Am născut prin cezariană la Maternitatea Giulești unde la neonatologie lipsește empatia - experiența mea
Am născut prin cezariană la Maternitatea Giulești unde la neonatologie lipsește empatia - experiența mea
De când eram micuță am visat la a fi mamă și soție, și dacă era și o slujbă bunicică era perfect. Nu am avut nebuniile cu a fi femeie puternică și independentă și cine mai știe ce, probabil sunt de moda veche.
Micuța Anastasia a apărut ca o surpriză, fără să ne chinuim cum din păcate trec multe mămici in ziua de astăzi. Am avut și noi câteva hopuri când era să o pierd: la început din cauza efortului de la serviciu, apoi covidul, când mi-a picat cerul în cap crezand că poate o pierd, insa bebe in burtică a fost o luptătoare, iar spre o suspiciune de scădere drastică a lichidului amniotic, dar a fost doar o greșeală de interpretare medicală.
Vei citi:
Am mers la Maternitatea Giulești
Primul pas spre o mică depresie
Personalul de la neonatologie mai are mult pana la empatie
M-am trezit mai mult singură acasă
Nașterea la Maternitate Giulesti - alte experiente povestite de mămici
Am mers la Maternitatea Giulești
La 38.5 săptămâni am mers la Maternitatea Giulești să o nasc pe micuța mea Anastasia prin cezariană. Probabil ca orice alta mamă as fi vrut natural deși mi-era groază de durerile nașterii, iar cu durerile de coloana și ale corpului eram obișnuită din alte probleme medicale.
Primul pas spre o mică depresie
Doctora care mi-a supravegheat sarcina Andreea Baicea a fost și cea care m-a operat, ceea ce mi-a dat un plus de încredere, dar frica de spitale și faptul că ești singură și a nimănui zilele cat stai acolo au fost primul pas spre o mică depresie, spun mică pentru că încerc să scap cumva de ea, deși știu că nu sunt chiar așa bine, incerc sa mă bucur de aceasta perioada magică.
Personalul este de nota 10, au grijă de tine fara sa le bagi neapărat ceva pe dreapta, sunt înțelegători, încearcă să te ajute sa te pui pe picioare cat mai ușor și repede.
Personalul de la neonatologie mai are mult pana la empatie
Dar, într-o poveste există și lucruri care ii strica frumusețea.
Coșmarul a început în momentul alăptării, pentru că personalul de la neonatologie este puțin spus dificil, înțeleg perfect că nu poți fi numai un zambet când ai grija de 15-20 bebeluși care plâng dar atitudinea de: "ar fi trebuit să știi de acasă cum se face atașamentul" sau, "nu te chinui că îl îndopăm noi oricum cu lapte praf" mi-a dat peste cap tot ce speram in legătură cu alăptarea.
Să te pună cineva într-o cameră de 10 mp in niște cămăși (cred că la nebuni erau mai subțiri) cu inca 10 mămici și ia și alapteaza, nu cred că e ușor pentru nimeni, mai ales că eu sunt și genul rușinos și pur și simplu mă blocam. De multe ori când veneam la bebei erau sătui de lapte praf și oricât ne chinuiam să ii atașăm (doar uneori aveau chef să ne arate cum se face) era în zadar să putem face alăptarea așa cum trebuie, nu mai pun rănile la sâni și durerea lor.
Am plecat acasă parcă scăpată din război, simțeam atât de mult nevoia sa vad persoane cunoscute ca de aer, și trăgeam speranța că acasă vom fi mai bine, mai relaxați, alăptarea va merge strună...
Ad-Extra3:
M-am trezit mai mult singură acasă
M-am trezit mai mult singură acasă pentru că prietenul muncește foarte mult, cu un bebeluș căruia nici scutecele nu știam să ii schimb, plângând de foame, laptele nu prea curgea nici natural nici la pompă, salvarea inițială a fost o cutie de lapte praf cumpărată de urgență.
Am incercat masaj, pastile, ceaiuri, nimic nu funcționa. Mi-a fost rușine să chem acasă un consultant in alăptare din cauza zonei în care stau și asta o voi regreta mereu.
Timpul a trecut și văzând că nu am cum sa rezolv cu alăptarea am decis rămânerea pe lapte praf și promisiunea că voi avea grijă să mă descurc mult mai bine pe alte capitole.
S-a rezolvat cu alăptarea apoi s-a instalat ușor ușor depresia fiind mereu singură, nopțile pline de plâns din cauza colicilor, multe ore nedormite, timpul non stop fără o mică pauză de la copil, senzația că ești într-un cerc vicios din care nu poți scăpa...
Dar incet și sigur au apărut prietenele cu pitici, și vecinele care au avut la rândul lor copii și sunt imediat primitoare de pitici in grijă pentru o ora, două, trei cât ai nevoie sa pleci undeva.
Știu că nu a dispărut depresia chiar și cu ajutoare dar o ascundem acolo bine la fiecare nouă achiziție a bebelușului, când îi vedem zâmbetul treaz sau din somn, micile râsuri și bătăi din picioare.
Dragi mămici, avem o putere extraordinara in noi, ne trebuie doar timp și un pitic sa ne lumineze viața!
Autor - Daniela, o mamica de la Desprecopii, care a trimis povestea nasterii la adresa redactiei
Util de citit:
Nasterea prin cezariana: motive medicale care o recomanda
Ce trebuie sa stii inainte de a trece printr-o nastere prin cezariana
.gif)
Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!
Nașterea la Maternitate Giulesti - alte experiente povestite de mămici
Am născut natural la maternitatea Giulești un bebe de 2900 grame
Forumuri recomandate
Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.
autor: Daniela, mamica membru DC - Toate drepturile rezervate (c) 2022
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 1 comentarii
Subscriu şi eu la cele de mai sus. La mine a fost a 7-a naştere, prima la Giuleşti sperand ca o sa fie mai bine ca la celelalte maternitaţi unde am nascut. Dezamagire totala. Pe parcursul travaliului eram "legata " de pat pt monitorizarea bebeluşului. Daca nu îmi convenea trebuia sa dau semnatura ca eu sunt de vina daca bebe paţeşte ceva. Pe "masa de tortura " m-au apasat pe burta ceea ce nu am paţit pâna acum ... ÃŽntr-adevar bebeluşii erau umflaţi cu lapte praf fara acordul mamei. Alaptarea în condiţii inumane cu masca pe fata, caldura, înghesuiala. Per total experienţa urâta. Mamele nu erau educate. Experienţa a fost mai buna la sp Universitar, dar şi atunci am avut anumite dezamagiri. Dar copilul chiar daca avea tratament era cu mama in salon şi de fata cu mamica era copilul spalat, schimbat şi tot ce avea nevoie astfel încât mamele învaţau in cele 3 zile, cât stateau în spital, sa îngrijeasca cat de cat un bebeluş. Asta e doar o parte din nemulţumire...
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII