Riscul de diabet gestațional și preeclampsie in cazul unei gravide supraponderale - sfatul medicului

Riscul de diabet gestational si preeclampsie in cazul unei gravide supraponderale - sfatul medicului

Riscul de diabet gestațional și preeclampsie in cazul unei gravide supraponderale - sfatul medicului

Din păcate, obezitatea mamei afectează și copilul, iar medicii se așteaptă la o sarcină cu o frecvență mai mare a defectelor congenitale la copil dar și cu alterarea metabolismului copilului, iar asta se traduce printr-o greutate mai mare a bebelușului la naștere, cu probleme în cazul unei nașteri naturale. Și din păcate, această afectare a metabolismuli se răsfrânge în copilărie, iar un exemplu este obezitatea infantilă.

Dar mai multe informații despre acest subiect ne oferă domnul doctor Silviu Iștoc, medic primar obstetrică-ginecologie.

Riscul de diabet gestațional

O viitoare mămică obeză va avea nevoie de o monitorizare mai atentă în timpul sarcinii. În primul rând, medicii vor verifica metabolismul glucozei, iar pentru asta va fi nevoie de un test de toleranță la glucoză pentru diabet gestațional, dar un pic mai devreme decât la alte gravide.

Un nivel ridicat al glicemiei se înregistrează la 3 până la 8% dintre femei în timpul sarcinii. După un „post” de peste noapte, ți se va preleva o probă de sânge înainte și după ce ai băut o băutură bogată în glucoză. Această analiză se va face la centrul sau clinica de patologie și va dura cel puțin două ore, așa că ia cu tine laptopul sau o carte pentru ca timpul de așteptare să treacă mai repede.

În timpul sarcinii, placenta secretă anumiți hormoni care împiedică insulina în a-și face treaba, și atunci, o gravidă care în mod normal nu ar avea nici o problemă cu metabolismul glucozei, imediat poate să aibă dacă în ecuație a apărut problema cu placenta. Acesta se numește diabet gestațional, un tip de diabet de cele mai multe ori reversibil, care dispare după naștere (după dispariția placentei), însă este un indiciu că

gravida are deja un metabolism al glucozei destul de șubred. Deci, este nevoie de un test de toleranță la glucoză ceva mai devreme decât la celelalte gravide, deoarece, atunci când medicii au certitudinea că se instalează un diabet gestațional, se poate interveni, iar intervenind nu există riscul de alterare a metabolismului glucozei la făt și implicit la nou-născut.

Riscul de preeclampsie

Este foarte important - mai ales în ultimul trimestru - pentru orice altă gravidă, dar în mod special pentru viitoarele mămici cu un IMC mare, să țină sub control tensiunea, deoarece sunt la risc de apariție a preeclampsiei, care este caracterizată prin creșterea necontrolată a tensiunii arteriale. Tensiunea arterială trebuie ținută sub control de la începutul până la sfârșitul sarcinii, dar mai ales în trimestrul 3.

Dacă ești îngrijorată de sănătatea ta sau a bebelușului tău sau ai antecedente de tulburări genetice în familie, vorbește cu furnizorul de asistență medicală despre orice analize suplimentare de care ai putea avea nevoie.

Despre sarcină, citește și aceste sfaturi:

Insărcinată în timp de pandemie: experiența unei mămici și sfatul medicului
Ce se întâmplă cu corpul meu în primul trimestru de sarcină?
Ce se întâmplă cu corpul meu în al doilea trimestru de sarcină?
Ce se întâmplă cu corpul meu în al treilea trimestru de sarcină?

Autor: Desprecopii (c) 2024

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII