Bacterii lactice benefice pentru bebeluși: Cum alegi corect probioticele pentru un inceput sanatos

Bacterii lactice benefice pentru bebelusi -  Cum alegi corect probioticele pentru un inceput sanatos

Bacterii lactice benefice pentru bebeluși: Cum alegi corect probioticele pentru un inceput sanatos

Probioticele sunt bacterii benefice pentru organismul uman, care ajută la menținerea echilibrului microbian din intestine și la susținerea sistemului imunitar. Aceste bacterii se găsesc în mod natural și în organism, dar diversitatea și numărul lor poate să scadă fie din cauza alimentației sau a intervențiilor farmacologice, fie din cauza unor patologii de fond. Cu atât mai mult în acest context, bacteriile benefice pot fi administrate sub formă de suplimente alimentare.

Fără îndoială, alegerea bacteriilor benefice potrivite pentru bebelușul tău poate fi o decizie importantă pentru sănătatea și bunăstarea sa. Iată deci câțiva factori de luat în considerare atunci când alegi tulpini bacteriene benefice pentru puiul tău dar și de ce sunt atât de importante.

De ce sunt importante bacteriile benefice pentru bebeluși?

Bacteriile ca parte activă a echilibrului. Tractul gastrointestinal uman este colonizat de o comunitate densă de microorganisme benefice, toate alcătuind ceea ce poartă numele de microbiotă intestinală. Această comunitate microbiană este alcătuită din până la 1000 de specii bacteriene diferite și joacă un rol important în fiziologia organismului uman, contribuind la procesele metabolice și modularea imună. În plus, microbiota intestinală, prin speciile bacteriene care o alcătuiesc și prin metaboliții produși de acestea, este capabilă să genereze energie și nutrienți (de exemplu, acizi grași cu lanț scurt și vitamine)(1)  - necesare fiziologiei umane.

Ultimele decenii sunt marcate de o vastă cercetare științifică despre relația dintre bacteriile comensale și organismul uman încă din copilăria timpurie. A fost tot mai bine clarificată implicarea bacteriilor benefice în maturarea imunologică și metabolică(2,3).

Date experimentale și clinice sugerează că acest contact microbian natural începe din perioada de sarcină și se continuă după naștere, în timpul perioadei neonatale și chiar până în jurul vârstei de 3 ani. La această vârstă există deja o "semnătură bacteriană" unică la nivelul intestinului subțire și al colonului(4).

În intestinul uman, Bifidobacteriile se numără printre microorganismele predominante în timpul copilăriei, fiind grupul microbian dominant la sugarii sănătoși, alăptați natural(5,6). Bifidobacteriile prezente natural în intestin, prin metaboliții pe care îi produc, susțin echilibrul cantitativ și calitativ venit din interdependența comunităților bacteriene care alcătuiesc microbiota. Bifidobacteriile furnizează substrat (hrană) altor comunități bacteriene(7,8) și astfel, diversitatea naturală este potențată.

Suplimentarea cu bacterii benefice la scurt timp după naștere poate asigura colonizarea corectă a unei microbiote intestinale sănătoase și poate preveni alergiile alimentare atât de frecvente în prezent.

De asemenea, în primele luni de viață, bebelușul este mai susceptibil la declanșarea colicilor, constipația sau diareea. Administrarea de tulpini bacteriene benefice poate ajuta la prevenirea și tratarea acestor probleme prin refacerea compoziției microbiotei și prin întărirea sistemului imunitar.

Microbiota intestinală joacă un rol vital în sănătatea metabolică și imunitară a sugarilor, și poate contribui la scăderea riscului de obezitate, astm, alergii și boli autoimune. (9,10,11)

Cum alegi probioticele potrivite pentru bebelușul tău?

Există o mulțime de probiotice disponibile pe piață, iar alegerea celui mai bun pentru bebelușul tău poate fi dificilă. Iată câteva aspecte la care ar trebui să fii atent/ă:

Numărul de bacterii

Un supliment alimentar ar trebui să conțină cel puțin 1 miliard de bacterii vii pe doză. Cele mai multe studii au demonstrat efecte la doza de 10 - 109 culturi bacterii vii/doză.

În situațiile în care doar o singură tulpină bacteriană este prezentă în structura probioticului, doza recomandată este de 109 culturi vii/doză.

Ad-Extra3:

Viabilitatea și rezistența acestor bacterii în mediul gastric și duodenal acid

Pentru a ajunge să adere la mucoasa intestinală cu scopul repopulării și a producerii de metaboliți, bacteriile benefice ingerate trebuie nu doar să fie vii în momentul ingerării dar să și rămână vii după pasajul gastric și duodenal.

Capacitatea de a adera la mucoasa intestinală

Pentru a coloniza tractul gastrointestinal, bacteriile administrate trebuie să adere la mucoasa intestinală. Tulpina BB-12® a Bifidobacterium animalis are cel mai mare procent de aderare la suprafața mucoasă [He F, et al., Adhesion of Bifidobacterium spp. to human intestinal mucus. Microbiol Immunol. 2001;45(11):259-62.

Calitatea bacteriilor din compoziție și mai presus de toate, tulpina bacteriană

Beneficiile clinice ale administrării de bacterii benefice sunt dictate de tulpina bacteriană specifică din compoziție. Diferite tulpini bacteriene pot avea beneficii diferite pentru sănătate.

În cazul bacteriilor - acestea au proprietăți de gen - exemple de gen Lactobacili, Bifidobacterii, apoi de specie - animalis sau acidophilus etc, apoi de tulpină (BB12® sau LA5® sau GG) și astfel proprietățile au o structură ierarhică, comună genului, apoi diferențiată inter-specific și identică intra-specific, apoi diferențiată inter-tulpini și identică intra-tulpini și astfel diferite produse care conțin Bifidobacterii au un trunchi comun de proprietăți dat de gen și apoi se aseamănă sau se diferențiază pe baza speciilor sau tulpinilor. În concluzie, tulpina bacteriană - de exemplu tulpina BB12® a Bifidobacterium animalis - este cea care dictează beneficiul clinic.

Formula suplimentului

Bacteriile benefice pot fi sub formă de pulbere sau de picături. În general, este mai ușor să administrezi probioticele sub formă de picături, fiind mai convenabile pentru o dozare precisă și pentru o administrare mai ușoară la sugari și la copii mici. Asigură-te doar că produsul este formulat special pentru sugari și copii mici!

Recomandările medicului pediatru sau ale farmacistului

Înainte de a începe administrarea oricărui supliment alimentar pentru bebeluș, este recomandat să consulți medicul pediatru. Medicul poate să ofere recomandări specifice cu privire la dozajul, durata și tipul de probiotice care să fie administrat.

Ce tulpini de bacterii sunt recomandate pentru bebeluși?

În intestinul uman, Bifidobacteriile se numără printre microorganismele predominante în timpul copilăriei și alcătuiesc până la 90% din microbiota nou-născutului (12).

Bifidobacteriile sunt microorganisme benefice prezente în mod normal la nivelul tractului intestinal, făcând parte din microbiota bebelușului. Dar echilibrul microbiotei poate fi perturbat de mai mulți factori, printre care tratamentul cu antibiotice sau o alimentație neadecvată și inclusiv gradul de poluare. Astfel, utilizarea Bifidobacteriilor, în special a tulpinii bacteriene BB12 este benefică pentru menținerea și/sau restabilirea echilibrului fiziologic a microbiotei intestinale.

În cazul unui dezechilibru cauzat de nașterea prin cezariană sau de lipsa alăptării, se recomandă încă din prima zi de viață bacterii benefice precum tulpina BB-12 a Bifidobacterium animalis. Rezultatele arată că această tulpină BB-12 a Bifidobacterium animalis rămâne activă în timpul tranzitului intestinal și este asociată cu o creștere a bacteriilor benefice și o reducere a bacteriilor potențial patogene.

Această tulpină bacteriană poate ajuta sistemul imunitar să lupte împotriva infecțiilor și poate reduce frecvența și durata infecțiilor respiratorii.

Administrarea de Bifidobacterium animalis tulpina BB-12® poate reduce durata și numărul de episoade de plâns, crescând inclusiv calitatea vieții părinților.

Produsele care au în compoziție Bifidobacterium animalis tulpina BB12, pot fi administrate și pentru intoleranţe alimentare, dar și pentru colici, alergii, infecții respiratorii recurente sau diaree, corectând disbioza și refăcând astfel compoziția microbiotei.

Bacteriile benefice pot fi extrem de utile pentru sănătatea și bunăstarea bebelușului tău, însă este important să alegi un produs potrivit pentru vârsta și nevoile sale.

Discută cu medicul pediatru al bebelușului înainte de a începe să utilizezi acest tip de produse și urmează instrucțiunile de pe etichetă și prospect. În plus, asigură-te că bebelușul primește o alimentație echilibrată și are un program regulat de somn și odihnă!

Referințe:

(1) Shortt C, et al. Systematic review of the effects of the intestinal microbiota on selected nutrients and non-nutrients. Eur J Nutr 57, 25–49, 2018
(2) Ching Jian et al., Early-life gut microbiota and its connection to metabolic health in children: Perspective on ecological drivers and need for quantitative approach, eBioMedicine, The lancet Discovery Science, Vol 69, 2021, 103475
(3) Durda-Masny M, et al., The Mediating Role of the Gut Microbiota in the Physical Growth of Children. Life (Basel), 2022;12(2):152
(4) Rautava S, et al., Microbial contact during pregnancy, intestinal colonization and human disease. Nat Rev Gastroenterol Hepatol. 2012 Oct;9(10):565-76
(5) Milani C., et al. The first microbial colonizers of the human gut: Composition, activities, and health implications of the infant gut microbiota. Microbiol. Mol. Biol. Rev. 2017
(6) Lewis Z.T, Mills D.A, Differential Establishment of Bifidobacteria in the Breastfed Infant Gut; Karger, A.G., Ed.; Karger Publishers: Basel, Switzerland, 2017
(7) O'Callaghan A, van Sinderen D. Bifidobacteria and Their Role as Members of the Human Gut Microbiota. Front Microbiol, 2016;15;7:925
(8) Stuivenberg GA, et al., Why Are Bifidobacteria Important for Infants? Microorganisms. 2022 Jan 25;10(2):278
(9) O'Callaghan A, van Sinderen D. Bifidobacteria and Their Role as Members of the Human Gut Microbiota. Front Microbiol, 2016;15;7:925
(10) Stuivenberg GA, et al., Why Are Bifidobacteria Important for Infants? Microorganisms. 2022 Jan 25;10(2):278
(11) O'Callaghan A, van Sinderen D. Bifidobacteria and Their Role as Members of the Human Gut Microbiota. Front Microbiol, 2016;15;7:925
(12) Milani C., et al. The first microbial colonizers of the human gut: Composition, activities, and health implications of the infant gut microbiota. Microbiol. Mol. Biol. Rev. 2017;81:e00036-17


Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII