Ma iubeste, nu ma iubeste

0 | 15/3/2005

Am tot citit mesaje pe forumul desprecopii.com/forum in care sotii au diverse "crize" de identitate si sotia nu stie cum sa-i linisteasca. Ei bine, in cazul meu se pare ca eu sunt ceea care trece printr-o criza de... nu stiu cum sa o numesc...probabil tot de identitate. Am trecut printr-o perioada de stress in ultimul timp: am aflat ca nu pot face bebei "natural" cum banuiam eu, am trecut printr-o interventie chirurgicala, cu toate temerile anterioare si toate simptomele de dupa - sint acum sunt in concediu, si nu sint obisnuita cu inactivitatea...

Am trecut printr-o perioada de stress in ultimul timp: am aflat ca nu pot face bbi "natural" cum banuiam eu, am trecut printr-o interventie chirurgicala, cu toate temerile anterioare si toate simptomele de dupa - sint in concediu, si nu sint obisnuita cu inactivitatea.

La toate astea, sotul meu n-a reactionat asa cum as fi banuit eu. Nu m-a inteles. Am incercat sa discut cu el cit de mult posibil, cunosc implicatiile comunicarii intr-o relatie. Dar eu vorbesc si el se uita la televizor. Iar faptic...o sa va dau citeva exemple:

- in dimineata in care m-am internat (cind aveam niste dureri groaznice) mai avea putin si ma pocnea pentru ca "l-am trezit din somn". E drept, l-am trezit tipind la el, pentru ca altfel nu puteam: am incercat si metode mai "soft" si n-a reactionat.

- la spital, in prima zi, am uitat sa imi iau apa sau ceai. L-am sunat si l-am rugat sa-mi aduca. Au trecut 6 ORE - intre timp, am facut eu rost, l-am sunat din nou, i-am spus ca nu mai e nevoie....
El sustine ca a fost la birou. Parerea mea e ca era acasa, pe net. In fine...

- cind m-au operat, m-am trezit cu maica-mea linga mine. Nu cu el. Si asta m-a durut. Poate sint eu prea sensibila. Sau poate nu. El a venit dupa 4-5 ore.

- am ajuns acasa... concediu medical. Nu mi-am revenit repede. A fost o op. de citeva ore, destul de complicata. Si acum ma dor toate cele. In conditiile astea, are pretentia ca eu sa fac toate cele in casa - doar stau acasa. Fac cit pot. Dar daca eu spal pe jos, de exemplu, tinindu-ma cu mina de burta, ma deranjeaza ca el sa intre incaltat si plin de zapada si noroi si sa o iau de la capat. Ei, chestia asta n-o intelege. Daca il rog sa fac ceva, "el nu face la comanda", si, in plus, "pot sa fac eu ca doar stau acasa".

Am avut discutii si inainte, pe tema menajului. dar cum eu plec la 8 si vin la 11 noaptea, era logic ca nu ma pot dedubla sa si gatesc, sa si spal intre timp - deci le faceam amindoi pe toate, in weekend.

Si mai e o problema: bbul. De cite ori discut de asta "il enervez". Pe el il preocupa mai mult acum sa isi ia nu stiu ce sistem audio. N-a spus nici ca nu vrea copii (probabil pentru ca percepe ca as reactiona urit la asta, si vrea sa evite)dar nu-l simt nici sa vrea.

In schimb, si-a manifestat clar frustrarea pentru cele citeva saptamini de abstinenta de dupa operatie si cauterizare: si ma intreb, daca eu pot sa nu prestez 6 saptamini, el de ce sa nu poata?! In fond, eu am fost taiata, eu fac un sacrificiu pentru un tel comun, iar el sta si isi plinge LUI de mila pentru 1 luna si ceva de abstinenta?!

De ce spun ca eu am o criza? Pentru ca realizez ca si inainte a avut acelasi tip de comportament - dar eu nu-l percepeam la fel. Aveam senzatia ca e si el nervos si o sa-i treaca.Acum mi-a intrat in cap ca nu ma iubeste. Punct.

Am senzatia ca arat ca un rahat, ma simt ca un rahat, si mai am si un sot care nu ma iubeste si ma trateaza ca pe un rahat.
Si nu stiu daca acum am inceput sa vad clar si inainte greseam, sau inainte eram ok si acum exagerez.

Chiar simt nevoia sa-i propun la modul serios sa ne separam o luna, doua, si sa ne gindim bine daca vrem sa continuam sau nu.
N-am facut-o inca pentru ca nu sint convinsa ca e cazul, ca nu sint eu aia defecta - si ca nu e cazul sa fac gesturi iremediabile acum.

Voi ce credeti?
Gresesc eu? / Greseste el?

Stiu ca aici, la desprecopii.com pot primi cel mai bun sfat din partea prietenilor de pretutindeni!

autor: Elise, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2005

Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici)

>>comentariile comunitatii desprecopii.com

Parerea mea de parerist: te iubeste, dar e foarte egoist.
Din pacate, asta nu se corecteaza, ii sta in fire. Trebuie scuturat bine, cu calm si hotarare.
Gandeste-te la asta: daca acum iti cere sa faci treaba prin casa, asa va face si cand tu vei fi in concediu cu bb si vei fi rupta de oboseala. Ca doar stai acasa, nu? Nu conteaza ca esti taiata pe burta sau ca ti-au iesit ochii din cap de alergat dupa bb...
Mey, asta nu e comportament de sot adevarat. Dupa cezariana, al meu facea curat prin casa si nu ma lasa sa ridic nici un pai, se trezea noaptea sa-i dea laptic lui bb, pentru ca eu a trebuit sa lucrez din ziua 1 cand m-am intors de la spital... Nu vreau sa ma laud, Doamne fereste, vreau doar sa spun sa nu accepti status quo-ul, ca se poate mai bine!
Tu n-ai nimik, nici o criza de identitate. Deci problema nu e cu tine, ci cu el. Multe viitoare mamici isi redefinesc prioritatile si invata sa vada mai clar in jurul lor. Situatia era asa dinainte, doar ca tu te-ai mai maturizat si ti-ai redefinit prioritatile in vederea unui viitor bb.
Daca sotul tau nu realizeaza ca nu mai are 15 ani si pe mamica care sa-l pupe in , eu zic sa faci copii cu altcineva...
Bine, toata lumea iti poate spune sa-l lasi, ca e usor sa judeci limpede din afara. Discuta mai intai calm cu el, cum spunea Iren si expune-i FOARTE CLAR situatia ta. Daca vei discuta detasat, ca si cum ar fi vorba de altcineva, nu de tine, el va intelege ca "e groasa", mai ales ca spui ca esti impulsiva de obicei.
Multa bafta / Emi si mami

----

Draga Elise, de ce te consumi atata pentru o relatie care nu merge, pentru un om care nu te merita sufleteste?
Eu zic ca nu e deloc puerila ideea cu despartirea provizorie, numai ca nu ar avea rost sa o faceti daca nu il mai suporti si vrei sa il lasi de tot.

Daca nu a fost bine niciodata atunci, ce rost, ce inteles are expresia "la rau" pentru el?
Su eu stiu ce inseamna sa incerci sa discuti cu cineva si sa nu poti ajunge la el, intre mine si sotul meu e o incompatibilitate sufleteasca mare, si pe mine ma apuca dracii cand vad cum e si imi vine sa imi vars amarul pe soacra-mea pentru cum l-a educat.

Eu chiar i-am strigat la nervi sa se duca acasa un timp, macar cateva
zile sa stam despartiti, i-am spus asta de mai multe ori dar nu a plecat si lucrurile s-au imbunatatit putin de fiecare data. Numai ca sufleteste tot suntem incompaitibili pentru ca el nu comunica asa cum o fac eu, nu vorbeste, nu se exteriorizeaza prea mult, si asta pe mine ma scoate din sarite. Nu mai spun, de chestiile cu traba in casa, de cine munceste mai mult, etc. Dar tot nu e ca al tau, face multe pentru mine, mai ales daca sunt bolnava, de mila sau de altceva. Ia gandeste/te, poate al tau sufera de vreun complex, poate nu are atata scoala ca tine, poate castiga mai putin, poate il complexezi prin felul de-a fi, poate te uraste pentru ca ai avut o familie buna, pe langa treaba cu abstinenta care e si asta o realitate, cinica dar reala.
Iar referitor la copil, daca el nu vrea si tu acum poti, nu mai sta langa el. Nimeni si nimic nu poate rapi dreptul unei femei de a deveni mama, de a creste un copil si nimic nu e mai sfant decat un suflet de copil.
Multa dragoste! / diana
----

Pai daca nu-l mai suporti, este greu sa mai speri ceva. Si nici nu poti sa ai pretentia sa se poarte frumos. Oricum, din ce spui nici nu cred ca stie sa se poarte onorabil, adica-i cam cioban. Sau nu-i pasa.
Relatia mea cu prima nevasta era identica. Cand eram bolnavi, nici un ceai nu ne aduceam. De aceea (si din altele, desigur) s-a terminat. Eu am gasit o persoana minunata, iar ei ii doresc asemenea. Daca eram cai, ne impuscau, sa nu ne mai chinuim. Asa, fiind oameni, am ales despartirea, ca sa avem alte sanse.
Dupa cum suna textul tau, nu merita sa va mai chinuiti. Aveti sanse numeroase sa fiti oameni si sa nu te intrebi mereu daca esti defecta, doar pentru ca Dumnezeu te pune la incercare. Exista multe posibilitati sa te placa altul "defecta", iar pe el una care sa nu-l enerveze.
Intotdeauna am fost de parere ca despartirea trebuie sa vina dupa lungi si insistente incercari de conciliere. Da' cand e musai, atunci sa vina! / rufus
----

Eu zic sa-i spui ce simti. AI dreptate, are comportamentul strutului: ce nu stiu, nu exista! Cunosc foarte bine situatia; si eu am trecut prin aceeasi stare la un moment dat. Provin dintr-o familie in care grija si sacrificiul pentru celalalt erau firesti si asta am oferit si am asteptat si eu, la rindul meu, in noua mea familie. De multe ori nu am primit aceasta grija si afectiune pe care o astepti tu acum si la fel am simtit si eu. M-am inchis in mine, am suferit, crezind ca nu ma iubeste. Gresit! Atit de tare m-am "acrit" in urma acestor experiente incit am inceput sa ma comport si eu la fel. Eram convinsa ca nu mai exista iubire, nimic. Si era din ce in ce mai rau. In cele din urma, am explodat. AM inceput sa-i reprosez si sa-i spun ce am simtit de fiecare data, explicindu-i ce as fi asteptat de la el. Surpriza! M-a ascultat cu atentie si cu o oarecare mirare. "Si de ce nu mi-ai spus ce simti? Iarta-ma, dar eu nu am inteles, nu am perceput asa situatia!" Si abia dupa aceea am inteles ce greseala facusem: asteptasem de la el comportamentul invatat/obisnuit in familia mea, numai ca fiecare este educat altfel, creste in ssituatii diferite (singur la parinti sau cu frati etc., cu parinti care au comportamente diferite fata de copil), iar toate lucrurile astea isi pun amprenta asupra caracterului fiecaruia. De aceea, normalitatea fiecaruia este descrisa in alti parametri.Si chiar daca te iubeste, nu stie ce ar trebui sa faca, ce astepti tu de la el. Si de multe ori se teme chiar pt. ca nu stie ce sa faca. Si atunci baga capul in nisip!
Sa stii ca la mine situatia s-a imbunatatit vizibil, in multe situatii actioneaza acum asa cum imi doresc. Iar atunci cind nu se intimpla asa, nu mai sufar, asteptind de la el gesturi pe care eu le cred normale, ci ii explic, fara suparare, ca mi-ar fi placut sau m-as fi simtit mai bine daca ar fi facut cutare lucru. Si sa stii ca are efecte!
Asadar, eu iti propun sa discuti cu calm si sa-i explici ce simti si cum ti-ar fi placut sa reactioneze. Vezi ce se intimpla. Succes. / happiestmom

A fost o simpla parere extrasa dintr-o experienta personala. Sigur ca nu este general valabila.
----