Vara în siguranță - sfaturi pentru părinți, de la specialiști

Vara în siguranță - sfaturi pentru părinți, de la specialiști | video | Desprecopii.com - Canal YouTube

Cum să ne asigurăm că cei mici sunt bine hidratați și răcoriți în timpul caniculei? Cum să le oferim o hrană echilibrată în timpul verii și gustări sănătoase? Ce factor de protecție alegem, cum aplicăm corect crema și ce metode de prevenire și tratare a arsurilor solare există?

Sfaturi și informații prețioase despre cum să vă protejați pe voi și pe cei dragi în această vară, am primit de la 3 specialiști în domeniu: Dr. Roxana Hristianovici - Medic Specialist Pediatru, Dr. Veronica Crișan - Medic Primar Pediatru și Dr. Brigitta Mihai - Medic Specialist Dermatovenerologie, în emisiunea LIVE realizată cu sprijinul partenerilor dm drogerie markt, Dr. Phyto și URGO, care vă urează o vară minunată! 🎉

Hidratarea la copii în timpul verii

Dr. Roxana Hristianovici: Vara, temperaturile sunt crescute, iar necesarul de apă al copilului poate fi diferit de restul anului.

Marile organizații care se ocupă de îngrijirea copiilor (precum OMS - Organizația Mondială a Sănătății, CDC - Centrul de Control al Bolilor), recomandă ca sugarii (copiii sub 6 luni) care nu sunt încă diversificați și sunt alăptați exclusiv, să nu primească suplimente de apă. Se recomandă în schimb hidratarea prin alăptare la cerere și evitarea expunerii copilului la temperaturi excesive, nu doar în exterior cât și în interior, unde nu trebui să depășească 24-25 de grade Celsius. Este ok să se folosească aerul condiționat dar atenție la igienizarea filtrelor. Dacă observăm semne de deshidratare (urină mai închisă la culoare și în cantitate mai mică) suplimentăm sesiunile de alăptare până când vedem că se normalizează. În cazuri extreme, în care bănuim deshidratare de la expunerea la căldură excesivă, trebuie să ducem copilul la medic.

De asemenea, utilizarea apei simple nu este o soluție, fiindcă prin transpirație nu pierdem doar apă, ci și electroliți.

Aceleași recomandări sunt valabile și pentru copiii hrăniți cu formulă. Precizarea este că trebuie să fim atenți ca formulă să fie preparată corect, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, nici prea diluată dar nici prea concentrată.

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 1 an, fie că sunt alăptați sau hrăniți cu formulă, au început cu siguranță diversificarea, deci consumă solide și lapte. La început, expunerea la apă nu are rolul de a hidrata copilul, fiindcă oricum alimentele consumate conțin și ele apă în compoziție. Scopul este de a învăța copilul să bea apă, să ceară apă, să îl învățăm senzația de sete și să îi formăm un obicei sănătos.

După vârstă de 1 - 3 ani, după ce copilul începe să consume mai puțin lapte, mai multe solide, are mai multă activitate fizică, și cantitatea de apă consumată va crește., dar diferă de la un copil la altul, fiind implicați mai mulți factori. În această etapă de vârstă, este foarte important să ne asigurăm că oferim copiilor opțiunea de a lua o pauză de la activitate, pauză în care să își dea seama dacă le este sete - indicat este să îi întrebăm dacă le este sete, dacă vor să bea apă.

Cum ar trebui să arate meniul de vară al unui copil diversificat?

Dr. Veronica Crișan: Lucrurile de bază care alcătuiesc un regim sănătos, sunt menținute și vara, dar acest anotimp ne permite în schimb să avem mai multă culoare, mai multe vitamine și mai multe fibre. Recomandarea mea este ca la micul dejun să le oferim legume proaspete. La vârste mici este mai dificil, dar dacă încercăm să mergem cu ei la piață, să le cumpărăm și să le gătim împreună, este un lucru inedit și treptat le vor accepta. Partea de lactate trebuie introdusă la micul dejun, combinate cu cereale integrale, iar partea de grăsimi, care pe vară ar trebui să fie mai puține, clasica felie de pâine cu unt, satisface necesarul zilnic.

În ceea ce privește gustările, recomand ca ambele să reprezinte fructe.

La prânz, copilul poate primi o supă sau o ciorbă fiindcă hidratează foarte bine, iar dacă nu îi plac, legumele și carnea, precum cea de pește (carnea albă), este o soluție.

Copiilor mai mari, adolescenților, putem să le oferim salate, combinații de legume și proteine, ca lucrurile să fie mai accesibile și mai sănătoase, iar seara să fie o cină ușoară (legume și carne).

Dacă un copil mănâncă echilibrat și cât se poate de natural, lucrurile sunt mult mai ok nu doar pe partea emoțională cât și pe cea fizică.

Ce alimente trebuie evitate în perioada vacanței de vară?

Dr. Veronica Crișan: Este important să păstrăm regimul alimentar și să evităm mâncărurile grele cu sosuri, prăjelile. Carnea trebuie să fie foarte bine preparată și să se evite prăjiturile cu creme. Regimul trebuie să fie bazat pe alimente gătite la cuptor și ușor de digerat. De asemenea, în cazul copiilor mai mici, nu se recomandă mâncarea de la restaurant.

Cum trebuie să îmbrăcăm copiii în perioada de vară?

Dr. Veronica Crișan: În primul rând, hainele trebuie să fie cât mai comode, fără cusături, largi, subțiri și de preferat culori deschise, din bumbac sau in, care lasă pielea să respire. De asemenea, este foarte important să avem schimburi la noi, în cazul în care au transpirat, iar între orele 11-16 să evităm expunerea la soare.

La ce trebuie să fie atenți părinții dacă merg la piscină sau la mare cu cei mici?

Dr. Veronica Crișan: Dacă avem un bebeluș sau copil mai mic căruia îi este frică să intre în mare, o piscină mai mică în care punem apă de mare este varianta ideală, nu recomand piscina. Cazuri de toxiinfecții sau enterocolite nu se prea întâlnesc la copiii ce merg la mare, în schimb la piscină lucrurile sunt mai complicate. Mulți copii dezvoltă dermatite sau infecții urinare în urma utilizării piscinei.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții în legătură cu protecția solară?

Dr. Brigitta Mihai: Cea mai mare greșeală este cea de a aplica crema cu factor de protecție în momentul în care ajungem pe plajă. Este foarte important ca acea cremă cu factor de protecție să aibă timp să creeze o peliculă pe suprafața pielii, astfel încât, atunci când ajungem să ne expunem la soare pielea să fie protejată. Ca urmare, în momentul în care o aplicăm pe plajă, este deja cam târziu. Ideal este să o aplicăm din camera de hotel, cu 15-30 de minute înainte de expunerea la soare.

A doua greșeală este reutilizarea factorului de protecție de la sezon la sezon. Este important să verificăm întotdeauna, pe recipient sau pe cutie, o pictogramă care precizează termenul de valabilitate de la momentul deschiderii recipientului, nu doar data de expirare a produsului. De asemenea, este important ca această cremă cu factor de protecție să fie ținută în condiții propice, nu uitată pe bancheta mașinii sau pe plajă în soare, deoarece poate suferi diverse modificări și își pierde proprietățile de protejare a pielii.

A treia greșeală este utilizarea substanțelor alternative factorului de protecție. Înlocuirea unui factor de protecție cu un ulei (ulei de măsline sau ulei de cocos), nu este o variantă corectă, deoarece aceste tipuri de substanțe au un factor mic de protecție dar infim, iar riscul de arsuri solare este foarte mare.

Iar a patra greșeală este cea de a folosi diverse produse, alimente și uleiuri esențiale, combinate și oferite copilului cu lingurița, pentru a-l "proteja" pe interior astfel încât să nu mai fie nevoie de fotoprotecție exterioară. Este greșit din multe motive, dar și pentru că în momentul în care introducem acele uleiuri esențiale, o mare parte dintre cele care se găsesc pe piață sunt fotolabile (cresc reactivitatea pielii la soare), iar soarele va arde cu mult mai multă ușurință pielea copilului. Nemaigândindu-ne la tot felul de erupții care pot să apară în contextul în care se ingerează aceste tipuri de uleiuri... O variantă foarte bună și pe care o susțin este să oferim copilului o alimentație echilibrată, astfel încât el să își extragă vitaminele și antioxidanții de care are nevoie.

Ce este un SPF și cum îl alegem pe cel potrivit?

Dr. Brigitta Mihai: Cremele cu factor de protecție solară sunt acele tipuri de produse pe care noi le punem pe piele, pentru a prelungi momentul în care pielea se poate arde de la soare; dar ele nu vor opri niciodată în totalitate razele solare!

Acestea sunt de mai multe tipuri: sunt filtre de protecție solară fizice, minerale, și filtre de protecție chimice. Să ne gândim la filtrele fizice ca la o oglindă. În momentul în care am dat copilul cu acel filtru de protecție, acel filtru reflectă ca o oglindă razele ultraviolete, astfel încât acestea nu mai degradează și nu mai afectează pielea. În schimb, filtrele de protecție chimice au capacitatea de a prelua rază ultravioletă și de a o transforma într-o cantitate minimă de căldură la nivelul pielii. Pentru copii, recomand întotdeauna un filtru de protecție solară înalt, minim 30 conform ghidurilor internaționale, preferabil 50+, dar să aibă spectru larg, adică să ofere protecție atât ultravioletelor de tip B cât și celor de tip A. Alegeți varianta de filtru de protecție mineral, deoarece sunt studii conform cărora, aceste filtre sunt mult mai ușor de tolerat de copii, au mai puține reacții adverse și astfel sunt mai sigure pentru pielea lor mult mai sensibilă și predispusă la iritații.

Vară, soare, arsuri solare - nu cu SUNDANCE! La dm există produse de protecție solară potrivită pentru fiecare iubitor de soare.

Seria SUNDANCE Classic oferă, literalmente, o protecție „excelentă” pentru adulți și copiii cu pielea normală. SUNDANCE lapte protecție solară SPF 30 (200 ml) a fost evaluat cu „foarte bine” la testele efectuate de către Organizația Independentă a Consumatorilor Stiftung Warentest și a trecut cu brio fiecare test. Pentru pielea feței, această serie propune SUNDANCE Matt Sun Fluid SPF 30 (50 ml) cu complex de protecție infraroșu A, care ajută la prevenirea formării ridurilor cauzate de soare.

Sunt hainele cu filtru UV o alternativă pentru copii?

Dr. Brigitta Mihai: Hainele cu filtru UV sunt o variantă bună deoarece, atunci când vorbim despre copilul mic, dar nu numai, vorbim despre o suprafață de piele care necesită protecție. În momentul în care am îmbrăcat copilul cu o haină ce are filtru pentru ultraviolete, pielea care rămâne descoperită și care necesită aplicarea cremei cu factor de protecție este mult mai mică, și atunci putem alege această variantă.

În schimb, utilizarea hainelor cu filtru UV nu înseamnă că vom ține copilul pe plajă, în soare, în intervalul orar 10:30-16:30.

Cu toate acestea, nu uitați că sub acele haine, pielea transpiră mult mai mult, și atunci se pretează la tot felul de erupții și eczeme pe piele.

Cum prevenim erupția de la căldură?

Dr. Brigitta Mihai: Erupția de la căldură, miliaria sau sudamina, este de fapt o inflamație la nivelul glandelor sudoripare responsabile cu secreția și eliberarea transpirației la nivelul pielii. Este o manifestare des întâlnită la copii, doarece ei au această imaturitate a sistemului care controlează cantitatea de transpirație și capacitatea ei de a fi exteriorizată, eliminată la nivelul pielii. Se poate întâlni și la copiii mai mari și chiar la adulții care stau în medii nepotrivite, adică la totalitatea elementelor din exterior care ne "ajută" să transpiram mai mult, și aici mă refer la haine nepotrivite din fibre sintetice, un mediu cu un grad ridicat de umezeală sau când suntem supra-îmbrăcați (cazuri frecvente la nou-născuții ai căror părinți sunt speriați că celor mici le este frig și îi îmbracă mai gros). Recomandat este să îmbrăcăm copilul adaptat temperaturilor din mediu, să alegem haine din fibre naturale prin care pielea poate respira, să aerisim camera și să nu putem creme grase, ocluzive pe pielea afectată. Simpla pulverizare a apei termale pe pielea curată poate ajuta.

Din fericire, în portofoliul Dr. Phyto poți găsi produse special concepute pentru îngrijirea pielii nou-născuților, copiilor și adulților ce creeză un film protector pentru piele, protejează pielea împotriva radiatiilor UV și a radicalilor liberi, reduce senzația de prurit cauzată de dermatitele de orice tip și reface bariera lipidică a pielii. Mai multe detalii chiar <<aici>>.

Ce facem în cazul care copilul are o arsură solară?

Dr. Brigitta Mihai: Gravitatea arsurii solare nu este neapărat raportată la cum arată ea pe piele, iar când vorbim de copilul mic, implicațiile pot să fie dintre cele mai serioase, pentru că arsura solară poate să însemne inclusiv deshidratare (tulburări hidroelectrolitice). Arsura solară la copii predispune la multe alte modificări, care ulterior, la adult, pot să determine apariția de cancere cutanate.

În cazul în care arsura solară este prezentă, este foarte important să evaluați starea copilui. Dacă apare starea de vomă, somnolență, iritabilitate, durere cutanată importantă sau durere de cap, este important să mergeți cu el la medic.

Dacă vorbim de o simplă înroșire a pielii, există numeroase măsuri pe care le putem adopta: scoatem copilul din mediul care a determinat arsura solară, ținem copilul la umbră și îl hidratăm, nu apelăm la metode tradiționale precum iaurt, lapte, gheață, castraveți sau creme cu cortizon. Aplicăm comprese umede reci, mai reci decât temperatura corpului, atfel încât să reușim să i-o scădem, să calmăm senzația de usturime, durere, disconfort local. Putem aplica un lapte de corp, substanțe fluide care să ajute pielea să își revină.

Ce aplicăm pe piele după o pișcătură de insectă?

Dr. Brigitta Mihai: Ideal este să nu ajungem în acest moment, iar pentru asta trebuie să avem grijă la hainele pe care le purtăm și zonele pe care le frecventăm. În primul rând, depinde mult de vârsta copilului. Puține preparate merg pentru copiii cu vârstă sub 1 an și câteva peste 1 an. Uneori, sunt anumite situații în care reacțiile alergice în urma pișcăturii necesită tratament recomandat de medic. Dar există preparate pe piață care pot fi aplicate și copiilor peste vârsta de 1 an.

Pentru că “Oricât de mică e rana, merită un URGO

Laboratoarele Urgo se numără printre laboratoarele recunoscute atât de publicul larg, cât și de către profesioniștii din domeniul sănătății.

Misiunea Laboratoarelor Urgo este de a identifica nevoile de îngrijire și sănătate ale consumatorilor și ale pacienților și de a oferi răspunsuri inovatoare pe baza competențelor tehnologice și științifice. Alege si tu plasturi lichizi, inovatori, având la bază o tehnologie patentată - Gama Filmogel® - pentru Afte, Herpes, Înțepături de insecte, Unghii deteriorate si Crăpături ale pielii.

Pe parcusul emisiunii am avut nu numai o tombolă cu 3 kit-uri Dermadep oferite de Dr. Phyto, dar am primit și foarte mult întrebări din partea publicului, întrebări la care specialiștii au și răspuns detaliat. Urmăriți emisiunea în reluare <<aici>> și aflați mai multe detalii importante.

🔴 Emisiune realizată cu sprijinul partenerilor: dm drogerie marktDr. Phyto și URGO

Mulțumim pentru susținere! 👨‍👩‍👧

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII