu deoarece in spital nu te intelege nimeni toata lumea este ocupata, celelalte mamici au si ele problemele lor,deci esti singura. Cred ca cel mai mult sunt afectate mamele trecute de 30 de ani fiindca constientizeaza mult mai bine ce inseamna un copil; ai impresia ca nimic din ce faci nu este bine, copilul nu mananca cat scrie pe schema de alimentatie, esti urata, erau zile cand ne gasea soacra mea (care m-a ajutat foarte mult , cu toate ca ea si nici alte femei dealtfel mai invarsta nu inteleg "cei cu prostia asta de depresie postnatala" pe vreme mea nasteau femeile la camp si nu mai aveau nici depresie nici nu se rupeau ") plangand si pe mine si pe copil de mama focului. dar a trecut . acum totul este bine , copilul este sanatos. Eu nu recomand pastile, cel mai bine este sa discuti mult cu o gramada de alte mamici,pe mine m-a ajutat foarte mult.
Marta,cum a trecut acea stare?Ai luat medicamente? Ce medicamente.Bebele meu are 9 luni acum dar dincand in cand am stari fi=oarte accentuate de frica, de inutilitate, etc.
trebuie sa va marturisesc ca eu am facut o mare greseala dupa nastere.Mama mea tot insista sa ma duc la doctor pentru ca nu puteam sa dorm, aveam cosmaruri ( am nascut greu, prin cezariana de urgenta)..dar eu nu am vrut sa o ascult, intotdeauna m-am considerat o persoana puternica.Si greseala mea m-a dus atit de departe incit la trei luni dupa nastere ajunsesem sa urlu in casa de furie si deznadejde, si sa imi lovesc copilul si sa ii doresc moartea...a fost o perioada ff grea, iar sotul meu va marturisesc ca pur si simplu nu m-a inteles, iar de acceptat m-a acceptat asa o perioada, dar dupa aceea si-a pierdut rabdarea si...situatia a devenit si mai grea...ce pot sa spun acum, retrospectiv, e ca daca as fi facut un tratament medicamentos la timpul potrivit, nici eu, nici sotul meu, nici copilul nu am fi trecut prin clipele acelea groaznice...relatia cu sotul meu a fost deteriorata iremediabil..eu insami sufar consecintele, nu mai sunt cea care am fost inainte, din nici un punct de vedere....sper sa va fie de folos tot ce v-am povestit aici.va pup si succes !
gasesc articolul f. interesant. ceea ce m-ar interesa este : in cazul in care femeia nu primeste ajutor in timp optim, in caz ca sufera de depresie, ce se intampla? Si daca o astfel de depresie poate aparea si daca are un an de la nastere in cazul in care afectiunea sotului si prezenta lui nu sunt suficiente?
Scrie un comentariu