Nasterea naturala de urgenta in saptamana 33 la maternitatea din Piatra Neamt si 3 saptamani chinuitoare cu bebe transferat la Iasi - experienta mea

TEMA: Am nascut prin nastere naturala:... | 0 | 18/1/2023

Am pierdut dopul gelatinos cu 1 luna inainte de nastere... Apoi, in acea dimineata medicii au decis să mă trimita la Piatra Neamț pe ambulanță să nasc acolo. Din cauza ca nu au aparate si incubatoare pentru prematuri. Aveam 33 de săptămâni însă după măsurătorile lor aveam 35 ceea ce era gresit. Tot ce au putut face a fost sa-mi puna alta perfuzie...

Cam dupa 30 de minute a venit moașa sa vada cum sunt. Am zis ca am dureri de travaliu și o sa nasc. A venit cu replica "ia hai pe masă sa vedem ce dureri ai". A realizat ca am dilatie 10 cand m-a verificat. A anunțat doctorita ca am dilatatie maxima și să vină. A fost acolo dar nu m-a ajutat cu nimic. Mi-a fost pusă o perfuzie și oxigen și am început să împing cu toate ca nu îmi venea. După multe încercări am fost epuzita și am auzit cum se striga la doctorita ca nu pot naște. Nu s-a prezentat nici atunci spunând că trebuie sa pot. Atunci am fost udata cu apă pe față și s-a țipat la mine sa împing ca moare copilul. Cu ultima forță am împins și am strâns cu mâna de acea bară de am rămas cu degetul amorțit 2 luni. Am reusit sa nasc, săracul avea si cordonul dupa gât și nici nu m-a ajutat la naștere.

Apoi, m-au informat că prematurul meu de 2.450g nu se acomodează la incubatorul lor și îi este frică sa-l țină în această noapte. In aceasta seara trebuia transportat la maternitatea din Iași... - aceasta este experienta mea cu nasterea la maternitatea din Piatra Neamt si apoi saptamanile de emotii ale bebelusului meu prematur care a fost trimis de urgenta la Iasi...

Vei citi:
Am pierdut dopul cu 1 luna inainte de nastere
Au decis să mă trimita la Piatra Neamț pe ambulanță să nasc acolo
S-a țipat la mine sa împing ca moare copilul, desi nu imi venea sa imping
Doctorita a venit la final doar sa ma coase
Am ajuns la Iași după transferul copilului
Prima noastră întâlnire
Am intrat in depresie postnatala
Bebe a scazut brusc 100g
In sfarsit plecam acasa

nastere vaginala

Am pierdut dopul cu 1 luna inainte de nastere

După ce mi-a căzut dopul gelatinos, am mai rezistat 4 săptămâni. Într-o seară, după ce am facut baie băiatului mare, l-am tuns, am facut si eu baie si urma sa ma culc, am simțit o durere foarte mare în burtă. Am crezut ca din cauza extenuarii fizica. Am zis ca daca ma voi baga in pat, se va reduce durerea. Așa a fost însă doar până dimineata.

Când m-am trezit durerile au continuat din ce in ce mai tare. Burta se întărea tot mai des și nu puteam sta in picioare. Apoi am mers la toaletă și când m-am sters am văzut un firicel de sânge. Atunci a fost momentul în care am mers la spital.

Am luat si bagajul cu mine. Traiam cu speranta ca ma voi intoarce înapoi, pentru ca lăsam în urmă un copil de nici 2 ani. Cand am ajuns acolo, prima dată m-a pus la aparatul CTG (aparat de monitorizare a bătăilor cardiatice fetale și a contractiile). Am stat cca o oră, însă dupa evaluare rezultatul nu era unul bun. Era vizibil ca am contractii deci am rămas peste noapte acolo.

Au decis să mă trimita la Piatra Neamț pe ambulanță să nasc acolo

A doua zi dimineata cand m-am trezit am crezut ca nu mai am dureri, însă la 5 minute acestea au apărut. Fix atunci a intrat si asistenta care m-a întrebat cum sunt și am raspuns ca iar am dureri. Din nou m-a pus la aparat si din nou arată că am contractii. Atunci s-a decis să mi se facă un control pe masă, unde au realizat ca am deja dilatatie 5. Din cauza ca nu au aparate si incubatoare pentru prematuri au decis să mă trimita la Piatra Neamț pe ambulanță să nasc acolo. Pe ambulanță am devenit depresivă si am început să plâng. Tocmai constatasem ce se întâmplă de fapt. Asistenta a încercat să mă consoleze spunând că o sa fie bine. In final am ajuns la spital si iar au urmat alte teste si ecografii. Aveam 33 de săptămâni însă după măsurătorile lor aveam 35 ceea ce era gresit. Tot ce au putut face a fost sa-mi puna alta perfuzie cu nospa.

View this post on Instagram

A post shared by Sarcina Nastere Mamici Bebelus (@desprecopii)

S-a țipat la mine sa împing ca moare copilul, desi nu imi venea sa imping

Ajunsă la maternitatea din Piatra Neamț, așteptam să se scurgă orele și să văd ce se întâmplă. Eram într-un mod supărată, dezamăgită, speriată și ma gândeam la copilul de acasa care mă aștepta... astăzi împlinea 2 ani 😕 iar eu nu eram lângă el. Eram singura acolo, sotul era la munca și l-am anunțat de pe ambulanță că m-au transferat în alt oraș. Acolo nu am fost tratată de personal asa cum as fi vrut. Dar am încercat să mă focalizez pe emoțiile și durerile mele. Mai venea moașa la 2 ore să vadă cum sunt... Ziua s-a scurs iar spre seară am început să am dureri de travaliu.

Toate asistentele erau ocupate, s-au întâlnit între schimburi. Iar cele noi au venit cu cafea, seminte si înghețată si se auzea cum vorbeau într-un colț care și cum sa mănânce. Eu ma simteam si mai rau, durerile erau si mai intense. Cam dupa 30 de minute a venit moașa sa vada cum sunt. Am zis ca am dureri de travaliu și o sa nasc. A venit cu replica "ia hai pe masă sa vedem ce dureri ai". A realizat ca am dilatie 10 cand m-a verificat. A anunțat doctorita ca am dilatatie maxima și să vină. A fost acolo dar nu m-a ajutat cu nimic.

Mi-a fost pusă o perfuzie și oxigen și am început să împing cu toate ca nu îmi venea. După multe încercări am fost epuzita și am auzit cum se striga la doctorita ca nu pot naște. Nu s-a prezentat nici atunci spunând că trebuie sa pot. Atunci am fost udata cu apă pe față și s-a țipat la mine sa împing ca moare copilul. Cu ultima forță am împins și am strâns cu mâna de acea bară de am rămas cu degetul amorțit 2 luni. Am reusit sa nasc, săracul avea si cordonul dupa gât și nici nu m-a ajuta la naștere.

Ad-Extra3:

Doctorita a venit la final doar sa ma coase

A venit în sfârșit si doctorita să mă coase. Mi-am văzut copilul dus pe sus direct in incubator. Nu l-am auzit plângând, abia l-am zarit. Am stat în sala de nașteri cred ca 2 ore până a venit dr neonatolog cu o veste foarte rea. M-a informat că prematurul meu de 2.450g nu se acomodează la incubatorul lor și îi este frică sa-l țină în această noapte. In aceasta seara trebuia transportat la maternitatea din Iași...

Am ajuns la Iași după transferul copilului

Am semnat foarte multe foi ,precum ca sunt de acord ca bebe să fie transportat la Iași fara rezervă de oxigen. Cu inima ruptă am semnat foile si am rămas nemișcată. Am cerut să-mi văd copilul înainte de a pleca la Iași, am fost dusă în salon însă l-am văzut doar din ușă. Nu mai stiam ce mai simteam, aveam un amalgam de sentimente. Apoi am fost dusă in salon și am profitat de faptul ca eram singură și am început să plâng cât am putut de mult. M-am rugat foarte mult si am plâns. Apoi o dr a venit si m-a întrebat dacă am nevoie de un psiholog 😕 tot ce aveam nevoie era sa stiu ca bebe era bine. La ora 2 dimineața a fost transferat la Iași iar eu am rămas acolo pentru ca eram lehuza. Dimineața am obținut un număr de la secția neonatologie și am incercat sa aflu cum a ajuns bebe. Însă fără reușita. Uneori nu suna, alteori nu răspundea iar când răspundea nu știa nimeni nimic. A doua zi din nou am încercat toata dimineata. La amiază am reusit sa dau de un medic rezident care mi-a citit notele din caietul zilnic. A spus că a ajuns cu pielea foarte mahmurata însă nu a avut nevoie de oxigen pe transport și nici la secția de terapie intensivă, ba chiar mănâncă singur. Atât de bucuroasă am fost încât nu-mi venea să cred. După 4 zile m-am cerut acasa. Însă am plecat pe semnătura pentru ca mai aveam de stat o zi. Am ajuns acasă și mi-am pregătit bagajul. Am aranjat camera copilul și în sfârșit mi-am revăzut baiatul cel mare. Dimineața eram toti pregătiți de plecare. Însă am trecut întâi pe la primărie sa scoatem certificatul. Am ajuns la Iași dar si acolo alte probleme neavând locuri pentru însoțitori, asta eram eu pentru copilul meu. Spre seară s-a eliberat un loc într-o rezervă și acolo am gasit o prietena cu care am petrecut următoarele săptămâni. Sa înceapă noua aventură 😊

Prima noastră întâlnire, dar cu niste asistente deloc prietenoase

Ajunsă la maternitatea din Iași, abia am asteptat sa-mi vad copilui. Însă aici lucrurile erau mai complicate. Eu stăteam într-o anexă a spitalului, iar ca sa ajung la bebe trebuia sa traversez 2 corpuri. Am încurcat lucrurile încă din prima zi. Erau foarte multe holuri și lifturi așa că din greșeală am ajuns fix in sectia de terapie intensivă neonatala. Când s-au deschis usile, toate asistentele au rămas blocate la mine și nu știam ce se întâmplă. Până m-au luat la întrebări "Ce cauti aici, pe unde ai venit?" am explicat că sunt noua si nu am stiut drumul si pe aici am fost indrumata. Mi-au arătat toate procedurile pe care trebuie sa le fac înainte. Boneta pe cap, mască la gura, halat, papuci de unică folosință si dezinfectata peste tot. Apoi trebuia sa stam la rând si sa asteptam sa intrăm la pompele electrice pentru sân și să mergem cu laptele la bebe. Era un proces dificil pe care trebuia să-l repetăm la fiecare 4 ore, inclusiv noaptea. Asistentele de acolo nu erau prea prietenoase, mai degrabă tinere și fără răbdare. Chiar au țipat la noi sa schimbam copiii asa cum ne arata ele iar eu am cedat și am întrebat "De ce tipati la mine daca vedeti ca sunt demoralizata?" si am inceput sa plâng pentru ca efectiv nu mai puteam îndura atât. Apoi și-au schimbat atitudinea față de mine. Am ajuns foarte obosită dupa numai o săptămână. Nu reușeam să mă odihnesc deloc. Când am învățat drumul în spital au mutat copilul de la etajul 3 la etajul 1 într-un salon normal. Asta însemna că era mult mai bine. Timpul se scurge prea încet...

Am intrat in depresie postnatala

Timpul se scurgea foarte greu aici. Am ajuns chiar și la depresie din cauza situației. Laptele se împuțina pe zi ce trecea. Nu puteam sa mănânc mai nimic, ce puteam face era sa plâng si sa ma consolez singura ca totul se va sfârși cu bine și ma imaginam acasa in patul meu. Pe lângă astea am mai si trecut printr-o situatie neplăcută. Eram 10 fete in salon și într-o zi le-am arată hainele pe care le aveam pregătite pentru bebe. După această zi am cautat in geantă să aleg cateva haine pentru bebe cand va trebui sa plecam. Și surpriză... aveam haine lipsa din pacate. Si eram singura căreia îi lipsea.

M-am simțit atât de rău si am zis fetelor ce s-a întâmplat dar niciuna nu a reacționat. Efectiv nimeni nu zicea nimic si doar se bucurau ca nu au pățit si ele la fel. Am chemat asistenta care a controlat bagajele tuturor însă fara succes. Cu siguranță nu se mai aflau în salon. Am fost dezamăgită de oamenii care există în ziua de azi. In final am trecut peste si doar am asteptat să plec acasă. Însă bebe nu lua în greutate. Erau zile în care doar stagna si atat, în alte zile lua câte 20g. A fost si sotul meu o singură dată la mine pentru ca nu avea voie sa intre. M-am rugat de asistenta sa-l lase 2 minute sa vada copilul ca nu-l văzuse deloc. In final a acceptat. A intrat si l-a văzut însă nu a vrut sa-l ia in brațe pentru ca îi era prea frica. După o săptămână jumătate mi-am văzut sotul. Îmi era extrem de dor de el, parca trecuse o vesnicie. Stăteam pe banca si povesteam de parca eram adolescenți la prima întâlnire. Nu ne mai săturam de vorbit. Apoi a plecat dupa amiaza si din nou am rămas singură. Desigur nu spuneam nimănui cât de mult plângeam si ca aveam stări depresive... singurul lucru care ma consola era cafeaua de la ora 13 cu acea fata cu care mă împrietenisem...

Bebe a scazut brusc 100g

Aveam deja 2 săptămâni de când eram la Iași si încă nu stiam când voi pleca si ce va fi. În fiecare marți se făcea băița la bebeluși si apoi se cântăreau dezbrăcati. Ne așteptau pe noi in principiu ca să-i îmbrăcăm rapid si să le dăm laptic. Dar în cea seară cand am ajuns la bebe, deja le făcuse baie asistenta, începuse mai devreme, noi doar sa le dăm lapte. Pe mine asistenta m-a întâmpinat prima și mi-a zis "Doamna M., îmi pare rău însă copilul dumneavoastra a scazut in greutate 100 g". Efectiv am rămas fără cuvinte și nu știam cum sa reacționez. După ce m-am liniștit am zis ca nu are cum asa ceva si am cerut sa fie cântărit de față cu mine. Într-adevăr scăzuse cam 80g, asta pentru ca mâncase lapte.

Am încercat să ma calmez ca sa pot să am grijă de el. Am plecat dezamăgită de acolo si am vorbit cu soțul meu cand am ajuns seara in salon. I-am povestit tot și nu stia nici el ce sa spuna. Am plâns mult, iar apoi am adormit cu căștile în ureche. A doua zi aveam tot aceeași stare, am mers dimineata la bebe, apoi la ora 10 din nou iar la ora 13 am mers si am băut cafeaua cu acea colegă. Bebelusii se cântăreau in fiecare seara. Iar turele se schimbau si ele in fiecare zi. În acea seară nu mai era asistenta care l-a cântărit precedent. Deci când am ajuns la bebe din nou erau deja cântăriți. Curioasă am întrebat cum este copilul meu si mi-a raspuns ca este 20 g pe plus. Nu-mi venea sa cred, alt șoc tocmai a dat peste mine. Am rugat-o să se uite în urmă sa vada daca ieri a fost -100g și a zis ca nu apare asa ceva în registru. Am plecat atât de fericită de acolo ca nu ma puteam stăpâni. Am anuntat pe toata lumea ca este bine. Deci mai era putin până la final...

In sfarsit plecam acasa

Am intrat in săptămâna 3 de cand suntem la Iași și ultima. În continuare ne chinuiam cu câteva grame zi, sa le adunam mai repede să plecăm. Simteam ca ne învârteam mereu în cerc. Parca ma întorceam mereu de unde plecam. Nu mai vedeam luminița din tunel, parca era întuneric mereu. Câteodată încercam să mă consolidez cu gândul ca alte mamici sunt de 3 luni aici si eu ma plâng de 3 saptamani. În acesta săptămână urma sa plec acasă însă eu nu stiam asta. Abia spre final m-am gândit la posibilitatea de a pleca. Si m-am gandit la ea cand am vazut ca ne apropiem de cele 2500g 🥰🥰. Deci am ajuns în ziua de vineri.

După vizitele regulate, la amiaza s-a cântărit copilul si avea 2480g. Deci s-au făcut toate pregătirile pentru plecare. Am cumparat cutii de bomboane pentru toate asistentele care s-au îngrijit de ele. La urma s-a făcut vaccinul BCG și am rămas cu doamna doctor sa-mi explice tot ce am de făcut acasa cu el. Ce lapte praf sa cumpăr și cu ce siropuri sa continui. După ce i-am înmânat buchetul cu flori, mi-am luat hainele de la garderoba, bagajul, copilul si am plecat. Soțul ne aștepta pe hol de unde a preluat copilul. Cea mai fericită zi.

Autor - Catalyna35, o mamica de la Desprecopii - trimite si tu povestea nasterii la adresa redactiei info@desprecopii.com

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!