Totul raul duce spre un bine. Intr-o seara de ianuarie ne-am hotarat sa devenim parinti - jurnal de nastere

TEMA: Nasterea unei stele | 0 | 14/1/2021

Totul raul duce spre un bine.

Toata povestea mea incepe intr-o seara de ianuarie cand dupa mai multe discutii ne-am hotarat sa facem si noi ce nu am mai facut pana atunci...si anume sa devenim parinti...

Intr-o seara de ianuarie ne-am hotarat sa devenim parinti

- material original publicat pe forumul Desprecopii.

Ca membru al marii comunitati Desprecopii, intr-un final iata ca mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa va scriu si eu o poveste adevarata si minunata a nasterii fetitei mele. Toata povestea mea incepe intr-o seara de ianuarie cand dupa mai multe discutii ne-am hotarat sa facem si noi ce nu am mai facut pana atunci...si anume sa devenim parinti.

Eu deja imi imaginam cum e sa fie fetita, cum e sa fie baiat, fel de fel de scenarii, toate la fel de emotionante si pline de sperante.

Dupa 2 luni de asteptari si emotii m-am hotarat sa ma duc la un control sa vad daca intr-adevar banuielie mele si simptomele se adeveresc. Am facut programarea chiar pe 8 Martie.

Pe 8 Martie la ora 12:00 imi asteptam randul la cabinetul ginecologic. Cand doctorita mi-a confirmat ca "Da" sarcina exista, am simtit un fior cum imi strabate tot corpul si se opreste undeva in dreptul burtii si un sentiment de fericire nemaisimtit pana atunci. Eram in culmea fericirii, era cel mai frumos cadou primit pana atunci de ziua femeii...un care urma sa vina pe 18 octombrie.

Tati era speriat

Am plecat bucuroasa acasa sa dau vestea cea mare si viitorului tatic. Reactia? Bucurie, normal, dar... in ochii lui am vazut si frica...frica de a fi parinte, era speriat. Pana la urma a fost OK.

M-am mai dus la control la 3 luni. Cat mi-am asteptat randul am observat ca mai erau acolo inca 2 doamne care fusesera deja la controlul de la 3 luni si le-au depistat bb-ii anomalii. Doctorita le-a recomandat sa intrerupa sarcina. Ce spaima am tras pana ce am facut echografia si mi-a spus ca bb-ul meu este normal........uffffffffff ce usurare. Am plecat fericita si totodata speriata. Dar a trecut si asta.

Cu exact o saptamana inainte de ziua mea de nastere am cazut si... mi-am rupt mana dreapta si mi-am luxat zdravan un picior

Cu exact o saptamana inainte de ziua mea de nastere am cazut si... mi-am rupt mana dreapta si mi-am luxat zdravan un picior, insa burtica nu patise nimic spre bucuria mea. Buba cea mare era ca veneau cu pasi repezi examenele, erau mai putin de 3 saptamani. Simteam ca innebunesc din cauza ca nu putem scrie. M-a ajutat mama si o prietena sa imi termin de scris niste notite. Insa dupa o sapt nu am mai rezistat si mi-am dat jos ghipsul.

Au venit si examenele pe care le-am luat cu brio si cu multe emotii. Cred ca cele mai mari emotii le avea bb-ul din burtica, pt ca in timpul unuia din examene a dat un sut de am sarit de pe scaun. Au trecut si astea...

Prin august (aveam cam 7 luni) cand sa zic si eu ca totul merge bine... nu imi este bine.Rau si rau, greturi si varsaturi, nu mai stiam ce sa fac si era si sambata seara, doctorita era de negasit si acasa si pe mobil.Am bagat in sperieti pe toata lumea ,dar cea mai speriata am fost eu...intr-un final a doua zi am incept sa imi revin si tot raul a trecut...uffffffffffffff prin cate am trecut si eu si bb din burtica.

Au mai trecut inca 2 luni...deci se apropia termenul. Data nasterii stabilita de doctor era 18 octombrie, intr-o luni. Insa exact cu o saptamana inainte aveam programare la ginecolog pentru a ma programa la randul ei pentru cezariana. Cand am ajuns la cabinet am aflat de la asistenta ca doctorita nu avea sa fie in localitate pana la sfarsitul lunii.

Am vazut negru in fata ochilor. Simteam ca inebunesc, eu mai aveam o saptamana si nasteam si doctorita nu era...Disperata am venit acasa si am sunat-o pe mobil. Nu mi-a spus motivul plecarii insa mi-a recomandat alti medici si s-a scuzat. Eu eram disperata, nervoasa si speriata in acelasi timp. Mi-a dat lista cu acei medici dar ce sa fac cu ea, nu cunosteam pe nici unul, si nu stiam de la cine sa iau recomandari.

Sotul meu era si mai nervos ca mine si asta ma facea sa fiu si mai stresata.Imi rea frica sa nu se declanseze nasterea pe fondul stresului. Pana la urma am sunat o prietena poate stie sa imi recomande pe cineva. Nici ea nu cunostea pe altcineva in afara de doctorita la care am mers si eu insa a auzit de o anumita doctorita de la cineva cum ca ar fi foarte de treaba.

Am sunt la spital si m-am interesat sa vad cum o gasesc a doua zi. Dimineata la ora 9 eu deja stateam de vorba cu ea fata in fata si s-a dovedit a fi o dulceata de femeie. Mi-a facut un control amanuntit si mi-a spus daca stau linistita pana joi. Eu vroiam sa nasc in joia respectiva si ea chiar era de garda.

Dupa ce am ajuns acasa linistita si bucuroasa m-am gandit ca a fost sa fie voia lui Dumnezeu sa nu fie prima mea doctorita in oras. Probabil va intrebati de ce? Pentru ca daca pe mine ma luau durerile noaptea, doctorita nu se deranja sa vina la spital. La o alta pacienta ia spus in fata ca daca o apuca noaptea sa nasca nici sa nu se gandeasca sa o deranjeze ca ea nu vine. (am aflat asta ulterior cand eram in spital).

Ad-Extra3:

Tot raul duce catre un bine

Plus de asta si datele au fost sa coincida eu vroiam sa nasc pe 14 , doc era de garda pe 14 si dureril m-au luat pe 13 ca sa nasc pe 14. Nu stiu daca ati inteles sau mai tare v-am incurcat, dar in mintea mea totul are o logica pe care Dumnezeu a vrut sa o faca realitate spre binele meu.

Deci eu urma sa ma duc pe 14 oct la spital sa nasc, insa seara (pe 13 oct) m-au luat durerile. Speriata stateam in pat si nu stiam ce sa fac, imi era frica ca daca o sun nu imi raspunde sau are tel inchis si multe alte ganduri negre.

Numai puteam de durere si m-am hotarat sa o sun. A raspuns cam greu, ca na era 11 noaptea, insa cand i-am auzit vocea m-am usurat un pic. M-a recunoscut si dupa ce i-am spus ca m-au luat durerile, mi-a spus sa ma duc la spital sa ma vada cineva si daca e sa nasc sa o sune asistentele.

Am pornit-o spre spital si cand ajung... surpriza doctorita era deja acolo, nici nu stiti cat de bucuroasa si usurata eram. M-a si luat in primire a constatat dilatarea si directia sala de operatie. La ora 12:30 s-a consemnat "nastere cezariana: o fetita de 3800g, 53 cm, scor APGAR 9"

Beata din cauza anesteziei parca am auzit eu ceva de o fetita si de 3800g, dar cand m-am trezit si am realizat toul nu imi mai incapeam in "pene"de bucurie. Pe la ora 6, hop cine apare la reanimare:sotul. Era mort de oboseala ca a ramas sa vada daca totul e bine cu noi doua sa poata pleca linistit acasa. Era asa de mandru....

Citeste 10 lucruri pe care probabil nu le știi despre nașterea prin cezariană

Cand am intrat in salon la nou-nascuti era singura care plangea din tot sufletelul ei

In sfarsit am ajuns in salonul de nou-nascuti sa imi vad si eu minunea. Cand am intrat in salon la nou-nascuti era singura care plangea din tot sufletelul ei, mi s-a facut mila ca era singura si nu avea cine sa o iubeasca si sa o linisteasca. Am luat-o in brate si am inceput sa plang si eu. Imediat s-a format o legatura foarte puternica intre noi, am inceput sa o alaptez, sa o dragalesc, sa o alint, sa o iubesc...

Simteam ca sunt cea mai fericita mamica din tot spitalul. Am avut noroc in final de o asa doctorita. Niciodata nu ii voi putea multimi indeajuns.

Dumnezeu e acolo sus si are grija de fiecare......

Dar acele zile au trecut au trecut, au trecut chiar 10 luni, maine14 august fetita mea face 10 luni de cand a venit pe lume. Si cum au trecut 10 luni asa vor trece inca 2 si va veni iar ziua de 14 oct cand vom sarbatori primul an al fetirei noastre.

Cam asta e povestea mea. Sper sa nu va fi plictisit, daca v-a placut bine , iar daca nu v-a placut e iar bine, pentru ca e povestioara mea si nu o schimb cu alta.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea noastra..........

autor Amalia - membra Desprecopii
membra a clubului Desprecopii.com -Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2021