Sunt încântată de nunta fiicei mele... dar de ce mă simt atât de tristă? Confesiuni de mamă

TEMA: Confesiuni de femeie | 0 | 19/3/2025

Sunt incantata de nunta fiicei mele dar de ce ma simt ata de trista? - Confesiuni de mamă

Când fiica ta îți spune că se căsătorește, inima ți se umple de bucurie. Îți imaginezi rochia albă, zâmbetul ei din ziua cea mare, promisiunea unei noi vieți pe care o va începe alături de omul iubit. Dar, undeva, într-un colț tăcut al sufletului, se strecoară o emoție neașteptată: tristețea.

Nu o poți explica ușor. O iubești nespus și ești fericită pentru ea, dar în același timp simți că o parte din tine se desprinde, pleacă... că ceva se schimbă pentru totdeauna. E un moment în care bucuria și melancolia merg mână în mână, iar inima de mamă le simte pe amândouă, la fel de intens.

Aceasta este povestea unei mame. Un amestec de emoții care mă ia prin surprindere în pragul celei mai frumoase zile din viața fiicei mele…

Sunt încântată de nunta fiicei mele... dar de ce mă simt atât de tristă? Confesiuni de mamă

Pe 14 mai, fiica mea cea mare se căsătorește. O zi pe care o așteptăm cu emoție, un moment care marchează un nou început pentru ea. Și totuși... în timp ce o privesc pregătindu-se pentru cea mai frumoasă zi din viața ei, inima mea e plină de sentimente amestecate. Bucurie, mândrie, recunoștință... dar și o tristețe tăcută, pe care nu am reușit să o alung.

M-am întrebat adesea în ultimele luni: ce e în neregulă cu mine?

M-am întrebat adesea în ultimele luni: ce e în neregulă cu mine? De ce nu sunt doar extaziată, plină de entuziasm? De ce simt uneori că mă apasă un gol? Adevărul e că... nunta fiicei mele a fost pentru mine o oglindă. În care am văzut nu doar visul ei împlinit, ci și un semn al trecerii timpului meu. Viața ei abia începe, a mea intră într-o altă etapă, una care aduce conștientizarea finitudinii.

Am ales să nu fug de aceste emoții, ci să le privesc în față. Am redus la minimum agitația, întâlnirile, planurile. Am căutat liniște ca să pot simți mai clar. Și am înțeles că nu e despre faptul că nu sunt fericită pentru ea. Sunt. Cu toată ființa mea. E despre mine, despre schimbare, despre cât de greu e să lași un copil să zboare și să te pregătești să fii martor, nu ghid.

Această reflecție m-a ajutat să fiu prezentă.

Să mă bucur de fiecare clipă din drumul către ziua ei cea mare. Să nu pierd magia pentru că eram prea prinsă în propriile mele frământări. Noul lor început nu e sfârșitul meu. E doar o invitație să găsesc alte începuturi, pentru mine, pentru noi.

Dacă ești și tu o mamă care simte că „ceva nu e în regulă” în pragul nunții copilului tău... oprește-te un pic. Ascultă ce simți. Și amintește-ți: viața nu se termină când copiii încep să-și scrie propriile povești. Poate chiar atunci începe un nou capitol și pentru tine. 💗