Cum raspund parintii pentru faptele copiilor - iata care sunt prevederile legilor in Romania

Acasa > VIATA DE FAMILIE

TEMA: Meseria de parinte | 1 | 21/6/2023

Cum raspund parintii pentru faptele copiilor - iata care sunt prevederile legilor in Romania

Parintii raspund pentru faptele copiilor lor?  În general, părinții nu sunt direct responsabili pentru acțiunile sau faptele copiilor lor în sensul juridic al termenului. Fiecare individ este responsabil pentru propriile acțiuni și este supus legilor și regulilor în vigoare. Cu toate acestea, părinții au un rol important în creșterea și educarea copiilor lor, iar comportamentul și valorile pe care le promovează pot influența comportamentul acestora.

În unele situatii legale - părinții pot fi considerați responsabili pentru daunele materiale sau fizice cauzate de copiii lor în anumite circumstanțe specifice, cum ar fi neglijența sau nepăsarea gravă în supravegherea copiilor. De asemenea, părinții au responsabilitatea de a asigura că copiii lor înțeleg diferența dintre comportamentul adecvat și inadecvat și de a le furniza orientare și îndrumare pentru a dezvolta abilitățile sociale și morala necesare.

În cele din urmă, fiecare sistem juridic national poate avea reguli specifice cu privire la responsabilitatea părintească și la faptele copiilor. Este important să consultați legile și reglementările specifice țării sau regiunii în care vă aflați pentru a înțelege mai bine aceste aspecte.

Codul penal stabilește (în cadrul articolului 113) că un minor nu va răspunde penal, în două ipoteze:

• Dacă nu a împlinit 14 ani, nu va răspunde penal în nicio situație.
• Dacă are între 14 și 16 ani, va răspunde penal doar dacă a săvârșit fapta cu discernământ.

De la 16 ani în sus, minorul va răspunde penal la fel ca un adult.

Este important de menționat că acest lucru nu înseamnă că pedeapsa pentru un minor de 16 ani va fi aceeași cu cea pentru un adult în vârstă de 30 de ani, de exemplu. Individualizarea pedepsei ține cont și de vârsta infractorului conform articolului 74 din Codul penal.

În ceea ce privește minorii sub 14 ani, aceștia scapă nepedepsiți în sensul răspunderii penale. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că nimeni nu va răspunde pentru fapta minorului. Dacă minorul acționează singur și neasistat sau nedeterminat de altcineva, nimeni nu poate fi tras la răspundere penală în locul lui.

Cu toate acestea, există o excepție în cazul în care minorul este asistat sau determinat de altcineva să săvârșească o faptă penală. În această situație, cel care asistă sau determină minorul va răspunde pentru propria faptă, fie ca complice, instigator sau coautor, în cadrul participației improprii.

Cu toate că minorii sub 14 ani scapă nepedepsiți în sensul răspunderii penale, persoanele care suferă prejudicii materiale sau morale ca urmare a acțiunilor minorilor pot solicita despăgubiri

Cu toate că minorii sub 14 ani scapă nepedepsiți în sensul răspunderii penale, persoanele care suferă prejudicii materiale sau morale ca urmare a acțiunilor minorilor pot solicita despăgubiri prin intermediul răspunderii civile delictuale. Acest tip de răspundere presupune repararea prejudiciului cauzat de o faptă ilegală și poate viza și părinții minorului. În Codul civil există reglementări speciale referitoare la răspunderea pentru fapta minorului, care implică obligația părintelui de a supraveghea și educa copilul.

În concluzie, deși minorii sub 14 ani nu răspund penal, există posibilitatea ca persoanele care suferă prejudicii să solicite despăgubiri prin intermediul răspunderii civile delictuale. Este important să se facă distincția între răspunderea penală și răspunderea civilă în cazul minorilor și să se aplice principiile legale corespunzătoare în fiecare situație în parte.

Asupra naturii obligatiei legale a parintilor s-au exprimat opinii diferite. Solutiile au depins de conceptia adoptata cu privire la sfera indatoririlor ce alcatuiesc continutul obligatiei generale a parintilor si, corespunzator, cu privire la rasturnarea prezumtiilor legate de aceste indatoriri. Spre exemplu, in situatia in care s-a considerat ca obligatia parintilor este cea de stricta supraveghere a minorului, daca parintele dovedeste ca nu din culpa sa in supravegherea minorului s-a produs prejudiciul, acesta nu va mai fi tinut sa-l repare, cu consecinta nasterii unei situatii inechitabile pentru cel prejudiciat.

Intrucat de posibilitatea parintilor de a rasturna sau nu prezumtiile stabilite depindeau deciziile instantelor, decizii care puteau genera inechitati asa cum am aratat, trebuiau cautate acele solutii care sa nu mai permita o rasturnare usoara a prezumtiilor, pentru a asigura o mai buna protectie a victimei. Acesta, consideram, este unul dintre motivele pentru care conceptiile privitoare la continutul obligatiei parintesti a evoluat de-a lungul timpului, plecand de la ideea ca obligatia parintilor este cea de supraveghere, continuand apoi cu ideea de obligatie ceva mai complexa si anume cea de supraveghere si educare, ca mai apoi sa se ajunga la conceptia potrivit careia indatorirea parintilor este cea de supraveghere si crestere , dandu-se astfel obligatiei parintilor un continut mai larg.

Desigur ca nu trebuie minimalizat faptul ca societatea a evoluat de-a lungul vremii, iar acesta este un alt motiv pentru care s-au modificat conceptiile privitoare la continutul obligatiei ce incumba parintilor. Astfel ca, atat nevoia de a repara prejudiciile produse victimelor, cat si evolutia conceptiilor societatii cu privire la sarcinile pe care trebuie sa le suporte un parinte fata de copilul sau, punandu-se tot mai mult accent pe interesul superior al copilului, au dus la o determinare mai complexa a continutului obligatiei ce face obiectul discutiei noastre.

Raspunderea pentru fapta altuia este o forma a raspunderii civile delictuale care consta in obligatia de a repara prejudicul cauzat prin fapta ilicita comisa de alte persoane.

Raspunderea presupune ca persoana care in temeiul legii, al unui contract ori al unei hotarari judecatoresti este obligata sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub interdictie, raspunde de prejudiciul cauzat de catre aceste persoane, ceea ce inseamna ca persoana respectiva poate sa fie obligata sa repare in natura prejudiciul sau sa plateasca despagubiri.

De asemenea, raspunderea subzista chiar in cazul cand faptuitorul nu are discernamant si nu raspunde pentru fapta proprie. Cel obligat la supraveghere este scutit de raspundere numai daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila. In cazul parintilor sau tutorilor, acestia sunt scutiti de raspundere numai daca probeaza ca fapta copilului nu este consecinta modului in care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti, ci aceasta este urmarea unei alte cauze.

Având în vedere faptul că statul ocrotește minorul, prin Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, au fost reglementate și aceste situații. Capitolul V al acestei legi, intitulat "Protecția copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal", prevede măsurile ce pot fi luate de către comisia pentru protecția copilului, respectiv plasamentul și supravegherea specializată.

În ceea ce privește procedura specială aplicabilă minorilor, noul Cod de procedură penală, în cadrul Capitolului III din Titlul IV al Părții speciale, a preluat o mare parte din dispozițiile Codului de procedură penală anterior (cunoscut sub numele de C.pr.pen. din 1969). Cu toate acestea, textele referitoare la procedura specială trebuie coroborate și completate cu cele care reglementează instituțiile din Partea generală, precum și cu cele privind urmărirea penală și judecata din Partea specială. Conform articolului 504 din C.pr.pen., urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privind aceștia, se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în acest capitol și în secțiunea a 8-a a capitolului I din Titlul V al Părții generale.

Reglementarea penală a minorilor este însoțită de o reglementare procesual penală, prin instituirea unei proceduri speciale de urmărire și judecare a infractorilor minori. Aceste dispoziții speciale au fost introduse pentru a asigura minorilor un plus de garanții procesuale care să îmbine aspectele represive cu cele educative ale procesului penal.

Noul Cod de procedură penală conține prevederi speciale aplicabile cauzelor cu infractori minori.

Astfel, în Partea generală, în Titlul V, în Capitolul I, în secțiunea a 8-a (art. 243 și art. 244), intitulată "Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor" (indiferent de vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani sau de faptul că au împlinit 16 ani), se prevede că reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse față de un minor, în mod excepțional, numai dacă efectele privării de libertate nu sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit prin luarea măsurii. La stabilirea duratei pentru care se dispune arestarea preventivă, se ține cont de vârsta inculpatului la data când se dispune asupra acestei măsuri. În caz când s-a dispus reținerea sau arestarea preventivă a unui minor, acest lucru trebuie comunicat obligatoriu reprezentantului legal al acestuia sau, după caz, persoanei care are în grijă sau supraveghere minorul. Regimul special de detenție al minorilor este stabilit în funcție de particularitățile vârstei, astfel încât măsurile preventive luate în privința lor să nu afecteze dezvoltarea fizică, psihică sau morală (art. 244 C.pr.pen.).

În Capitolul III din Titlul IV al Părții speciale a noului Cod de procedură penală este reglementată procedura în cauzele cu infractori minori (art. 504-520). Astfel, conform art. 505 alin. (1) din acest cod, atunci când suspectul sau inculpatul este un minor, la orice audiere sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinții acestuia sau, după caz, tutorele, curatorul sau persoana care are în grijă sau supraveghere temporară minorul, precum și direcția generală de asistență socială și protecție a copilului din localitatea în care se desfășoară audierea.

Nu în ultimul rând, pedepsele aplicate minorilor care răspund penal sunt denumite "măsuri educative", scopul lor principal fiind, așa cum sugerează și titlul, acela de a educa și nu neapărat de a pedepsi o persoană. Măsurile educative pot fi privative de libertate sau neprovative și sunt individualizate și aplicate de către instanța de judecată, pe baza unor criterii legale.

Va recomandam sa cititi:  Mai multe despre psihologia copilului aici >

Material realizat impreuna cu dl Adrian Ursu, avocat in Suceava

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️