Vino și tu cu familia la cel mai aromat festival din România - în lanul de lavandă, la Blumfest Cluj
Pe 24 iunie, la Cluj, a început Blumfest - probabil cel mai aromat festival la care poți ajunge în România, cu toată familia. Aflat în lanul de lavandă, acest eveniment ne-a răsfățat toate simțurile, oferindu-ne o experiență unică de relaxare, în natură.
Cel mai spectaculos festival în lanul de lavandă!
Mireasma lavandei te cuprinde imediat ce intri în zona festivalului, iar priveliștea este, și ea, una superbă: lanurile de lavandă ating orizontul, iar în partea cealaltă, ești încântat de panorama orașului. Locația este perfectă pentru poze, motiv pentru care organizatorii au amenajat mai multe zone pentru ședințe foto. Desigur, nici zonele de picnic și de relaxare nu lipsesc, deși e nevoie doar de câțiva pași printre lanuri pentru a simți starea de bine pe care o emană acest loc.
Pentru experiența olfactivă și tactilă, participanții pot culege lavandă sau pot cumpăra suveniruri din shop, iar pentru cea gustativă, pot vizita barul și foodtruck-urile, care îi așteaptă cu burgeri, pizza și dulciuri. Toate acestea sunt completate, evident, de experiența auditivă, asigurată de muzica bună: printre invitații următori se numără Mihail (30 iunie), The Motans (1 iulie) și Vunk (2 iulie).
Blumfest este pentru toată familia, deci și pentru cei mici, care pot avea parte de diverse activități, precum un treasure hunt, pictură pe față sau workshop-uri de desen. Cu siguranță chiar și cei mai energici dintre cei mici vor fi fermecați și relaxați de lavandă, spre bucuria părinților.
Am stat de vorbă cu organizatorul evenimentului, Daniel Sabău, care ne-a povestit câte ceva despre Blumfest:
"Povestea Blumfest a început în 2012, când am plantat cele 3 hectare de lavandă pe care le avem aici, cu ideea de a produce ulei esențial. Iar azi, Blumfest este o stare de spirit, este un mix al simțurilor noastre: aici auzi, miroși, guști, vezi... În ceea ce privește planurile de viitor ale Blumfest, ne vom orienta în funcție de această primă ediție, însă ne dorim ca această locație să devină o locație permanentă pentru evenimente, iar în fiecare an să organizăm festivaluri cu diverse arii muzicale: jazz, blues, muzică clasică... Dar, desigur, acestea sunt încă doar planuri teoretice", a declarat Daniel Sabău, organizatorul evenimentului.
Festivalul Blumfest continuă până pe 3 iulie, în zona Sub Coastă, Apahida (Cluj-Napoca).
autor: Gianina Albu - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com @2022
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII