După inducerea nașterii și ajutorul moașelor, am născut în sfârșit - nașterea naturală la Spitalul Județean Tulcea
După procedurile standard (clisma, ulei de ricin și injecție cu calciu) nu s-a declansat nașterea însă moașele au fost foarte drăguțe toată perioada cat am stat acolo, monitorizandu-ma și făcând tot ce se poate să fiu confortabila. Am rămas internată în spital unde duminică pe la prânz doctorul de gardă a cerut din nou să mi se facă inducere, de data asta începând contracțiile. La travaliu moașa a fost extraordinara, mai ales ajutorul dat pentru a avea o naștere usoara.
vei citi:
Inducerea travaliului
Moasele au fost foarte dragute
Bebe a inghitit lichid amniotic verde
Medicul a insistat pe alaptare
Alte experiente de la nasterea in Tulcea - povestite de mămici
Inducerea travaliului la Spitalul Județean Tulcea
Mă numesc Emilia și am născut natural la Spitalul Județean Tulcea. M-am internat vineri dimineață deoarece a fost necesar să mi se facă inducere dat fiind ca bebe nu avea de gând să apară.
Moasele au fost foarte dragute
După procedurile standard (clisma, ulei de ricin și injecție cu calciu) nu s-a declansat nașterea însă moașele au fost foarte drăguțe toată perioada cat am stat acolo, monitorizandu-ma și făcând tot ce se poate să fiu confortabila. Am rămas internată în spital unde duminică pe la prânz doctorul de gardă a cerut din nou să mi se facă inducere, de data asta începând contracțiile. La travaliu moașa a fost extraordinara, mai ales ajutorul dat pentru a avea o naștere usoara.
Din nefericire, bebe a inghitit lichid amniotic verde...
Am născut la ora 1:30 după 3 ore de travaliu un băiețel de 3500 gr cu probleme, deoarece bebelușul a înghițit lichid verde la naștere.
Asistentele și îngrijitoarele de pe secția de ginecologie au fost foarte drăguțe, excepție fiind 2 asistente. In salon, baia din salon și pe hol a fost curățenie luna, facandu-se curat de câteva ori pe zi.
Ad-Extra3:
Medicul a insistat pe alaptare, nu pe formula
La secția de neonatologie asistentele te ajuta cu punerea la san, și cu diverse sfaturi, iar doctorul avut mi-a plăcut foarte mult deoarece a insistat mult că bebelusului să i se de-a lapte de la san și nu formula.
Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!
Alte experiente de la nasterea in Tulcea - povestite de mămici
Forumuri recomandate
Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.
→ Cauta si pe Facebook Desprecopii - Desprecopii are un grup pentru fiecare luna - cauta Mamici de luna anul (de exemplu - Mamici de Mai 2023)
Vino pe grupurile noastre secrete Gravide la prima sarcina ❤️ Grup de suport 💗 oficial Desprecopii si JURNAL DE SARCINA
autor: Emilia, o mamica membru DC - Toate drepturile rezervate (c) 2023
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII