Reportaj din Elvetia

Acasa > VIATA DE FAMILIE > Supa pentru suflet - ganduri si emotii

77 | 21/11/2003

Reportaj din Elvetia

• Despre Elvetia inca nu s-a vorbit, asa ca indraznesc sa va spun si eu cate ceva. Locuiesc de 3 ani aici si este o tara minunata. Alpii care par pudrati cu zahar datorita zapezii si care sunt vazuti printr-un fenomen magic chiar si atunci cand sunt peste 30 grade afara, lacurile albastre si mari in care se vad pestii de dimensiuni foarte mari, plantele care - dupa vorba mamei, cresc cel putin dublu fata de semenele lor din Romania- cred ca datorita climei, ciocolata-excelenta de altfel, Zermatt-ul, singura localitate din lume unde n-au voie masinile in afara salvarii, politiei, etc, Luzernul cu podul capelei, etc. E o tara minunata care merita sa fie vizitata...

Despre Elvetia inca nu s-a vorbit, asa ca indraznesc sa va spun si eu cate ceva. Locuiesc de 3 ani aici si este o tara minunata. Alpii care par pudrati cu zahar datorita zapezii si care sunt vazuti printr-un fenomen magic chiar si atunci cand sunt peste 30 grade afara, lacurile albastre si mari in care se vad pestii de dimensiuni foarte mari, plantele care - dupa vorba mamei, cresc cel putin dublu fata de semenele lor din Romania- cred ca datorita climei, ciocolata-excelenta de altfel, Zermatt-ul, singura localitate din lume unde n-au voie masinile in afara salvarii, politiei, etc, Luzernul cu podul capelei, etc. E o tara minunata care merita sa fie vizitata. Si ce mi se pare ciudat, regiunea in care locuiesc eu, seamana extrem de bine cu regiunea Durau-Neamt, unde mergeam ca adolescenta aproape in fiecare weekend cu prietenii mei. Sau o fi doar dorul de tara...

Elvetienii au foarte multe in comun cu nemtii- aceeasi fire mai retrasa la prima vedere, harnici si cu multa responsabilitate. Insa se tachineaza incontinuu unii pe altii. Sunt ei ce-i drept mai retincenti, dar ce m-a socat pur si simplu e increderea pe care ti-o acorda inca de la inceput: cand am inceput serviciul, in urma cu 3 ani, eram platita cu ora. Scriam pur si simplu cate ore lucram pe zi si ei ma plateau. Credeti-ma, niciodata n-a controlat nimeni sa vada daca e adevarat ceea ce scriu eu acolo. Ma credeau pur si simplu si imi plateau. Bine, ca nici n-am indraznit niciodata sa scriu macar 10 min in plus, dar m-a frapat, poate mai ales din cauza faptului ca ultimul job in Romania era foarte sever, trebuia sa scriu pe lista si de cate ori mergeam sa fumez. O data ce te accepta insa, sunt niste oameni minunati, oameni pe care te poti baza, isi respecta cuvantul, au fantezie, si stiu sa se distreze. Bineinteles ca exista- ca peste tot si uscaturi, dar eu am vorbit in general....

Elvetia e cumva tara contrastelor: in partea germana, spre Zürich, e o clima temperat-continentala, mai curand rece, iar in partea italiana clima are influente mediteraneene. Diferenta de temperatura e uneori de 10!!! grade. In Tesin- cantonul unde se vorbeste italiana, sunt o multime de palmieri, iar atmosfera generala e mai mult latinica, se rade mai mult, se vorbeste mai mult, chiar si cu ordinea sunt mai delasatori in comparatie cu cei din partea germana.

Elvetia e o tara micutza, cam de 5-6 ori mai mica decat Romania. De la mine de acasa pana in Lugano- orasul central din cantonul Tesin, sunt cam 250 km. Ultima oara cand am plecat de acasa erau aici 13 grade iar in Lugano 22!!

Ar fi enorm de multe de povestit, de la trenul din sticla unde servesti masa si vezi panorama superba a Alpilor in acelasi timp, calatorie care de altfel e extrem de scumpa, la Vale Verzasca- o vale minunata cum n-am vazut niciodata. Toata valea e modelata de ape de-a lungul timpului si apa are o culoare superba, asa o nuanta de verde intens si stralucitoare, ca pur si simplu iti ia mintile. Se spune ca multi turisti nu rezista tentatiei si se arunca pur si simplu in apa... De la casele cu obloane colorate si impodobite cu floarea nationala a Elvetiei- muscata, pana la cinematograful tridimensional- cel mai mare din Europa, de la cascada Rhinului, cea mai mare ca debit de apa din Europa si pana la... Bodensee pe care de altfel Camelia a vizitat-o (in apropiere stau socrii mei) unde se poate face schi nautic, de la fondu- mancarea traditionala a Elvetiei alaturi de Raclete si Rösti- un fel de cartofi care sunt pe jumatate fierti in apa, apoi rasi pe razatoare si prajiti cu diferite adausuri sau natur- ca garnitura, la celebrele ceasuri elvetiene (sa nu ratati muzeul de ceasuri)... ufff, efectiv nu mai stiu ce sa va mai spun, sunt atat de multe de vazut. Veniti pur si simplu si o sa va fiu cu cea mai mare placere ghid. A! Sunt tot felul de sarbatori interesante: Sechseläute- o petrecere populara in Aprilie, cand aprind o papusa de paie al carei cap e umplut cu explozibil. Daca focul ajunge repede la cap si explodeaza in scurt timp, va urma o vara buna, daca nu, va fi iarna lunga si friguroasa- se spune... Anul acesta a explodat capul papusii in 6 minute- record in ultimii 150 de ani. Sau Knabenschiessen in Septembrie care au multe in comun cu balciurile noastre de odinioara si unde copiii se intrec la trasul cu arcul (vezi legenda lui Wilhelm Tell care a trait in apropiere de Rigi) si cel care trage cel mai bine e incoronat pt un an rege... / Lorelei 19

***

Despre frumusetile Elvetiei ar fi multe de scris. Sunt de ceva timp aici, revad locuri si continui sa ma minunez ca si cum le-as descoperi intaia oara. In Elvetia gasim un amestec de traditii si culturi. Aici se vorbesc 4 limbi oficiale. (germana 70 %, franceza, italiana si retoromana 5 %... nu stiu exact procentele dar undeva pe aici ca sa va faceti o idee). Simbolul, mandria lor nationala, este Floarea de Colt. Un suvenir cumparat din Elvetia va fi insotit cu desenul florii de colt.
Multe dintre voi stiti ca eu locuiesc in partea germana a Elvetiei asadar am reusit sa cunosc oamenii din partea aceasta a locului. Nu acelasi lucru se poate spune despre cei din partea franceza sau italiana.(dar va scriu alta data despre oameni, in masura timpului).

Cel mai mult imi place la Montreux. De fiecare data mi se taie rasuflarea cand intru in acel minunat oras: munte si lac la un loc. Orasul e situat in trepte parca coboara in apa, in marele lac Geneva (Leman). Atmosfera e eleganta si luxoasa. Aproape toate cladirile au parte de o priveliste incantatoare: de o parte lacul si de cealalta muntele. Mi-a fost dat sa vizitez Montreuxul prima data in aprilie. O splendoare. Copacii infloriti (Magnolii in special) faceau orasul si mai minunat. L-am revazut iarna si am retrait aceleasi emotii. Ciudat nu?

Apoi Geneva "cea mai mica motropola a lumii". Aici se afla sediul multor organisme internationale si cu toate astea este un oras frumos avand un numar mare de locuitori. Este tot pe malul lacului cu acelasi nume, intre muntii Jura si Alpi.
Sa uit sa va spun despre fantana cu jet de apa inalta de 140 m, impresionanata, apa tasneste din lac pur si simplu.... (pacat ca nu va pot arata poze). Si tot la Geneva se afla marele ceas florar cu un diametru de 16 m.

Din punctul de vedere al frumusetilor eu sunt atrasa de partea franceza (sangele latin deh). Imi place enorm... Ce-ar mai fi? A, da! Nu s-a scris nici despre Lausanne, oras plasat la poalele Alpilor dar si pe malul lacului Geneva. Eu am vizitat parcul olimpic si mi-a placut mult. De fapt am remarcat ca Lausanne are multe parcuri. (si acest oras e asesat in trepte)
La Lausanne se afla sediul Comitetului International Olimpic.

Dupa cum vedeti eu le iau la rand.. Ce tacticoasa sunt. AR fi asa multe de povestit... Fiecare oras cu istoria si frumusetile sale.
Cel mai vechi pod de lemn din Europa unde se afla? La Luzern. (Lucerna). Podul Capelei (podul Kapellbrücke). Cand l-am travesrsat am intampinat o oarecare frica... De abia asteptam sa se termine. Huh, imi zic - E mai bine la capat! Cam scartaiau scandurele alea hi hi.... Dar sa va spun pe scurt despre pod. Din ce stiu eu, acest pod a fost contruit in 1300. In 1993 a ars aproape in intregime in urma unui incendiu de proportii si a fost refacut aproape complet dupa forma si arhitectura veche. Doar capetele podului au scapat de incendiu. La capatul podului exista un Turn de Apa (asa se traduce) inalt de 34,5 m care a avut mai multe "functii": initial a fost punct de observatie a zonei, apoi ca inchisoare, sala de tortura si mai tarziu ca si arhiva a orasului. In apropiere, pe raul Reuss, este podul Spreuer (Podul Mortii), care provine din anul 1407. Pe peretile acestuia se pot vedea imagini din sec. al XVII-lea, imagini sumbre, reprezentand dansul mortii. Brrrr... dar sa nu ma pierd in amanunte.
Amintesc si de Monumentul Leului, lucrare cioplita in stanca in amintirea soldatilor elvetieni.

So... sa ma opresc cu descrierea oraselor ca nu mai termin niciodata.
Asa cum spunea si Lorelei aici sunt multe sarbatori interesante. Eu am sa amintesc de Fasnacht-ul din februarie. Fasnacht-ul (carnavalul) dureaza 6 zile timp in care lumea, costumata in fel si chip, cat mai colorat si cu masti cat mai haioase de la an la an, cu fanfare si larma, iese pe strada sa petreaca. Bineinteles totul este organizat. La ora 6 se inchid magazinele si incepe distractia (In weekend incepe mai devreme). Sarbatoarea incepe in dimineata urmatoare a "vinerii negre". Semnifivatia ei? Intampinarea primaverii. (sau vestirea primaverii ceva de genul asta :))) )

Am sa ma opresc aici fiindca mi s-a terminat bunatate de cafeluta elvetiana meam meam.  Va servesc virtual cu renumita ciocolata Lindt ca merge la cafea. / Adela

***

Also, sa va povestesc despre Vale Maggio... O vale serpuita presarata cu stanci slefuite de apa, acelasi verde-smarald intalnit si in Vale Verzasca al lacurilor oglindeste casele facute aproape exclusiv din piatra, case vechi si trainice, impodobite la ferestre cu rosul muscatelor care face asa un contrast de frumos cu gri-ul -altfel monoton al casutelor... Sotul meu imi povestise de Bosco Gurin, o localitate aflata la peste 1000m altitudine. Am decis sa urcam acolo. La poalele muntelui era o caldura de cam 40 grade- cum a fost vara asta in toata europa. Am inceput urcusul- cu masina, pe o sosea ondulata, abrupta si cu niste curbe foarte "otravitoare"- cum le numea sotul meu. Soseaua era atat de ingusta in unele locuri- mai ales in curbe, ca n-aveau loc 2 masini in acelasi timp. Ca sa fim siguri ca nu vine din sens opus o masina cand eram intr-o curba, claxonam. Drumul a fost lung, plin de emotii din partea noastra, dar superb. Absolut superb!!!

Padurea salbatica, prapastia care se deschidea ametitoare si amenintatoare si totusi atat de colorata- smaltuita de flori salbatice- foarte multe "floare de colt", unghiul atat de inclinat al strazii ca aveai impresia ca urci direct in cer, toate astea aproape ca ne-au luat aerul. Am urcat mai bine de o ora pana am reusit sa ajungem sus- la Bosco Gurin. Amandoi eram obositi si flamanzi mai ales. Aici - surpriza, temperatura era de 28 de grade- in masina la sotul meu este un termometru, si am savurat racoarea de aici, comparata cu fierbinteala de jos. Localitatea asta e parca la capatul lumii... inca vezi ciobanasi cu turme de capre, aceleasi casute de piatra, mai vechi parca si mai frumoase decat cele de jos, racoarea si o anumita multumire de sine care se citeste pe chipul localnicilor, atat de rara (expresia asta) in ziua de azi... Aveam impresia ca suntem pe alta lume, o lume mai frumoasa si mai buna... si calmul care plutea parca in aer... ca sa-mi intareasca senzatia, prin sat am intalnit aproape numai batrani..., batrani impacati cu viata, sau cu moartea (?), oameni care nu se grabeau niciodata. Mergeau agale si erau parca in contradictie cu vorba cam repezita a italienilor (in cantonul Tesin, unde se afla satul, se vorbeste italiana). Acest satuc a fost de mai multe ori ingropat de avalanse de zapada, perioada in care multi oameni si-au pierdut viata. Si totusi, lumea continua sa locuiasca aici- la capatul pamantului...

In toata localitatea, care are cam 1000 locuitori, sunt 2 restaurante. Unul mai "nobil"- de fapt o terasa unde au pus o mocheta care imita iarba pe jos, si celalalt un restaurant rural, direct pe malul apei, cochet si cu niste meniuri care ne-au facut cu ochiul. Ne-am decis pentru restaurantul tzaranesc, in definitiv restaurante selecte sunt peste tot. Inainte de a ne aseza la masa, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa luam intai bani de la bancomat- bineinteles ca nimeni nu primeste in Bosco Gurin carti de credit. Vazusem o banca langa biserica si ne-am indreptat spre ea. Am facut ocolul de 3 ori in jurul bancii, pana am realizat ca nu are de fapt bancomat. Problema nu era tocmai usoara, nu mai aveam aproape deloc cash la noi (ce neatenti!) si aerul de munte ne-a facut o foame de lup. Asa ca ne-am ascuns in spatele bisericii si ne-am stors buzunarele, sa vedem exact ce mai avem.

Dupa indelungi cautari prin cele 3 compartimente ale gentii mele, prin buzunarele sotului, plus in masina- unde mai sunt de obicei monede lasate pentru parcare, am adunat 17 franci. Cam putin, avand in vedere ca un cola acolo era 5 franci. Inainte de a ne aseza la masa, am consultat cu multa atentie si cu inghitituri in sec meniurile atat de promitatoare ale restaurantului si spre bucuria noastra am descoperit niste meniuri care sunau "Bratwurstteller a la Gurin" (Farfurie de carnati a la Gurin) si tot ceva asemanator cu branza pentru care - daca luam doar un suc amandoi, ne-ar fi ajuns banii ca sa putem plati. Ne-am asezat la masa multumiti de istetimea noastra (ne-am gandit ca vom combina carnatii de la mine cu branza din farfuria sotului si ca asa vom avea un dejun pe cinste). Am comandat respectivele farfurii, la care chelnerul ne priveste cam ciudat si ne intreaba daca suntem siguri. Da, raspundem intr-un glas noi. Altceva? A, nimic, e suficient, raspundem noi repede.

Baiatul revine dupa vreo 10 minute cu 2 farfuriutze- ca cele de cafea, intr-una se aflau 2-3 bucatzele de carnati, in cealalta tot atata branza de capra. Painea nu e in meniu - ne spune. Doriti paine? Nuuuu, multumesc, sarim amandoi zambind cu gura pana la urechi. Pleaca baiatul uitandu-se cam lung dupa noi. Noi ne uitam unul la altul agale si ne impartim frateste acele firimituri. Am plecat de la masa mai flamanzi decat ne-am asezat. Uite-asa isi mai aduce omu aminte de anii studentiei!

Prin toata localitatea sunt o multime de troitze, lucru pe care nu l-am mai vazut in alte parti ale elvetiei. La tot pasul le intalnesti, ba cu Fecioara Maria, ba cu Dumnezeu. Sunt facute ori din piatra, ori din lemn, pictate si cu o multime de motive florale. Cele mai des intalnite motive sunt florile de colt, dar si floarea de nu-ma-uita.

Satul e in panta, iar zeci de alei serpuiesc pe tot delushorul, pe unde nu te astepti, cu zeci de bifurcatii, aproape ca intr-un labirint. Si casutele n-au aproape deloc gradina- poate de vina e clima, sunt casute una langa alta, unite prin stradutele alea minuscule pavate si ele cu piatra. Ne-am plimbat o vreme si nu ne mai saturam sa admiram peisajul salbatic si frumusetea satului, dupa care, flamanzi nevoie mare, ne-am desprins cu greu din racoarea atat de placuta a inaltimilor de la Bosco Gurin, spre cuptorul de la poalele muntilor...

Revin cu adaugiri. Cei care lucreaza la stat au salarii foarte mari. Cunosteam pe cineva care lucra la repararea drumurilor de vreo 15 ani si ajunsese la un salariu de peste 6000 franci. Salariul minim pe economie la noi e de 3000 de franci, salariu pe care-l au de regula vanzatoarele de la migros sau coop (cei mai mari detailisti din elvetia) sau muncitorii necalificati. Salariul maxim? Dumnezeu cu mila. Ultima oara fusese un scandal monstru in privinta directorului de la Novartis: avea un salariu de vreo 200.000 franci pe luna. Novartis e cea mai mare fabrica de medicamente din Elvetia si culmea e ca scria "rote zahlen", adica lucrau in pierdere (ce, numai in Romania???)

Ce e iarasi foarte ciudat: cu cat ai salariul mai mare, cu atat cumperi mai ieftin. Si nu glumesc. Am o cunostinta care are propria firma si castiga- o femeie singura, peste 20.000 franci pe luna. Cumva, au depistat diferite firme ca pe cap de familie se depaseste suma de 150.000 franci pe an si i-au trimis tot felul de carduri de onoare, cu care cumpara la preturi foarte mici. De exemplu: la lantzul de hotele Intercontinental, plateste jumatate de pretz, are o saptamana de fitness gratis pe an, parcare gratuita, plus o sticla de sampanie pe an gratis, pentru toate astea plateste o taxa de 20 franci pe an!!! Si culmea ca lantul asta de hoteluri exista in toata lumea!/Lorelei 19

***

M-am incumetat sa abordez un subiect destul de sensibil, dar povestea de mai jos cred ca are si merite. Asadar, toata lumea stie de Elvetia ca fiind reprezentata prin 3 lucruri: ciocolata, ceasuri si banci. Despre cel din urma pot sa va spun, in date si cifre, ca in "oraselul" de vreo 6500 de suflete in care locuiesc sunt cel putin 5 sedii de banci si minimum 6 ATM-uri (bancomate) si ca eu personal platesc cam 4 din 5 cumparaturi cu cardul, cash-ul fiind folosit doar ca sa scap de maruntisul din buzunar sau sa cumpar o revista de la chiosc (apropo, aici Kiosk se cheama si e tot o retea nationala, ceva de genul Rodipet). Neoficial am auzit mai multe povesti cum ca in diverse locuri din tara exista replici ale Fort Knox-ului, ba chiar am citit intr-un ziar cum ca daca s-ar imparti toti banii din bancile elvetiene la toti locuitorii patriei (in jur de 7 milioane, cu tot cu straini hihi) ar iesi fiecare cu o valijoara doldora de bancnote si cu viitorul financiar asigurat pentru toata familia pina la adinci batrinete.

Cu toate astea, dupa cum probabil ca ati intuit, elvetienii au foarte mare grija de banutii lor, si nu-i cheltuie cu ochii inchisi. Principiul este: mai bine bun si foarte bun chiar daca e scump, decit ieftin si prost, care se va strica repede si va trebui inlocuit cu alta cheltuiala si timp pierdut. Asa se face ca, printre altele, casele (locuintele) sunt foarte scumpe si dureaza o gramada pina se construiesc - eu am vazut pe viu cum a luat mai bine de un an jumate sa se ridice un bloculet cu 2 nivele si o singura scara - in total cred vreo 8 apartamente. Totul a fost insa facut cu cea mai mare minutiozitate, caramizi puse la sfoara, beton turnat in cofraj si tot asa, nu tu prefabricate si surcele, ci treaba facuta sa tina sute de ani.

Dar sa ne intoarcem la subiect. In spiritul grijei elvetiene fata de bani, se face ca seara in loc sa vezi o emisiune de divertisment pe programul national de limba germana, te uiti (daca ai chef) la o emisiune pe teme de marfuri, consum, preturi, costuri, buget de familie si tot asa. Ei bine, aseara, a fost emisiunea "Kassensturz" - in traducere, ceva de genul "sa facem casa / socotelile". La al doilea reportaj am lasat tastatura PC-ului balta ca sa dau mai tare fiindca devenea tot mai interesant. Era vorba despre un individ, elvetian, care a fost victima unei escrocherii de multe mii de franci - sa zicem, valoarea unui Mertzan bun - de altfel cifre exacte sunt publicate pe site-ul amintit mai jos. Individul, care a raspuns mai multor intrebari pe parcursul reportajului, lucra la Primarie - am aflat de la realizator si mai apoi prin scene filmate. Mai exact, la Salubritate. Ei, hai s-o zic pe aia dreapta: omul era gunoier. L-am vazut cu ochii mei in secventele filmate cum "calarea" autospeciala in care se incarca sacii de gunoi (si aici fac o paranteza in spiritul subiectului de azi: in majoritatea localitatilor elvetiene - zic majoritatea, pentru ca fiecare primarie decide independent - gunoiul se plateste pe principiul: cit produci, atita taxa de salubrizare platesti. Pe sacii de gunoi - care sunt special destinati acestui scop - se aplica cite un "timbru". Produci multi saci - pui multe timbre, deci platesti mai mult pentru ele. In alte locuri nu se plateste deloc, fie pentru ca primaria are destui bani, fie fiindca niste "bashtani" locali sponsorizeaza toata chestia ca sa plateasca mai putin impozit pe profit).

Ei, si acum urmeaza "bomba". Cu riscul de a fi privita chiorâs, am sa va spun exact ce am auzit si eu in reportaj - cit cistiga omul nostru ca si gunoier: net, pe luna, 4'000 (patrumii) de franci. Elvetieni. Repet: net. Cei curiosi pot singuri converti in orice alta valuta.
Individul e necasatorit si n-are copii. Isi face un concediu o data pe an in Mauritius. Si a luat-o in freza deoarece niste angajati de la banca si de la posta au crezut in vocea unui individ care a regizat toata aventura prin telefon si se pare ca nu numai asa, si a incasat potul. Individul era dupa parerea mea profesionist, de vreme ce a asteptat cam un an (!) sa-si ridice "prada". Bineinteles ca politia a scotocit inclusiv prin inregistrari video de supraveghere si tot n-a gasit ce voia. Reprezentantii institutiilor mai sus mentionate au fost invitati sa dea explicatii. Banca, evident cu musca pe caciula, a declarat prin purtatorul ei de cuvint ca va suporta jumatate din paguba omului, adica ii vor pune inapoi in contul jefuit. Posta, mai "saraca", ii va plati doar urmatorul concediu in Mauritius. In fine, daca aveti chef sa va exersati germana, aruncati un ochi la www.kassensturz.ch, pe articolul "Leck bei Post und Bank" (nu stiu cit va fi disponibil pe prima pagina, eventual e mutat in arhiva) si cititi mai multe detalii. / Adela

autoarele reportajului: Lorelei 19 si Adela - membre ale clubului Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️