Intalnirea cu fetița mea: durerea te sfașaie fizic, iar în secunda următoare pătrunde in corpul tău și in suflet dumnezeirea

Acasa > NASTERE

TEMA: Nasterea unei stele | 5 | 31/8/2024

Intalnirea cu fetița mea: durerea te sfașaie fizic, iar în secunda următoare pătrunde in corpul tău și in suflet dumnezeirea

A trecut vreo jumătate de oră... și mă gândeam că trebuie să mă dau cu balsam de buze... Durerile erau deja mari... Atât mi-a trebuit... pun mâna pe telefon și-l sun pe soț... „Iubi, m-a trimis șeful să iau...” „Știi ce? Să nu aud azi de niciun șef că te omor! Adu-mi trusa de machiaj”... În 10 minute apare cu strugurelul... durerile erau tot mai nasoale... Soțul asistă la două contracții, când evident mă încolăcesc de gâtul lui... „Așa tare doare?”...

Dacă aș fi scris o poveste frumoasă, i-aș fi pus următorul motto, dar cum am scris doar o poveste reală despre naștere - cu durere și fericire - spun așa... Despre nașterea unui copil - trebuie să cunoști această senzație, atât de greu este de descris în cuvinte. Durerea te sfâșie fizic, iar în secunda următoare după ce a apărut copilul, pătrunde în corpul tău și în suflet dumnezeirea. Ceva mai frumos nu poate exista... - iată povestea nașterii fetiței mele.

veti citi
Ecografiile imi vesteau un copil mare - de cel putin 4 kg la nastere
Mi-e clar: tipul vrea sa mă taie...
Bebe e pregatit de nastere... normală
Miercuri, pe 9, trag putin de mobilă din casa doar doar ma apucă născutul...
Mă dau jos de pe capră si vreau sa-mi trag inapoi chiloții
Trece vreo jumate de ora... si io numa’ cu balsamul de buze in cap.
Simt ca o iau razna... „Na, mi-a trebuit nastere normala”...
Ai fi zis vreodata ca noi doi urati o sa facem asa un copil frumos?

Ecografiile imi vesteau un copil mare - de cel putin 4 kg la naștere

Septembrie... toate ecografiile făcute la începutul acestei luni îmi vesteau un copil mare (de cel puțin 4 kg la naștere) și o naștere grăbită... „Nu prindeți sfârșitul lui septembrie” mi se spunea din toate părțile... pe 10, doctorița care mă încuraja cu nașterea normală - deși îmi spusese și ea inițial că mai bună ar fi o cezariană în cazul meu, mă invită să vizitez maternitatea.

Trebuie să mai adaug că o stresam pe doctoriță de câteva săptămâni că eu vreau să văd cum e sala de nașteri... ocazie cu care îmi face un consult ca la carte și mă pune și la monitor... bebele e așezat pe partea stângă (ideal pentru naștere normală), e bine coborât, colul e moale și ușor centrat, așa că... nu mai duc 2 săptămâni ca popa!...

Pe 26 am programare la doctorul care îmi propusese la consultația din 3 septembrie să nasc „ca o doamnă” (bine făceam dacă nu mă duceam dar vezi... tot politețurile au fost de vină)... nu mă consultă pe masă (niciodată nu m-a consultat), mă pune în schimb la eco... mă invită apoi din nou în cabinetul său... „Uitați cum o să facem... eu pe 4 octombrie trebuie să fiu în Germania, așa că dacă până pe 2 nu se întâmplă nimic, veniți dimineața la ora 8, în spital să mergem la blocul operator să facem niște analize și după aia mai vedem dacă facem cezariana... dar să nu mâncați nimic cu o seară înainte”...

Mi-e clar: tipul vrea sa mă taie...

Mi-e clar: tipul vrea să mă taie... Cred că înnebunesc... mă rog să mă apuce nașterea până pe 2... nu știu ce o să fac dacă nu se întâmplă așa... luni, pe 1, mă consult cu șeful meu... el mi-l recomandase călduros pe acest doctor (șeful secției Ginecologie – Maternitate I) și era și obrazul lui în joc... „Eu zic să te scoli dimineața și să mănânci bine, și nu mai are ce să-ți facă dacă te duci cu burta plină”... Aflu mai târziu de la prietena mea Violeta (asistentă la maternitate) că faza nu ține... se face cezariana și pe mâncate... vezi urgențele...

Cred că nici dacă aș fi chiulit de la cel mai important examen și m-aș fi întâlnit cu profu’ în parc nu m-aș fi simțit mai nasol... Să mă duc? Tipul e doctor în științe, iar eu doar o amărâtă fără specializări medicale, dar care stă toată ziua pe internet... Dacă-mi bagă un text că s-a complicat ceva și trebuie să intrăm repede la cezariană, eu cum îl contrazic? Nu, mai bine nu mă duc... Dar cum mai dau eu ochii cu omul ăla? Mai ales că el mi-a salvat sarcina când alții nu-mi dădeau nicio șansă (Dumnezeu să-i dea sănătate!)... Gata, m-am decis... cu toate riscurile, nu mă duc!

Bebe e pregatit de nastere... normală

Înainte să ajung la birou, trag o fugă la un cabinet de ecografii... totul e în regulă, copilașul e pregătit de naștere... normală... m-am mai liniștit. Ajung la birou, încep glumele: „Omul acela își ascute cuțitele la spital și tu vii la serviciu?”. Liviu mă sună: „Vezi că te caută domnu’ doctor...” Simt că o iau razna... mă apucă starea de fugar. Seara, vomit din senin... și așa ține până pe 4, când aflu că doctorul a ajuns în Germania... „Dar vezi că se întoarce pe 14”. Ultima lună oricum nu mai dormeam deloc, dar acum parcă e prea de tot... În fiecare seară mă băiesc și cremuiesc... trebuie să nasc la noapte. În fiecare dimineață merg pe jos spre serviciu pe drumul cel mai lung... nu mai pot mânca nimic... bebelușul îmi împinge cu piciorușele tot ce ajunge în stomac... observ că am slăbit un kilogram... am 99... la începutul săptămânii aveam 100 (da, 100! vă rog să nu râdeți)...

7 octombrie e termenul...

Toată lumea știe că trebuia să nasc de mult... Verific emailul, e plin de mesaje: „Felicitări! Ai ajuns la termen.”... Mă ia cu rău. Citesc pe internet despre depășirea termenului și aflu că trebuie urmărite mișcările fetale și să fac o monitorizare a BCF la fiecare două zile. Îmi fac rapid o programare la doctoriță la ora 14... colul e moale, dar mai puțin centrat ca data trecută, burta a mai urcat puțin, și bebelușul la fel...

„Ce facem? Șeful se întoarce săptămâna viitoare... Dacă nu se întâmplă nimic, cel târziu vineri, pe 11, facem cezariana... Te externez duminică seara și Violeta îți scoate firele.” „Da, de acord...” Plec de acolo cu inima tare grea... Vine mașina trimisă de șeful meu... un șofer imbecil care mă scoate din sărite... Îmi vine să-l dau jos de la volan și să conduc eu... Ajung la birou și sun la cabinetul celei mai bune specialiste în ecografii... „Marțea viitoare e bine?” „Doamnă, eu trebuie să nasc și nu știu dacă mai prind săptămâna viitoare.” „Bine, veniți mâine seară la sfârșitul programului.”

Pe 8, la ora 20, merg la ecograf... Doctorița își tuguie de câteva ori buzele... „E belea?” „Nu, e totul în regulă... doar că a scăzut puțin lichidul... În două zile, dacă nu naști, cere să ți se facă declanșare, maxim în 3 zile, ca să nu intre fătul în suferință.” Mi se repetă că bebele e foarte mare, dar fiind și eu la fel, nu vor fi probleme cu nașterea normală.

Ajung acasă și sun la doctoriță... îi spun ce am aflat, și întreb ce facem. „Facem cum vrei tu... ori cezariană la rece, ori încercăm declanșarea și dacă se complică treburile, facem cezariana.” Vorbim vreo 15 minute la telefon... Stabilim să mă internez la ora 7, joi dimineață (pe 10, exact la 9 luni de la conceperea minunii, 10 ianuarie, ziua lui taică-su). Declanșare... Ce urât sună! Caut toată noaptea pe internet informații despre nașterea indusă... cică doare de două ori mai tare decât nașterea declanșată normal... asta e... dacă bebica nu mai vrea să vină...

Miercuri, pe 9, trag putin de mobilă din casa doar doar mă apucă născutul...

Miercuri, pe 9, trag putin de mobila din casa doar doar ma apuca nascutul... am uitat... aseara ne-am si iubit, fara protectie, in speranta declansarii travaliului... Ti-ai gasit! Merg la birou (tot pe jos, repede, si pe cea mai lunga ruta) si anunt pe toata lumea...

Cezarienistele mele (v-am mai spus ca toate prietenele mele, mai putin Violeta, care lucreaza la maternitate, au facut cezariana) ma bombardeaza cu sfaturi „Nu te prosti... ia si fa cezariana”... Seara termin treaba si urc o fuga pe la Violeta „Miine dimineata te internezi pe la 6, ca sa prinzi tura de noapte. E o fata buna acolo si o sun sa se ocupe de tine”... Ajung acasa... ma baiesc din nou, ma epilez prin cele locuri, ma cremuiesc, mai verific o data bagajul... pun si o jucarie din plus, pentru Ania... Si adorm cu gindul la Marea Intilnire de miine...

E prima noapte cind dorm, dupa cit timp oare? La 5,30 suna ceasul... dezactivez alarma... ma trezesc din proprie initiativa pe la 7... „Ma impusca Violeta”... „Hai, Liviu, trebuie sa mergem...” Evident, ca intotdeauna cind sint agitata, caut saminta de scandal... „Daca ma enervezi, plec singura... Iau masina si ma duc” urcam in masina... „Stai, opreste la market” „Da’ ce ai uitat?”... cumpar cafea, bomboane de ciocolata si tigari... pentru asistente... „Stii ca io fac urit la durere, ca sa le dau ocupatie alora...”

Ajungem la urgente... am biletul de internare dat de doctorita.... mi se ia tensiunea... cam mica... din cauza emotiilor, probabil... sint condusa intr-o camera unde ma schimb in vestitul capot de nascut (o chestie din bumbac, cu fermoar in fata, albastru a boalei, cu niste dungi rosii si galbene)... oho, si cit am cautat eu asa o chestie... musai cu fermoar ca sa-l trag in jos si sa pun minunea pe piept... urcam cu liftul... Liviu pleaca... „Ma suni, iubi, da?”...

Las bagajul in sala de travaliu si ma ia o asistenta in primire, cica niste analize... apare Violeta... ma scuz repede ca am dormit si eu ca nesimtita o noapte... e ora 8... mi se face prima injectie... „Va doare?”... „Deloc”... la 8,30 hopa sus pe capra... dilatatie 3 cm... „Foarte bine” murmura asistenta, o tipa in virsta si cam a dracului.... aflu mai tirziu ca o cheama „Doamna Lenuta”... de fapt avea ecuson si-n piept... da’ cine mai avea grija ecusonului ei?...

Mă dau jos de pe capră si vreau sa-mi trag inapoi chiloții

Ma dau jos de pe capra si vreau sa-mi trag inapoi chilotii „Nu, astia, nu! De-acuma fara” Incerc s-o induplec... nu, nimic, fara... Imi vine o idee: „Doamna, va rog sa ma lasati sa-mi iau chilotii ca ati vazut, io nu stau locului aici la sala de travaliu, ma plimb pe holuri si stiti ca acolo sint scari. Mai trece vreunul pe-acolo si are Doamne feri f’o viziune!” Ride si ma lasa cu chiloti...

Iau la patrulat holurile... ma mai intorc in salon sa mai frunzaresc cartile si revistele cu care umplusem o sacosa... aveam si un dosar rosu in care pusesem de toate „Etapele travaliului” „Cezariana de urgenta” „Refacerea dupa nasterea normala” „Refacerea dupa cezariana” „Tatal Nostru” si „Crezul” (ca nu cumva sa le uit de emotie)... oricum ma simt ca inainte de examen... parca am uitat tot... deja incurc tipurile de respiratie... tre’ sa mai repet... intre timp mai dau cite un telefon... la serviciu, la prietene, la mama... apare doctorita... e ora 9... hai iar sus pe capra... „Ah, ce mina nasoala are... doare... la doamna Lenuta nu durea asa...” Dilatatie 5 cm... Foarte bine!... „Te doare?”... „Asa ca la menstruatie...”

Cheama medicul neonatolog, face prezentarile... o doctorita tare frumoasa si tare de treaba... Doctorita mea o cheama iar pe doamna Lenuta... „O reanimare in utero” Doamna Lenuta se executa... scoate vreo 10 fiole si un seringoi.... „Hait, am pus-o! Ce-i asta?”... Evident intreb... mi se spune ca e pentru bebelus, ca sa nu sufere din cauza medicatiei de declansare a travaliului... glucoza, calciu, vitamine, etc... ma ia cu ameteli... mina mi se invineteste... mai trece o ora... primesc o pastiluta cu gust de creta... trebuie s-o tin sub limba sa se topeasca incet... „Asta-i cheia si lacata” zice doctorita de-acuma incepe bairamul... Parca intr-adevar ma iau durerile mai tare... dar nu ma las... bat holurile in continuare... Doamna Lenuta imi spune sa nu plec departe ca sa ma aiba sub ochi... De la bulina aia cu gust de creta mi se usuca buzele... imi amintesc ca am lasat trusa de cosmetice acasa in ideea ca n-o sa-mi trebuiasca la nastere... il sun pe Liviu sa mi-o aduca... „In 5 minute sint la tine”...

Trece vreo jumate de ora... si io numa’ cu balsamul de buze in cap.

Trece vreo jumate de ora... si io numa’ cu balsamul de buze in cap... Deja durerile erau mari... atita mi-a trebuit... pun mina pe telefon si-l sun pe Liviu... „Iubi, m-a trimis seful sa iau....” „Stii ce? Io sa n-aud azi de nici un sef ca te omor!”... In 5 minute apare strugurelul... durerile erau tot mai nasoale... Liviu asista la doua contractii, cind evident ma incolacesc de gitul lui... „Asa tare doare?”... Liviu pleaca si ma intorc la sala de travaliu sa imi recuperez dosarul rosu... incerc sa nu ma crispez la contractii... niste tipe asteapta in sala de travaliu sa intre la cezariana... fac mistouri si incerc sa ma arat cit mai vesela... ma cheama doamna Lenuta... am uitat sa va spun ca in sala de nasteri, acolo unde erau si caprele roiau niste caprite, eleve la scoala sanitara... Ei si cind le vedeam io pe-alea tinere ca dadeau sa se uite care-i treaba le sagetam de vreo doua ori cu privirea ca saracele isi cautau de lucru-n alta parte... deci, pe capra iar... simt o piscatura... sar ca arsa... „ti-am rupt membranele” imi spune doamna Lenuta...

Vine o alta asistenta si-mi face o injectie tare ciudata in burta... „Dilatatie 7-8 cm...” ii spune doctoritei care tocmai intra pe usa... „dar marginile colului s-au cam intarit”... vine si doctorita sa ma consulte.... iar mina aia nasoala... doareeee..... o vad ca se schimba la fata... „Da, intr-adevar”... „mai asteptam jumatate de ora”... zic „Na ca nu mai scap de cezariana”... „Fa-i testul la ocitocina”... ma duc in sala de travaliu, cam ingrijorata... iau iar la rasfoit dosarul rosu si cartoaiele...

Vine doamna Lenuta... „Hai sa-ti fac o injectie in cur”... i-as zice ceva... dar iar ma ia o contractie... si-mi cam vine sa imping... ma ridic din pat si ma duc la ea s-o intreb de impins... „Nu impinge acuma ca nu e deschis suficient colul si-ai sa-l rupi”... ma rog... reincep patrularea... ma duc din 5 in 5 minute la toaleta... dar evident nu fac nimic... contractiile sint tot mai crunte... Imi zic ca nu-mi mai trebuie al doilea copil nici in ruptul capului... Sa termin io aici si ma duc sa-nfiez 5... da’ nu mai fac io, nici normal, nici cu cezariana... vreau sa-mi stropesc fata cu apa rece dar la chiuveta e o tipa care numai nu se mai termina de spalat pe miini... o rog sa ma lase... aia se face ca n-aude... ma apuca iar o contractie... simt ca innebunesc... le inteleg pe femeile care iau patul in spate si „rima” prin salon... dar eu vreau sa ma controlez ca mai am de tras pina diseara... asa scrie la carte ca dureaza multe ore... o trag pe tip de brat si imi torn apa in cap... ma duc inapoi in salon... zic hai sa ma intind putin poate adorm si nu le mai simt... ca daca o mai tin asa vreo 6-7 ore pe putin, ce ma fac?

Vreau sa citesc iar din dosarel dar m-apuca o nevoie de impins careia nu-i pot rezista... sa vezi ca mi-am rupt colul!... simt ca nu ma mai pot ridica din pat... o rog pe tipa de alaturi sa o cheme pe doamna Lenuta... Vine asistenta mai tinara, Anisoara... „Sa stiti ca io nu mai pot sa ma abtin... mi-a venit sa imping si a fost peste puterile mele sa ma opresc...” „Hadeti sa va vad pe masa...” E ora 12,20... merg in sala de nasteri... Si asta are mina nasoala ca a doctoritei... incerc sa ma relaxez... „Haideti ca nastem”... Sar de pe masa si dau sa plec crezind ca vine alta tipa care trebuie sa nasca... „Stati linistita, ca dvs. tre’ sa nasteti” „Cum io? Va rog sa imi aduceti dosarelul ala rosu... ca am uitat respiratia de expulzie...” Sala se umple de lume, vine si Violeta, si se ride copios de dosarelul meu.... „Las ca va invatam noi”....

Vine si doctorita insotita de un doctor pe care tocmai il asistase la o cezariana.... Il invit politicos pe domnul doctor sa paraseasca sala pentru ca io vreau sa nasc numai cu doamnele...daca tot nu nasc ca o doamna... Tipul face o tira misto... ca poate vreau sa-mi faca vreo doua fotografii (Violeta roia pe-acolo cu aparatul meu de fotografiat) dar se duce in incaperea alaturata... Doctorita mea, o panicoasa de felul ei... incepe sa tipe... „Cind a fost ultima contractie?” „Acuma vine una, doamna doctor”... „Da, ai dreptate”... „Hai, fetita, impinge....” Io impingeam (nici nu imi mai aminteam cum trebuie sa imping ca sa nu-mi plesneasca vasele capilare de la ochi si obraji) da ma busea si risu’ la „fetita” ei... adica io, ditamai muierea de 99 de kile... Oricum ziceam ca am de stat acolo la impins vreo ora, asa ca la carte... „Iese capul” aud pe cineva... Simt si eu cum iese... mai simt o intepatura... epizio... vine alta contractie.... „Hai, fetita”... „Are cordonul in jurul gitului” o aud pe doctorita tipind...

Simt ca o iau razna... „Na, mi-a trebuit nastere normală”...

Trece contractia si ridic capul sa vad care-i treaba... doctorita a sectionat cordonul iar o asistenta curata ceva acolo... nu prea vedeam bine... vine alta contractie... ma las din nou pe spate...Violeta isi aseaza bratele pe burta mea... simt cum iese minunica... ridic capul... degeaba, vinetica mea era deja in bratele medicului neonatolog... care dispare cu ea in camera de alaturi... Imi amintesc ca trebuie sa aud plinset de copil... plinset care intirzia sa se auda...

O intreb pe Violeta de ce nu plinge... N-apuca sa deschida gura ca din camera alaturata se aude vocea usor ragusita a Aniei... Oho... si-nca ce plinge... Doctorita mea isi face o cruce mare ca s-a terminat totul cu bine (mai tirziu avea sa-mi spuna ca n-a crezut un moment ca nu ajungem la cezariana)... E ora 12,48, Ania s-a nascut la 12, 45... Vine doctorita de dincolo cu Ania in brate... „are 3 kile 100... sa va traiasca”... intreb de 3 ori „Cit?”... cica 4 kile... ecografele lu’ peste!

De fapt si io calculasem dupa formulele de pe internet si-mi iesea 3,300... Ania imi este asezata pe umar... e asa mica... si vinetie... si calda... tare calda... cum a lipit-o de mine, s-a incolacit de gitul meu si gata, nu a mai plins... incep sa-i numar degetutele...

Ai fi zis vreodata ca noi doi urati o sa facem asa un copil frumos?

Doctorița râde: „Stați liniștită, are tot ce-i trebuie. Ia uitați ce titoasă și putoasă e!” Mda, criza genitală... Ania este dusă dincolo, iar eu sunt în ceață... vorbesc incoerent... vezi că hainele ei sunt acolo... ba nu, dincolo... adu-mi telefonul... să sun la mama... ba nu, la Liviu... Sar în fund să mă uit în oglindă... nu mi-au crăpat ochii? „Stai liniștită!” îmi zice doctorița care cosea de zor ce se rupsese după tăietura ei cu bisturiul... Și dacă în timpul nașterii n-am zis nici pis, la cusut am făcut ca toate alea... A durat vreo 20 de minute toată treaba asta, timp în care l-am sunat pe Liviu care tot insista că fac mișto de el... că-i spusesem inițial că o să nasc mai pe seară... Sunt mutată în salonul de lehuze unde trebuie să stau 4 ore să-mi masez burta... Mă apuc de dat telefoane... și sunt sunată... Nimeni nu poate crede că gata, am născut... Vine Liviu palid la față, cu un buchet uriaș de crini... „Nu erau trandafiri...” Violeta o aduce pe Ania... „Vai, ce frumoasă-i iubi...” Râd... „Ai fi zis vreodată că noi doi, urâți, o să facem așa un copil frumos?”... Dau buchetul infirmierei să-l ia, că mă amețea mirosul... și gata... începe o altă etapă...

Dacă aș fi scris o poveste frumoasă, i-aș fi pus următorul motto, dar cum am scris doar o poveste cu zvâc...

„Trebuie să cunoști această senzație, atât de greu este de descris în cuvinte. Durerea te sfâșie fizic, iar în secunda următoare, după ce a apărut copilul, pătrunde în corpul și sufletul tău dumnezeirea. Ceva mai frumos nu poate exista.” (Tania Popa, actriță)

Știu că am scris mult, așa că am să vă rog pe voi să-mi spuneți ce e în plus să mai scot... că eu singură nu pot să decid...

Fetelor graviduțe... să aveți nașteri frumoase și ușoare, mai dihai ca a mea...

Dana

Precizări: Dosărelul roșu e pus bine la păstrare, că ne mai trebuie și peste vreo doi ani, la următoarea fetiță. Am uitat să spun că majoritatea materialelor de acolo erau printate de pe Desprecopii - site-ul unde m-am documentat... așa că, mulțumesc fain Desprecopii!

► Citeste si De ce prima naștere este cea mai grea? Iată explicațiile unei moașe

Forum despre nasteri

Pentru discutii si intrebari despre nastere, medici, spagi, clinici medicale private, nasterea la stat si alte experiente despre nastere - va asteptam pe forumul NASTEREA UNEI STELE.

autor: Dana R. - Suceava, Romania - preluat de pe forumul Desprecopii
- In fotografie: Scena de la nasterea Aniei  si Ania cu mamica-Dana

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️