Cezariana la cerere - sau când asa vrei tu și gata. Problema este că nu știi riscurile
Așa dupa cum spun cuvintele - cezariana la cerere este atunci când gravida iși dorește să nască prin operație cezariană.
Problema este că - in multe cazuri - femeile care vor o cezariană la cerere nu știu riscurile la care se supun.
veti citi
Cezariana la cerere - pentru ca asa vreau eu sa nasc
Dar de ce ti-ai dori sa nasti prin cezariana?
O nastere cezariana este mai riscanta decat o nastere naturala
Nasterea prin cezariana: intre necesitate, moda sau dorinta interesata a medicului
Cand sa spui NU la nasterea prin cezariana
Cezariana la cerere - pentru ca asa vreau eu sa nasc
Asa dupa cum spun cuvintele - cezariana la cerere este atunci cand gravida isi doreste sa nasca prin operatie cezariana.
Conform legislatiei din Romania - Operația cezariană electivă reprezintă intervenția realizată parturientei pe baza unor indicații obstetricale și/sau medicale sau la cererea acesteia, înainte de instalarea travaliului. În contrast, OC efectuată în timpul travaliului, din necesitate, este denumită "OC de urgență". - conform GHID din 9 august 2019 - privind operația cezariană - EMITENT MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 738 bis din 10 septembrie 2019
Dar de ce ti-ai dori sa nasti prin cezariana?
Respect mamicile care au nascut normal, eu insa am facut cezariana la cerere. Elegant, civilizat, m-am dus la spital la ora 16.00, m-au internat, m-au pregatit de operatie,la ora 17.30 eram mamica !
spune o mamica pe forumul Desprecopii
Sau acest Vreau o cezariana, este alegerea mea. De ce sa nu imi respecte medicul dorinta?
Asa vreau eu sa nasc. Mi se pare mai elegant asa. Mi se pare aberant ca in anul de gratie 2019 sa ti se refuze cezariana la cerere, atata vreme cat e optiunea mea personala, si in conditiile in care platesc si asigurari medicale, si spaga! Ei bine, din cate m-am interesat, politica majoritatii spitalelor din RO este sa nu se faca cezariana la cerere decat in cazul unor urgente!
Cezariana la cerere, fara a reprezenta o necesitate medicala face obiectul multor critici din partea adeptilor nasterilor naturale. Printre riscurile pe care le implica o nastere prin cezariana se numara pericolul dezvoltarii unei tromboze, care poate duce la moartea mamei.
Printre dezavantaje se numara recuperarea mai grea a mamei dupa cezariana, fapt care o impiedica sa aiba grija de nou-nascut, asa cum ar putea dupa o nastere naturala. In plus, sederea in maternitate este mai lunga in cazul cezarienei.
Copiii nascuti prin cezariana prezinta mai frecvent probleme de adaptare a respiratiei si au deseori nevoie de monitorizare medicala dupa nastere. In plus, exista pericolul accidentarii copilului prin sectionarea realizata pentru cezariana.
România se află pe locul al treilea în Europa în privinţa naşterilor prin cezariană – iar asta deşi cea mai puţin riscantă metodă de a-ţi aduce copilul pe lume este cea naturală.
În spitalele noastre, se fac anual peste 70.000 de operaţii „la cerere”, fără ca mama sau bebeluşul să aibă afecţiuni care s-ar agrava, în cazul naşterii normale.
O nastere cezariana este mai riscanta decat o nastere naturala
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un procent de maxim 10-15% intervenţii chirurgicale. Mai mult ar fi nejustificat, în condiţiile în care o operaţie este de regulă mai riscantă pentru mamă şi copil decât naşterea naturală.
Sarcina şi nașterea nu sunt boli şi nu ar trebui să se încheie cu intervenţii invazive avertizează unii medici. Şi totusi de ce tot mai multe femei aleg operaţia? Responsabilitatea acestei decizii aparţine atât mamei cât şi medicului. Opţiunea mamei este foarte importantă dar recomandarea medicului poate face diferenţa.
► Citeste Cezariana este o rana pe uter. Iata cum te vei recupera acasa si 6 lucruri de care trebuie sa ai grija - sfatul medicului ginecolog
Conform Ghidului privind operaţia cezariană din 09.08.2019 publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii indicaţiile operaţiei cezariene sunt urmatoarele:
- Obstrucţia canalului de naştere matern (ex: fibrom sau tumori pelvine praevia);
- Malformațiile vaginului care obstruează canalul de naștere;
- Sarcina asociată cu cancer de col uterin;
- Patologia cicatricială cervico-vagino-perineală;
- Patologia asociată sarcinii;
- Distocia osoasă – disproporţie cefalopelvică apreciată clinic şi paraclinic (ecografic sau eventual IRM) ante-partum sau intrapartum, proba de travaliu negativă în cazul bazinelor la limită;
- Prezentaţiile distocice
– prezentație transversă;
– prezentația pelviană – asociată cu deflexia primară a craniului fetal, macrosomie fetală (greutate fetală estimată de peste 3800 grame), procidenţa sau prolabarea de cordon ombilical, prematuritate (în funcţie de viabilitatea fetală, paritate, vârsta mamei şi alţi factori obstetricali), retard de creştere intrauterină (greutate fetală estimată sub 10 percentile sau sub 2000 grame), orice patologie asociată prezentaţiei pelviene;
– prezentaţie craniană deflectată (frontală, facială mento-posterioară, bregmatică)
- Distocia de dilataţie – lipsa progresiei dilataţiei sau a progresiei prezentaţiei, documentate prin partogramă în prezenţa unei dinamici corecte sau corectate medicamentos;
- Distocia de dinamică – sindromul hipoton-hipokinetic sau hiperton-hiperkinetic/tetanie uterină documetate prin CTG, necorectabil medicamentos cu sau fără suferinţă fetală;
- Hipertensiunea arterială asociată sarcinii;
- Sarcina multiplă;
- Uterul cicatriceal;
Ad-Extra3:
Nasterea prin cezariana: intre necesitate, moda sau dorinta interesata a medicului
Inainte de emotii si alegeri, trebuie stiut ca nasterea prin cezariana este pana la urma o operatie ce necesita o taietura a uterului. Si ca orice operatie, vine cu o serie de riscuri.
Cum sa nasc? Sa am o nastere naturala (vaginala) sau prin cezariana? Ei bine, e deajuns sa pui aceasta intrebare pe forumul Desprecopii ca incepe lupta verbala. Din motive usor de inteles, mamicile care au nascut prin cezariana se dau de ceasul mortii ca asta e nasterea cea mai usoara, cea mai simpla, cea mai naturala si cea eleganta (?) pe cand mamicile care au deja la activ o nastere naturala se grabesc sa te convinga ca alegerea lor a fost cea mai naturala, ca asa se face legatura cu bebelusul, ca asa vei alapta fara pobleme si nu vei avea nici o durere de cap. Taberele sunt pe pozitie desi poti observa ca mamicile care au nascut prin cezariana simt nevoia sa insiste citeste mai departe aici.
Cand sa spui NU la nasterea prin cezariana
Nasterea prin cezariana a devenit mult mai ceruta in ultimii 40 ani pentru o varietate de motive. Timpurile s-au schimbat. Insa, nasterea naturala ofera femeilor o recuperare rapida, o sansa redusa la infectii si leziuni de la operatie. Pentru copil, riscul vatamarii este mai mic, existand un risc mai mare de respiratie dificile neonatala la copiii nascuti prin cezariana.
Iata insa o serie de explicatii foarte utile - data de o mama, medic american - despre cand ar trebui sa spuna femeile insarcinate NU la nasterea prin cezariana si mai ales DE CE.
Ce trebuie sa stii inainte de a trece printr-o nastere prin cezariana
Despre recuperarea dupa cezariana, mai poti citi
Recuperarea dupa cezariană: lucrurile pe care nu ți le spune nimeni
Constipatia dupa nastere: cauze si ce e de facut
Dupa nastere: dez-gravidizarea sau revenind la cea de odinioara
Refacerea dupa o nastere prin cezariana
Incontinenta urinara dupa nastere: prevenire si tratament
autor: Desprecopii
Material revizuit de Dr. Daniela ter Horst , Medic specialist ginecolog la Spitalul Regal Bronovo, Haga, Olanda
Desprecopii.com -Toate drepturile rezervate (c) 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII