6. Cum ştii ca un barbat saruta bine sau nu?

Tema: Diamante pentru tanga (jurnal intim) | 1 | 17/11/2006

In exclusivitate, Supereva a intrat in posesia unui jurnal intim unic. Un tanar, Sever, a hotarat sa impartaseasca Superevelor, experientele si trairile sale, in speranta ca astfel, va fi inteles si ajutat. Acest jurnal se scrie in ritmul prezentului si este publicat exclusiv la Supereva. De fapt, autorul ne-a marturisit ca asteapta cu ardoare sfaturile si parerile tuturor citititorilor. A voastra deci.

- Să fii de două luni în Bucureşti şi să nu iubeşti… Aşa ceva nu se poate! E anormal.
Laur fumează stând întins în patul de sus. Între el şi tavan sunt doar vreo 30 de centimetri. Din cauza fumului pare că are capul înconjurat de un halou, îi sclipesc doar ochii. În spatele lui respiră încet o vietate pe jumătate dezbrăcată. Deşi se străduieşte să o acopere cu trupul lui şi cu fumul pe care îl scoate, o aud tuşind pe înfundate, cu capul în pernă.

M-am întors mai devreme de la cursuri, eram pe jumătate îngheţat şi nu mă gândeam decât că iar s-a închis la cantină. E vineri şi vinerea studenţii mai pleacă acasă, nu mai stă nici bucătăreasa până la sfârşitul programului. Meniul de azi: pâine, ketchup şi parizer afumat. Asta dacă n-a primit nimeni pachet de acasă.

De obicei coletele primite de acasă sunt bun comun. Destinatarul îl ridică de la gară, de la şeful de tren, de multe ori nici nu mai sunt puse în cutie de carton, mamele pun mâncarea în cutiuţe de plastic cu capac pe care le aşează în sacoşe obişnuite. Ocupă mai puţin loc în locomotivă. Când Onuţ primeşte pachet de acasă, avem ce mânca trei zile. Foamea şi frigul sunt două dintre trăirile cele mai comune în perioada studenţiei. Ţi-e foame pentru că banii se duc pe ţigări şi pe cafele, cu mâncarea de la cantină ai şanse să te obişnuieşti aşa că nu-ţi rămâne decât să te adaptezi la mediu: treci pe o dietă alcătuită din tot soiul de derivate de petrol. Margarina, maioneza, ketch-up-ul, toate chestiile cu etichete pretenţioase sunt de fapt chimicale cu molecule asemănătoare plasticului. Dar ţin de foame. Supele la plic şi spaghetele se păstrează pentru vremuri de sărăcie lucie, când 10000 de lei vechi reprezintă o valoare inestimabilă.
În aceste condiţii, de unde energie să iubeşti? Deja am schimbat trei seturi de rezistenţe, nu prea rezistă ele, atâtea ore în priză fără să se ardă.
Laur are antrenament, el a supravieţuit două ierni în regie şi ştie exact când să-şi tureze motoarele şi când nu. Acum de când se întunecă mai repede, e frig şi banii de acasă s-au cam terminat la toată lumea, ne adunăm în câte o cameră. Aşa se leagă prietenii şi se câştigă experienţe, în special cu partea feminină a populaţiei.
- Medicinistele sunt cele mai interesante, dar tot pe fetele noastre din Poli trebuie să te bazezi. Cele mai vulnerabile sunt alea de la aeronave, au tot timpul proiecte imposibile de făcut, pentru care sunt dispuse să îţi arate ceva mai multă bunăvoinţă, numai să le ajuţi să le facă. Lasă că te prinzi tu, mai încolo, când le-o sufla sesiunea în ceafă...
- Păi de ce, noi nu tot atunci suntem în sesiune? Când să am timp de proiectele altora?
- Damele nu se refuză. Poate să te ierte că încerci să o bagi în pat, dar că nu încerci nu o să te ierte niciodată. Dacă vine fata să o ajuţi, cum să-i spui nu? Lasă, uite cum facem, dacă tu nu ai timp pasează-mi-le mie. Mă ocup eu.

Pe Ilinca am găsit-o lipită de uşa mea. Stătea pe jos, cu genunchii la gură şi plângea.

Ea îl căuta pe Felix, eu nu-l cunoşteam pe Felix dar o ţinea una şi bună că aia e uşa lui Felix, nu a mea, şi dacă ea vrea să plângă acolo e dreptul ei, e o ţară liberă.

S-ar putea să fi fost uşa lui Felix, nu ştiu de unde a luat-o Laur când ne-am instalat în camera asta, dar fata mi-a arătat clar semnul pe care l-a făcut ea însăşi într-o seară cu un borcan pe care l-a aruncat spre o târfă care îi încălcase teritoriul.

- Domnişoară, îmi pare rău, eu nu-s Felix, dar dacă vreţi să vă intraţi să vă convingeţi că nu e aici, sunteţi invitata mea.

I-am făcut un ceai. L-a băut repede, inspectând camera cu privirea, probabil căuta urmele lui Felix. Ilinca e aproape străvezie. E din Târgul Frumos şi a venit la Bucureşti să se mărite. Politehnica e pentru ea un fel de haltă intermediară. Felix îi promisese vara trecută, când a condus-o la tren, că în noiembrie, când se întoarce din Spania, o caută. Ea nu mai ştia exact cum îl cheamă pe Felix dar îşi amintea că avea ochi frumoşi şi săruta bine.

- Cum ştii că un bărbat sărută bine sau nu, Ilinca? E chiar aşa complicat să săruţi bine?
- Nu e complicat dar în ziua de azi oamenii nu se mai sărută. Se muşcă, gurile li se înfulecă. Dinţii se ciocnesc. E mai simplu aşa, să te repezi, decât să stai să te gândeşti la ce faci. Felix săruta bine. Avea răbdare, îi plăcea să guste săruturile, era tandru... Ai sărutat vreodată o persoană ale cărei buze aveau consistenţa unei moluşte?
- Nu! Cum vine asta, moluscă? Pe la noi pe-acasă nu cresc moluşte.
- Nici la noi, dar mi s-a întâmplat de multe ori pe la chefuri să mă sărut cu unul şi cu altul... Unora li se înmoaie buzele după ce beau. Devin moi, aproape păstoase. Ţi-e frică să îţi înfigi dinţii în ele. Senzaţia e neplăcută şi inutilă.

Mi-a mai povestit o vreme despre saruturile ei cu diverse feluri de buze, apoi a plecat convinsă că Felix va reveni într-o zi. M-am mirat foarte tare să descopăr însă că umbra mişcătoare din spatele lui Laur era a Ilincăi. Credeam că îl aşteaptă pe Felix.

Am descoperit între timp cum poţi face un ban în Bucureşti. Sunt tot soiul de companii care au nevoie de studenţi care să împartă fluturaşi. Laur are deja contactele şi de săptămâna viitoare o să mergem împreună în pauzele dintre cursuri. Nu e chiar aşa de greu şi se plăteşte în funcţie de câţi reuşeşti să dai. Intru deci în câmpul muncii.

VA URMA - IN SERIAL