Cum repar?

0 | 15/1/2004

Cum repar?

Am stat si m-am gandit, vroiam sa va spun ce ma apasa, dar vroiam sa o fac anonim. Insa, ce importanta are cine sunt? Sunt o persoana care sufera, din ce in ce mai mult. O sa incerc sa va spun pe scurt de ce. Pe scurt, pt ca ar fi multe de spus, ca sa intelegeti exact situatia in care ne aflam.
Ne-am cunoscut acum mai bine de un an, in ianuarie anul trecut am hotarat sa ne casatorim, si sa facem un bebe. Am ramas gravida in februarie, si cam de atunci a inceput declinul. Il iubesc mult, si el pe mine poate mai mult. Nu, sigur mai mult. Si avand in vedere ca ne iubim atat, nu inteleg, sincer, cum am reusit sa stricam relatia pe care o avem, cum putem sa ne batem joc de ceea ce inseamna cel mai mult pentru noi...

Ne intelegem foarte bine, in cea mai mare parte a timpului. Dar, din mai, anul acesta, cand ne-am hotarat sa plecam din romania si sa venim in olanda, el fiind olandez, odata ajunsi aici, au inceput certurile, sau poate chiar mai devreme, nici nu mai stiu. Tot ce stiu este ca atunci cand ne certam, cam odata la 2,3 zile, ne spunem lucruri atat de urate unul altuia, mai mult eu. Ma doare fiecare cuvant pe care il spun, fiecare palma pe care i-o trag. Si totusi nu reusesc sa ma opresc. Si plang, si tot continui. Si in momentele alea, cand sunt asa il urasc si il iubesc in acelasi timp.

Il urasc pentru ca sunt departe de ai mei, in cea mai mare masura. Il urasc pentru ca ma face uneori sa ma simt atat de neputincioasa, de singura, ma face sa ma simt inchisa intr-o cusca. Sunt prea dependenta de el, aici, si eu nu am fost asa. Poate si de aceea avem aceste certuri, pe care de cele mai multe ori eu le incep, toate din aceleasi motive: ma simt legata, pur si simplu legata, simt uneori ca nu mai am libertatea de a alege, asta este o obsesie a mea, cred.

Si el nu-si da seama ca cel mai simplu cuvant, sau gest, orice ma poate aduce dintr-o data in starea asta. Si atunci cand sunt acolo, nu vreau decat sa plec. Sa ma duc acasa, la parintii mei, in tara mea, unde totul depinde numai de mine, unde sunt libera sa fac ce vreau, unde cunosc limba si obiceiurile. Si atunci, il jignesc cat pot de mult, si plang, si urlu, si intru intr-o stare de depresie din care greu ies. Si el nu stie ce sa-mi faca, si orice ar incerca, ma afunda si mai mult. Si ne certam, si apoi, este suficient sa ii spun ca imi pare rau pt ce am zis, si pt ca l-am lovit, si ca il iubesc, si instantaneu parca sterge cu buretele toate acestea, si ma ia in brate, si imi spune ca o sa fie totul bine. Ma iubeste mult, dar, ma intreb, la tot ceea ce fac, pana cand o sa accepte? Aseara am avut un acces de furie, si am inceput sa-l lovesc, cu mainile si picioarele, si cand mi-am dat seama ce fac m-am oprit, si am plecat de langa el, si am realizat un lucru: nu este niciodata vina lui, crizele mele nu depind de el, ci tin numai de mine, si de starile mele. Si daca il iubesc atat de mult, cum pot sa le fac? Si imi este mila de el, si de mine, si de noi. Si ma uit la ingerasul nostru, care are 6 saptamani, si imi este frica. Sunt speriata rau, pt ca nu stiu ce imi declanseaza furiile, dar stiu ca pot ajunge prea departe, si pot face ceva ce nu se mai poate indrepta.

Imi este frica acum, pt ca nu mai stiu de ce sunt in stare. Si inca ceva, am distrus relatia noastra, incetul cu incetul, si desi dragoste exista, nelimitata, nu stiu daca mai este suficienta. Nu stiu cat imi mai poate intelege nervii, si cat ma mai poate ierta, si imi pare sincer rau, pt fiecare cuvant urat pe care i l-am adresat si nu stiu daca se mai poate repara ceva, desi nu cred. S-a creat o tensiune intre noi, nu mai stie cum sa-mi vorbeasca, sa nu ma aduca iar in starile alea. Imi este frica sa nu il pierd, desi poate e prea tarziu, poate ca am inceput sa-l pierd de mult.

Va multumesc pentru timpul acordat.

autor: ancuta06, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004

Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici)

Iubita Ancuta,
Nu stiu ce sa te sfatuiesc, stiu doar ca mi se intampla si mie destul de des sa trec prin astfel de stari. Sigur ca la tine, ele pot fi puse pe seama hormonilor (la inceput de sarcina si acum inteleg ca de abia ai nascut) si pe de o parte este normal sa ai tot felul de stari diferite de ce aveai inainte. Totusi, clar ele nu pot duce la ceva bun. Din pacate, iti pot spune ca la mine s-au amplificat pe masura ce a trecut vremea in loc sa se diminueze.
Repet, nu stiu ce sa te sfatuiesc, poate ar fi bine sa te sfatuiesti cu sotul tau si sa-i explici ca nu poti sa-ti controlezi aceste iesiri.. poate gasiti o solutie impreuna. Poate ar fi bine sa ceri si sfatul unui terapeut.
Oricum ar fi, incearca sa faci ceva acum, iti spun din proprie experienta ca singura nu vei putea trece peste asta.
Mult noroc si sa auzim de bine
Cu drag,
Simona (2mami)

----

Ancuta, spui ca va iubiti. Este esential, dar nu suficient. Doua persoane care se iubesc se pot desparti... iubindu-se... si suferind...
Mai spui ca iti dai seama ca de la tine pornesc certurile, e foarte bine, pentru ca-i mai usor sa te schimbi pe tine decat sa-l schimbi pe el. Totul e sa vrei. Esti de prea putin timp intr-o tara straina, ca sa te simti libera si independenta, dar toate vor veni incetul cu incetul, lasa timpul sa lucreze, sa te obisnuiesti cu ideea, cu oamenii, cu locurile... Sunt o gramada de romance in Olanda, sunt sigura ca-ti vor da sfaturile potrivite.
Daca-l iubesti cu adevarat, nu conteaza unde traiti, iar daca te iubeste cu adevarat, te va ajuta cand iti va fi dor de Roamnia.
Unde e iubire adevarata, orgoliul nu-si are loc. Jignirile, nici atat. Violenta fizica si verbala, nici atat! Daca iubirea voastra n-a fost un foc de paie (iti doresc), vei sti sa-ti stapanesti pornirile! Priveste bine in tine: doar tu stii daca si cat il iubesti! Eu cred ca e primul lucru pe care trebuie sa-l faci: sa-ti pui ordine in sentimente.
Cu bine, Lulu (lu.more)

----

Draga Ancuta...
Of, ce sa fac... sa te cert... nu pot, crede-ma chiar de ai fi fost in tara tot la fel te-ai fi purtat... este o perioada dupa nastere in care refuzi sa accepti ca tot ceea ce este in jur - de la copil pana la sot si chiar tu insuti totul depinde de tine . Si eu am trecut prin asta... nu atat de violent ca tine dar cu acceasi furie si nu acceptam faptul ca de copil, de casa, de mine, de tot trebuie sa ma ocup singura si atunci eram furioasa si ma purtam urat cu sot, mama, tata, soacra, cumnata... la rand... Asa ca daca ai fi fost in tara se prea poate sa se fi intamplat la fel...
Sfatul meu ar fi sa incerci sa ai rabdare, sa te bucuri de ingerasul pe care il ai si de dragostea sotului tau, nu are rost sa iti spun sa ii fi recunoscatoare ca tu si copilasul tau veti avea o viata mult mai buna acolo... pentru ca stii si tu asta.
Vreau sa iti spun ca dupa ce va mai creste un pic copilasul vei avea mai mult timp de tine, sunt sigura ca esti o fata desteapta si te vei adapta societatii de acolo, vei invata limba, iti vei gasi o slujba si te vei integra in societate pana atunci ne ai pe noi... si iti poti spune of-urile aici caci fetele sunt tare de traba si vor sari repede cu cuvinte bune... ai sa vezi.
Multa bafta, rabdare si incearca sa iti privesti sotul cu dragostea care o simti nu cu ura... sa il saruti in loc sa-l palmuiesti, sa-i faci surprize ( de care apropo, va veti bucura amandoi ) in loc sa il injuri... nu e greu dar gandeste-te ca e singurul tau aliat, care pe deasupra te mai si iubeste, intr-o lume straina.
Sper sa auzim de bine... Sa ne povestesti de performantele bebe-ului tau. OK
Si fruntea sus, nu te da batuta. Gaseste-ti preocupari, nu te mai simti inchisa, du-te la o sala de fitness, in parc, discuta cu alte mamici, internet, orice crezi ca ti-ar placea ca sa nu te mai simti inchisa...
Sper sa nu te fi plictisit.

Te pupa DanaR

----

draga ancuta,am citit mesajul tau si tare rau mi-a parut de ceea ce se intampla.si mai rau mi-a parut fiindca eu am trecut prin aceleasi situatii pe care le descrii tu,cu singura diferenta ca noi nu suntem inca casatoriti,doar logoditi,dar locuim impreuna..dragostea dintre noi e mare mare si luptam pentru ea ,incercam sa ne adaptam unul cu celalalt,poate asa ne va fi mai usor cand ne vom casatori...si noi suntem diferiti,el libanez,dar traim intr-o tara straina pentru amnadoi...
problemele pe care le descrii sunt grele,imi pot inchipui,dar din experienta iti spun un lucru: cred ca ce te face nervoasa e sentimentul ca ai lasat tara,familia si prietenii pentru el ,si el poate nu se ridica la inaltimea asteptarilor tale...si dependenta de o alta persoana da un sentiment dureros de inferioritate,si eu am trecut prin asta ,..dar te rog din tot sufletul pentru fericirea ta si a familiei tale,simte-te fericita ,mandra ca i-ai oferit un copil si ca poti avea o familie..lasa timpul sa treaca si poate vei reusi sa gasesti un serviciu mai tarziu,sa scapi de pacatosul de sentiment de dependenta...
draga mea ,vad ca stii ca te iubeste si esti convinsa de asta...dar incearca sa te gandesti ca nu te iubeste ,ca il vei pierde daca certurile vor continua,si vei vedea ca durerea de a fi singura e mai mare decat orice...
si mai presus de toate ,discuta cu el,explica-i ce simti cu adevarat,spune-i ca parintii,familia din tara e foarte importanta pentru tine si spune-i ca e greu sa te adaptezi...
sper sa te ajut cumva ,crede-ma ca eu am trecut prin toate astea,si de ce sa mint .cateodata certurile continua si te asigur ca nu e nimic frumos in ceea ce spun,si reprosurile sunt destul de neplacute..
as vrea sa ma inteleg pe mine ,si as vrea ca si tu sa te intelegi pe tine...de ce se intampla asta?poate din cauza ca esti intr-o tara straina,ca te simti vinovata fiindca ai plecat,ca esti dependenta...
nu stiu cat de coerenta am fost.incearca sa reflectezi la toate astea,si nu te autocompatimi,incearca sa crezi cu adevarat ca esti fericita,si nu te speria ,nu esti singura care trece prin astfel de situatii.
sunt alaturi de tine din toata inima,sper ca totul sa fie bine...lasa timpul sa traca,zambeste si ai incredere...

ttik

*****************************