Școala online: Categoriile pediatrice a căror dezvoltare este influențată în mod negativ de timpul petrecut în fața ecranelor

Școala online: Categoriile pediatrice a căror dezvoltare este influențată în mod negativ de timpul petrecut în fața ecranelor | video | Desprecopii.com - Canal YouTube

Acum câțiva ani, cu toții am crezut că școala online nu poate fi decât benefică pentru generația actuală, care e foarte nativă digital, de la vârste din ce în ce mai mici. Însă, forumurile care se ocupă de cercetarea educației, a manierei în care copiii învață, ne arată că în momentul de față, la nivel mondial, au fost trase semnale de alarmă (încă dinainte de pandemie) față de invazia digitalului în mediul de clasă.

Dar mai multe despre acest subiect și despre categoriile pediatrice a căror dezvoltare este influențată în mod negativ de timpul petrecut în fața ecranelor, ne spune doamna doctor Paraipan Cornelia, Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului, Centrul de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare, parte din Grupul MedLife.

Veți citi:
Regula 3-6-9-12 (ținând cont de nevoile de dezvoltare ale copiilor pe grupe de vârstă)
Școala online a impactat negativ copiii cu anumite particularități de dezvoltare
Școala online a venit cu foarte multă presiune. Ce ar putea să facă părinții acasă în această privință?

Regula 3-6-9-12 (ținând cont de nevoile de dezvoltare ale copiilor pe grupe de vârstă)

Asociația Americană de Pediatrie (AAP) spune că, până în 2 ani, copiii nu au voie deloc să petreacă timp în fața ecranelor. Cei cu vârsta de până în 6 ani au voie aproximativ o oră pe zi, iar ulterior aproximativ două ore pe zi, de la 6-7 ani în sus.

Specialiștii se ghidează după regula 3-6-9-12. Ce înseamnă asta? Fără ecran înainte de 3 ani, fără jocuri video înainte de 6 ani, fără acces la internet fără supraveghere parentală până la vârsta de 9 ani și fără rețele de socializare până la 12 ani. Aceste recomandări sunt făcute în funcție de nevoile de dezvoltare ale copilului pe grupe de vârstă.

Școala online a impactat negativ copiii cu anumite particularități de dezvoltare

În România este binecunoscută situația copiilor din medii defavorizate, care nu au putut face școală online neavând acces la o tabletă, un telefon sau un calculator. Ceea ce a adâncit și mai mult inechitatea din sistemul educațional între familiile care au putut să apeleze la diverse metode de sprijin în procesul educațional și familiile care nu au avut această posibilitate.

Mai mult decât atât, școala online a impactat într-o manieră negativă copiii care aveau niște particularități de dezvoltare: copiii cu tulburări de neurodezvoltare, tulburare de spectru autist, tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție, intelect de limită. Se știa deja, din studiile efectuate de-a lungul timpului, că toți acești copii au un risc mult mai mare de regres în momentul în care au foarte mult contact cu ecranul.

Pentru copiii cu ADHD, școala online nu are cum să funcționeze, deoarece aceștia nu pot fi prezenți și concentrați în procesul de învățare din fața unui ecran. Un alt grup populațional care a fost dezavantajat este cel al copiilor care au fost diagnosticați cu tulburări din sfera neurologică, cu sindroame epileptiforme, care la expunerea mare la ecran pot să aibă mai multe crize de epilepsie.

Școala online a venit cu foarte multă presiune. Ce ar putea să facă părinții acasă în această privință?

Părinții trebuie să fie atenți la menținerea unor rutine de igienă, somn și alimentație, aplicând o serie de reguli. De asemenea, specialiștii recomandă cât mai puțin timp pe ecran în timpul acestor rutine. Mai mult, pentru copiii mici (până în 3 ani), se recomandă evitarea completă a ecranului.

Ideal ar fi ca dispozitivele pe care copiii le manevrează pentru școala online să fie scoase din camerele copiilor și să fie poziționate într-un loc în care adulții din casă au acces. Altfel, există riscul ca cei mici să se joace sau să acceseze conținut nepotrivit, având în vedere că adulții nu sunt disponibili să vadă exact ce se întâmplă.

În plus față de gestionarea timpului petrecut pe ecrane, părinților li se recomandă să înceapă să discute cu copiii, începând cu vârsta de 8-9 ani, despre conținut nepotrivit, despre bullying, cyberbullying, despre furt de identitate, despre ce înseamnă un comportament responsabil online.

Nu doar părinții au un rol important în această perioadă, ci și profesorii. Este important ca aceștia să își adapteze discursul și maniera de predare, astfel încât să îi atragă pe copii sau să îi încurajeze să interacționeze, pentru a crea oportunități de socializare.

Mai mult decât atât, adulții, și mai ales părinții, au datoria de a avea grijă și de ei. Un adult care se sacrifică pentru binele copilului îi va transmite și acestuia povara sacrificiului. Copilul resimte povara, lucru care va face greu de gestionat relația adult - copil, în special în contextul pandemiei.

La MindCare părinţii discută cu specialiștii pentru a găsi împreună răspunsuri și soluții la probleme care apar în relațiile cu cei din jur.

 

MindCare este un centru de sănătate mintală care oferă servicii de psihiatrie și psihoterapie tuturor categoriilor de vârstă (adulți, copii și adolescenți) atât individual, cât și în cadrul grupurilor (psihoterapie de grup, sistemică, de familie, de cuplu sau sub forma atelierelor de informare și suport pe diferite teme).

 

Abonamente individuale MedLife

De ce să alegi MedLife?

Cu o experiență de aproape 3 decenii, am crescut cel mai mare sistem de servicii private de sănătate din România pe pilonii valorilor care ne definesc în primul rând ca oameni, apoi ca profesioniști. Când vii la MedLife, ești tratat cu respect, grijă, empatie, pentru ca în tine să cultivăm încrederea și speranța, ingredientele care ne ajută ca împreună să facem România bine.

Sănătatea este profesia și pasiunea noastră. Diagnosticarea și tratarea corectă a afecțiunilor sunt cele mai importante aspecte de care ținem cont zi de zi pentru a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient.

Mai multe informații aici

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️