Impreuna in suflet dar separat fizic? Se poate?
Impreuna in suflet dar separat fizic? Se poate?
- Suntem doi + copilul. Eu dorm cu copilul intr-o camera, iar ea pentru ca nu ma suporta si nu-l suporta chiar si pe copil sa-l auda cand doarme, doarme in cealalta camera. Chiar si inainte de copil a stat dincolo. Totusi am reusit sa facem un copil, sa mergem in excursii uneori, sa mai avem si discutii frumoase si poate chiar si unele mici momente frumoase. dar...
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special veti gasi intotdeauna intelegere.
Suntem doi+ copilul. Eu dorm cu copilul intr-o camera, iar ea pt ca nu ma
suporta si nu-l suporta chiar si pe copil sa-l auda cand doarme, doarme in
cealalta camera. Chiar si inainte de copil a stat dincolo.
Totusi am reusit
sa facem un copil, sa mergem in excursii uneori, sa mai avem si discutii
frumoase si poate chiar si unele mici momente frumoase. dar...
Dupa jumatate de deceniu de casnicie am ajuns sa o fac pe sotie sa creada ca nu ma mai suporta. De fapt a pornit totul de la casnicie (poate chiar inainte) de la statutul si formarea mea inferioare sotiei, pana si varsta mea ii este inferioara. La inceputul casniciei chiar am "reusit" s-o fac sa se considere neimplinita sexual. Poate la timpul acela m-am cam aruncat cu capul in fata, dar.. speram cum spera si ea ca va fi altfel.
Ea (si eu intr-un fel) credea ca ma voi schimba si voi accede pe treptele succesului. Credinta ei era inradacinata si in Dumnezeu, si a mea pe atunci. Inainte de casatorie ne iubeam. Acum nu stiu ce fel de iubire e. Ea... nu stiu daca mai crede in iubire, dar eu cred ca se va putea pana la urma, sau cel putin sper ca, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa nu ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati.
Ea a ajuns sa se simta ca o mama a 2 copii, adica copilul nostru si eu. Numai ca chestia asta are si reversul medaliei. Copilului ti-e usor sa te impui, dar sotului chiar daca reusesti, ai de pierdut increderea lui, sau ai parte la un moment dat de impotrivirea lui, deoarece el totusi nu se mai simte copil. Expresii de genul "ti-am zis nu stiu a cata oara...", "m-am saturat sa tot iti spun.. ", "esti un inapoiat.. ", "chiar vrei sa iti zic tot... ", "nu esti capabil de nici o initiativa.. ", "iar ai calcat in strachini...", "iar ai stricat totul... " sunt uneori la ordinea zilei.
La inceput le acceptam tacit si incercam in felul meu sa le accept si sa fac cat puteam (aveam si facultate de facut si servici... ). Acum dupa ce am ajuns cat de cat sa am un servici cat de cat sigur, si dupa ce am trecut oarecum prin mai multe medii, nu mai accept tacit, si chiar replic chiar cu ton ridicat (altfel spus certuri in toata regula).
Ne acuzam, cum ne-am si acuzat din ce in ce mai mult de la inceput chiar. Ne acuzam reciproc si ne aruncam usor vina unul asupra celuilalt. Uneori mai cautam cauza si in alta parte (ca nu ne ajuta parintii de loc, ca suntem obositi.. etc) dar asta in zilele bune.
Copilul are 2 ani si nu spune decat tata si mama, si asta cand are el chef si fara sa asocieze clar cu persoanele in cauza. Si ea si eu ne gandim la el sa nu cumva sa il marcheze genul nostru de relatie. Ea ma acuza ca nu vorbesc cu el, eu ca il alinta prea tare si ca ar putea sa ii spuna ea povesti in loc sa ma acuze pe mine ca nu fac asta. Din cauza copilului am ajuns pe punctul de a ne desparti chiar in noapte de revelion. Copilul era langa pat, eu ma uitam la carcotasi si nu aveam grija directa a lui. Ea lasase langa tortul de pe masa un cutitoi mare pt ca sa taiem felii din tort. Ea se intoarce din bucatarie si-l vede pe copil jucandu-se cu varful cutitului in gura. A tipat ca arsa "Marx sari! Marx! Marx.. " de nu stiu cate ori.. Eu n-am sarit imediat. Copilul n-a patit nimic. Dar ne-am imbufnat amandoi si ne-a "priit" revelionul invers. Eu nu aveam puterea sa o iau in brate sa ii spun ca "e bine ca pana la urma n-a patit nimic" pt ca ma tot acuza, iar ea nu voia sa ma ierte.
A doua zi dupa o lunga conversatie in care am incercat sa ii explic si sa sustin oarecum ca nu-s lucrurile chiar asa cum le vede s-a atenuat situatia chiar spre bine. Dar s-a dus ocazia inca unei sarbatori in care nu ne-am bucurat.
Eu vreau sa fie bine si cred ca s-ar putea pana la urma, desi nu fac in sprijinul acestui scop un efort care sa aduca lucrurile imediat pe un fagaj bun. Pt mine faptul ca lucrez, ca aduc un ban in casa, ca ii dau de mancare copilui (si sunt singurul care ii dau tot, ea si bona nu reusesc decat rar performanta asta), si alte lucruri pe care le fac zi de zi, constituie elemente care ar putea face o casatorie fericita. Dupa ea acestea sunt prea putin.
O sa pot oare sa duc la capat? O sa pot oare iubi?
O sa se intoarca ea
din nou la speranta ei, care era la inceput ca un motor care face lucrurile sa
mearga?
Merita copilul nostru sa aiba parte de asemenea parinti, de o
asemenea relatie, cu toate ca el se simte bine si e tot un suras?
Am dreptul
sa vreau sa incercam sa fim si fizic impreuna in aceasi camera, sa dormim
impreuna, stiind ca intimitatea fizica construieste intimitatea psihica si
spirituala intre noi? (chiar daca ea crede invers?)
Am dreptul sa imi sustin incapatinarea de a crede ca se va putea pana la urma, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa NU ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati?
Am dreptul sa cred ca totusi ne vom iubi pana la urma, chiar daca situatia
s-a inrautatit din ce in ce mai mult incat parca suntem 2 straini care stam
impreuna pt alte motive, dar nu din iubire?
Am dreptul sa cred totusi ca eu
iubesc, chiar daca pt ea asta nu este iubire?
As vrea parerile voastre in special a celor care au trecut prin asa ceva. Stiu ca la www.desprecopii.com/forum voi gasi un raspuns.
autor: Marx777,
membru al clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c)
desprecopii.com 2006
Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici >>)
>>Citeva din comentariile membrilor comunitatii desprecopii.com
***
Marx,
Stii care e problema
voastra? Lipsa de comunicare.Cateodata,intr-o casnicie,vine cate un moment
pentru cate o discutie.Cred ca,acum,dupa 5 ani de casnicie,este momentul pentru
una din acele discutii.Stati jos si spuneti-va ce va deranjeaza unul la
celalalt.Fara jigniri.
Parerea mea este ca copilul ar trebui sa va adune
impreuna si nu sa va desparta.Nu puteti da vina pe copil ca nu va merge
bine.Nici tu, nici ea.
Sfatul meu este urmatorul : luati-o usor,pas cu pas.In prima faza,lasati copilul cu cineva si plecati undeva,doar voi 2 o perioada.Incercati sa va aduceti aminte inceputul vostru impreuna,singuri.Continuati sa aveti discutii frumoase,aduceti-va aminte de clipele frumoase,de excursii, de dragoste.Glumiti.Nu stii ce mult inseamna sa-l faci pe cel de langa tine sa rada.Apoi,petreceti timp cu copilul,impreuna,toti 3.Cumparati-i jucarii impreuna.Jucati-va cu el.Copilul simte starea voastra de spirit,chiar si asa mic si e pacat,pentru ca un copil are nevoie de ambii parinti. Succes si capul sus ! / autor: cocoloasa
----
Draga Marx,
Din tot ce ai spus cel mai grav mi se pare
situatia copilului. Ca nu vorbeste la 2 ani pentru un baietel este in limita
normalului dar ca nu atribuie numele la persoana imi pare clar lipsa de atentie.
Iar ca nu ai "grija directa a lui" este o subtilitate demna de vremurile
ceausiste cand era la moda sa te faci ca faci.
Nu este o problema ca esti de
la tara sau ca ai terminat studiile mai tarziu. Bravo tie!. Dar asta nu este o
scuza ci un punct de plecare. Chiar daca nu ai invatat de acasa inveti de la
altii, din carti, de pe internet, inveti si evoluezi.
Greseli facem toti dar
diabolic este sa persisti.
Inteleg ca aveti probleme legate de
-viata
sexuala mai exact satisfacerea sotiei
-diferenta de varsta, tu esti mai
tanar -cu cat?
-diferenta de educatie
-lipsa succesului tau
-lipsa de
afectiune (iubire)
-reprosuri, certuri
-incapatanarea ta de a evolua
emotional
Ce iti place la ea si de ce vrei sa stati impreuna pentru ca eu
nu am inteles din ce spui tu?
Citez:
"Eu vreau sa fie bine si cred ca
s-ar putea pana la urma, desi nu fac in sprijinul acestui scop un efort care sa
aduca lucrurile imediat pe un fagaj bun."
De ce nu faci un efort? Nu
vrei? Nu merita? Nu sti ce sa fci?
"Pt mine faptul ca lucrez, ca aduc un
ban in casa, ca ii dau de mancare copilui..... si alte lucruri pe care le fac zi
de zi, constituie elemente care ar putea face o casatorie fericita. Dupa ea
acestea sunt prea putin."
In dragoste ai 50% tu si 50% ea, asa ca
indiferent de ce crezi tu sau noi conteaza cum se simte ea iubita!
Este
important sa iti poti indeplini nevoile de baza dar oamenii vor ceva mai mult si
in general asta ii deosebest ede animaele, eu personal cred ca rasul este
diferenta fundamentala.
"O sa pot oare sa duc la capat? O sa pot oare
iubi?"
Nu o iubesti? Ce sa duci pana la capat ca doar casatoria este
liber consimtita? Mai bine lipsa decat asa un ca-lvar de casnicie care seamana
cu inchisoarea
"O sa se intoarca ea din nou la speranta ei, care era la
inceput ca un motor care face lucrurile sa mearga?"
Si ce sa faca numai
cu speranta?
Sa spere ce? Ceva ce este sigura ca nu se va schimba.
Tu nu
consideri ca trebuie sa schimbi ceva in felul tau de a fi dar ai vrea ca ea sa
se drogheze cu speranta ca poate te vei shimba. Asta este mai diabolic decat
orice am auzit eu!!!
"Merita copilul nostru sa aiba parte de asemenea
parinti, de o asemenea relatie, cu toate ca el se simte bine si e tot un suras?
"
Copilul cu siguranta merita tot ce este mai bun dar nu este suficient
sa merite ca sa se si intample trebuie sa se mai schimbe ceva ici colo in
partile esentiale. Copilul NU este motiv de santaj, daca va sta cu tine va
deveni copia ta fidela.
"Am dreptul sa vreau sa incercam sa fim si fizic
impreuna in aceasi camera, sa dormim impreuna, stiind ca inti"mitatea fizica
construieste intimitatea psihica si spirituala intre noi? (chiar daca ea crede
invers?)"
Eu cred ca sotia ta are dreptate. In camera poti dormi si cu un
caine...
"Am dreptul sa imi sustin incapatinarea de a crede ca se va
putea pana la urma, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa
NU ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati?
Am
dreptul sa cred ca totusi ne vom iubi pana la urma, chiar daca situatia s-a
inrautatit din ce in ce mai mult incat parca suntem 2 straini care stam impreuna
pt alte motive, dar nu din iubire?
Am dreptul sa cred totusi ca eu iubesc,
chiar daca pt ea asta nu este iubire?"
Nu cred ca se va intampla nimic
pana nu iti vei schimba modul de a gandi.
Daca nu o iubesti las-o sa se simta
fericita si implinita in alta parte si cu altcineva.
Repet:
Ce iti
place la ea si de ce vrei sa stati impreuna pentru ca eu nu am inteles din ce
spui tu? / autor: aiuras
----
Observ niste simptome
cunoscute...le-am mai vazut la un alt cuplu apropiat mie. La fel de educati si
ei - si din punct de vedere intelectual sunt amandoi OK unul cu altul, se
apreciaza si se respecta. Prost stau la alte capitole, pt care scoala nu are
solutii, din pacate. Ca si la voi, de cate ori se intampla cate ceva
mai..neplacut, trebuie stabilit VINOVATUL, chiar daca pt asta sunt necesare
interminabile discutii. O data stabilit, acuza mai trebuie adusa din cand in
cand in discutie, ca sa nu existe dubii. Vad ca in cuplul vostru vinovatul din
oficiu esti tu, dar te mai revolti din cand in cand. Eu zic sa incetati cu
comportamentul asta, e absolut distructiv. Probabil cand incepe "procesul" va
mai aduceti aminte si de altele mai vechi, pastrate acolo, in tolba, ca munitie
la nevoie.
Ca si la voi, prietenii mei nu dorm impreuna. Ea doarme cu
copilul. El singur. Un cuplu doarme impreuna nu doar pt sex....ci pentru
apropierea fizica, pt tinut in brate, pentru dormit lipt de omul pe care-l
iubesti. Normal ca va simtiti instrainati / autor:
deborah77
****
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 7 comentarii
Te mai furisezi si tu in dormitorul ei? ii mai cumperi si tu cite un buchet de flori? pt ca am sentimentul ca ai dea-face cu o tipa prepotenta......iar tu imi dai impresia ca te simti un pic inferior......! diferenta de statut sau de virsta nu are dea-face cu sufletele, cu dragostea.....TE simt abatut si descurajat......!A iubi nu inseamna sa iubesti doar tu. Trebuie sa stii sa te faci iubit..! eu cred ca ia astepta ca tu sa fii mai ,,indraznet''......Mi-am permis sa fac acest comentariu pt ca traiesc mai mult sau mai putin aceeas experienta......ba mai mult eu in calitate de femeie nu am suport de nici un fel. DAR am sperat macar in sentimente.....cum ar fi, afectiune, dragoste, comunicare etc. Nimic din toate astea! Am dea-face cu un EGOCENTRIST, ORGOLIOS, MINDRU, FRUMOS SI ATIT. Frumusetea pleaca din intrior spre exterior......sau mai bine zis degiaba esti frumos daca nu te faci util. Sa faci ,,reactii'' sa schimbi ceva! sa fii surprinzator, sa stii sa te faci iubit.....eeee, dragostea nui asa cum pare! implica multe....Curaj o doza de inteligenta , initiativa, empatie,respect, mult respect si multa incredere.....dar pt toate astea comunicarea este indispensbila. altfel spus va faceti viata imposibila. dar ce este mai grav, este ca va irositi viata si e pacat, ca nu traim de doua ori....Oricum imi pari un tip de treaba si sensibil, poate pt ca esi afectat in suflet, pt ca tu o iubesti. dar cred ca tu nu pre stii cum sa te faci pretuit, iubit si inteles. si asta pt ca te simt inferior caracterului ei. sar putea sa fie si o nepotrivire de caracter?! dar, cine stie!?.......Mai mult curaj.....! femeilor le plac barbatii RAI DA BUNI)))))))))))))) Pe bune......Relaxeazate intr-o librarie si citeste carti despre relatii, cuplu, dragoste, barbati, femei!!!!!!!!!!!! Noi femeile sintem cam greu de inteles!!!!!!!! Nu ca ar fi greu! Asa sintem noi mai complicate! Pt ca noi gindim cu trup si suflet! Iar voi barbatii vedeti doar trupul!)))))))))))))Lasind gluma la o parte ai sanse mari sa iti salvezi relatia. Trebuie doar sa te implici si sa fii mai convingator. EA nu iti va raspunde imediat! DAR tu schimbati modul de abordare. Fii dur dar sensibil. PUTERNIC DAR GENEROS. Atitudinea conteza. Te pup si iti doresc succes si nopti fierbinti.
Rar vezi un barbat care e disperat sa nu -si piarda nevasta,,,, pentru ca o iubeste,,,, chiar daca se cearta pentru ca se gindeste inainte de toate la copilas,,,,, si nu vrea sa ramina cu sotia lui pentru ca asa da bine sau pentru copil,,,,,,vrea sa ramina pentru ca are nevoie de ei doi,,,, vrea sa fie fericit in casnicia aia ,,,,,, nu sa ramina doar,,,,, imi place ca esti sincer si ai curaj sa descrii singuratatea desi nu esti singur ,,,,,,, este mai mult decit trist sa traiesti asa,,,,, Eu traiesc asa sunt cu sotul meu de 13 ani ,, avem 2 copii,,,, ,,,,,,,,,,,,,nu stiu ce se intimpla cu noi,,,,,, pling de durere,,,,,,,,, nu-l mai regasesc nicaieri ,,,,, nici insot nici in iubit ,,,,,,, nici in tata pentru copii ,,, pe care i-a dorit Doarme separat de mai bine de 3 ani,,,,, eu cu copii,,,, el pur si simplu imi chinuie sufletul s-a debarasat de mine desi spune ca ma iubeste ,,,,, si nu vrea sa divortam,,,,,, Eu stiu o vorba cine nu te cauta nu-i este dor de tine ,,,,, cui nu-i este dor de tine ,,,, cu siguranta nu te iubeste,,,,,,, am avut nenumarate discutii pe tema asta cu el ,,,,, si nu am ajuns la nici un rezultat,, m-a dat peste cap noi inainte de a deveni parinti nu s-a existat o noapte sa dormim separat chiar daca ne mai certam ,, sau nu nu facem nimic impreuna nu mergem nicaieri impreuna pleaca la treaba care o are devreme se intoarce seara tirziu se baga in cealalta camera fara sa discutam sau sa ma sarute sau intelegeti voi,,,,,,,,,nu-l vad sa vrea nici un fel de apropiere chiar daca dorm copii ,,,,,,,,,,,,,,, sufletul meu este facut praf si nu am nici o putere ,,,,,,,,,, am avut discutii peste discutii o zi doua se comporta bine ,,, dupa aceea isi reia obiceiul de a se detasa vizibil de mine,,,,, eu cind vad distanta ,,, normal ca incep discutiile,,,,,,si tot asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa divortez se pare ca se comporta asa pentru ca eu sa ma debarasez singura ,,, si sa iau o decizie,,,am luat in calcul si varianta cu amanta el jura ca nu are,, prietenii baga mina in foc se jura chiar ca nu l-au vazut in viata lor cu alta femeie,,,,,,,,,,,eu nu-l pot urmari nu am timp si nici nu vreau,,,,,,,,,,,,,stau 12 cu 24 cu copii mei nu ma deslipesc de linga ei ,,, am luptat foarte mult ca lucrurile sa reintre in normal dar din pacate am de suferit de fiecare data cind incerc sa ma apropii de el ,,,,,,,,,,,,,el aimpus distanta intre noi . Eu am 33 de ani nu sunt nici pustoaica nici batrina sa ma impac cu ideea ,,,,,,,,e sunt batrina asta e,,,,,,,,nu eu vreau sa fiu fericita nu singura sa ma i-a in brate ,,, un detaliu caire conteaza extrem de mult i-am daruit 2 copii si inainte aveam parte de toate amanuntele si ingredientele normale si firesti intr-o relatie .sunt intr-o singuratate specifica bunicii mele ,,,,,,,,, nu stiu daca se mai poate repara ceva desi imi plinge sufletul,,,,,,,,,,sunt nevoita sa pun punct el ma impinge sa ma gindesc la varianta asta prin atitudinea lui,,,, absenta lui ineptia lui nu-si da interesul . voi ce a-ti face??
Buna.Eu as fi curioasa sa stiu cum a decurs relatia inainte de venirea copilului.Cum ati reactionat la vestea ca sotia ta e insarcinata?Ati vrut copilul?Daca da,ce motiv ati avea sa fi-ti distanti fata de el?V-a obligat cineva sa-l faceti?Nu ar trebui sa va razbunati pe copil din cauza problemelor de cuplu.Orice ar fi EL e important acum.Sexul se poate face si cu altcineva cand iubirea nu mai exista.Sexul nu e iubire.
Problema este cu mult mai profunda.In primul rand nu te invinovati nu e tocmai vina ta.Dupa cum spui chiar de la inceput sotia ta e nefericita si neimplinita.Parerea mea este ca starea ei este una dintre cauze..poate cea mai importanta.Asa cum ai marturisit ea astepta ca tu sa te transformi, sa devii o persoana ,sa devii barbatul visurilor sale...multe femei se confrunta cu situatia asta.Faptul ca nu a fost asa cum dorea ea, asa cum visa ea a dezamagito.Noua femeilor ne place sa avem arhetipuri, barbatii sunt mai simplii in gandire, mai practici si mai realisti...femeile sunt mai egotice , vor romantisme , iubiri ca de basme, daca nu primesc ceea ce doresc atunci incearca sa respinga obiectul, fiinta care nu-i satisface visele.Vorbesti de superioritate, de faptul ca nu te ridici la rangul ei.Iar o problema a ei , al egoului ei.Faptul ca nu poate face fata situatiei mai precis e o negare a faptului ca nu poate sa se implice in relatie , ca nu face nimic ca lucrurile sa mearga bine.E o alta problema psihologica si anume refuza sa creada ca e si vina ei.Ea e martira, ea e perfectiunea care stie tot ,poate tot in timp ce tu nu te pricepi la nimic.Nu incerca sa-i spui asta ...n-o sa inteleaga pentru ca nu vrea asta mintea ei refuza sa vada lucrurile din alt punct de vedere.Multe persoane cred ca realitatea lor este cea adevarata si uita ca realitatea e ceva relativ si ca fiecare poate vedea acelasi lucru, aceiasi situatie intr-un mod diferit.Am trait o experienta asemanatoare cu multi ani in urma.Eu eram in pielea sotiei tale ....si stii care era problema mea? Nu eram multumita de mine, mi se parea ca mi-am ratat viata si ca nimic luminos nu avea sa fie in viitor...dupa ceva ani m-am luminat,mai bine zis m-au luminat altii mai intelepti..partea proasta a fost ca partenerul meu era prea egotic sa recunoasca ca avem o problema in cuplu si considera ca tot ceea ce face el este perfect.Am incercat sa discutam sa incercam sa gasim o solutie dar dupa un timp am renuntat.Am preferat sa fiu singura in 1 de cat singura in 2.Fireste ca n-a fost usor, m-am refugiat in munca dar dupa ceva timp am intalnit pe alt cineva , acum suntem casatoriti avem un bebe si avem o relatie super.Te blamezi degeaba si poate e inzadar incerci sa salvezi ceva atata timp cat sotia ta nu vrea asta.E pacat de copil dar sincer poate e mai bine sa terminati acum de cat sa-l puneti mai tarziu in situatia sa stea zi de zi intre voi in timp ce va certati si va spuneti lucruri nu tocmai placute.
Tot ceea ce pot sa spun este ca intr-adevar la baza situatiei date sta lipsa de comunicare. Dar acest blocaj este declansat de un motiv temeinic si nu as vrea sa ajungi la concluzia ca e vina copilului. Indiferent de parerea celor care ti-au scris eu consider o ineptie sa stati impreuna doar de dragul lui. Cui foloseste? Copilului? In nici un caz. O spun din propria experienta: dupa 5 ani am divortat si recunosc ca inca imi e greu dar decat o singuratate in doi prefer asa. Nu as vrea sa ajungeti aici pentru ca e cumplit dar nici sa o lungiti doar pentru copil. Dati dovada de maturitate si intelepciune si rezolvati lipsa comunicarii care din pacate a devenit
cam asa a evoluat si relatia mea. eu eram mereu gasita vinovata. e cel mai distructiv mod de viata. mai mult ca sigur veti sfarsi separandu-va, dar cu cat mai tarziu, cu atat e mai rau.Din pacate, sincer, nu va dau nici o sansa, din pacate mai ales pentru cel mic, care va suferi cel mai mult.Nu va dau nici o sansa pt ca sunteti copia fidela a ceea ce am fost eu si sotul meu si stiu ca nu se poate indrepata nimic in bine, odata pornit pe acest fagas.Incercati macar pt copil sa ramaneti totusi prieteni , pt ca va avea nevoie de amandoi, chiar si separati, si nu va mai amagiti ca va veti schimba sau ca va fi altfel maine, pentru ca nu va fi asa.Cu putin noroc, fiecare il va gasi pe acela care sa fie asa cum va doriti , fara sa trebuiasca sa se schimbein proportie uriasa ca sa corespunda dorintelor celuilalt.Si nu neglijati, in fiecare zi, sa va jucati cu copilul si sa ii spuneti cat de mult il iubiti amandoi....chiar daca mami si tati vor locui fiecare in alta casa.
Am citit articolul pe care l-as numi 2+1=3. Problemele se pot repara, se pot trece prin ele, dar nu atata timp cat tu faci 50% iar ea tot 50%. In dragoste, in casnicie si intr-o relatie 50% nu exista daca vrei sa existe acea relatie de orice timp ar fi ea. Sunteti o familie ce implica 100% pe fiecare, atat pe tine cat si pe ea. Foarte important este faptul sa va doriti amandoi sa fiti o familie, cat tu reusesti sa acoperi mai bine unele aspecte ale vietii, iar ea altele inseamna viata de zi cu zi. O familie inseamna TOTUL, o familie inseamna DRAGOSTE, IUBIRE, SI INCREDERE. Fara ele nimic nu se poate realiza. Sunteti ca un vas care are doi capitani si fiecare duce acel vas in directia dorita. Comunicarea intre parteneri, ca prieteni in primul rand este foarte importanta. Sa ai curajul sa discuti nu sa arunci in fata celuilalt frustrarile tale. Pentru faptul ca nu proveniti din aceleasi medii sociale nu cred ca este vreo problema atata vreme cat incercati sa tineti cont de problemele, bucuriile, esecurile, satisfacerile (nu cele fizice) ale partenerului.Si eu am trecut printr-o astfel de situatie unde partenerul meu a crezut de cuviinta ca el este totul, iar relatia noastra nu a putut fi salvata. Am reusit sa-mi refac viata cu un om adevarat care m-a invatat foarte multe lucruri, si care imi este si acum dupa cinci ani cel mai bun prieten, caruia am reusit sa ma deschid si sa percep ca lumea este facuta si pentru mine, ca nu exista certuri, discutii contradictorii, sau daca exista situatii contradictorii acestea pot fi rezolvate prin comunicare.Conteaza foarte mult ceea ce vreti fiecare de la aceasta relatie. Copilul va creste si va avea propria lui judecata, si va fi aspra. Va fi exact ceea ce nici nu va ganditi voi. Si culmea este si cel mai bun judecator.Eu va doresc sa ma ganditi bine la ceea ce vreti sa faceti. Echilibrul copilului este foarte important, dar se poate face si numai cu un parinte intr-o armonie deplina.Mama nu-i va tine locul tatalui si nici tatal mamei. Fiecare pentru el sunteti ceea ce a dat Dumnezeu sa fiti: parinti, iar acestia nu se pot inlocui cu nimeni si nimic.Va doresc o decizie inteleapta oricare ar fi ea.
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII