Nu lasa vara sa treaca fara un picnic in familie! Idei de gustari si activitati distractive
Vremea caldă aduce mai multe oportunitățide a ieși afară. Iar unul dintre modurile noastre preferate de a petrece timpul în familie este picnicul!
De la micul dejun improvizat până la cinele la apusul soarelui, picnicurile sunt o modalitate încântătoare de a strânge familia afară fără să ne complicăm. Câteva alimente simple, activități ușor de organizat și elemente esențiale la îndemână în aer liber sunt tot ce ne trebuie pentru a face un picnic memorabil pentru copii. Întreaga familie va aprecia o schimbare în rutina lor normală și șansa de a petrece mai mult timp în aer liber!
Găsiți mai jos câteva idei de picnic în familie - inclusiv ce să mâncați, ce să faceți și unde să mergeți!
Ce mâncare pregătim pentru un picnic?
Poate fi tentant să faci un picnic bogat cu de toate ... dar, în realitate, simplu este de obicei cel mai bun! Pentru a avea puțină muncă și mai mult timp pentru a vă bucura efectiv, limitează-te la alimentele cu un nivel minim de preparare și ușor de ambalat, dar pline de nutrienți.
De la mese complete până la gustări ușoare, iată câteva idei simple de picnic pentru copii de toate vârstele:
Feluri principale
Un prânz sau o cină? Apoi alege una dintre aceste opțiuni nutritive:
Salate de paste fainoase pentru copii, servite cu toppinguri delicioase pe care copiii le pot alege;
Rulouri de avocado cu pui, bogate în proteine și ușor de ambalat;
Mini quesadillas cu umpluturile preferate de carne, brânză și legume.
Băuturi răcoritoare
Vei dori să iei multă apă pentru ca toată lumea să fie hidratată și fericită, dar nu ezita să aduci și alte băuturi. Evită băuturile procesate, îndulcite și încearcă în schimb aceste răcoritoare preparate acasă:
Limonadă: Amestecă suc proaspăt stors de lămâie cu apa și congelează-l într-o tavă de cuburi de gheață cu forme distractive. Adaugă cuburile în apă pentru a face o limonadă simplă și sănătoasă.
Suc răcoritor de portocale: Dacă copiii tăi se bucură de o băutură carbogazoasă, prepară rapid un suc natural cu suc de portocale, apă ușor acidulată și optional puțin zahăr.
Apa infuzată: pentru ceva puțin mai ușor, încearcă apă infuzată cu fructe și plante. Nu numai că cei mici vor rămâne hidratați, dar le va plăcea aroma!
Ad-Extra3:
Gustări rapide și hrănitoare
Indiferent dacă vei servi afară micul dejun, prânzul sau cina, aceste alternative ușoare de gustari sunt atât hrănitoare cât și satisfăcătoare:
Oua fierte tari;
Amestec de nuci nesărate, alune și fructe deshidratate;
Sandwich-uri în forme distractive;
Legume crocante precum roșiile cherry, ardeii grasi sau castraveți;
Fructe de sezon precum piersici, pepene verde sau mure;
Omizi din banane cu unt de arahide;
Iaurt transformat în înghețată - bucuria celor mici în verile călduroase dar și o gustare hrănitoare, bogată în calciu și vitamina D!
Ce activități facem cu copiii la picnic?
Dincolo de mâncare, băutură și toate elementele esențiale în aer liber, activitățile în aer liber sunt preferatele copiilor. Iată câteva idei de joacă pentru toată familia:
Improvizați un dans pe melodia preferată a copiilor.
Ia cu tine câteva mingi și alte echipamente sportive.
Nu uita de baloanele de săpun și cretă.
Jucați jocuri clasice precum de-a v-ați ascunselea, șotronul, de-a prinsa, baba-oarba, întrecerea cu spatele, flori, fete, filme sau băieți, sticluța cu otravă sau 1,2,3 la perete stai.
Trimite copiii într-o vânătoare de insecte sau flori pentru a explora zona.
Puteți aduce, de asemenea, un pachet de cărți sau câteva jocuri de masă preferate de copii pentru puțină distracție relaxată după toate săriturile.
Vara este momentul să ieșim afară, să ne bucurăm de soare, și ce modalitate mai bună de a sărbători temperaturile în creștere decât cu aceste idei de picnic pentru copii?
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII